ecreator 280Pianu` călătorește, prin orașe poposește, mii de note tălmăcește, oare cine-l mânuiește, unanim ne cucerește?...
 Unu` și același Horia Mihail, de la Radio. De nouă ani arătându-se lumii în varii ipostaze solistice. În primăvara aceasta optând pentru clasicismu` vienez. Mai exact, pentru Haydn, Mozart și Beethoven. Dintr-ale căror partituri alese trei. Sonate, desigur. Prilej ca să-și dovedească iarăși virtuozitatea. Puterea de nuanțare. Expresivitatea. Trăirea interioară. Capacitatea de memorare uimitoare și de redare fără cusur a ceea ce înaintașii vrednici așternut-au pe portativ. Comuniunea totală și fructuoasă cu instrumentu`. Pe care-l face tovarăș de drum și de nobilă muncă într-ale muzicii nemuritoare. Spre certă desfătare a celor de prin săli...


 Printre ei, aflându-mă și eu nelipsit. La filarmonica urbei Pitești, de exemplu. Recent. Jubilând la final, îndreptățit. După ”Appassionata”, apoteotică parcă. Cum nu se poate mai potrivită pentru Horia să exceleze. Iară pentru noi să ne lăsăm pătrunși de măreția, lirismu`, muzicalitatea nemărginită, splendoarea deosebită. Că doar d-aia e o capodoperă, lumii făcând fală cât o fi aceasta...
 Mihail știu măiestrit s-o-nfățișeze proaspătă și arătoasă. Impunătoare, viguroasă. Pătrunzătoare-n suflet, învăluitoare nemărginit. Dramatică nespus, adânc tulburătoare. Subjugând auditorii până la ultimu`, onorând meritat creatoru-i faimos. Aș îndrăzni să spun că, printr-o minune, Ludwig și Horia-și deteră mâna întru catharsis deplin, peste veac. Nouă binevenit însutit, întotdeauna dorit. Balsam miraculos de care niciodată n-aș fi sătul. Aveți altă părere?