-    Domnule Toma Gross Rocneanu, îmi amintesc cu plăcere de prima noastră întâlnire, cu ceva ani în urmă, când alături de regretatul Ion Burnar am venit la o manifestare literară organizată la Grup Şcolar Miner, cum se numea pe atunci. Spuneţi-ne câteva date despre dumneavoastră, ştiind că sunteţi băimărean prin adopţie !
- Stimate domnule profesor, într-adevăr sunt născut în Rodna, în anul 1943, 18 noiembrie.  


După terminarea școlii elemenare din localitate, am venit în Baia Mare la o școală gratuită, care făcea minieri - Grupul Școlar Minier. Nu s-a dat admitere și după două luni de școală profesorul de serviciu m-a luat și m-a dus în clasa de mecanici. Au constatat că la absolvire nu aș avea 18 ani, nu mă pot băga în mină.
      O parte din modalitățile de școlarizare și viața școară de atunci o puteți afla în primul volum din „Minerii Ardealului”.
 -    Vorbiţi-mi vă rog, pentru tânăra generaţie de elevi, cum se făcea educaţia pe vremea dumneavoastră în calitate de elev, ucenic, maistru răsplătit cu distincţii importante de-a lungul timpului, profesor.
 -    Stimate domnule profesor, tinerilor de astăzi nu prea le place să le dai sfaturi, sau "Doamne feri" să le impui ceva, așa că punțile de legătură între genarația noastră și generația de acuma sunt foarte slabe.
    Pentru noi, a îndepărta distrugerile făcute de un război, a reface locuințele, era un imperativ și nu exista loc de comentarii. Acuma mai ales după ce s-a făcut comisiile de împăciuire în școli am avut ca elevi chiar infractori condamnați, pe de altă parte nu cred că am avut o clasă în care un sfert de elevi să aibă ambii părinți. Cu acești oameni ni se cereau randamente și trebuie să recunosc că am avut șase elevi cu locul unu pe țară la concursul pe meserii și trei elevi tot locul unu pe țară la sesiunile de referate, plus 18 elevi pe celelalte locuri.
    Par puțini, dar într-un an școlar la un astfel de concurs puteau participa numai unele meserii. Acești elevi au ajuns aici nu numai datorită exemplului personal al profesorilor ci și datorită faptului că în primele două săptămâni de școală li se prezentau Constituția și Legile țări cu specificitatea vârtei lor și cu exemple ale unor foști elevi, pe care ei le cunoșteau.
      După aceast instructaj elevul își lua partea lui de responsabilitate, iar pentru mine la încheierea activității de dascăl cu toate gradele didactice, am fost onorat cu disticția "Diploma Gheorghe Lazăr clasa I" și medalia " xxxv-a aniversare a instituiri Şantierelor naționale”.
- Ştiu că sunteţi unul dintre cei mai prolifici scriitori ai Cenaclului Scriitorilor din Maramureş şi că de asemenea activaţi, ca membru fondator, în Clubul epigramiştilor băimăreni „Spinul”, motiv pentru care vă întreb când aţi avut timp să scrieţi şi să publicaţi peste 40 de cărţi, dacă familia nu s-a supărat că acordaţi mult timp cărţilor ţi întâlnirilor literare?
    - Fiind educați, pe vremea când singura religie era munca, ni s-a spus că timpul nu trebuie să-l irosim, deoarece este viața noastă. Deci după serviciu, după atribuțiile de părinte, timpul rămas îl foloseam la scris. Ce m-a adus la acest număr de volume, 49 plus cinci în lucru, este respectul ce l-am purtat acestor oameni care m-au format. Sufletul îmi este atât de plin de bunătatea și bunele intenții a acestor oameni încăt e suficient să mă pun la masă și să deslușesc ce frumoase amintiri și fapte ne leagă, de acești oameni obișnuiți.
-    La care dintre cărţile dumneavoastră ţineţi mai mult, este „copilul de suflet” al dumneavoastră?
- La toate: „Minerii Ardealului” și „Cronicile  cenaclurilor băimărene”-
 -    Şi o ultimă întrebare, cum vedeţi viaţa la 74 de ani, ce îi sfătuiţi pe cei mai tineri întru ale scrisului?

      - La acestă vârstă deja ştii că " Nu tot ce zboară se mânâncă" în afară de vizitele la medic, este perioada decantării intelectuale. Pentru tineretul care vine, trebuie spus că nu orice scriitură este proză și nu orice poezie"albă" este poezie, nu vă îndepărtați de pământul pe care v-ați născut, în scriitură nu ne răzbunăm, împăcați-vă sufleteşte cu voi şi învătați să iubiți. Cu mulțumiri  Toma G, Rocneanu.