Zilele trecute stăteam de vorbă cu un prieten vechi schimbând impresii despre ultimele noastre călătorii în străinătate și fără să vrem să facem comparații sau clasificări am ajuns la concluzia că nu noi românii în comparație cu ceilalți europeni nu ne mai comportăm normal nu numai în străinătate dar și în viața de zi cu zi de aici de la noi de acasă. Ba mai mult decât atât, pentru noi, normalitatea a devenit o excepție, o stare specială și ne entuziasmăm sau ne emoționăm ori de câte ori o întâlnim.

Bunăoară, am văzut zilele trecute într-un mijloc de transport în comun cum un tânăr s-a ridicat și i-a dat locul unui bărbat mai în vârstă. Până aici nimic deosebit … dar m-am simțit de-a dreptul umilit când am văzut câtă recunoștință a manifestat persoana vârstnică și la fel alți călători, câte osanale, câte zâmbete .

Ce mai o întreagă sărbătoare pentru un gest, după mine normal. Așa că mi-am pus imediat întrebarea existențială:De ce? De ce ni se pare deosebit ca un tânăr să dea locul în tramvai unui vârstnic?

De ni se pare deosebit să ne salutăm vecinii și cunoștințele? De ce să ni se pară deosebit atunci când elevii își salută profesorii la școală și în afara ei? Ca șoferii să oprească preventiv la trecerea de pietoni și să ne invite să trecem? Ca un medic, politist sau avocat să nu ia șpagă? La fel și oamenii politici! De ce pentru noi astfel de lucruri nu constituie o normalitate?

Mi-aduc aminte cum în Germania ,într-un orășel, fiind obligat o dată să iau taxiul ,am observat că de-a lungul traseului toți ceilalți participanți la trafic ne-au facilitate parcursul acordându-ne un fel de “prioritate amabilă“. Mirat l-am întrebat pe taximetrist care este cauza acestui gen de comportament al celorlalți șoferi. Acesta a încercat să-mi explice cam așa:” Aici în Germania toți avem mașină și deci atunci când utilizăm taximetrul o facem din motiv de necesitate, indiferent de natura acesteia. Poate fi o urgență medicală sau încercăm să ajungem la gară sau la aeroport, orice. Participanții la trafic sunt conștienti și încearcă în felul acesta să fie utili și într-un anume fel solidari. Nu în ultimul rând contează și banii pentru că așteptările la cozi nesfârșite în circulație sunt consumatoare de timp, nervi și bani. Așa este normal”. Șoferului , i se părea normal, în schimb, mie mi se părea un lucru exceptional, deosebit!

În Spania, mi s-a relatat o altă întâmplare. Într-un oraș mare, cu un an în urmă, primărița ieșise pe posturile TV, pe radio și în media scrisă cerându-le cetățenilor să fie mai atenți cu curățenia orașului și în special să profite de faptul că noile tipuri de containere erau în așa fel făcute încât permiteau selectarea deșeurilor menajere în funcție de natura lor. Astfel peste tot erau containere pentru deșeuri alimentare, altele pentru deșeuri textile, altele pentru material plastic, hârtie, sticlă, etc. O să-mi spuneți că și la noi se întâmplă același lucru! Stați, nu vă grăbiți pentru că mai urmează ceva. .. La un an după ce a apelat la conștiința cetățenilor pentru a păstra curățenia orașului aceeași primăriță, din același oraș, revine pe posturile radio-TV, în presa scrisă cu un discurs pe care o să-l rezum în câteva cuvinte astfel : “Dragi concetățeni. Vă amintiți că acum un an v-am rugat să participați mai activ la curățenia orașului, să utilizați containerele pentru sortarea deșeurilor menajere, să aveți grijă la tot ceea ce se petrece în jurul vostru. Acum, după un an am constatat că toți cetățenii orașului s-au implicat în acest lucru, orașul a devenit mai curat și mai frumos. Ca urmare a acestui fapt împreună cu consiliul local al orașului am hotărât să desființăm taxa de salubritate. Sunt mândră că sunt concetățeană cu voi!” Mie mi s-a părut un lucru exceptional, fantastic. Celor din oraș li s-a părut normal. Și să nu uităm că era vorba despre un oraș mare de tot!

În Franța și Anglia peste tot pe unde am umblat în toate locațiile , în parcuri, grădini, obiective turistice, acolo unde era un spațiu verde, o pajiște de iarbă , indiferent că era vorba de Luvru, Dom des Invalides, Versailles, Westminster Abbey sau Greenwich , trecătorii puteau să se așeze pe iarbă, să se odihnească, copii să alerge și să se joace, să mănânce din pachețelele de mâncare aduse cu ei, etc. Și gândițivă că lucrul acesta se întâmpla în marile aglomerații urbane: Londra, Paris.Este adevărat că și cei care profitau de acea relaxare în iarbă nu uitau la plecare hârtii, resturi alimentare și nimeni nu hrănea câinii vagabonzi pentru că nu existau! Lor li se părea normal! Mie ,nu! Așa că mă grăbesc să închei acest fragment punându-mi și punându-vă întrebarea: Oameni buni, nu vi se pare că nu mai înțelegem normalul sau mai exact, nu vi se pare că nu mai suntem noi înșine normali?