Doina Petrulescu-Anton

Clipa poeţilor

(Din volumul Cuvinte de interior, Ed. ,,Echim”, Sighetu Marmaţiei, 2005)

 

Subţiri de ploi, copacii curg spre mare,

Ca plute străvezii în noi se strâng,

Sub păsări cad zăpezile-n ulcioare

Şi-n cer se sparg tăcerile pe rând...

 

N-avem hotar, nici mas la darul nopţii,

Din crude ierburi dimineţi ne strâng,

Sub şei amiaza ne-o mănâncă hoţii

Şi trupurile seara ni se vând...

 

E-o clipă doar de vagă-ncremenire

Când ochii ni-i legăm cu vreun amurg,

Când cade-n noi lumina mai subţire

Şi zburători, copacii ne ajung...

 

E-o clipă doar de arşiţă pe gură

Şi-o-ngenunchiere albă pe un rug,

Când n-avem nici iertare, nici măsură

Pentru pedeapsa Vorbelor ce curg...

 

Şi-apoi aceeaşi stânjeneală-n ape,

Când tălpile de scoarţă ni se rup,

Nu-i nimenea pe-aproape să ne scape;

Copacii ne coboară peste trup.



Lucian Perţa

 

Clipa poeţilor

 

De-atâtea ploi, poeţii stau în casă

Şi străvezii de foame versuri scriu,

Ulciorul gol de vin le stă pe masă

Şi-n cămări şi pivniţe-i pustiu…

 

Când se putea, mai şi treceau hotarul

Şi cumpărau mai ieftin din vecini,

Dar hoţii-vameşi le-au mărit calvarul,

Oprindu-i, din istorice pricini...

 

O clipă doar, aşa, prin opt'şinouă,

O vagă luminiţă au văzut

Pe cer, dar de atunci, continuu plouă

Şi taxele şi apele-au crescut...

 

O clipă doar crezut-au în puterea

Cuvântului transcris în poezie

Ş-apoi a-ngenuncheat din nou tăcerea

Pedeapsă poezia fiind să fie…

 

E drept că unii au scos, stingheri, o carte,

Cu scoarţe moi, cu bani din mecenat,

Dar, doar atât, nimica mai departe –

Şi stau cuminţi în burgul lor uitat!