Cântec la marginea lumii

La capătul lumii răsare un pod
Ce leagă prezentul de timpul trecut
Secunde pulsează captive-n năvod
Și noaptea devine un vis absolut,

Prăpăstii pierdute se-ascund în cuvânt
Prin creste golașe bătute de ploi,
Rămâne în urmă un strop de pământ
Și clipe tăcute distruse de noi,



La marginea lumii răsar amintiri
Bătând la ferestre murdare de glod,
Pătrunde în sânge din vechi răstigniri
Cărărea bătută de-atâta norod,


Și mușcă din mine crezând că sunt zeu
Durerea mă-ntoarce acasă în timp
Pe colțuri de stâncă devin Prometeu
Ce râde de lașii ascunși în Olimp,


La capăt de lume m-așteaptă un om
Născut din durerea ajunsă la os,
Senin precum floarea-nflorită pe pom
Cuvântul devine Preabunul Hristos.

 

Chemări vindecătoare


Ascult a ta chemare venită din seninul
Ce-mprăștie lumină pe cerul întristat
Și peste valul zării îmi sorb tăcut veninul
Ascuns sub scoica mării în care ne-am scăldat,


Aud a tale șoapte rostite-n miez de noapte
Emoții mă transformă în biet adolescent
Și simt cum mă pătrunde un iz de mere coapte
Chiar dacă dintre stele sunt marele absent,


Și simt cum depărtarea se-ascunde în cuvânt
Când dintre clipe triste te face iar să fii,
O primăvară-n stele sau poate pe pământ
Un infinit al vieții în frunze ruginii,


Chemări vindecătoare aud la ceasul nopții
Pădurea înfrunzește scăpată din păcat,
Iar tinerețea trece sfidând dorința sorții
Senin privesc în urmă la tot ce am lăsat,


Răzbat chemări profunde născute printre doruri
Ce mistuiesc câmpia si frunzele-arămii,
În șoapte de vioară te regăsesc prin nouri
Femeie minunată ascunsă-n galaxii.




Undeva... în joc de iele


Undeva-nspre răsărituri unde se deschide zarea
Când în zbaterea furtunii ploi se-adună într-un loc
Trec corăbii prăfuite parcă tăinuind cărarea
Și ascunse-n nori de ceață ielele se prind în joc,


Jocul lor sfâșie-n grabă soarele urcat pe boltă
Din opinca scâlciată colbul suie până-n cer,
Muzica nepământeană te-mpresoară dezinvoltă
Parcă-i o colindă surdă cu refrenul lerui ler,


Undeva... departe-n lume, timpul pare că  înșiră
Clipe ce devin mărgele într-un lanț fără sfârșit,
Iar secundele pulsează chiar și ielele se miră
Încercând ca să renască într-un joc desăvârșit,


Și pădurea se închină jocului ce n-are milă
Cântecul o înrobește, norii-n vânt se prăvălesc,
Chiar și timpu-n loc oprește, te preface în copilă
Undeva... departe-n lume, ielele când dănțuiesc.