ac211.NĂSCÂND FERICIREA!
Încă ești mister
în valsul dăruirii cărnii,
deși pașii zilelor au trecut
dansând peste tine,
risipind toamne și primăveri.
Ochii lor nu văd că îți este
din ce în ce mai mult
foame de moarte,
nu văd păianjenul ce îți țese
sufletul, sugrumându-l!
Îți este dor de o mireasmă
ascunsă în ceara lumânărilor
ce a înghițit trecutul tău


cu gură hapsână!
Doar ea a știut să-ți îmbrace
goliciunile,
să-ți sărute tâmplele udate de
ploi!

Uneori...te-ai îngropa în noapte,
ca în pletele negre ale unui înger gol,
venit din lumea aceea renegată.


Ai primi mușcăturile până la os
cu pieptul dezgolit de temeri
și arsura fierului roșu
sedus de pântec,
să mai naști odată,
din tine însuți...fericirea!



12.MUȘCĂTURA AMINTIRII TALE
            Celui ce a fost lumina mea
Nimic nou în tâmpla mea!
Decât uneori...mușcătura amintirii tale!
Zilele se nasc egale în nepăsare,
nopțile dor de prea mult amurg,
în care soarele lipsește cu desăvârșire!
Pe pragul ochilor încă pipăi
somnul sărutărilor tale
și buzele mele suspină după sărutul
acela de adio de pe fruntea ta!
Plâng a deșertăciune peste florile
răsărite
din trupul tău,
înfig degetele în lutul rănilor ce au curs
odată cu ploile peste
viitoarea ta naștere
și te strig în visul de sub pleoape!
Genunchii mei zgârie cu gurile căscate
rugăciunile din cuvinte,
doar miezul nopții te mai aduce
aproape într-un sterp răgaz.

O umbră albastră, cu un zâmbet ucis
în lacrimi!
13.JUMĂTĂȚI
Nu vreau să-ți mai vorbesc
despre mine!
Aș începe să țip!
Umbra și lumina
m-au tăiat în două!
Vreau să-mi atingi jumătatea
de întuneric!
Jumătatea aia a așteptat
prea mult!
Atât de mult că a ajuns
să calce
pe stele!

Jumătatea din lumină
ține în palme visul,
să-ți spele cu el privirea
de orb,
ce nu trece dicolo de fereastră,
nu vede lumina ambelor
jumătăți,
nu vede că nu sunt două
lesbiene,
ci doar o singură femeie
...îndrăgostită!
14.TEAMĂ
Viermele din stomac
mă roade cu măsele de umbră.
Mi-e teamă că am să-ți pierd
ultima dorință umedă
din ochi,
ultimul țipăt al tinereții!
Ca un Adonis cu fruntea
la marginea norilor
mă privești din adâncul tâmplelor
și simt sângele ce se târăște pe
scara din spinare
și fluturii sparți
din omizile ce suspină între sâni!

Oare...mai sunt demnă de tine,
nebunia mea?


15.INOCENȚĂ TÂRZIE
Cât de adânc te înghite
oglinda,
tăind în ridurile realului
pe cele ale visului!
Adevărul îți urlă în masca
de pe față femeie!
Fecioara fără ani și-a rupt
picioarele undeva în coasta
numerelor negative!
Degeaba îți săruți tălpile,
nu mai au milă să te ridice
dintre cioburi!
Până și plânsul ce cerșește
pe la colțuri de noapte iubirea
și-a rătăcit vârsta!

Doar inima îți zace în inocență,
răspunzând zâmbetului lui
cu zâmbet
și uitării cu...rugăciune!




16.GROAPĂ DE MORMÂNT
M-am înălțat pe spinarea
umbrei,
crezând că pot atinge cu ochii
degetelor
lumina!
Zece ochi deschiși în fiecare
miez de amprentă!
Trezește-i Doamne,
căci nu vor să vadă nimic altceva
decât visul fără de care
lumea se scufundă, devenind
o groapă de mormânt,
la capătul căreia palmele cerșesc
pomană întunericului
în care odinioară au învățat
mângâierea adâncă
până la os,
iar brațele au împietrit
în formă de cruce...
plângând!




17.PRUNC ORFAN
Pasărea asta uriașă,neagră și
slută
a venit odată cu furtuna,
acoperindu-mi ochii cerului!
Cu un țipăt sumbru mi-a lăsat
în lutul sufletului
un ou trist!
Prin coaja lui spartă am simțit
privirea ta oarbă!
Inima mea ți-a îmbrățișat
prima secundă din ochi,
s-a dezbrăcat de patimi
la picioarele tale
și s-a dăruit crudă,
înotând prin gurile iubirii.

Te-am adoptat sub pielea mea
cu sărutări și atingeri,
ca pe un prunc orfan de toate,
așteptând zadarnic să împărțim
la doi...lumina!

Pasărea asta uriașă, neagră și
slută mi-a ciugulit ochii.
Acum,
doar tâmplele...mai plâng
în rugăciunea nopților nebune!



18.PRIMĂVARA ALTEI GALAXII
            Pentru Valeriu
Cu pletele pe sternul
celui venit din altă galaxie,
înghit clipa asta uriașă
cât universul.
Știu că eu n-am să trăiesc
cât va dăinui ea și sunt
fericită!
Fericită că voi trăi
mușcând răsuflarea ta,
rupând din același vis
într-un singur petec de viață,
rătăcind adâncul aceleiași
nebunii!
Omizile din stomac au adormit
înaintea zorilor în care vor plesni
în aripi, învățând fâlfâirea
din gustul cerului!
Păsările ce-ți zboară pe pleoape
poartă în ciocuri lumina
și pe aripi buze crude!
Brațele surâd împletite în trupuri
și roua pielii mele plutește
într-un pas de vals.
Degetele tale înmuguresc
atingeri,
pe pielea mea răsare iarba
și coapsele frământă în
galbenul păpădiei!
Suspinul sărutului îmi trezește
din somn fluturii
și-n raza dimineții respir
primăvara...altei galaxii!



19.GUSTUL RĂZBUNĂRII
Nu poți să-ți permiți să adormi!
Floarea aceea roșie ce a plesnit
în stern,
va deveni piatră,
apoi nisip roșu,
ce-ți va țipa pe coaste și picioare
de fecioară.
Golul rămas va fi doar o pată de sânge,
într-un trup mort,
ca al unui condamnat la execuție!
Pleoapele și genele tale trebuie să
seducă
fiecare soldat din pluton,
precum bila aceea neagră
care dărâmă toate popicele,
prea albe pentru...așa adevăr!
Măselele tale trebuie să mestece
cioburile din minciuni sparte!

Și chiar de vor răni,
vor fi la fel de dulci precum
gustul răzbunării,
ce te va duce căt mai departe de
...moarte!


20.VIAȚA SE CUMPĂRĂ PE CARTELĂ
În magazinul unde viața
se cumpără pe cartelă,
ai să găsești de toate:
spărturi bolnave de îngeri,
inimi de burete spălat în
sânge,
spinări cocoșate în uitare,
picioare...rătăcita-n poteci,
noduri de mâini ruginite,
guri cusute cu ață,
ochi pierduți în tâmple,
visuri de mucegai,
bucăți strâmbe de cer
și timp ros în măseaua
viermilor.
Și toate, absolut toate
înghit feliile proaspete
din viață!

Așa că ție îți rămân câteva
firimituri să le cumperi
pe cartela primită în dar
...de la Dumnezeu!