ANTOLOGIE  “PRIMAVARA CUVANTULUI”

 MI-AI FOST ȘI-MI EȘTI

Rază de lumină
Punte de salvare
Zefirul din zori
Rouă neatinsă
Gângurit de copil
Lacrimă de nestins dor
Mi-ai fost și-mi ești
Poezie...
Cu tine am dezlegat
Multe lacăte ferecate,
Am spart ziduri
Împrejmuite


Am ridicat munți
Cucerind înaltele piscuri,
Am savurat esențele mirifice
Din toate cele patru anotimpuri...
Binecuvântat să fie
Cel care te-a creat
Mai ceva ca o zână între toate,
Eu putând culege
Din existențialitatea acestei vieți
Nectarul tuturor frumuseților!...
CURG LACRIMI DE SÂNGE
Ascultă-ți glasul inimii
Și vezi ce-ți spune ție orișicând
Fiecare bătaie a ei,
Unde împărățește
Cea mai de preț comoară
Sufletul tău...
El îți știe toate bucuriile
Iar când te superi și plângi,
Curg lacrimi de sânge...
*
Cum te poți lăsa tu omule,
Mințit și târât
În negura atâtor rele,
Când tu ai asemenea străjer
Care te veghează permanent
Și-ți știe ție totul!?!..
*
Sufletul tău nu te-a mințit
Și nu te va minți niciodată,
Iar tu, de multe ori
Îl cari în stricăciune,
Uitând de albul imaculat
Ce ți l-a dat din zamislire
Bunul Dumnezeu...
*
Cerul și pământul,
Cu toate ce sunt pe el
Sunt în sufletul tău, muritoru- le!

RĂMÂI CU MINE !

Ca și firul de zefir pe arșiță
Îmi ești Tu, iubire curată
Precum seninul de amiază
Și noaptea puternic, înstelată...
Pansament sufletului ești
Încercând să te caut în toate.
Izvor de bunătăți, Cerești
Flacără vie, fără de moarte...
De Tine dau mereu oriunde
Te găsesc în orice locușor,
Cu setea care mă pătrunde
Și dragostea de nespus dor!
Te caut în zori și în seara
Cu dor îți sorb frumusețea,
Bătând în geam primăvara
Ce-mi răscolește tinerețea...
Fără Tine, nu este soare,
Nici verdele viu al câmpului
Cu frumoasa lui splendoare,
Din existențialitatea timpului...
Rămâi cu mine! Nu mă părași!
Tu-mi ești chezășia pe pământ,
O, dulcea Iubire, Tu vei dăinui
Prin toate-n lume câte sunt!

SFÂNTĂ COMOARĂ

Iubirea,.. frumoasă floare
Vârstă nu are niciodată,
Mereu e pusă la încercare
Și lasă-o lacrimă curată...
Ea se lipește de cel care
Știe că-i Sfântă comoară,
Nu o descoperă fiecare
Ci acel cu inima-i vioară,
Ce ascultă glasul ciocârliei
Privind cum se pierde- n zare,
Ce- admiră florile-n câmpie
Și muntele cât îi de mare...
Și susurul acela de izvor
Ce curge-n clipocit la vale,
Din muntele cel " Cu dor"
Și din suspinul cel cu jale.
Iubirea e sacrul ce-l găsim,
În tot ce este neprihănire,
E raiul ce toți ni-l dorim
Din tot ce e nemărginire!..

PRIMĂVARĂ

Ce-i cu tine primăvară
Unde  te-ai rătăcit în drum?
Căci a venit iarna iară
Și e foarte frig acum.!..
Ghioceii care-au ieșit,
Îngropați sunt în zăpadă,
Cum e sufletu-mi strivit
Primăvară mea cea dragă,
Și brândușele înghețate,
De sub sloiul de omăt,
Sunt prinse ca o cetate
Care-i închisă peste tot...
Vântul spulberă zăpada
Troienele mari se fac,
Iar copii vin în ceată
La derdeluș înspre sat..
Se văd fumuri pe la case
Spre înserarea care vine,
Primăvară mea frumoasa
Cât îmi este dor de tine!,
Cu mugurii tăi ce-n toate,
Renasc din nou la viață
Și iubirea cea păstrată
Cu credință și speranță.

ESTE “EUL “ TĂU

Când iți vorbește sufletul din tine,
Ești atât de frumos și de senin,
Simți lacrima, de pe obraz cum vine
Și un sfâșietor și prelung suspin...
Lasă-l să facă, doar cum vrea el
Nu-i respinge, ce-și puse la cale
De e suspin, sau gândul lui rebel
Este trăirea cea pură a ființei tale..
Te întrebi ;Cum de ți-a venit în gând,
Să nu ei o hotărâre ce nu-ți aparține?
Atunci sufletul,îți spune plângând
Că acel lucru, nui bun pentru tine...
Te minunezi zicând; Cin-ți-a șoptit?
Este "Eul " tău, ce sălășluiește-n tine,
De când pe lumea asta tu ai venit,
Chiar din zămislire omule, știi bine!..
În tot ceea ce faci, pune-o picătură
Din suflet, ce este fără de moarte
Toate s-or petrece, în așa măsură’
Cu frumusețea, ce va sclipi în toate...
Când minți ,te-oprește ca pe-un copil
Și ești atunci, un om neliniștit și trist
Că nu l-ai ascultat și plină-i de venin
Acea cupă sacră, primită din părinți..
Deschide-ți omule, tu sufletul tău!
Nu-l lăsa mereu, rătăcit la-întâmplare...
Acolo în el, este Casa Lui Dumnezeu
Și-a Prea Milostivei, Măicuței Sale!


FEMEIE

Femeie regină, femeie onorată
Câte dintre voi, mult ați suferit
Alături de cine v-a fost soartă,
De plâng icoanele aici și-n zenit!..
Femeie bogată, femeie săracă
De ce este diferența între voi?
Că unele o duceți bine, de parcă
E raiul pe pamat, în casă la voi!
Și tu cea sărmana, schingiui- tă
Ce vină ai, că Domnul te-a zămislit?
Să fii toată viața mereu oropsită
De cel ce ți-a jurat, când v-ați iubit...
Femeie simplă, muncești din greu
Cu prunci frumoși, mulți lângă tine...
Hărăzită ești, de Bunul Dumnezeu
Să înmulțești viața, pe-astă lume!
Femeie ce ești căzută în păcate,
Îți vinzi chipul, de Dumnezeu dat
Gândește-te, la ce-i fără-de moarte
Întoarce- te, la ce-i binecuvântat!
Femeie condamnată, în sclavie
Tu, Cerurile toate le vei împărați
Că ai gustat mereu ,din "Apă Vie"
Prin sacrificiul primit, de a muri!
Femeie lovită, ce Crucea ți-ai dus,
Plângând pan-la Golgota, din iubire
Ai trecut peste tot, cu capul sus
Fiind pecetluită să suferi, din zidire
Lumina ta v-a străluci și-n nemurire !



PULBERE DE STELE


Îmi ești pulbere de stele
Ce mi-ai luminat cărările,
Să nu orbecăiesc de tot
Prin trecerea timpului,
Nefiind nici o clipă
În întunericul des
Să nu zăresc măcar o rază,
Deoarece m-ai însoțit
Pretutindeni
Iar atunci când am căzut în adânc,
Mi-ai întins mană
Prin toate lianele,
Care erau conectate la inima ta
Când eu am reușit să ies....


Cum aș putea să te uit vreodată!?!..
Aripa ce m-ai acoperit,
Rază ce m-ai luminat,
Putere ce mi-ai transmis
Și iubirea ce mi-ai dat,
Să pot înțelege
Că tu ești Infinitul în toate
Dumnezeul meu
Și ca doar Tu mi le-ai trimis!

PRIN AZURUL STELELOR

Îmi ard obrajii
Arsura ce o simt în suflet,
Mă devoră încet
Și mistuie...
Din noianul amintirilor
Te aleg pe tine,
Clipă neîntinată
Și te port cu mine
Acolo,
Unde îți vei aminti și tu
De acea seară minunată,
Când cerul
Coborâse pe pământ.
Iar noi pluteam
Prin azurul stelelor.

DORURI CULESE

Frământările mele
Sunt doruri culese
Din tot ce am văzut și simțit,
Ca și scânteie
Ce-mi aprinde sufletul.
Imensitatea frumuseții
Nu se poate măsura
Nici în ani lumină,
Că-n orice scânteie
Sălășluiește nemurirea.

DE-O FI SA PLEC

De-o fi sa plec
Atunci când rândul
îmi va veni,
Nu mă va primi
Alt pământ
Din lumea mare,
Căci rădăcinile mele
Vor fi ca și licuricii
Ce-mi vor lumina
Drumul meu,
De unde am venit
Și de unde am supt
Prima înghițitură
Din sânul dulce al mamei.
Sfințenia lui stă
În glasul de îngeri
Ce cânta,
În preajma închisorilor
În care nici măcar
Nu s-au tânguit,
În al sihaștrilor
Din munți
Care și-au dus viața,
Mereu în rugăciune
Și în toți acei
Care-au luptat,
Pentru apărarea
Acestui loc Sfânt,
Cu propriile lor vieți.

AȘA VISASEM

Te-am urmărit
Când ai plecat ‘
Pe o corabie,
Până când nu se mai
Distingea în zare
Doar pescărușii ce roiau
Îmi dădeau semne
Că nu ai ajuns.
Mai ai de mers o mulțime
Pe valurile vremii.
În portul în care ai poposit,
Am știut căci mi-a dat de veste
Inima, care-mi era
atât de zbuciumată
Bătând puternic..
Să fie plecarea ta definitivă
Să nu te mai întorci !?!

TOATE ACESTEA

În toate drumurile mele
Căutam ceva anume
Ce nici nu știam
În lumea tuturor
Ce se desfășoară
Văzând mereu
Acea scânteie
Care ca și un laser
Se cobora în inima mea
Cu o căldură
Atât de plăcută
Și o fericire
Neînchipuită
Care mi-o dădea.

În toate acestea
Erai Tu Dumnezeul meu,
Prin toate atenționările
Ca eu să nu uit de Tine
Că doar Tu m-ai zidit
Din firul de țărână .


UNDE TE-AI ASCUNS ?

Te-am căutat de-o viață
așa cum îmi doream să fii;
prin mugurii primăverii
când toate dădeau să se ivească
prin verile călduroase
cu câmpiile de flori înmiresmate
în toamna cea plină cu de toate
în ploile ei sub a cărei privire
frunzele îngălbenite
cădeau una câte una!...
Te-am căutat în iarna de poveste
cu broderiile ei de ghiață
făcându-ți semn cu mâna
de la fereastra
ce-i scrijeleam decorul,
ca să te zăresc
și prin toată existențialitatea
acestei vieți.
Unde te-ai ascuns ?...Fericirea mea !?!


M-AM AGĂȚAT DE TINE

M-am agățat de tine
Întreagă mea viață
De lucru Sfant  “Iubire”
Doar tu mi-ai dat speranță.
În mine tu te-ai cuibărit
Prin fiecare moleculă,
Iar sacrul, eu ți l-am simțit
Prin tot ce-i în natură.
Când în suflet mi-ai aprins
Acea flacăra Sfântă ,
Îngerii din ceruri s-au prins
În hora neîntreruptă...
Fiorii tăi, n-au cum să fie
În orice lucru, stare
Fără de tine Sfânta iubire
La toate le dai culoare.
Ca tot cerul să fie senin
Si el să strălucească
Iar pe pământ flori între spini,
Ele să-împărătească !