credință

s-a ridicat umbra
de la picioarele mele
ca o flacără vie
înconjurându-mă
și mi-am zis
se poate să fii
o singură dată
și să arzi
de mai multe ori
îndreptar pătimaș


 
nu-mi îngăduiam
să mai privesc miezul încins
al astrului zilei
mă încălzeam la palida lună
pipăind
coapsele lucind reci
ale negresei
mă credeam tânăr
și m-am trezit
într-o bună zi
fără vârstă
viaţa o pisică sălbatică
Elenei Katamira

nu e decât
un ghem
de lână
care
se desfășoară
rostogolindu-se
în ghearele
unei pisici
jucăușe

numai tu vezi
obstinat până
dincolo
de departe
că cea ghemuită
e o zână
cu degete lungi
și manichiură
îngrijită
nu
blânda/cruda
moarte...

și ajungi
să te luminezi
te îndoi
de mamă
de copil
și de ploi
te cobori de
umeri
și nu mai crezi
că lâna-i de aur
în ghem...
firul se rupe și
nu rămâne
nimic
din tezaur
... degeaba numeri
din doi în doi
înapoi
volbură de nisip

dau frâu liber
dorinței
și (în)calc aerul
pe care l-ai scris
cu volbură
în nisipul ființei
mele
pe plaja sulina
într-o
scorbură a nopții
în cuibarul
de stele
unde
liniile paralele
s-au întâlnit
joc cu unicorn

dintr-un corn
de unicorn
torn
stropi de
lavă
direct în mortar
ca și cum
într-un glosar
vechi
aș semăna
seminţe
să răsară
în urechi
tufe tinere
de agavă

... edificiu precar
fără grinzi
de susţinere
enclavă
din oglinzi
translucide
solare

palate
inconsistente
de siliciu topit
și sare
corăbii
rătăcind
prin deșertul
de jar
cu sigla
păsării ceţii
la avatar

casă de inorog
nesupus...

și mă rog
celui de sus
să ajung
să pun ţigla
și să dau
pereţii
cu var

înainte ca
animalul
de zăpadă
din mine
să se dea
răpus...
prinzătorul de vise
lui Adrian Suciu

probabil am rămas indieni
într-o americă nedescoperită
cu porţi la ceruri deschise
alergând în cerc
și prinzând fluturi
în prinzătorul de vise

probabil că suntem morţi
legănaţi într-o casă de apă
…plasa din fuioare de fum
cânepa împletită
și pânza de in
nu mai vor să ne-ncapă

probabil doar dansul cuvintelor
clopot mut va rămâne în aer
stăpânul pierdut
ca un tropot de cai
înhămaţi
la bătrânul tramvai
aguridă
lui George Mihalcea

sunt cel mai iscusit vânător
vânătorul de nopţi
dintr-o vamă
dacă-mi intri-n vizor
și sunt strugurii copţi
gloanţele mele
de-argint
n-au nici tată
nici mamă

sunt cel mai îndrăgit vânător
vânătorul de nopţi
dintr-o dramă
am în vizor
numai struguri necopți
aguridă
fără tată și mamă
și-n piept
port un glonţ de aramă
paznicii somnului

pe locurile din față
s-au strâns poeții
pulsând sub jetul fotonic
spre o direcție 9

pasagerii întâmplători
după câteva protocoale
au coborât de drum lung
deșertând latura pătrată a unui cub
 
beam vin adus din via domnului
beciul de sub podgorii
cu struguri întorși
din brumă pe calea iernii

sorbeam sonet cu sonet
decantând la pachet
mierea păzită
de femeile somnului
ceară și miere 1

am văzut o tânără
îmbrăcată în negru
cum se legăna
într-un scrânciob
de ceară și miere

stătea dreaptă
și lumina soarelui
parcă se descreierase
în caiere
risipite peste tot

își ţinea braţele
împreunate sub sâni
sânii o strângeau
răzvrătiţi
de durere
ceara se topea
și în lujerul ei
se căţăra
miere
scărarul
(celţii credeau că ne tragem din copaci)
lui Emil-Iulian Sude

între două
tulpini de arţar
două
scânduri
prinse în cuie
și iar
desprinse
cu cleștele
de scărar

rânduri
rânduri
de trepte
înălţate
mereu
sub picioare

... omul
își suie
greu
crucea
în spate

aproape
ajuns
nu mai are
răbdare
i se pare/crede
că poate
să calce pe ape

cu ochii
în soare
vede
crucea
ca o elice
și cade
în cerul lui
de scărar

... cum cad
din arţar
micile
elicoptere
ale toamnei

reţeaua

aș putea capta
nervi relaxaţi
pielea ca o sită
și sinapsele bâzâind
sunetul pierdut
al copilăriei
cu urechea ciulită
pâlnie pe stâlpul
de telegraf
minunându-mă
cum vrăbiile
se racordau clandestin
firelor electrice
întinse între stâlpi
prin care herghelii
de cai albaștri
sălbatici se alergau
nevăzut

și după ce își făceau
plinul la semn
vrăbiuţele acelea
înseninate
plonjau
într-un alt început

... sinapsele
s-au uzat
stâlpii de lemn
au fost înlocuiţi
cu stâlpi de beton
cablurile întinse
au devenit
noduri
de autostrăzi
prin care săgetează
bolizi negri

toată reţeaua
e o capcană
cu monștri
tandri
escorta

aș fi vrut să încep cu sentimentul
morţii ce se urcă pe tine
ca un mușuroi de furnici
călcat din greșeală

dar moartea nu e un sentiment
e o escortă
cu care te culci
doar o singură dată la vedere
în mijlocul bâlciului
pe o scenă unde lumea
se-nghesuie să privească
și tu amâni

mai întâi întrevezi sentimentul vieţii
cu coșciugul pe roţi
într-un carusel de spaime
îţi dai drumul pe pistă
în întuneric
sub propria piele
ca într-un cort negru

te izbești de pereţi
ţi se pare că te dezintegrezi
și nu mai ajungi
la întâlnirea
cu escorta
fii pregătit

să tragi aer în piept
îndelung
când te urci în lacră
să-ţi fie ușor
stai adunat ceară
a lumânării
ce se scurge din flacără
până la sfârșit

ai grijă
grijania lui de părinte
e în stare să te scurteze
de cuvinte
să ia el mierea
ce ţi se cuvine
la care ai trudit
mărăcine cu mărăcine
toată viaţa
și tu și părinţii
tăi înainte
ca să fie oamenii
mai buni nu mai răi

și fii atent la copii
ei nu scapă nimic
din vedere
e moartea ta
nu-i lăsa
să se joace cu ea

și ţine minte
ultima iubită
nu se dă altuia
nici măcar
dacă ţi-o
cere ea
decadenţă

desfrunzește
pielea șarpelui
nisipul lustruiește
glezna apei

coaja nucilor verzi
de atâta vară
pleznește
și crapă

flacăra lumânărilor
sapă în ceară
bezna
tăcerilor

sâmburii merelor
sâmburii merelor
în carnea de măr
se îngropă
în oglindă

priveam pe deasupra coșciugului
mutând centrul universului
de pe chipul mortului
pe chipurile
muierilor
de-l plângeau

... se liniștise omul devreme
și nu mai avea iepure la inimă

de când mă știu
mă sperie ochii larg deschiși
în țepușele din spatele pleoapelor
degeaba marele retailer a tras
obloanele
tot se vede
prețul mic pentru black friday

cum la fel de tare mă sperie
cortina albă acoperind scena oglinzii
cu aplauze de tăceri
și lumânări aprinse
pod peste priveghi

să nu rămână în nisip
mișcarea ultimei îmbrățișări
și mai ales chipul
meu în oglindă
în loc de cv

ce mai biserică mi-am dorit
cu turla între dealuri îngenuncheate de ploi...
tot mai rar în clopotniţă foșnește dumnezeu
trosnesc căpriorii
și eu...

și eu
n-am reușit să-mi ridic o biserică
și nici măcar o casă pe pământ
și ce mult mi-am dorit
să mă apere de ploi și de vânt
cu grădină
și în grădină un măr un prun
și-un nuc
iar la rădăcină o fântână
să-mi rămână în ea
chipul tânăr oglindit

să mă întorc toamna călător
din cerul pustiilor pe jos
când fructele-s coapte
să le miros
și să le împart copiilor
de sufletul meu
noapte de noapte

atât mi-au rămas doar cărţile și copiii
troițe ale aerului fragile
prin care respir
cât voi mai avea zile

Copiii:
Cristina Maria
Ramona Andreea
Nepoții:
Alexandru
Toma
și Ioana soţia
care ne-a suportat pe toţi
Cărţile:
Pasărea ceţii
Glonţ de argint
Dosarul Albaştrii
Bursa îngerilor
Guşterele
Jurnal din anul Apocalipsei
Guşterele ed II
Nordurile
Argintarium
Din arginturile mele
Ceară şi miere
Tablete în alb şi negru