cop 1 Dinu Într-o epocă de inflație lirică, protocolul critic de întâmpinare este obligat să funcționeze cu discernământ și decentă seriozitate. Cu discernământ pentru a identifica textele cu potențial artistic și cu seriozitate, asumându-și curajul deciziei de a sancționa și respinge textele inepte artistic.
Practicând în cadrul acestei exigențe se poate depăși riscul evaluărilor excesiv subiective și ajunge mai repede la definirea identităţii artistice a aspiranților la gloria eternă prin literatură.
Dacă inflaţia literară poate duce creația în derizoriu, datoria criticii de întâmpinare rămâne aceea de a face ordine valorică în spațiul poeziei.
 Având fixate aceste repere, am procedat la lectura poeziilor lui Gabriel Dinu.
 L-am cunoscut ca elev și, după o consiliere artistică, dacă mă pot exprima astfel, ne-am reîntâlnit după destui ani.
 Câteva dintre aceste poezii au apărut, cu ani în urmă, în revista Viața Românească.


 După lectura poeziilor, propun următoarele observații. Gabriel Dinu are talent, dar în egală măsură are și orgoliu. Gabriel rămâne orgolios în ipostaza de Pegas al poeziei. Rețineți versurile: „Mă cheamă Pegas/Și cândva am zburat peste munți interziși vouă./M-am sărutat cu ploile, cu vântul cu norii cu zăpezile./Mă cheamă Pegas, lumina mea e prea orbitoare pentru voi./Mă cheamă Pegas./Bună seara!”
Exprimarea poetului este coerentă și expresivă. Opțiunea pentru versul liber îi oferă posibilitatea exprimării în structuri verbale mai puțin riguroase, dar nu mai puțin purtătoare de mesaj. Nu are complexe în a se exprima.
Capabil să-și dedubleze eul liric, poetul se regăsește în varii ipostaze. Nu pot încheia comentariul meu decât așa: Gabriel ai talent,acceptă că trăiești într-o lume postmodernă bântuită de spaime și crize și scrie-ți discursul poetic cu certitudinea că vei fi cunoscut şi apreciat de lumea literară bună.