Valeriu Sabău

În parc totdeauna

(Din volumul Singur la altar Ed. ,,Scriptorium”, Baia Mare, 2004)

 

cumplită

singurătatea în doi

aripă moartă plutind

peste viaţa rătăcită în somn

 

cenuşiul pare a fi verde

chiar este

deasupra creştetului

îngerii dau rotocoale

îndemnând

purificarea de patimi

dobândirea virtuţilor

 

banca se clatină

alunecă apoi

zboară

păsările înaltului

desemnează largi coridoare

ce duc negreşit

la renunţare

 

Lucian Perţa

În parc totdeauna

 

adorabilă

liniştea celibatului—

lene scuzabilă

pe o bancă a parcului

 

dar viaţa e prea cenuşie

în parc tot mereu,

scriind poezie

şi-umblând teleleu—

ar fi bine să-mi fie

la braţu-mi, la greu,

şi-o jună soţie

 

lăsau-aş eu banca

să merg la altar,

c-o Flori sau Anca,

dar nu-i în zadar

de ea n-o să vrea ?!

problem-asta e !

cred c-o voi dezlega

la bar la OJT !