brtUltimul rând

azi clipa trece și iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată
mă ajungeau din urmă primii pași
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase și timpul rămas
ploua în tăcere, 
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise
durerea se scurgea pe pereți
căutam femeia în ultima rană


eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas
eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii
mă așezam obosit pe un ciot de speranță
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la ușă
tu așteptai să plângi timpul rămas
rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârșit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară

 

Pribeagul

lângă trup de jar
ardea ninsoarea gândului primar
alergam spre tine
pe muguri de brag
migrează tăceri către ieri
mă despart de tine
ultimul meleag
a fost ieri, odată
trece noaptea iară
către tainic drum
ridurile lumii
mă înfășoară acum
călător prin viață
a tristă întrebare
căutam iubirea
pe drumul apus
ningea a păcate
în amurgul clipei
așteptam un înger
pe umeri trecând
traversez o zare către alt meleag
mă izbesc de lume, veșnicul pribeag
mă concep în tine
în țipăt tăcând

 

Vioara
cântă o vioară pe țărm
mă ascund obosit în tăceri
ploaia nu vine
aștept în neștire un gând pe pământ
e frig afară și ninge 
tăcerea mă doare și lacrimile plâng
cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
e frig iar în mine și ninge acum
cad troiene de gânduri pe câmpuri ucise
zăpada se adună în palme
mi-e frig și e iarnă
și ruga e înghețată de dor
mă despart iarăși de lume
merg la întâmplare pe cărări ce dor
uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe colțuri de durere
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer
e frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă opresc într-o plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate și bate
picură pe rană fulgii rămași
mă ardeau cuvintele sub pana arsă de gânduri
azi muream în țara ultimului veac
căutam o lume între degete frânte
este frig afară, gerul mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas în palmă
eu scriu la o masă cu trupul ultimului meu gând
afară, o vioară mai cântă

 

Un vis

tăceam și răsfiram cuvinte
în crâng se zbăteau ca să cadă
galbene frunze
lumânarea s-a stins între lacrimi de ceară
am luat de mână cerul
să îi arât ce a mai rămas din oameni
mă îmbrac în haine de pământ
să ascult tăcerea cuvintelor ce mor
aici, târziu, la țărm uitat de mare
sunt cântec în amurg
pe buze foșnește cuvântul a valuri
să aprind în ochi curcubee
în poarta vieții o făptură
atât de albă, atât de pură
pășește încet către cer, pășește spre iubire
iubirea sufletului în țipătul pământului
cuvântul este tril divin, e tainică chemare
iar cântul ei e dus spre alte zări de păsări călătoare
mă așez pribeag pe stânca goală
tot așteptând apusul
tu ai venit în zorii noi
din suflet preacurat să aprinzi lumini
nu te-ai ascuns în ziduri de tăcere
tu ai zburat, aleasa cerului, spre stele
dar totul a fost doar un vis
tu pasăre măiastră, închisă în colivii
azi scriu surghinuit pe drum de seară
mă arde ceara arsă și strig
arată-mi Doamne calea către ea

 

 

Ultima scrisoare

plouă în cer și ceață este în lume
cafeaua arde pe masă
ochii au rămas să plângă în urmă
în urmă doar o urnă
se tace în jur
curg gânduri pe rug
mereu călător pe tragice drumuri
la final, mă caut, mă fug
e ceață deasă în casă
plouă în vatră
cafeaua e amară
și cina absentă pe masă
hipnotic în noapte
căutam câte o fată
dar fata fugea
într-o noapte cu ninsoare în noi
mă apropii de tine
visam , meditativ, un ideal
sărutam forma, cuvântul și trupul
căutând un sărut, doar atât
ilogici și goi
cu ochii puri 
pășeam către noi
purtând în suflet doar cifra doi
scriai 
se oprise timpul în loc
căutam zadarnic un vis
vroiam să fiu doar un surâs
treceau oameni pe stradă
pe geamuri, iarna se scurgea ireal
eram absentul grăbit
dintr-o iarnă globală
mă despart de tine
pășind către noi
căutam un înger
în sărutul absent
mai venea o ploaie
eu căutam pe țărm femeia
îți scriu iubito de pe mare, o scrisoare
îți scriu iubito viața mea
te-am rugat să vii
tu nu ai rămas
atuncea las
pe sânul tău, un semn de carte
a plecat și clipa
e pustie ziua
gândul iar mă doare
printre lungi apusuri, iarăși trecătoare
e de ajuns o fugă
de ce ard în mine
caut un răspuns
eu străinul lumii, rătăcit în noi
pe o pagină
rătăceam femeia
despuind aivea pagina tot goală
căutam iubirea și în ea femeia
eram o scrisoare
tu, tainic ideal
scriam pe o cruce
destinul final
durerea mea azi a plâns în tine
eu strigam o fată
uitat era totul
iubirea noastră a fost odată, poate niciodată
trupuri ce se caută, disperate în noapte
voi pleca acasă, ultimul damnat
îți scriu o scrisoare
când șoaptă nu este, nu mai sunt nici eu

 

Umbre

din sumbrul cer
ploaia cădea
rafale, grămadă, 
pe o stradă murdară de oameni
eu stau,
uneori ascult întunericul cum plânge, în ploaie
lacrimi șiroaie se scurg și nu curg, pe o stradă
sunt singur cu mine
aici a rămas doar cenușa unui dor ucis
de oameni smintiți, de oameni nebuni
mi-am legat rănile 
cu suvițe de gânduri
la geam am pus o lacrimă
să astup întunericul 
afară, pe stradă, un pom uscat
pe el cântă o mierlă, cântec trist
pe pereți se preling umbre
sunt sufletele noastre,
uscate, frânte și seci

 

Pe țărmul sufletului

crucile au strigat într-o noapte
o să treacă
și au trecut
este o lume strâmtă, prea strâmbă pentru mine
când căutam cuvinte goale printre paie
aici mi-e frig și mă scufund la fiecare pas în era glaciară
tremurau mâinile în actul creației
era sânge pe aripi de zări
pășind printre oameni
etern necunoscut între străini
în urmă au rămas doar pagini roase 
uneori mă ascundeam prin retine
să nu văd sufletele despuiate
căutam un val să spăl nopțile pierdute
mă loveam de mal la final
ploua cu triste anotimpuri în cetate
eram un pescăruș pribeag cu aripi arse
mă rătăceam într-un gând în decoruri schioape
așteptam ziua de mâine pe cioturi arse
mă arde lumina frunzișului din suflet
mă întorc către mare și cer o mare mai mare
se moare în cetate, se moare mereu
cuvintele s-au uscat și smoala mă doare
să zbor nu mai pot
dar pot să mai umblu
azi mor în ultim suspin la marginea lumii
dar ce este lumea
mă întorc către cer și plâng ca nebunii
azi pier în pragul porții
că viața e un joc
și dacă mi se dă să plec
așa e datul sorții
să beau în noaptea asta
pelin cu morții
în viața asta fără de noroc
plângeau cuvintele nescrise
eu mai scriam un ultim rând
pe crucea unde cuiele plângeau
nu pot să zbor și mor la țărm de mare
fără lacrimi, fără soare
nu pot să zbor și totuși voi veni
mă voi întoarce în zbor
voi presăra peste oase calcinate
lumina vie a iubirii
și voi renaște în toate