ZIUA DE MARŢI

A venit Poduţ Alexandru cu un cal superb. Puţini mai sunt cai lipiţani prin Arşiţa. Badea Lisandru l-o cumpărat din Vadu Izei, amu-s cinci ani, cu douăzeci de mii. Bani buni pe acele vremuri.

            O vinit Poduţu cu calu la doctor. Cal alb, spumă, coada neagră ca funinginea. Buiac, numa în două picioare stătea căluţu. „Nu să pişă, dom’ doctor, de două zile nu să pişă…o zâs Poduţu… l-am băgat şi-n grajdu oilor, am întors gunoiu de an, cu furca, să-i pută, da degeaba… ia-n faceţi-i ‘mnelorvoastră orişce, că-i bai de el.”

             Istovit rău de tot, ajunse acasă. De îndată ce se întinse pe pat, adormi. Somn greu picat din pod. Podul plin cu porumb. Noaptea fusese ceţoasă. Crengile alunilor tremurau de ploaie. Venise pe jos din Muta Mare, drumul fusese cleios. Pantofii şi pantalonii până la genunchi haram.

            Rodica, blonda cu ochi albaştri de acum patru ani. Nunta ei de astă seară îl întorsese pe dos. Ca pe o mânuşă din piele fină de câine.

           

            Mărie Abraham. Femeie de serviciu la Consiliu Popular Local. Vine la veterinar cu o mâţă pistruie. Mâţa, bătrână de nouă ani şi cam slabă. Nu poate făta. De duminică dimineaţa, de când am mers cu vacile în huci, să tăt munceşte. O tipăit-o păstă burtă cu vârful palmelor, o mai întors-o încoace-n colo, şi-i zice Măriei: „Leliucă, aceasta numai prin cezariană se rezolvă, numai aşa, da-i cam scump şi riscant pe deasupra… mai bine o injecţie cu stricnină, cinci lei şi moare rapid şi fără dureri mari.”

 

            Rodica, Rodica, buchetul de cinsprăzece garoafe roşii şi una albă. Iulie, era să-şi rateze admiterea la facultate pentru ea. Garoafele roşii şi una albă. Adieri de muri arşi de soare. Sărutul trist, lungile despărţiri.

 

            Lipiţanul lui Poduţ legat de prun. Bate nervos din picioare. Capul, cât sus, cât jos. Fornăie şi nechează. Doctorul îi bagă termometrul în cur. Coada o ţine o felceriţă deoparte. „Apoi aista, zice veterinarul, numa cam ovăz cred că mănâncă…”. Cam numa…, zice Poduţu. Cinci scobutile intravenos, doctorul către felceriţă, uitându-se la termometrul pe care-l ştersese de crupa calului.

 

            Rodica nu zice nimic. Tace. Naiba ştie la ce se gândeşte. Îi pare bine, îi pare rău… Cine poate şti. Voalul alb acoperindu-i faţa până mai jos de buze. Hă…

 

            „Vai de mine, dom’ doctor, cum să omori matale mâţuca me… mai bine mă omori pă mine… fă-i operaţie. Dau şi-o mie, numa s-o văd scăpată.

            Pe sub pielea burţii se vedeau pisoii mişcând în uter. Maşini pe şosea. Multe faine, da rable. Două babe mărg pe jos către Spria. O văd pă Mărie în faţa dispensarului: „Ducă-să-n sărăcie bolundă, ce să face de minune. O mâţă nu-i cât o marhă…

 

            Dimineaţa se ridică buimăcit. Se spală pe faţă. Apa rece şi limpede. Ar fi vrut să fie la nuntă. Pleacă. Niciunde. Rodica nu l-o chemat. Patru ani şi ceva au fost mult.

 

            De pe Sătinesc în jos şi până pe Gârlici numai păduri seculare de stejar. Pădure crăiască. Au venit şi au tăiat-o. Tăietorii de lemne erau unguri daţi naibii. Şi-n Arşiţa erau cărăuşi mari. Aveau cai buni. Da n-au putut clinti stejarii doborâţi.

            De la Baia au adus boi de bivol. Câte patru la o teleagă. O toamnă întreagă o tras buştenii la calea ferată. Era pân douăşnouă tren de la Baia la Lăpuş, pân Cărpinişu vechi şi pă la Rus. Pă un lopai, pă imaşu de la Crăiesc o fost gară mai mică. Ştrec îi zice amu.

            Acolo s-o dus lemnile acelea grozave, cu care cu şase ori opt boi. Cărăuşii cu ciucuri ungureşti, bine strânşi pe picior, cu cizme înalte, lustruite oglindă.

            Săreau de pe un bou pe altul, pocnind din biciuri ca să se fălească. Boii mergeau încet şi rumegau. Biciurile erau lungi, din fâşii din piele aspră, împletite.

 

            „Dom’le, povestea veterinarul mai târziu – cam pe la o săptămână – şăfului de post, la un chef cu fudulii de porc, dom’le, din punct de vedere tehnic operaţia a mers excelent, bine exteriorizat în plaga operatorie, uterul gestant cu pisoii vii în el, toate bune cum s-ar putea spune. Excelent o fo, bă şefule, excelentisimo, numa că mâţa bătrână, slabă s-o epuizat, s-o terminat ca bateria, asta pe înţelesul tău, deci   s-o epuizat…”, conchise veterinarul sorbind din paharul cu vin roşu.

 

            Lipiţanii, rasă de cai eleganţi, creată pe platourile înalte şi uscate de la Lipitz. În Iugoslavia de astăzi, aproape de malurile mării. Cai de paradă, de fuduluşag pentru curţile imperiale de la Viena. Asta pă acolo, cum mi-o zis din cărţi ajutorul veterinarului, un felcer băutor, i-am dat şi io un pahar de horincă de coarne ca să-l aud, să mă mai veselesc şi   să-mi mai treacă din vreme. Pî la noi prin curţi cotcodăcesc găinile. Ouă-n cotron, ies ameţite de soare şi fac larmă mare. Altele ouă sub iezlea vacilor, pân podu grajdului pă sub fân, pă sub clăi, ori prin garduri, pă marginea uliţii. Aieste nu pre fac larmă. Ca femeile cu copii din flori. Tac.   N-au ce zice. Au ieşit din perimetru. Din societate, cum s-ar putea zice. Îs curve! Aviatoru trece hârşâindu-le. Io nu zâc nimic cătră el, cătră Aviatoru, că apoi nu mai scap până nu-mi povesteşte tot războiu.

           

            Păstă două ceasuri s-o pişat calu Poduţului. Mult, galbăn şi cu spumă fierbândă.

 

            Rodica, Rodica… Un tremur uşor în gânduri şi, poate, în voce dacă ar fi grăit cu glas tare. Dar nu a zis nimic, absolut nimic. În piept, un ecou al acelor vremuri, un gol pulsând nelinişte. Poate un fel de durere. Scrâşnet din dinţi. Limba muşcată. Neputinţă… Soţul ei din astă seară, înalt, burtos tare şi urât, hâd cum să zâce prin partea locului. Nu-l ştia decât din ce-i spusese o vecină de-a lui. Piatra de încercare a unei iubiri este lipsa celui iubit. Citise undeva. La naiba cu aceste reflecţii tardive! Scuipă înciudat, lovind cu bombeul pantofului o cutie de conservă de pe marginea drumului. El lipsise prea mult, dar şi Rodica…

           

            Vai, dom’doctor, moare mâţa… săraca mâţa me…” striga femeia de serviciu de la Consiliu, Mărie. La Consiliu, funcţionarele beau cafea ieftină şi bârfesc pe una de-i bărbatu în puşcărie pântru tentativă. Ce îi oare tentativa? Aş vre să ştiu şi io. Primaru-i dus pă teren. Să vadă cum s-o împărţit pământu.

 

            Doctoru se spală pe mâini. Doi pisoi scoşi vii miaună. În burta pisicii fusese mai călduţ. Miaună subţire şi încearcă să mişte. Pe cel mort îl ciugulesc găinile. O bucată de placentă verzuie pe pantoful doctorului. Se spală pe mâini. Pantoful şi-l şterge de iarba udă. Plouase ieri.

           

            Io tăte astea le-am văzut într-o zî de marţi. Cam de la ceasurile zăce dimineaţa, de la fereasta deştisă. Îs paralizat pă al optulea an şi nu pot ieşi pă afară nici de rându meu, ca tăt omu. Stau în casă. Stau, mă uit, văd şi apoi povestesc. Poate mai umplu şi nu-s drepte toate câte le zâc, da poate prind bine… la cine vre să asculte…