ac11.RUGĂCIUNE
Te închini tălpilor obsesiei tale,
ce te poartă în palmele
unui dans al morții,
undeva pe drumul
dintre un orgasm și
un zbierăt de lacrimi.
Ești o surdo-mută pierdută
în simfonia a cincea
a lui Beethoven,
ce poartă ochelari de cal,
maltratându-și viața
pentru un singur cub de zahăr!

Doamne, câtă nebunie
...într-un creier afânat de dragoste!





2.MARIONETĂ
Mi-am aruncat libertatea
în prima fântână din
palmele tale!
Acum,sunt legată de ele,
precum o marionetă
în spectacolul vieții.


3. ÎMPĂRTĂȘANIE
Trebuie să rămân întreagă,
chiar dacă
m-ai rupt ca pe o bucată
de pâine,
până au curs din mine
firimituri furate pe furiș
de ochii tăi!
M-ai împărțit felii în fiecare
zi a depărtărilor tale,
seducându-mi miezul
trupului!
Trebuie să rămân întreagă,
chiar dacă gura ta și-a făcut
din mine o împărtășanie din
miez de pâine și
...sânge!


4.NOAPTEA
Noaptea asta are
picioare și brațe lungi!
Se distrează furând
palmele și buzele îndrăgostiților!
Te lasă să te privești unul pe
celălalt,
să înveți dragostea la distanță!

Noaptea asta este un demon!
Te învață durerea despărțirilor!
Și cine iubește demonii
ce-ți respiră în ceafă?

Palmele mele plecate
vor să mângâie obrazul lunii,
să așeze lumina pe pielea trupului
tău
și scânteia în adâncul ochilor,
să poți sparge noaptea asta
...luninând-o!



5.SINGURA ROCHIE DE MĂTASE
Flăcările și rugul
nu vor înceta să muște
niciodată!
Ai ars și tu în mușcături,
ca o vrăjitoare blamată.
Cicatricile încă te dor
de dinții iubirii!
Ți-a fost furată
libertatea porilor
din care ți-au sorbit lacrimi
buze străine
și ochii ți-au plâns cu sânge
peste păcatul dăruirii
celui ce a ajuns undeva
foarte departe,
de parcă dragostea ta
și-a aniversat vârsta de un secol.


Și totuși , nu poți uita
ultimul vals,
de parcă ar fi fost ieri,
ultimul vals în care
pielea îți era singura rochie
de mătase,
în care gleznele tale
învățau să țină strâns la piept
pașii lui,
crezând că așa nu-i va pierde
niciodată!
I-ai avut o secundă!
doar cât să poți atinge cu
amprentele...
lumina!
Apoi, doar ai ars!
Ai ars în interiorul ființei tale,
ai rămas un gol
...îmbrăcat în singura ta  rochie
de mătase!
 

6.VESTALĂ A ANILOR TRECUȚI
            Poetului ce-mi țipă în tâmple!
Ce căutam acolo?
Pe trotuarul inimii tale?
Probabil o întoarcere la inocență,
un alint menit să spargă piatra
singurătății,
să ridice un zid al fericirii neexistente.
Voiam un popas în casa cuvintelor
tale,
ce-mi făceau urechile să plângă,
pieptul să tremure,
ochii să ceară!

Fecioara zidită în coșul pieptului
a spart oasele  și a ieșit afară,
să se poată scălda în adâncul
unor ochi din azur.
Adio maturitate!
Adio rațiune!
Inima aniversează a opsprezecea
primăvară!




Carcasa trupului ajunsă la jumătatea
vieții
am lăsat-o în urmă,
precum fluturele trupul omizii.
Dar am uitat cât este de fragil,
căt de ușor suferă la prima atingere,
pierzându-și drumul aripilor.

Fericirea , un miez de floare
adulmecat pentru o secundă!

Mâine ...fecioara va păși înapoi
pe ușa spartă a oaselor,
vestală a anilor trecuți,
purtând pe tâmple coroana de
lacrimi
a amăgirii! 



7.BUCATA MEA DE NEBUNIE
Eu sunt tot aici!
Legată cu ață de un soare
spart!
Tu nu!
Am rămas cu pasărea ce mi-o trimiți
cu cioburi în cioc,
să mi le sădească în reavănul inimii.
Mi le înfige adânc, ca într-un ritual
voodoo,
apoi strânge lacrimile din răni,
să ți le aducă ție,
să-ți astâmperi setea de indiferență.
Ești bucata mea de nebunie
pe care o cerșesc palmele
împreunate în rugăciune,
ochii scurși în urma pașilor,
coapsele zidite ieri, de adâncul
degetelor tale.

În haosul celor ce vin
și celor ce pleacă,
zilele aleargă boante de fericire!


Viața asta este doar un vis
Adevărata viață va fi dincolo,
după ce voi trece... râul!
Tu...vei rămâne aici!
Vei fi bucata de nebunie
a unei  alte guri flămânde!


8.SPATELE
Îmi privesc spatele din oglindă!
În spatele lui am închis
o ușă.
În spatele ușii am lăsat
...spatele tău!
M-ai uitat  în spatele ochilor,
rătăcind toate cuvintele din
spatele buzelor.
Mi-ai întors spatele palmelor,
scuturându-le de mângâieri,
mi-ai aruncat în ochi spatele
brațelor,
călcând pe îmbrățișări.
Mi-ai întors spatele pașilor,
uitând... drumul.
Apoi, mi-ai dat în dar spatele
visului.
L-ai întors pe dos ca pe un
ciorap rupt
și l-ai aruncat la coșul de gunoi!

Uneori, alte oglinzi se lasă și ele
seduse de un alt...spate!

9.SENTINȚA
Mă pierd în necunoscutul tău,
rătăcesc prin al tău neînțeles,
ca printr-un tărâm al morții,
ce soarbe respirația ultimei
zvâcniri.
Cutreier locul acela neatins
niciodată.
E o tăcere deasă ce-mi acoperă
inima!
Aud doar chemările mele,
doar suspinele dragostei
divorțate de privirea și palmele
tale!
Pașii aleargă gâfâind izbindu-se
de ziduri de gheață.
Brațele mele înoată bezmetice
prin fiorul rece al unei renăgări,
căutând  mângâierile și sărutările
lăsate moștenire.





Ochii nu reușesc să pipăie
lumina,
gura ta s-a spânzurat în
cuvinte nerostite
și ochii tăi îmi biciuie sufletul
răstignit pe crucea uitării.


Sentința s-a executat, iar eu
n-am știut că m-a trădat
iubirea neterminată a unei zile de
...ieri!


10.MĂTĂNIILE
Ai luat fără nici o plată,
ai dat fără niciun ban!
Lacrimile sunt aceleași
Și când ai râs și când ai plâns!
Geamătul din oglindă
seamănă a vis,
chiar dacă ochii pândesc
larg deschiși printre
cioburile lăsate
de mâinile lui
spre ați fi amintire!
Ți-ai strâns la piept inimile
din fiecare bucată spartă,
să-ți faci colier,
să ai ce săruta în fiecare
seară stearpă,
să ai mătăniile tale
spălate de sânge.

Numai așa poți să aluneci
din noapte
în ziua de mâine!