(Ne)înţelesul trăirii

ajun de adevăr
cumpănă între pârguri mirate
limpedele unui altceva
descoperit în asemănarea cu vina

ne-au năpădit dimineţile
dintr-o taină trecută

din icoane
n-a rămas nici plictisul
de când ne-au alunecat
cerurile din braţe

săgetător înţelesul trăirii
nălucă năucă
alegând alergând
printre aplauze şi mistuiri

zarea s-a încolăcit
după vanităţile noastre
la pieptul basmului altare de desfrâu

ce este pieritor
defăimător se repetă
ca o respirare tot mai ascunsă


De-a curmezişul rostirii

oceanele din călimări
şi-au pierdut răsuflarea
iar eu simt că mi-au rămas prieteni
doar aceia ce nu-mi mai ştiu demult numele

lumina nu mai încape în măduva zilei
şi uite printre aceste rânduri
se strecoară eclipse grăbite
genunchii mei ajung să fie nişte insule
pe care se odihnesc secetele

iubita mea m-a rugat
să mai adaug câteva ere
de-a curmezişul rostirii

căci cuvântului care a fost la început
acelui cuvânt
i-au ruginit vocalale
abia se mai întruchipează între mine şi mâine
ca un înger fără aripi
ca o carte fără coperţi



Dincolo de curgerile descântecului de rouă

dimineaţa
îşi schimbă brusc direcţia
somn de ape
nu ne mai împodobeşte decât pârgurile
din care cândva se înălţau semne

deşi ne-am născut odată cu focul
săvârşirile ne-au rămas fără prezent
setea lor vorbeşte de anotimpurile
când muream de trei ori pe zi

aşteptarea e o binecuvântare tristă
ca o scară
care nici nu urcă nici nu coboară
chemările se dilată
până nu mai pot evada din guri

cu privirile arse de păcate
încă mai putem crede
că vom ajunge curândul iertării
acolo unde toţi
îşi scot văzduhurile din piept
unde şi noi primi-vom ofrande rostiri
direct de pe buzele timpului



Discursurile toamnei

neant răvăşit
peste amfiteatrele pădurii
stropii tactili împodobesc
tremurul timpului
cu mesaje de dincolo de crezuri

acoperite-n echinocţii
roadele noroadele
acoperă şi ele
cotropitoare treceri

cu voia în simţuri
cu simţurile în voie
sinodul de coaceri
felinare putrezind pe crengi

în clepsidre se amestecă
zodii ale declinului

e atâta risipă
în verbele toamnei
încât literele lor
se ciocnesc de propriile ecouri



Hotarele risipei

m-am reîntors acolo
unde n-am fost niciodată
de atâta neîndurare
genunchii mi se ciocnesc
precum două pahare
pline cu ger

şi Doamne priveşte
strigătul paşilor ajunge
pâna la hotarele adânci
ale risipei
aerul speriat al semnelor
se adaugă desprinderii
de eul nădăjduirii

ca o arvună de descântec
preacuvioasă metafora
suflet albastru băut pe ascuns
îmi acordează tendoanele
la jocul torenţial al veşniciilor



Înţelesuri captive

ascult
cum triumful acestei dimineţi
îmi modifică trecuturile

îmi imit umbra
oasele mi se îmbată din nou
cu dangăte de clopot

nu mai stiu să cumpănesc
înţelesuri captive
rămân doar cu uitările
ce s-au născut odată cu mine

de ce nu sunt cel care sunt
când poruncesc amiezilor
să prelungească graiul dimineţii
de ce trebuie să învăţ
să trăiesc tot mai mult fără mine

cândva voi porni
să mă închin la un soare mai rotund
mi-au rămas însă de numărat prea multe labirinturi
care aşteaptă
să-mi pipăie umbletul



În sinele potrivniciei

secundele mă frig
în retine mi se sparge
lătratul anotimpului

joc de văzduhuri
îngenuncheri de ape
dojane ale simţurilor
memorate fără rost

aerul sună a răzgândire
îşi potriveşte cumpătul
după o sete de demult

pe verticala străină a trăirii
nici desprindere nici întregire
răzbunător mister
tălăzuieşte în sinele potrivniciei
până când uit
unde ar fi trebuit să mă adaug



Înăuntru respiraţiei tale

să n-ai încredere într-o dimineaţă
care nu ştie să danseze
preaînduplecato
doar Dumnezeu încă tânăr
te va desfereca
din ţărmurile de frig ale părerii

este o zi de îmblânzit amănunte
nimic din ascunzişurile ei
nu ţi se pare îndrăzneală

ba tăcând ba urcând
surâsul tău aurifer
struneşte aplombul îndestulărilor
le curbează fervoarea

e o răzgândire
o alungare de glorii
în partea ta de surprindere
eu te mai ajut
să-ţi găseşti încumetarea
apoi zăvorî-mă-voi
înăuntru respiraţiei tale



Începând cu noi

revoltătoare
tu păşeşti pe tălpile mele
tu cea binecuvântată de erori
târziul născut prea devreme
se-mbată cu sângele nostru
cămăşile ne ard surprinse
învinuindu-ne de aprig neverosimil

e-atât de dimineaţă-n chemări
şi iată cum trec dansurile pădurii
pe lângă ereziile noastre

începând cu noi
hai să numărăm îngeri de zăpadă
sorbind toată nedumerirea
din eclipsele prelungite peste
ţărmurile crude ale iernii

să ne uite clipa
ascunde în bulboană de vers
înfiorările noastre îmbrăţişate
din lumea ta uitată
salvează-mă de mine



La fereastra spre azi

dis de dimineaţa scrisă cu frig
îşi ridică depărtările
fără mirare văzută
alb peţitor la fereastra spre azi

prisosuri de vestire
dezlipesc genele câmpiei
şi prescurtările se sting
în apele de trecut şi netrecut

refuz locuind în miezul rugăciunii
ardoare mirosind a vineri
îngăduitoare
doar cu hoţii de fluvii

din când în când
de pe malurile cerului
se deşiră torsadele devenirii
decolorate de tăceri
din când în când
gândul gândului
înfâşurat în înălţimi
ajunge sângele din urmă
viitorul e deja amintire