Visez... visez la o Ţară a Nefumătorilor. Acum nu trebuie să vă închipuiţi că am cine ştie ce pretenţii! Doar că-mi doresc să existe o astfel de ţară în care să nu mai fiu obligat să respir aerul viciat de fumul ţigărilor mâncate de... cei din jurul meu. Îmi cer iertare pentru această intransigenţă, dar ea este rezultatul tuturor chinurilor îndurate de mine în anii de maturitate (adică cei număraţi cu strângere de inimă după împlinirea vârstei de 30 de ani) şi... anii de serviciu. Parcă-l şi văd pe fostul meu coleg de birou – bun profesionist, de altfel – care-şi aprindea ţigară de la ţigară, când îl chinuiau neuronii creaţiei, şi eliberând rotocoale de fum în mica încăpere (impregnată deja prin toate ungherele de scârboasa nicotină), acompaniindu-și viciul cu urlete în urechile ascultătorilor săi nevinovați de la telefon şi, într-un final, trântind cu o furie demnă de cauze mai bune, receptorul în furcă. Ce să mai spun de  respiraţiile duhnind a mahorcă de cea mai proastă calitate suportate în autobuzele aglomerate ce mă aduceau după-amiaza de la muncă, sau a cârciumii de cartier pe lângă care treceam în fiecare zi în drum la şi de la serviciu, cu mirosu-i caracteristic de tavernă, amestec de izuri pestilenţiale de băuturi contrafăcute, transpiraţie, WC şi Carpaţi... Naţionale... sau a hainelor mele nevinovate, îmbâcsite vinovat de toţi aceşti performeri ai tutunului. Grea viața de nefumător într-un mediu al fumătorilor! Nu exclud din această lume ce o înfierez acum, nici pe membrii propriei familii, mai ales pe acei membri fumători care mai au şi calitatea de... soacre... De aceea şi lupt acum pentru această cauză a Ţării Fumătorilor. Aşa aş scăpa şi de... nu?


Nesimțire! Nesimțiți! De ambele părți!
- Care părți?! – mă veți întreba, unii dintre dumneavoastră, fumătorii, contrariați și... deranjați, normal. (Ne face ăsta nesimțiți! Cum își permite?!)
Rămân la persoana a treia (mă tem să intru în dialog direct) și mă explic: îmi permit să-i fac nesimţiţi, pentru că apucătura lor îmi otrăveşte aerul ce-l respir, îmi îmbâcsește hainele, aşa cum le permit ca, la rândul lor, să mă considere pe mine nesimţit, întrucât nu accept să prind şi eu acest viciu.
Deci, ideea mea simplă, imediată și, sunt convins, convenabilă tuturor, ar fi următoarea: fumătorii, în Ţara Fumătorilor iar nefumătorii, în... Ţara Nefumătorilor! Planeta să-şi împartă teritoriile şi oamenii după acest unic criteriu! Jumate din lume a lor, jumate a noastră – chit pe chit!
Vrea un fumător să vină în vizită în Ţara Nefumătorilor? Nicio problemă: pe paşaportul de fumător i se aplică viza de intrare, doar după ce i se eliberează un... cazier de onestitate şi în urma unui angajament ferm că nu va consuma şi nu va face trafic de tutun pe perioada vizitei. Totul pus sub incidenţa legii nefumătorilor şi a pericolului de condamnare la... închisoare grea pe perioadă nedeterminată, eventual până la scăparea de urât mirositorul obicei.
Invers? La fel: dacă trebuie ca un nefumător să treacă dincolo, în... Paradisul... fumătorilor, să i se aprobe intrarea, oferindu-i-se în schimb condiţii speciale: mască şi haine de protecţie, camere speciale bine aerisite, cu mobilier nou, special pregătite pentru astfel de cazuri... Pentru viza pe paşaport, el îşi va lua un angajament scris că nu va încerca niciun moment să corupă vreun fumător la nefumat, fiind pus astfel sub incidenţa legilor aspre din Ţara Fumătorilor.
În mod firesc, fiecare dintre cele două ţări ar avea guvern propriu, cu preşedinte, cu parlament ales, administrație, presă liberă... ce mai, democrație în adevăratul sens al cuvântului.
Bineînţeles, în Ţara Fumătorilor nu ar mai fi interzis nicăieri fumatul! Vă daţi seama că ar fi cel mai mare nonsens al lumii lui homo sapiens să se interzică fumatul tocmai în Ţara Fumătorilor! Nici nu vreau să mă gândesc cum ar arăta o sală de şedinţe din parlamentul fumătorilor... Bănuiesc că, obişnuiţi fiind, nici nu i-ar deranja fumul de să-l tai cu cuţitul, nici nu ar aerisi să nu se piardă bunătate de smog... Cred că şi fiziologia respiratului le-ar fi modificată, în sensul în care nu ar putea să trăiască decât cu fum şi nu cu aer proaspăt, oxigenat!
Dar câte probleme ar apărea!Închipuiți-vă acum redacția unui ziar de scandal. Din cele cu can-can-uri și cu fete despuiate pe prima pagină, în loc de editorial. Birouri multe, redactori nervoși, telefoane sunând din toate părțile, urlete pentru acoperirea altor urlete. Totul desfășurat într-o ceață densă de fum de țigară. Dai din mâini ca să creezi o dâră cât de cât transparentă și să vezi ceva. Să vezi omul cu care vorbești, să vezi mașina de cafea, să descoperi drumul spre budă. Miros greu. Cum și-or fi scriind redactorii articolele?
Să-i lăsăm pe ei și să ne gândim la năbădăioasele fete de la pagina 5. Mare problemă pentru artistul fotograf! În primul rând, cine le mai vede pe frumoase? Și cum să le pozeze? Fotografiatul este o artă, o artă care cere concentrare din partea artistului, un decor adecvat, lumini și, în exemplul nostru, câteve cârpițe, nu multe, doar câteva de decor, acolo... Artistul ar avea probleme și, cu siguranță, trebuie să fie inventate noi tehnologii. Acum, trebuie să recunosc, nici fumătorii nu duc lipsă de oameni deștepți, pregătiți, specialiști în domeniile lor.
Să presupunem că aţi primit viză pentru Ţara Fumătorilor (vreţi, totuşi, să audiaţi un mare om de ştiinţă, fumător – e şi el om, nu?) şi, într-o pauză, intraţi în sala de mese pentru o friptură şi o bere. Ar trebui, bănuiesc, să folosiţi un GPS pentru a vă orienta prin ceaţă până la găsirea unei mese libere (după ce, în prealabil, v-aţi aşezat conştiincios masca pe figură) şi, cuminte, să aşteptaţi chelnerul cu lista de bucate. Cel mai indicat ar fi să comandaţi doar... afumături. Pentru a nu fi dezamăgiţi de gustul modificat al mâncărurilor proaspete. Iar la toaletă... să fiţi foarte atenţi unde vă îndreptaţi jetul, pentru a nu avea surpriza că aţi confundat pișoarul cu predecesorul dumneavoastră aflat încă în poziţia de... cu pantalonii în vine!
Pe de altă parte, nu pot să-mi închipui ce or să facă oamenii aceştia cu copiii de vârstă şcolară! Or să-i înveţe chiar ei, părinţii, pe proprii copii să tragă din ţigară? Înainte de a merge în clasa I-âi? Mai ştii care o fi sistemul lor de gândire? Ar putea, eventual, cei care sunt conştienţi că obiceiul lor este vecin cu viciul şi este dăunător propriei sănătăţi şi mediului, să-şi trimită copiii la studii în străinătate, adică în Ţara Nefumătorilor, ca interni. Sau, dacă nu se pot despărţi de progenituri, să aleagă să renunţe la fumat şi să emigreze cu toţii în... Ţara Nefumătorilor. Ar începe să apară o disproporție între cele două națiuni – ca populație, gândesc.
O altă curiozitate mă zgândăre acum. Fiți atenți la dilemă: în Ţara Fumătorilor trebuie obligatoriu să fie rezolvată problema tutunului. Care este una complexă, adică: cultivarea și prelucrarea tutunului, fabricarea țigărilor, promovarea și comercializarea lor. Afacere serioasă! Nu cred că ar lăsa ei asemenea business pe seama vecinilor ne! Ar fi chiar fraieri! Este doar propriul lor interes la mijloc! Decât să importe şi să plătească taxe şi accize, mai bine să-şi producă singuri necesarul de tutun! Și încă ceva: de unde să importe? Din Țara Nefumătorilor? Păi, ăștia, în virtutea Constituției lor, au desființat toate culturile de tutun și au închis toate fabricile! Pușcărie curată, la ei, de calcă pe bec!
Obligat lucru, trebuie să se descurce singuri. Și nu așa, de dorul lelii! Dacă vor să nu aibă parte de revolte sociale, de mase uriașe de oameni nervoși ieșiți în stradă, trebuie să o trateze ca pe o problemă națională, conform Constituției Țării Fumătorilor, bineînțeles! Suprafețe mari cultivate cu tutun, cercetare pe măsură și, la fel de important, deschiderea de noi fabrici de țigarete pe tot cuprinsul țării. Căci, nu-i așa, la aşa consum nemăsurat şi nestânjenit de legi, şi producţia trebuie să fie pe măsură! Altfel, preţurile o iau razna şi oamenii ajung să-şi dea în cap pe stradă pentru un muc de ţigară cules de pe jos... Deci, ce suprafeţe se cultivă cu tutun? Ce pondere trebuie să aibă acestea din suprafaţa totală a ţării? Exagerez şi eu – poate, un sfert, să fie suficient? Dar aceasta ar însemna să se defrişeze suprafeţe imense pentru a face loc culturii de tutun. Ce se întâmplă însă cu vegetaţia naturală, cu animalele şi cu habitatele lor? Nu apare vreun dezechilibru natural suplimentar?...
Dilema se poate pune și în sens invers. Plecând de la copii. Am sugerat mai devreme că, unii dintre părinții fumători, cu siguranță, vor alege să-și trimită copiii la studii în Țara Nefumătorilor. Din dorința de a-i proteja. Mai mult, neputând (și nevrând) să se despartă de odrasle, vor emigra cu toții în țara vecină, Țara Nefumătorilor. În felul acesta, într-un ritm cuntificabil, după cel al nașterilor, se poate estima ritmul de scădere a populației din Țara Fumătorilor, în favoarea vecinilor nefumători. Ei, acum apare și dilema, cea a populației și, chiar, a existenței celor două națiuni. (Tema este interesantă și ar trebui tratată separat, ca o temă de cercetare, deoarece, prin migrația populației într-un singur sens – din Țara Fumătorilor în Țara Nefumătorilor – s-ar ajunge la dispariția exact a cauzei ce a determinat împărțirea lumii în două, după unicul criteriu, cel al fumatului. Urmarea firească și imediată a scăderii numărului de fumători ar fi închiderea fabricilor de țigări, desfințarea culturilor de tutun, închiderea magazinelor de specialitate... Ehei, ar dispărea granița, s-ar reface pădurile, ar reveni animalele și ar înflori câmpurile, mărețul soare s-ar arăta iar... Într-un cuvânt, Paradis! Paradisul pe planeta Pământ! Trăiască copiii!)

Dar ce-mi bat eu capul cu toate problemele Ţării Fumătorilor şi a locuitorilor ei? Eu am ales să solicit cetăţenia de nefumător.
     
Construiesc ipoteze şi... fabulez!
Guvernanţii de azi, din ţara noastră numită România, tot au făcut ceva: au scumpit substanţial – dar insuficient pentru a deveni prohibitive! – ţigările. De fapt, au mărit accizele, cu efectul imediat al creșterii încasărilor la buget. Care buget...
Până la împărţirea lumii (chiar așa: de ce parte a hotarului s-ar situa țara numită acum România?)... eu rămân cu visul şi cu fabulaţiile mele.