stanescuLaur lucra pe drumul spre Năvodari, la Hanul Piraților. Sediul îl avea undeva lângă *Tunuri, și ajungea la baltă* pe jos în cel mult zece minute de mers vioi. Ca de obicei fusese o zi călduroasă, plină de intervenții grele și probleme infernale aparent fără rezolvare.
     Era obosit și abia se făcuse ora cinci post meridian! Mai avea mai bine de-o oră și jumătate până plecau autobuzele. Un timp care i se pare interminabil, și nu avea nici un chef să se apuce iar de hârțoage. Mecanicii erau înțepeniți pe frontul lor de lucru, nu mai era nimeni nemulțumit că mașinile funcționau în gol sau și mai rău, că se iviseră diverse defecțiuni. Cei de la șantier n-aveau ce să le mai reproșeze!
      Deodată, îl zărește pe Nicu rătăcind fără țel prin curtea șantierului, și ce-i trece prin minte… numai o baie în mare îi mai poate relaxa, îi poate înviora, și-i șoptește:
-    Vii să facem o baie?, Nicu nu poate refuza... era constănțean!
     Nu aveau slipuri, prosoape, însă de obicei pe acolo nu era nici țipenie de om, doar șoseaua Constanța- Năvodari, un câmp părăginit, pregătit cu instalații evreiești sau franțuzești băgate în pământ vegetal pentru irigat, lacurile cu apă uimitor de dulce, pline de numeroși crapi bătrâni, ruginii, plătici uriașe și o sumedenie de carași.

Mai era acolo un petic lat de vreo zece metri de plajă curată cu nisipul auriu, și marea, iubita mea și a altuia, care bucuroasă că se reîntâlnește cu ei nu ține cont și-i îmbrățișează cu toate că sunt goi cum i-a făcut mămica! Plini de entuziasm înoată în larg, se simt bine, chiuie din toate puterile, se stropesc cu zeama* ei de diverse culori. Obosiți de atâta zbenguială, se retrag spre mal până încep să pășească simțind nisipul tare sub tălpi.
      Dintre dune, stufărișuri și bălți se ivesc pe neașteptate două fete răpitoare de la șantier, fâțâindu-și rochițele subțiri, decoltate și strălucitoare. Se plimbau agale prin locul acela neumblat, să le treacă furia lucrului de peste zi, până au observat mirate mormanul de haine aruncate de-a valma prin nisipuri. Distanțele dintre ei erau minore, apa adâncă începea aproape de mal. Priveau uluite cele două capete plutind deasupra mării, și alunecând rapid spre țărm. Îngrijorarea puse stăpânire pe ele:
     - Cine or fi în pustietatea asta? Nu cumva, niște violatori?
     S-au oprit hipnotizate, nedumerite, în loc să fugă mâncând pământul, până i-au recunoscut, 
      - Nicio grijă… sunt din tabăra adversă, a mecanizatorilor!, și-au spus încet naiadele, calmându-se brusc și răsuflând ușurate.    
      Liniștea pusese stăpânire pe țărm, nu erau valuri, zgomotele de pe șosea se pierdeau în imensitatea spațiului, iar lumina amurgului se cernea estompată dintr-un norișor. Creatorul probabil, îi privea încântat iar fiecare din ei avea impresia că acel colțișor de basm numai pentru el fusese creat special! Era atât de pustiu încât păreau singurele ființe de la începuturile pământului! Timpul blocase acele ceasornicului iar apa le ajunsese tinerilor din apă până la piept. Soarele roșiatic aproape apusese, ascunzându-se în asfințitul miraculos și nu mai încălzea pământul. Începuse să se răcorească accentuat, iar ei găseau atât de aproape încât nu trebuia să zbiere unii la alții. Fetele ușurate… scăpaseră de incertitudinea întrebărilor ce planaseră asupra lor mai devreme câteva clipe nesfârșite, au început să glumească bine dispuse:  
-    Vrem să știm cum e marea!, ei o lăudară imediat,
     -   În primul rând este udă, caldă, și albastră nu neagră cum i s-a dus vestea!,tinerele și-au arătat invidia că nu sunt în locul lor, apropiindu-se tot mai mult de hainele lor,
     - Fericiților! Hai să facem schimb! 
     - Mai bine veniți voi în ea. Vă primește generoasă, fiți fără grijă!
Uitând-u-se cu regret la rochițele de pe ele au găsit un motiv imaginar, 
-    Nu… e prea adâncă pentru noi! 
     Vocile lor umpleau spațiile! Tinerii se apropiau de mal. Apa se micșora continuu, clipocea în jurul lor iar nivelul ei ajunsese să le atingă pântecul. Ele aveau chef de vorbe! Ion, mai tânăr, a rămas rușinat în urmă, și atunci Laur le-a spus dârdâind,
     - Sunt brusc supărat pe voi… plecați de aici! Nu vreau să vă mai văd cinci  minute, după aceea, discutăm câte-n lună și în stele!
     Dar silfidele aveau chef de ceartă și-au refuzat revoltate propunerea, aflându-se chiar lângă haine,
     - Ia te uită, nu e plaja ta... doar marea! De-acolo ați apărut voi să ne tulburați promenada!
     Laur deveni deodată hotărât... deja înghețase și mai făcu doi pași.
     Deodată marea îl deconspiră brusc și-i dezvălui echipamentul! Nimfele au fugit râzând, scuipând la figurat în sânii lor frumoși.
     A doua zi aflate în biroul lui, cu lume multă în jur și zarvă nelămurită, făcând abstracție de restul omenirii, una din ele începu amuzată conversația despre subiectul ce o interesa,
-    Nu ne-a trecut prin minte să vă furăm hainele, ați fi rămas la voia noastră!
Deodată vorbele celor cei doi se pierdură în larma înconjurătoare, șerpuind viclean printre acte, vrafuri de coli albe, izbindu-se ridicol de pereți, și iarăși au rămas singuri pe lume!
     - Ai dreptate Ano de la șantier, păcat, și acum v-am  fi  așteptat  în  mare  să  ne   plantați veșmintele printre maluri! Mare păcat, mai bine le furați.
     Răspunse el regretând faptele trecute, și se priviră zâmbind fugitiv; fulgerător deveni atent! Văzu limpede în irișii ei negrii sclipind priveliștea plajei, și două siluete având conturul bine definit, fugărindu-se vesele de-a lungul unei dune.  
     Brusc umbra unor  gânduri vizionare ricoșă între cei doi! Își adânci fața și mai mult în ea, cu toate că nu era miop, până ajunse să-i aprecieze pozitiv fiecare por de pe chip, fiecare amănunt, fiecare trăsătură, fiecare imperfecțiune a trupului, chiar și rochița vaporoasă ascunzându-i umflăturile grele și obraznice, toate însușite neașteptat în perspectiva unui nou început.   
     Clipiră scurt, o străfulgerare alburie le lumină ființa, și priveau uimiți cum se clarifica sceneta reflectată în ochii lor. Acum fata răsufla greoi, alergând printre nisipuri, aruncându-și rochița de pe ea în fugă, iar hainele lui le ținea încă zdravăn în brațe! 

*Tunuri – unitate militară de artilerie
* baltă, zeamă – de multe ori îi spuneau la mare, baltă, și la apă zeamă, în funcție de temperatura ei
* Constănțean – locuitor al Constanței, oraș la malul Mării Negre.