SITUAȚIE
Azi m-am simțit sărman
si sărac și prin aspectul că
persoana mea e doar una.
Și dacă sărăcia este constituită cum că am
o mână de boabe de grâu
câte a avut Robinson Crusoe ,naufragiatul ,
cu care a avut tăria să facă agricultură,
eu nu mă supun la acest risc
,ci fac din ele
cea mai mică pâine posibilă,
deoarece prin orice poți deveni suspect,
mai puțin prin sărăcie ...
ÎNFĂPTUIRE.
Un anotimp istoric revenind
ca recompensă eroilor
și jucărie copiilor
își împarte nădejdea frățește cu noi
stârnind fie obligație
sau milă la ploi
Inocența în fructe și-o întruchipează
Mirările se majorează
cum că se perfecționează graiul
confundându-se acest plai cu raiul...
APEL
(variantă)
Nu-i timp de analizat sentimentele obscure
faţă de ocean
nici iubirea faţă de soare !...
Fugiţi spre muntele refugiilor
unde inima stingherilor şi a urmăriţilor
nu-i încă cuprinsă de răul de mare,
fiindcă
valurile înşelătoare
ca iubirile mele de dorul miracolelor
cuprind ca o eroare
până si sanctuarele
nu să le spele
ci să le judece fără temei fără rând
dând peste cap iubirile ,
descântecele
şi dorul de pământ ,
încurcând ordinea viselor
şi a rugăciunilor
Cei ce v-aţi însuşit ca recompensă ,timpul
sau ca dar de răscumpărare
posibilitatea de a fugi oriunde în lume,
apăraţi-vă nădejdea sau speranţa prin refugii
căci valurile înşelătoare
până la singurătate,
până la izvoare
nu încap în anotimpurile ce-şi aşteaptă rândul
la degradarea edificiilor
sau la pustiirea câmpurilor.
distrug totul fără judecată ,fără temei ,fără rând...
Fuga mea simbolizează drumul îndurărilor
plin cu naufragiaţi:
canonul tăinuit al mărilor...
Prin refugiu un Noe rămân:
a doua amintire uscată a apelor,
unic prin noaptea pribegiei
cum în istorie
plânsul împăratului după bogăţie...
MEDITAȚIE EXTREMĂ 8
Exist cum că
Dumnezeu îmi apreciază
uimirea
și cum
speranța ține veșnic verde bradul...
VREAU...
Să te cuprindă nădejdea
ca ochiul rătăcitului harta sau busola
şi cum popularizează târgurile
complementele visătorilor...
Să nu-ţi cuprindă sufletul
iubirile înşelătoare ca zăpezile veşnice
care
potolesc munţilor
setea de cer şi de izvoare...
SCRIEREA EXTREMĂ
La acest examen de credinţă ,cu cerinţe maxime,
pentru a primi nota cea mai bună
am scris pe toate foile care au putut încăpea
în cel mai restrâns spaţiu unde
pot fi monitorizat dumnezeieşte
şi încă mai scriu pe ultima coală permisă
în regim de urgenţă...
Efectuând acest exerciţiu
scrierile mele se amplifică atât de mult încât
nu-mi mai rămâne loc să scriu cu mâna dreaptă…
Îmi las membrul respectiv nemişcat
şi scriu cu mâna stângă…
Şi scriu…! Şi scriu,…Şi tot mai scriu …
Acum mă opresc din criză acută de spaţiu ,
spre a nu aşeza noile litere peste cele scrise anterior
lăsând mâna stângă nemişcată ,dar nu înainte de
a aşeza pixul ca literă în continuarea textului…
Vărs o lacrimă ,drept virgulă…
Spaţiul s-a restrâns atât de mult încât
n-am avut altă variantă decât
că am ataşat trupul meu ca penultimă literă la text…
Acum mai mult de atât simt la modul cel mai straniu
cum că ieşindu-mi sufletul din trup
şi ataşându-se de acesta la exterior ,
ca două litere de mână,
încheie astfel textul respectiv…