ScreenHunter 16389 May. 22 16.45NECURAT, NECORECT-AT la poarta Iadului

"Te-ai ascuțit, ca lupta de clasă, aud vorbă răspicată, c'aşa zice Ellena Miahela, că era o vorbă după vremurile tulburi de după război, aşa cum mai recent după revoluția sau lovitura de stat din Decembrie 1989, deşi la noi mai orcând e un hâc, ca şi cum fără asta omeneşte nu şi-ar avea rost şi n-ar fi lucruri curate, că Iliescu cu nasul la purtare, cu zâmbet ca de curbă avându-în apropiere pe frumosu Roman Petru cu 4 boii cu ciucurii în corne se-arătaseră  pe sticlă, ca dirijori de orchestră şi erau cu mare garagație, aşa cum şi Ellena, dar nu cea a lui Ionaşu din fundu unghiului di Osoi, zice Mioara cu bunici pe la Dârja-Panticeu: -"Era o vorbă care judeca şi dejuca nişte planuri... Era o vorbă: Te-ai ascuțit ca lupta. de clasă (era şi nu, c'ar fi ieşit din problemă, însă cineva trebuia să-şi asume problema, chiar dacă din el în Cluj, pe la Timişoara curgea sânge. Cum să ieşim stăpâni pe situație ca Zurli (nu era vorba de zombi, ci de un Zoro-Zurli, că oricând e nevoie de unul ca să stăpânească situația (Ceauşescu îşi pierduse stăpânirea de sine şi el ca fiară atăcată:
-"Vroiau în fața Marii Adunării Naționale"... (serialul Vlad, e cu altceva, chiar dacă putea să aibă tematica cu acel decembrie nesigur, cu sâmbure şi freamăt, căutări de a ieşi din impas recurgându-se la trucuri ieftine.

Am un simțământ, că era cu trebuia... Doamne ajută, tu ca om mă impresionezi, tu având propriu atuu, eşti stăpân pe arta limba română, un tabu şi pentu mine eşti minte şi inimă, 0 maximă, o îndemână.
Dragule Dan Şalapa, Te rog să-mi corectezi capitolul prezent, chiar dăcă va fi corect, mai târziu. Eu pe telefon neavând cum corecta. Îți mulțumesc..
     - Îmi trebuie textul redactat în programul Word, de aici, de pe blog fiindu-mi foarte greu... Îl mailați în original, asa cum l-ați scris la calculator? Acel text îmi trebuie, pe el pot corecta, mai ales de pus cuvintele cu diacritice, aproape niciunele neavând-le... Este foarte migălos... Deci, dacă aveți textul așa cum zic, trimiteți-mi-l! D. S.
     - Necazul eu îl scriu pe telefon oricât ar părea de incredibil, dar e cum vă spun, însă am să rog pe Ben Todică, deşi el nu acceptă ca cineva să-mi corecteze, deşi unele litere se tastează aiurea ori le greşesc, chiar personal, că scriu, scriu şi iar scriu (el îmi spune, lasă că voi trimite în țară şi va fi corectată ). Eu pe telefon neputând să corectez. Mulțumesc. Doamne ajută ! Nu-s împăcat textul pe blogul lui Ben e publicat cu greşeli. Nu-i unicul text publicat cu greşeli. Cu bine ,Pavel .
     - Voi încerca să fac ce pot!
     - Ben, tu parcă te joci cu inima mea, o maximă patrie limba română, că ai farmec de cântec făcând dragoste şi dor profund şi lui Dumnezeu pe plac, tu la nimeni nevroind să faci rău, dar cui şi pentru ce tu să-ți explici dragostea stare de bine şi pentru cine nu se cuvine, că strică dragostea şi striveşte lumina: culorile de nelinişte (dar să ştii că ai iubit cât ai iubit, dar nu te-ai ales cu nimic şi, chiar ca pe cel mai iubit, glota politică, te-a hulit, ciufulit, batjocorit şi răstignit, vorba cântecului din răsăritul soarelui). Vica avea lumina în gene şi muzica în vene. Cu toate, c-a avut pețitori nenumărați, nu era secret că fecioara era castă, vergină şi dreaptă ca o lumânare-n feşnic şi frumoasă: cu bujori în obrăjori, ca un cer fără nori, la ei totul şi toate mergând ca pe roate mai ales că şi părul îl avea natural de un blond-şaten, născută pe vremea ocupației nemților, chiar tată-su Ionaşu Horjului îi zicea: "nemțoaica tatii". Când venise prin 1964 Tudorel Celemen fițos, ca achizitor, în Ciubăncuța de unde să ştie "frumoasa tatii", cine-i hoherul, teleleul, huliganul, ca sită nouă finuț, cavaler, că dacă găina rozosină cade cu curu-ntină şi el ca cocoşel, sare şi o ridică frumoşel ?! Se da mare de nu te vezi cu cai verzi pe păreți, că era țifraş cu făinoşag, dar de unde să ştii că-i țafnos şi mai golan, Urişorul fiind o mahala a Dejului şi a lui Mama Mândră, ca un cântecel pe strune de vioară, că-n rest la casa omului vagabondul devenise otravă la casa omului de ispravă, dar de unde să ştie Vica, că nici aseară n'o fost treaz şi că are nota de prost crescut şi de prost educat şi că-ți bagi în casă duşmanul, barbarul curvarul, ți-l aduci cu lăutarul, Tudorel fiind născut la apelul de seară, în Urişor, la Coşteie, suburbie a Dejului. Dar ce puteai să faci, că Vica analfabeta se vroia doamnă şi era oarbă, că nu primea de la nimeni nici un sfat, ea văzând în el, văzând pe domnul Celemen şi o mare iubire a ei şi celuită în Urişor, de acestă bestie, lui nănaşă-sa Tica Borzului felceră, soră, asistentă, medicală, Vica, îi căzuse pe tronc, tare dragă şi îi cunună şi-i botezase copiii născuți în Dej şi pentru ea, pentru nănaşa era un lucru sfânt, care tot ea o sfătuise să se elibereze de hăbăuc şi să se ducă de la el, că el e înstare mai mult de ponos, decât de folos, putea s-o omoare în bătaie, că rabdă ea, dar i destul cât a răbdat de la fudul, însă nu deştept destul, că era el de român deşi trăia pe lângă țigani şi unguri, în Urişor, dar ea să-şi deschidă ochii şi să vadă, că era o brută şi numai gânduri serioase n-avea şi era păcat, ca ea pâinea lui Dumnezeu, să sufere, i-a zis Tica Borzului, Suciu, nănaşă-sa, care nu se exchiva de la adevăr şi nu se putea mulțumi ca om cumsecade, nu se putea minți, că i se făcuse şi milă de Vica, de fină-sa, care cu primul ei bărbat trăia un teribil calvar ca Iisus pe cruce, liturghie-n spice, răstit între cei doi tâlhari, sus pe Golgota, pe Dealul Căpățânii. Vica nu ştia să se prefacă, dar nu se lasa doborâtă de greu şi ştia de ce se afla în lumea dureroasă, cu timp de aşteptare, cu câtu-i lunga delungă cu mai bine el de-a testa bătând prin restaurante cu miros acru de tutun, din Dejul care-şi ridica turnurile deasupra parcului cu statuia celor trei corifei, alții decât Horea, Cloşca şi Crişan, un trio cu reuşită la Alba şi apuseni, cu o viață sănătoasă, chiar dacă a început răscola şi revoluția din cuibuşorul de nebunie a lui Avram Iancu, care ştia de ce e nevoie ca națiunea să ne fie fericită având şi de mâncat şi de băut, ca la o nuntă unde parcă Eminescu şi Ioan Horea îmulțise vinul din apă vinul devenind vin, cum ştiu, ca tu nu ştii, că din pământ suntem şi-n pământ zăpăciți ne reântoarcem cu vijelie şi cu ținuta omenească frumoasă făcând ceva cu dragostea de a nu pleca dintre toată lumea, chiar dacă lumea-i ca lumea şi noi ca ea şi pe cucu bată-l vina cântă-Cernăuți, Dej şi totoată România, că-i primăvară şi plugurile ară, că aşa e de când mama m-a făcut, născut în Sâmpetru cu brazi dinaintea casei, pe coastă şi eu prin ogradă eu încă mă jucam şi făcând rău cu Aurelia Dascalui în poeată că vaca era la hotar, iar vițăluşul cu ochii blânzi se uita peste noi, dar nu ne certă nici bunica nici nănaşa Otilia, preuteasa, deşi ne văzuse nevinovați unul peste celalalt, dar ca să-şi facă păcat aveau paşi de pisică în alergare după şoarecele țâşnit din gaura lui, dar ele, nu ne sperie, nu strigaseră hopa la noi, atrase de jocul inițierii noastre de inițiere, o şcoală de inițiere în treburile celor mari, o magie care ne farmecă, care, mai eram copiii deabia mergând pe clasa întâi, o alta ca cea din acuma cu altfel de şcoală, care ne făcea să credem în noi simțind sărbătoarea actului nostru ca flacăra lămpii care deabia pâlpâia arzându-şi feştila muiată în fitoghinul din burtucă, dar cele două curioase de distracția noastră, nu ne speriase, că era o petrecere infantilă, fără consecințe, că  şi ele parcă ne erau complice, deşi nu le vedeam şi am crezut, că prin pereți poeții ne vedeau cum ne răsfățăm ca-ntr-o mare iubire de apropiere şi îmbrățisare fără consecințe, ea, Aurelia căsătorindu-se la vremea potrivită cu Arghil, iar eu cu Vica, acuma atingându-ne amândoi, încă necopți, jos pe podeaua încă parcă călduță după scoaterea vacii la ciurdă pentru a o păşuna pe păşune. Apropo, ca copilul care plânge pentru a primi țâță, am mers în sat după o mână de ajotor, că teracota mama ei, m-afuma, în puii ei şi cu forța am ieşit învățat de nevoie să-mi repar cu mâinile mele carul stricat  în pădure, în codru unde prin frunze şi verde urma mi se pierde şi nu se şti ce mândră te miri, albastră, sărutată sub pălărie, ne vede, că ce ochii văd şi inima nebună înebunită cere, că şi Dumnezeu e de ala care-ți dă, dar nu-ți bagă-n straiță şi m-am oprit şi pe la Reghina lui Gusti lăptaru, pocăitu, deşi Gusti din lumea drepților, Dumnezeu îl ierte! nu mai poate pune mâna pe scule şi harnic prin munca lui pricepută să-mi fie bun praznic şi ispravnic, dar ca pocăit  nu e şi paharnic, aşa că pioasa de nevastă-sa după ce-i povestisem ce şi cum, sânger lovit de nuia de sânger ruptă din gardul verde a lui Zâmbuc de pe costă, de pe ulița Dunescului de la Duneşti, îmi zice:
-"Nu dau eu telefon la fratele Sabin Micle din Ciubanca ?" (L-a mai rugat astă toamnă pe Sabin, dar cu câteva lucruri şi gânduri, care le are ca om şi el, le are pe cap, n-a putut veni, dar țap ispăşitor, a venit fuşăreala de Vasile a Şutului-Sima, din Oşarhel, asupra căruia deşi meşter bun, Vica sta cu ochii tot pe el, c-altfel la meseria lui făloasă rămânea cuie nebătute în scândură, în mâinile şi picioarele celui mai iubit atârnat pe cruce, deşi martorii lui Iehova susțin sus şi tare, c-a fost jerfit pe stâlpul imfamiei şi ce să mai adaug lucru făcut cum zice şi el, ca să mai aibă de venit:
-"Să țină până mă duc de-aici", c-aşa în omenia lui la imperfect, îşi lăsa loc de bună ziua, pentru ce-ți muncea cerându-ți: marea şi sarea, câtă frunză şi iarbă, dar cum nu ți se oferea muncitor mai bun, ia păr din palmă dacă poți şi dacă ai de unde, că România-i liberă să vezi, că unde nu-i cap e vai, de picioare !. Îmi amintesc apoi cum Gusti m-a chemat să incizez o tumoare de secetă crescută enormă pe limbă gata gata să-i sufoace bivolul ală, iar  altădată cum tată-su, alt Gusti, ceteraş dintr-un trio a Ciubăncuții, tot din acelaşi ocol a venit tăt într-o fugă şi fuguța zorit a zis:
-"Hai până la noi că în poiată un vițel cu miros greu din gură stă trântit şi nu se mai scoală şi Gusti feciorul stând să nu-şi  dea duhul, suflarea şi Gusti tânărul stă grapă gojind lângă vițel cu cuțitul în mână pe muchie de cuțit, chivără roşie ascuțit la tocilă pe petroi pregătit să spintece vre-on ciocoi din cei vechi sau din cei noi... Apoi în timp ce bătrâna Reghină din Curtuiuş telefona lui Sabin inexplicabil îmi vine minte cum am poruncit şi unor copiii de a lui Florica din Valea Hranii, măritată după floare Pop din Ciubanca să-i dea ca la vițel pruncilor, ca ăstora de limbrici şi să -i puie, ca pe vițelul lui Gusti pe picioare, să le dea hrean răzălit şi fiert în lapte îndulcit cu miere de albine şi servit în mai multe dimineți pe inima goală (şi dacă-i aşa: no, spune câte ouă mânci pe inima goală, cum ar veni pe stomacul gol ne întrebam la popa la poartă cu o mâță moartă...) şi vițelul s-a ridicat pe piciarele lui iar pruncii care au fost şi poniboşi, îmi spune mama lor au început să vadă mai bine, mai natural, dar la câți doctori n-am fost până a te întreba pe dumneata, cum te-a întrebat şi mătuşa lui Cornel Itu de la Zbângu, că ce trebuie că tot asudă şi cu hainele e tot la uscat şi dumneta domnu Ferghete, i-ai spus, că rinichii nu fucționează eficient şi i-ai indicat să-şi facă ceaiuri de cozi de cireşe, tică, mătase de porumb, petringei de casă, albăstrele care se găsesc în lanurile de grâu şi când, cum mai aveai obiceiul ca deputatul Itu din Ciubanca, care-şi mai vizita bătrânii satului natal şi neamurile şi dumneata domnul Pavel, dând pe la mătuşa Raveica a zbângului ai întrebat-o pe dumneaei față de unchiu Lesandru Itu (cel pe care Nastasia din Hăşmaş, nevasta lui Timia zidaru, schiop ca un altu, George Mânzat frate  cu Vica, gordonaş, contalău din Ciubăncuța, făcând fratele lui Vica, din acel trio muzical, din Ciubăncuța, Nastasia,hăşmăşanca, l-a înşelat de bani şi vin, chiar în pemniță, în beci lângă multele oluri culcându-se cu Zbângu, culcându-se moşu cu ea şi mai apoi era pudic, rău ruşinat, că se ruşină de fapta lui bărbatul aiesta, că-şi înşelase bătrâna, nevasta, fără motiv, pe nevasta, pe Ravecuța lui dragă), chiar ea mi-a spus, Pavele, cum ai întrebat-o făcând haz de leacul indicat inofensiv, de un tehnician veterinar unui om:
-"Da unde-ți sunt hainele de pe sârmele care-ți înțesa casa?", ai întrebat-o cu căldură de om, amabil şi uman, pe Raveica Itu, cea care ți-a spus ghicitoarea: pizdă/hribă, uscată în cui acățată pe perete cu ştergură înjur şi lângă icoane cu sfinți şi preacurate? Uneori emoțiile mă umplu ca un somn care-mi dă voluptate, propris realitate fin înfloresc grădinile dar când n-am melantonină nu mi nici creativitatea, scrisul bogat, că ostenit nu pot fi distractiv, inteligent şi cu spor la scris şi cu real logic, expresiv, pragmatic, în ce scriu cu esențe tari, în radical şi complex ridicol de trăiri cu nostalgii  virtuale, dar nu ca adrelina dată de Vica, nimic nu e, ci teleportat în  maşini de viitor, care se tamponează sau care ies din finalul tragic în  piesaj cu omenesc şi pitoresc, deşi ajungi la concluzie, că bârfa ca vilii vilii mă ! îmi poate fi ca o gazetă vie, apă vie dintre munții care se bat cap în cap având scopul de pază bună ce trece primejdia rea, o oglindă, a ielelor din înțelepciunile lui Solomon? din cultura noastra populară național-tradițională cu esență de excelență, de învățatură de viață şi conştiință din multa experență cu adevăr de viață, dar asta te şi bine dispune în bucuria favorită de a scrie pentru mine, pentru tine, pentru noi, care în război, avem pace în noi liturghie pentru voi şi dacă suntem ca Ion din blestemul blestemului iubirii şi pământului la spartul balonelor de săpun, că ceva-i desculț ca în Răscola, Ciuleandra, o goană nebună a neşansei: blestemul iubirii Anei şi blestemul pământului în care Florica lui Dumnezeu, din Prislop e mai puternică fițoşă, vizavi de viza varză, că-i muzică senzațională, frumoasă, o înfiptă ca Vica, cu-n fel de minte şi inimă în capul inferior, a badelui, extraordinar membru, care, comedie umană îşi trăieşte viața la pat ca cu ea, el s'arate până-n zorii zilei că-i bărbat, c-are omenia de România, cu socoteală de brav, în aventurile  şi avatarurile ei erotice cu badea dus la plug sau la mama dracului pe coastă cu plugul de la hâda şi nesuferita lui nevastă, Florica fiindu-i doar amantă, cu nimic nou sub soare şi cu puiul fript în poală şi cu moare, zamă acră de varză, de pomă acră, într-un canceu şi cu trupul ei în livrare liberă, gratuită, că bate rău inima în pieptul meu, zice Ion:
-"M-ai cucerit iremidiabil mistuitor, molipsitor, cu asta, dragul meu, c-ai un unic personalizat !" şi prin toate încercările e de ne uitat, ca bărbat cu ceva bun netrucat fără truc la figurat, că bila, fierea e pusă inteligent la lucru, cu un palpitant de campion, în distracție crezând că speranța n-are preț, ca la Vama veche, cireaşa pe tort, că trece totul sub priviri avide şi jinduind, c-a pus ochii, nu-i fie de deochi, cu contraste! ca un răsărit magic energic pragmatic şi totul te-a antrenat pentru moment cu revelație, cu stare de bine, ca Eminescu la malul mării dialogând frumos bine dispus cu exilatul Ovidiu aflat ca sindrofiile  departe de acasă, că până la urmă şi sexul cu antren, te lasă rece, chiar dacă lupta ta disperată, emoținală n-ai vrea să se mai termine în replica vulcanică şi dacă a făcut efemerul să-ți priască, dându-ți o moacă, mimă, veselă, mulțumită şi morală, iubire de pe orizontală pe verticală, ca o zi caldă cu mult soare şi căldură de om, dar ți se rupe filmul, care a prins putere, ca vântul care nu-i oprit, că nici un harnic gospodar ca Ilie Cârtița, Magdaş, care n-a vârât, introdus, un balot de paie din meniul vițeilor, n-a băgat în hornul, gaura, vântului cu dezastru, vântului tornadă stârnită din incălzirea globală, o îmbinare fantastică dintre aerul rece cu aerul supra încălzit, ca să dea naştere acelui nemaipimenit, năucitor, în cădere liberă, nimic nedurând nimic o veşnicie, dar apoi degeaba zici zbătându-te asumat ca un peşte ajuns fără firul întins pe plajă:
-"Dute hâdă de pe vatră că-n nefericirea mea eşti inconsistentă, ca inexistentă"
-"Nu mă duc că-s măritată, cu tine cununată," zice cea slută împingând suta cei i se întinde:
-"Na o sută şi te dezmărită". Dar Ana din răstignirea zidurilor mănăstirii de la Curtea de Argeş, Ană logojană, luând tanda-manda sapa-n mână izbeşte ițită:
-"Nu-s tută, ciuli-buli mută, dar nici tu Ioane nu eşti Mudglava de la Maglavit... şi un somn bun de dimineață îți prinde bine şi sapa te-anută să te relaxezi şi s-adormi mai mai fără vreme somnul de veci, aşa că filmul tău inteligent, distractiv, s-a rupt, s-a sfârşit, că te-ai distrat bugăt, Don Juan fudul, dar nu deştept destul, în pat sau în splendoarea ierbii sub privirea rourată a lui Dumnezeu, şi a curioşilor, câmpul având ochi şi zidurile casei: urechi de auzit şi nu-i mare lucru ca şi nefăcuta să fie un bun de văzut, chiar dacă nu toți văd fără precedent, cu ochi buni, că de unde am plecat şi unde am ajuns, ca minune a năzdrăvăniei omeneşti cu motiv dintr-un motiv într-altul excentric, se repetă Ludovica, redescoperită în Liviu Rebreanu, că ea-mi zicea mie şi lui Purcea Grigore din Feldru, ea era cea numită în romanul Ion: Ana, ne spune stând în curte jos pe iarbă unde cu realitate ne-a trimis custodele muzeului din sat, muzeu memorial aflat mai la ieşire, în drum către Năsăud, un respiro a lui Veronica Micle ca natal şi origine mai cu înțelepciune transilvană. Fiecare-i cu ce-l doare şi unul Teodor Roman din Recea-Cristur pe facebook scrie, că Vica a uimit pe toți care ne trecea pragul, că sufletul ei avea un inedit a ospitalier, fantastic, omenesc şi pragmatic, ea făcând tot ca musafirii să se simtă bine, că nu era greoaie, ci cu îndemânare, ca să se plece de la casa ei indiferent de cine-i vorba, să plece cu mulțumire:
-"Doamne, iartă-i sufletul [de] femeie[de]omenie ce a fost.
Nu o să uit, plăcinte, cum am mâncat acasă la voi, Pavel.
Țărână uşoară, tanti Vica !"
Tu poți zice, Ben: vorbe şi oameni, dar ca razele soarelui pentru cel ca lucru frumos, sănătos face plajă spărgând monotonia şi scăpând de balastul tuturor grijilor, care sunt lăsate la o parte pentru tot ce trebuie (experența pentru mine e nouă) şi e o expresie expresivă, din rutina cotidiană, din obişnuința omenească, a doua natură pentru oamenii care au un bună ziua, prețuire şi respect, cum se vede şi pentru altă dată cu impact emoțional, sinceritatea fiind bine venită oricând în viața nosstră ca figură de stil şi drept omenos de a fi din fericire. N'avem în amploarea trăirii ce ne aşteaptă-n mâine şi mai ales cine a creona banalul neobosit a vieții şi nu se pune problema de a da o replică, că prietenul ca mine la un moment dat profita fiind ca mine în partidul România Mare, Corneliu Vadim Tudor, un vetrist-artist ca un socialist Adrian Păunescu şi el poet şi român patriot cu Manifest pentu sănătatea pământului şi a graiului clar, logic şi pragmatic-luminos. (Să nu-i uit vorbele lui Celemen Marius un prunc de a lui Vica, că gândeşte profund, deşi unele gesturi îl arată o figură de stil şi c-ar glumi cu lucruri serioase, ca un meşter maistru că mai plasează câte o surpriză bombă verbală ca stăpân pe situați, ca un Paul a lu' Parizianu din Deliru cu o lume mai câştigată şi maximile lui "sustenabile", naturale: -"Decât sărac şi beteag, mai bine bogat şi sănătos (era şi el în aprență flegmatic, indiferent, dar era ca o zi cu soare, un luminos şi de folos pentru ceilalți corijind în decor). Cu toții ne căutăm perfecțiunea, iubirea cu profunzime, că n-am vrea să ne prostim, să facem ce fac bine, ca să ne dovedim nouă şi lui Dumnezeu, că suntem ceea ce suntem prin originea sănătoasă, că doar în aparență suntem diferiți, prin noi câştigând România, c-altfel goi am venit şi plecăm goțoi, că ce ducem cu noi şi ce a dus blândul păstor care iubitor oaia căzută jos a luat'-o pe brață frumos iubind luminos, ca Iisus dezinteresat a fost Iisus, un nespus om generos, un om daruit celorlalți ca Eminescu de folos. Vica avea mare capacitate de gândire (nu ştiam ce voi ținea minte, cât timp, în neputința mea aveam să păstrez zâmbetul ei, unii zic: -"Să stai lângă cine trebuie, dar de unde dibuiam că Vica-mi ceea ce trebuie: minunea albastră din codru de argint ori din barca aflată pe lac sau, dar asta tot am zis, că eram cu ea la braț... (nimic la noi nu era prefăcut, însă ce nu ştiu cu tam, tam: dacă întoarce după prima palmă, urmându-ne visul, nu ştiam bla, bla, nu ştiam dacă ea va întoarce capul pentru cea de-a doua palmă, dacă îşi întoarce şi celalalt obraz?) Ea trăgea de mine şi asemăna într-un fel cu bunica, cu lelea Nastasia, fătoaia din Sâmpetru-Almaşului, că mă sfătuia cum să ies din tipar, din anonimat (pentru mine picătura, care a umplut paharul mi-a fost şi-mi e scrisul). Între noi nici nu s-a adus măcar vorba, c-ar trebui să nu mai trăim împreună (şi asta, c-aşa ceva nu se întâmpla, Doamne feri! nu se întâmpla cu noi, că nu puteam problema şi atunci de ce să stricăm plinul nostru de viață dacă m-avem o astfel de stare spirituală şi atunci ca ce să ne distanțăm unul de altul şi să divorțăm, că la naiba de ce să ne aruncăm viața la containăr, la gunoi şi să dăm în gard ajungând la eşecul căsniciei, că nu fără de ea eu eram mai liber, libertin ori mai senin). Fără Vica cum mi-aş explica viața? Chiar m-aş întreba:
-"De ce-aş fi în Ciubăncuța doar musafir ?" N-ar fi o motivare, popa zicându-ne că vom lăsa mamă şi tată, că vom forma un trup, până la moarte şi pentru asta am zis sincerul: "Da", ca unul femeie şi celalalt în calitate de bărbat şi nu dădeai cu banul cu pajură sau stemă şi nici nu aruncai cu zarurile..., că nu era un loz în plic. Vica muncea la colectiv şi ca îngrijitoare, femeie de servici, la şcoală şi transpira, obosea dar rămânea cu o viață sănănătoasă dreaptă şi cinstită, deşi eu mai aveam momente de prostie, dar eu cu ea, cu Vica puteam zice că am noroc, dar mai învățam şi din proprile-mi greşeli, nu şi acuma tehnoredactând narațiunea pe telefon, la Mere pădurețe (ce ştiam sută la sută e: eu aveam nevoe de Vica, că ea era paharul de apă când nu mai puteam, că muream de sete). 
*
Ah! Îmi trimiți de la harnicul preot de la Bârda, un prieten de o viață prieten şi un om de omenie şi de vastă cultură, de cultură bogată, un spirit larg  de om frumos, generos şi luminos, Pr.Al.Stăncilescu-Bârda, ca soarele care răsarea ca o stea din răsarit care cu trei magi către noi a pornit şi venit ca o taină mare de binecuvântare, să ne pilduiască despre Hristos, care-i calea lui către Iisus, ca mântuiți şi îmulțiți în har, s-avem parte de mântuire întru drept aparte fără moarte întru  drept cum dreptul de a te naşte pentru a candida la fericire împreună cu ceilalți botezați şi responsabilizați. Amin. Azi matinal cu Daria dependentă de mine mergem la Cluj, ca-n oraşul cu ruji înroşit, ca obrajii lui Vica care se pare-n că-n zori s-a trezit să frământe de pâine şi plăcinte punând la foc ca mic dejun la foc să fiarbă şi de mămăligă, chiar dacă cu iepurele încă împădure se mai îmbârligă şi sarea fiind încă la ocnă laTurda, Dej sau Sibiu... Pot spune şi singur o să concluzionați, de ce am agreat, ca să zic, că Cocoşu Roşu, căruia Dumnezeu nu i-a dat peşte, dar i-a dat undiță şi după Victor Țăruş, că în văzul tuturor decizând alții pentru el, de ce e cinstit, onest, cuvincios despre tot şi toate debuşee are firul întins, că nu şi'a făcut temele acasă, eu neânțelegându-l în gesturi, dar nici în vorbe, că Daria trecând pe lângă el şi nu-i neştiut, de gurile rele a satului, Daria îl derutează, ispiteşte, dar Daria nu înțelege în ce sens îl ispiteşte, el,chiar clar, ca o caricatură socio-umană extraterestră, neinspirat obsesiv necoerent, deşănțat, replică, la vederea ei sceptic scuipând şi parcă ferit de laptele şi mierea ei, un pragmatic, care se simte şi se vede de la o poştă unitatea în diversitate (şi asta nu-i o pledoarie, ci obsesie, o oroare personală, chiar dacă euroscepticului Sandu Crăciunaş, că n-are încredere în oameni, deşi Săndel cheia comunei, primarul îl susține real, dar lui, că Daria n-are ce-i pretinde, n-are după sondajele de opinie transparent ce-i poți considera, ca  să aştepteți un vital, un ceva înteresant de la el ca om repezit şi fluşuratic, care  să se lege nu de cearta internă, că el grăieşte, dar în minciuna lui şi nemulțumirea lui nici nu caută să se uite în ochii omului pozitiv, în ochii lui Daria, o coerentă, om încadrată supraomenesc în câmpul muncii, dar el Alexandru Crăciunaş n-are curajul fundamental a omului şi fără ruşine ca o sabie cu două tăişuri, dar arătându-şi doar un tăiş, grăii cu colții albi, canini, care nu sunt a omului de omenie, de viitor, cu caracter şi sincer, cu valoare:
-"Ptiu!uită futătura"!sare el cocoşeşte s-o defăimează pe Daria (Se ascunde după perdele de fum, ca şi cum ar apune sub terorea propriului limbaj dublu, răutăcios de coioti, ca politicienilor risipitori, rătăcitori, intruşi care fentează societea, că ei sunt cei, care se dezic de profesiunea de credință, picătura care umple paharul) Care i obiectivul calomnii şi a sfidării? Viața e un convenabil ca fluxul sanguin, cu sclăvie şi abolirea sclaviei, robiei, ca să ne primim drepturile dreptului de a fi cum suntem ceea ce suntem iubire, în a cândida cu pană mândră la prima de la clopul, pălărie de pai/mai rar de pănură, când cu mâna loveşti tureacul cismei, în  tactul mânat întins şi ițit cu ritm sub grumazul, gâtul, ceterii utilă în sănătate afectivă bipolară şi la joc de horă cu larg pe fața de lut în şură, un distins de dans cu nestăvilit sens ce persistă emoțional, cu-n plin de divin a bucuriei hormonale, în natural şi național, tradițional suprem care te reâncarcă imprevizibil şi impecabil cu energie, în magie şi fascinație de util şi durabil cu soluție, în psihoza de grup pus pe distracție cu bună dispoziție, în pregătire şi prețire protectoare ca să nu debusolezi şi să te ne-învredniceşti în munca harnică de zi cu zi, că conştientizezi perspectiva lucrului bine făcut având stimare față de starea de bine cu plin de viață, stare inconfundabil necesar de / pentru a fi în ordine cu bine, o stare de bine echilibrând viața ta pe termen lung, că tot timpul în credința şi speranța ta trebuie să ştii ce trebuie în ce faci, punând binele în față optimist şi artist altruist, mereu şi mereu puându-ne îndoiala, întrebarea, ca să exişti fără să ai probleme, ca să nu ne doară nimic, chiar dacă ne doare, dar cum facem față şi o mie de ani performanți, fără reparație capifală alta fiindu-ne ținta, scopul, deşi putem fi cantonați de anumiți factori, boli... chiar şi Duliş zicându-şi pentru sine: "-Decât să moară pruncul aiesta Dragomir a lui Viorel, fecioraş fără minte, care şi-ar fi pus capăt zilele pentru un cur de femeie, dar decât să moară mai bine ducă-mă handralăii jandarmi, deşi n-am fost tâlhar... (să vorbim nu ne doare nimic, că nu ne trebuia goană după aur, chiar dacă aurul meu, Roşia Montană, era Vica pe bune). Eu sunt cu musca pe căciulă, că a ajuns în lapte şi într-o zi ce mi-oi fi zis, cu Radu Ristovean nu mi ruşine, că ce ți scris e să te poți lega la şireturi singur fără a-ți fi greu, apreciindu-ți-se efortul şi calitățile de a fi om spiritual, național natural, punctual, la o distață cu drpartele să-ți fie mentor spiriritual sportiv, creativ perspectiv, ca viață sănătoasă spirituală în excelent: cu Marina Almăşan, de nota 10 ca s-o duci existențial esențial, ca Monica Angel murindu-ți prin voință chiar mortea, că fascinant cu stiti, nu mor câinii când vor caii /viceversa..., chestia fiind de mânz, în trapul iepei, că nu bați toca la urechea surdului/din contră cu degetele pe coarde  de vioară parfum de România, în sensibil şi galben de plumb de Bacovia şi lacustră simțind simțind sărăcia, că trăieşti cu infinitul apropiat de obiect cu fspte bune să fim câştigați amândoi, că e energia şi sănătatea de România care-n multe privințe e Duminica mea: Vica mea, instruit şi educat ca să am hiper predispoziția pentru bine, c-avea o eco-echitație erotică, că întâi ție-ți pui masca şi apoi copilului, că doar învățându-te să te cunoşti poți învăța Eminescu ideal să se cunoscă în multele indicații prețioase cel care eşti, păstrându-ți suflu, în echilibru pur şi simplu, în templu românesc a iubirii, ca să ne bucurăm cu toții aici unde ne iubeşte cineva acolo sus mai presus-Iisus, dovedind că tu eşti comoara, lumina, care să lumine cum ți-ai propus patrie limba română cu îndemână şi cu minunat pe bune de lungire a vieții chiar prin iubirea ce o dăruieşti asumat. Dupa emisiunea din 4 Mai 2019 Tu eşti un evident trestie gânditoare, ca un maistru în căutarea timpului pierdut, ca artist premiat şi minunat. Aluatul de artist trebuie frământat cu inspirație până la transpirație rezolvând omenescul din ecuație, ca să nu fim de niciunde nimeni şi pe nicăieri, făra trudă, osteneală, efort, muncă nefiind nici o brânză. Bună ziua, boeri mari! cu ce gânduri, din pământ, din iarbă verde încătro mă cari? Pisica nu ți pe acasă de joacă şmecheri şoarecii fecioreasca pe sub paşii tăi şi pe masă? Dacă n-ai alt servici, vai-tulai! atenție, e noapte şi-i calci ori ei, şoarecii, trimbulind în leja lui Nichita, te calcă precum maşina de barberit pe barbă? cum devine vorba, că uneori cuvintele pentru starea ta de bine, c-o iau razna, dar tu nu te superi pe mine, că-ți sunt semen care vine să-ți mulțumească, chiar dacă n-am cuvintele potrivite, de prestigiu, măsură a lucrurilor, omule! Ce de dragul tău Vica, că-mpreună am trăit primăveri, veri, toamne, ierni, că-s de ieri, de-alatăieri de când îmi trag sufletul (scriu oare potrivit cuvântul, care să-mi exprime avântul?)  Eu nu pot să te uit iubirea mea, c-ai stat zi şi noapte alături de mine "turn de veghe", un dulce cu "treziți-vă !" al vieții, elexir cu pitici a tinereții, care-şi elibereză tromfii emoțiolor în scris, ca să mă simt bine în pielea mea, avându-mi exercițiu memoriei, ca să supravețuiesc fără să ucid/să fac sinucid, că nu tu ajungi la asta, la ştreangul care-ți stânge grumazul de lebădă cu durere, cu derutare, că tu ca prostul tot întinzi corda şi afurisita ață, funia, spânzuratului, în fața ochilor, ca lui fratele mamii mamii Veronica: Maria, Aurel Păhuța, care-mi era unchi, ca Simionul Păhuții, tata lui Persida (avea numele ca fata fantastică a lui Mara din romanul Mara scris de Slavici, un prieten a lui Eminescu redactorul şi corectorul de la Timpul) şi unchiul Simion îl avea fecior holtei şi Costan, care acțăuş, bătăuş, se împinse la căminul cultural şi se ițise, în jocă ca tinerii hârăindu-se asemeni cățelandrilor-hinderi, se iți înt-un altul iuțit năzuros, care nu ştia să trăiască omeneşte, să stea blând în păpuşoi, că mâț blând zgâia rău: drept ca funia în sac şi arătându-şi țâfnos, încrezut, ghearele prin sac, dar baiul era, că mai era că unii îşi bagă nasul ciob la oală spartă unde nu le fierbe oala fiind pupăză peste colac însă pentru că se băgase milițianul căruia i se urcase la cap şefia, chiar, că: între tineretul satului n-avea ce se băga, că nu te bagi dacă nu-ți fierbe socoteala din urzeala tronurilor, războiului de țesut că ei, tineretul satului, prunci necopți la minte: se sfădesc, ceartă, dar tot ei se împacă pe Arcă, în raza satului, că nu le ține supărarea mult, dar milițianul Câmpeanu dea lui Ionu Brişculuia Mureşan, din Blidăreşti-Antăş, un Culi, n-ar fi trebuit, să se mestece, dar amestecându-se, deşi nu stai nici înaintea nici înapoia calului, dar sărise peste rând la mora dracului, unde nu-i fierbea oala, Aurel se băgă ca musca la miere: îl făcu atent pe unchiul Aurel, care sări să-şi apere nepotul trezându-se cu mâinile pe haina statului, a plutonerului cu două clase ca trenul, chiar scuturându-l nervos şi răstit să-şi vadă de serviciul lui şi să nu ia toate nimicurile în serios. Asta-l costă scump, c-ajunse la zdup, închis, l-au dezlegat la peşte şi asta pentru'că vroia să împăciuiască lucrurile, ca Frige -Peşte, pentru a menține ordinea şi disciplina, dar asta-îl vârâ în belea, chiar pentru că milițianul era orgolios şi răzbunător... săpă groapa altuia şi el chipurile că nu respectase haina statului făcuse puşcărie şi după ieşirea din puşcărie, îi era ruşine să iasă în sat la joc, pe la a biserică, pe la crâşmă, dar făcându-ne vizită amărât la Aghireş-Fabrici, că venea la noi, la Dragomir ca la şogor şi la Veronica, ca la unica nepoată migrată din cauza colectivului din satul natal, Veronica era fată de-a lui soru-a Maria, dar se vedea după vorbele lui, că nu era împăcat, mulțumit, c-a stat închis, deşi nu era pleavă a societății... şi suferind din cauza decepțiilor, fost stins de depresie şi la câteva zile auzim zvonul, vestea, că dumnealui, unchiul, a mers în grădină la ei, la maica bătrână din sus şi tata bătrân şi s-a spânzurat de o creangă de prun sub care a impacientat, năbădăios, îngenuncheat, (că stând în genunchi a murit ştragulat, ca Apostol Bologa, în Pădurea spânzuraților/ la Acăstăi pe Zădit către Escu), că n-avea înălțimea turnului Eifel crenga prunului neinspirat în această pădure de pruni, dar prunul, nici înălțimea statuii Libertății n-atingea, statuia în mod normal suportând consecințele comparației mele, deşi avea esența în făloasa şi făimosa Avard din America cu New-York şi pistolarii cow-boy rasiştii, a civilizației moderne cioplită din topor, ca pe la Deveselu', cu americanii mercenari de bună creştere, că deținem sau nu pentru siguranță rachete, ca nuclearele lui Putin şi ca un alt Zombi din Coreea de Nord, cu influiență/tendință de cosmetizare: bolşevizare schimbându-şi “locul” mai cool?  Cuvintele au un deosebit şi emană, redau imagini, în lumini şi umbre, cu dur al vieții, care n-are monotonie, ci o diversitate de carte a recordorilor, că-n toate, chiar dacă exprimi celebru:
-"Eu n-am mai văzut aşa ceva țac-pac". Nu vezi altceva investit decât în sport, în bază sportivă, că nu găsesc suport în/şi pentru sănătatea, că Emil Boc, răchițenu din Răchițele, Huedin, mai bine dobăleşte, ca suporter pentru frumoasele fete hambaliste şi merge huligan prin străinătăți să se recreeze şi să le susțină pe fete, în exces, ca fan exagerat, c-aiestea au succes cu gust desăvârşit (recunoscând/nu că exagerează edilul Cluj-ului, cheltind banii obştei, banii publici, dar care nu face crezând amăgindu-se, că asta e o reuşită cu deschidere la triplu salt în gol (fie vorba între noi, că unde-s avantajele, folosul, abuzul în funcție, că ce justifică huliganismul turistic nefăcând primarul nici o performanță, că ingredientele lui cu fes şi înteres personal (adevărat: nu sunt auto a tot ştiutor suferind de instabilitate în politică, cândva chiar scăzând pensiile oamenilor de rând, însă nu şi la speciali, acest domn se da mare, că Trăian Băsescu amiralul care a distrus, prăpădit/vândut flota României, era ca un Bulibaşă la Nana, motivând că se descoperă în extravagantele manipulări şi manevre ilegale acuzându-şi fiica, ca să se scuze pe el de flagrant, pe el şi pe frate-su Mircea Băsescu un puternic în Țiganiada lui Deleanu? şi totul era pe barba lui. Cine sare ropcii copcii făcându-ne loc la paştile blajinilor cu masă țigănească, din lunea după duminica Tomii, venind cu tradiția de acasă, ca o bună dimineață după care ştim cum, în ce vreme ne mişcăm cu succes temperați cu ton mai bun ca să nu cădem din forma mai bună, în frustări, depresie, că n-am fost inspirați, luminoşi, cum vine vorba, ca s-avem zâmbetul pe buze... Bucurându-ne de viață, într-o stare de bine ştim că merităm ce-i mai bun, că nu se cere sânge, ci minte şi lege nu tocmeală, că nu ne pasionează să facem altora rău trăgând pe ceilalți pe sfoară galimelo calimero, greşelile e greu de reparat, de recuperat şi visurile ni-s mari, că noi amândoi credem ca-n razele soarelui, credem în bunătatea oamenilor, chiar dacă fenomenele ne depăşesc şi vântul..., dar nu-i tornandă, vânt nervos cu ploi zgomotoase, deşi domină instabilul, însă omul vede soarele dintre nori, deşi val-vârtej sunt diversele fenomene socio-umane cu fulgere precedate de tunete şi trăsnete, car făcu casa mătuşii de la Supărata să fumege, văzându-se cuprinsă în flăcări, vecinii nemaiavând cum să ia decizii de pompieri, că totul se mistuia pe aripile vântului, care dădea amploare şi mistuia, deşi  într-un, tu, omule! te întrebai: -"Ce se întâmplă  doctore?", dar eu eram surprins şi copil neputincios parcă aveam mâinile legate de prostia omenească, că parcă era o bombă cu ceas... ca o pâine caldă inconştient distrindu-mă distinct, învinuindu-mă naiv pe mine pe vale cotând de crapă şi cei doi iezi gemeni, aplecând crengi de răchiți, unul din iezi, 7 chiar ajungând în escrementele unui WC pus pe malul văii, şi curgea apă în albie pe râul, apă în care migălos spălasem iedul care se murluise şi împuțise (şi cum să spun acasă ce se, cu cioara vopsită ce se întâmplase?) Cert un raport cu ce se întâmplase, nevinovat aş fi fost certat de Dragomir şi Veronica, de ce n-am avut mai multă grijă de animăluțe şi era normal, dar cum puteam ghici cică tocmai acolo era printre buruieni: o hazna, o budă, o toaletă, aşa ceva, fiind de obicei în fundul curții, într-un loc mai retras la 20 de metri de fântână (eu spun cum era totul cu plan pe toate planurile etice, care în serios noi totul în regulile de convețuire trăiam emoțional, în ocolul, în ograda, bunicilor, că mic faci cam ce vor alții şi deabia mare la sapă, strâns fânul, ducând mâncare, merinde (credeam eu că făceai personal cu mobilitate proprie făceam timid ce vroiam), duceam prânzul pentru lucrători în câmp, în hotar fără a mă codi sau a refuza să merg elegant, voios, cu gustul parcă a unei competiții, făcând surpriză, dar şi fițe, cu bătăi de cap, în chestii de joacă, crezând că a face ca Nică cu pupăza din tei, în iarmaroc, deşi erau la modă şi jocurile copiilor care aveau nişte reguli şi principii socio-umane, ca la carte şi eu eram ca mulți prunci păcălit de păcălici, dar din punctul de vedere a determinării aflat în cărțile copilăriei, cu Marele speranțe Dinkens şi în cărți, ca: David Coperfid, că unde s-a mai văzut babă frumoasă şi copil cuminte? Tom Sauer şi Ukerbefen, că citeam deosebit pasionat Unchiul Tom, Pe aripele vântului, luându-mi revanşa cu multele imagini îmbinate încorporat ca într-un film de premiera, care se derulează în lumina ochilor, în neuroni şi sinapse, echilibrat fără a-mi face probleme având loc scurt circuitări, cu mai mult esențial decât crezi, că n-aveam cum să mă, şi nici când plictisi, în cartea recordurilor vieții? Nicăieri nu-i mai real, mai drăguț, mai bine ca acasă, chiar dacă pe plaiul natal, național, mergi mai răruț! Doar aici în port național, cu-n mod special unic, pragmatic etnografic, popular eşti floare de colț, un diamant rar, cazanie (nişte reguli inteligente), care o cântă la vatra lor țăranii sănătoşi încăpățânați în bine, comoră rară pe vatră de ecepție a Carpaților pe care-i adori, în/pentru pitorească existență de calitate fără vrăjeală, în excelență, conştiință unicat şi aur strecurat, magna cum laude: bonus de viață, Dumnezeu în minunat albastră minune, după cum se spune, că Dumnezeu ne-a dat întru luminat şi curat, să nu stăm țepeni în banca noastră, că de ce să urmăm sfatul sfătoşilor, că nu contează în perpetum mobile, că am dus ghiozdanul, mi l-am dus singur fără ajutor, fără bonă, doică dolores, ca-n folclorul părinților care'ți dau sfaturi fără să le ceri, multele probleme rezolvându-se de la sine, că-i materialul clientului, în viața normală (la noi alteceva-i normal, chiar şi blestemul de a-ți iubi glia, țărâna, doină dulce a patriei, ca o rochie aleasă dintre câte mai sunt la standard expuse cu fițe şi dichisuri. Ca Elvira Moldovan şi Vica :
-"Îți țin, Pavele, de cald, dar botezat creativ, în marea de Smarald, însă: dacă inventiv mă tradezi, puii mei, te arzi! Ca o vreme bună:
-"Toma, i-a zis Iisus, pentru că m-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut!" (Ioan: 20: 29). Dragomir avea şi viață de câine, inedită, în lanțul slăbiciunii, când cetățeanul... dintr-o scrisoare pierdută cu o noapte furtunoasă, că el de la cârciumă venind buimac: lovea pietrele drumului măsurându-l de-a lungul şi de -a latul c-aşa-i predicatul: cruciş, pieptiş, peziş şi tremurând pe lângă gard, cu hai lic şi iar lic câte-o țâră, câte-un pic: lasă beau futu-i amaru, că eu câştig şi nu-mi beau boii şi caru..., iar acasă în timpul nopții sculându-se buimcit, incoştient, luat de val, că l-a luat valul, chemat de nevoaie şi anevoia, pentru a merge unde şi împăratul, merge pe jos, dar el lovit cu leoca în moalele capului, coborât din pat de lângă mama rătăcise calea şi cărarea şi  s-a profilat uriaş ca o mogâldeață  peste patul unde noi cei trei copiii dormeam, şi arătarea întunecată crăcănată deasupra noastră ținându-şi mogâldeața, mormâia, un limbric, râma, păsărica (aici ai imaginația şi autentic vezi bazaconia), în mâna lui/parcă din mâna lui stropea, că deasupra noastră se/îşi deşertă, goli, băşica peste... nu tocmai frumos din partea lui, care uitase în acel moment şi cum îl cheamă şi mai ales dezolant unde-i, pierzâdu-se în ceața minții lui (eu văzându-l mă ruşinasem de gafa lui şi despre fapta lui n-adusem vorba nimănui, nici lui mama, ca şi cum nici nu s-ar fi întâmplat aşa ceva ori eu n-am habar, că ce rost ar fi avut s-arăt că şi oamenii mari, chiar, cei, mai vrednici, se prostesc ori cum zice Iisus:
-"Iartă, Doamne, Tată, că si extraordinarii au clipe, când nu ştiu ce fac!?). Era şi Vica o leoică, mai precis: a scris istorie, în viața mea, ca o campioană, chiar dacă uneori nu-mi explic modul ei superb special de proverb cu verb, locuțiune încoronată cu boreală stelară, cu aură şi nimb de om între oameni, om pentru oamenii cu mari decizii, că nu-şi lăsa copiii de lângă ea, indiferit câte o mânca, suferea, chiar dacă într-un rând i l-a furat pe Marius, "Mistrețu" ducându-l în Urişor să aibă grija de el, zgaiba, poama acră de mamă-sa, soacra lui Vica, care numai grija asta n-o avea şi se face cum se face, că de ce ți frică nu scapi şi ce ți scris în frunte, minte, ca să descoperi performanța, răbojul din inimă, că ce ți înferat, încrustat, însemnat, duci toată viața, ca semn de bună purtare şi căzând, dând de pământ din neglijența, indiferența, cuiva, altcuiva, decât să fie vinovată Vica, Celemen-junior, cel mai mare dintre pruncii lui Vica, fără îndoială pentru toată viața duci şi suferi că s-a deschis cutia pandorii... (lui Susana, o soră de a lui Vica, stabilită pe la Braşov pe Doctor Petru Groza, ei, lui Susana, îi displăcea de Marius că aduce, se aseamănă cu tată-su Tudorel şi apoi ce ştie lumea: ce-i viața? viața oricui şi a oricui începe cu-n strigăt accentuat de înger care a strigat tranşant, transparent, galimero calimaro insistent, de/pentru victorie, că asta-i o convingere, că Dumnezeu e un sens a tot ce există exasperant, Domn Savaot convingător, cu diferență în univers, că dăinuim, în drept de a fi, c-are un sens şi e: un reper socio-uman, ca atare: un caracter de om sub cer, cu valoare autentică în ierarhia de valori şi, deci: e un dominant între comori, o valoare-talisman viu, omul fiind măsură a lucrurilor, ca să nu trăieşti în van în acest: năzdrăvan de pe Arcă: scurt, drăguț şi răruț, cu noimă/fără noimă miezul fierbinte a muncii şi pâinii, că secera taie ce s-a semănat şi e de adunat mană a mânilor harnice, cu rostul mondial al păcii, dar la ce să ne învinovățim pentru ce ne-a dat Dumnezeu aur cenuşiu strecurat, luminat şi curat, ca să suferim pentru că iubim nostim, nobil, sublim, că pe bune iubire e iubire, în iubire: cuvântul, ca să ni-l zidim, c-aşa cum se ştie: cuvâtul zideşte, deci prin El, prin Dumnezeul suntem ceea ce suntem ca să ne zidim de-a pururi, cuvântul însuşi, fiind începutul şi nesfârşitul, infinitul-absolutul iubirii ?) Nu ai tot ce ne trebuie cu eficiență, dar alfel sunt ca razboaiele, fosele septice, da în modernul de reformare, ca birocratismul neliminat din sistemul şcolar, însă cum să se elimine gunoiul uman, un van al mizeriei sociale, că-i la noi totul ca la nimeni, politic îmbolnăvit accentuat, ca o frecție cu apă oxigenată/diana, la piciorul de lemn/lut, o surpriză din concobinajul Bănică-Marin şi un anturaj al instabilității, cu violență de vijelie curvească din afara sistemului cu violență domestică, ca o căsătorie neo-comunistă din fericire grandioasă-americană, în stil italian cu provocări şi interes socio-uman şi trăire-n van, ca să avem ceva de lucru la lucru imers şi-n demers funcțional către lucru bine făcut cu multă adrenalină de risc îndoielnic, de Casandra-Alexandra, ursoaica şi puii, care şocant alertat, în prostie e coborâtă la containere, să purice autoritățile incapabile, mizerabile, necivilizate, din munții Carpați, că apele au depăşit cotele de inundație de incendiu, pe verticală, a cărui flăcări nu e un sedativ- festival național raportat național la universal cu minus prăpădindu-ne terorist, globalizator-neartist, că nu-i înteresant, ca la nimeni şi pe nicăieri propice imperialist- cosmopolist egoist fără eficiență, că-i totul viciat, ca să ne scotă din tipar avându-ne corupții lui Frige-Peşte la mână, pentru ca să ne manipuleze: dezbine ca să ne domine, având coioții politici ceva de câştigat, înteresați de fes şi pistol, ca să ajungă dumnealor unde vroiau, s-ajungă necondamnați şi cu averile neconfiscate si la scopul aiesta vroiau să ajungă, că-s pro-fes în forfecare sărind în triplu salt mortal coarda politicului confuz şi cu abuz de funcție, din mândrie de fiară sadică mincinoasă cu ochelari banali de cal, la ei, ororile orori fiind în floare, ca la noi, pentru noi fiind greu de gestionat domnia şi prostia, greu de aplanat existând poluare fonică dezolantă şi utopico-apocaliptic-politic scandal, de tagmă a jefuitorilor, care nu ne înseninează cu nimic mistificând unic destinul, cu-n specific de ofertă plin de neânțelegeri, în viteză mână lungă, păsărilă-laț-lungilă, că funcțional să li să facă bani, special, chiar ilegal şi imoral şi prea periculoşi național nelămurind psihoza catrostrofică electorală, că în deruta existentă  nu e un bio-sănătos previzibil, însă: pe cine să votezi, ca sa nu fie totul pierdut în România şi să fie apreciată ca o țară competentă, promovatoare a păcii cu tur orizontal mondial, a binelui, ca albastră minune-Eminescu inspirat şi aur cenuşiu genial al pâinii şi păcii, un bine de competență mondială cu omenesc şi firesc "Eldorado" -universal.




*
     - Ben ai un frumos al trăirii, un nostalgic al tău (dar părerea de rău a mea e: de ce nu repovesteşti, negru pe alb sau color, în mere pădurețe şi nu contează, zău, în ce volum, de fapt să transcrii emoționantul comentariu din filmulețul-film cu sevă, sânge, a trăirii cu vervă, răspundere şi un fără precedent fain, un altfel al nostru, cu care, deşi dispărut, noi ne mândrim c-a fost un etnografic şi un folcloric trăit omenesc de noi şi de mine, Pavel, în Aghireş-Fabrici, ca cireşar ce-am fost pioner după ce mai întâi am fost viceversa: utecist, un Țăndărică, un țărănică pur şi simplu: pur sânge şi şoimi al gliei cicârliei de-a lui Ion şi de-a Mariei-României. Suntem în bătaia puşti, Ben, măcinați, ca lemnul de carii, că în ținta, în cătarea, puştii pe crucea lui Hristos mai  devreme sau mai târziu e învierea, dulcele, glonțul, patriei limba română! (suntem în puncutul fără întoarcere cu numărătoarea inversă degeba te îndoeşti şi asta, ca să exişti: numărătoarea e inversă şi timpul nerăbdător, că prin codri, în foşnetul de fruză şi iabă cu ciuperci şi hribi/bureți, trompa piticului..., urma ni se pierde, nu ni se mai vede pe urma zimbrului cu manifest pentru sănătatea pământului, im memoriam: Adrian Păunescu, înflăcărat cu totuşi iubirea în Cenaclul Flacăra!.
     - Tu imi ceri sa pun picioare sarpelui. Nu sunt maimuta sa ma ridic in picioare sa devin om, eu m-am nascut OM !
     - Adică? Lucifer nu era în grădina Edenului, şarpele, cel care Evei lui Adam mărul a întins dinadins cu-n zen a căderii omului din univers, în non-stop: în non-sens ci în drumul călătorului obosit, stresat, care indispus obosit din naştere la apelul de seară cu schizofrenie şi paranoia cu toate că se prevedea prin lege, cu depresie-tocmeală, ca să se protejeze animalele de pe Arca lui Noe, acel călător poposit sub mărul de lângă drum, în drum cu adevărul îi zdrobeşte capul şarpelui, că la lovitura de stat, în aventură sa Ion Iliescu era nevinovat, de sângele neinovnat inutil din orgoliu propiu în goană după putere, funcție supremă în stat, sânge violent nelogic a vărsat, că pe cei doi (Elena şi Nicolae), cum zice Teodor Flaviu Celemen "Mancuru", masculu, în balcon i-a împuşcat, din punctul lui de vedere, deşi nu era justiționar/ pistolar american, în legitimă apărare trăind ireversibil, în van şi inuman, ca monstru hidric şi politic!
     - Adică Crucificarea e o sabie cu doua taisuri: o faci pentru ei sau: Nu se merita, ca o faci degeaba! Porcului ii place vălăul si gata. Nu apreciază “pârțălanul”, vorba lui Draga Olteanu.
     - Adică tradu-te, explică-te că eu scriu din propria experență neasistată, necenzurată, ca artă, chiar dacă-i "el Lucian Gruia dejanul", luxuriantă, dar aiasta nu e din  din bravură inedită, la aiasta ce mai zici eccelență de-a be-oaia laie încă un efort fără confort pe orizontală, pe răzătoare Arghezi, deabia scos din copaie, ca să nu cadă zdrobul de sare, o năpastă din Năpasta, iubire, pe verticală a lui Caragiale?!
     - Se pare ca sa crucificat degeaba ca majoritatea lumii chiar si atunci pe ultimul drum nu au ințeles nimic din sacrificiul Lui. Au trecut 2000 de ani si ne gatuim intre noi, ne bombardam, ne vindem, ne tragem in piept, ne dam branci in abis. Nu ma refer la romani ma refer la intreaga specie umana care se complace in bataie de joc la experienta vietii si a Creatiei Divine.
     - Parcă te dor mâinile fără Vica, fără mâinile şi munca ei, că era laboriosă în născocirea ei dându-şi arama pe față, cu evidență ca o conştiință a țărăncii sănătos încăpățânată în bine, la curți de dor născătiare, izvor de popor cu viitor de mirabilă sămânță răsărind pădure-n creț măreț-pădureț mioritic blajin zomeşan în spirit eminescian, după spusa lui Emil Lazăr din Saşa ca Pintea, haiducul, din Mogoja, un Pipăruş-Viteazu al românilor cu strategie în simetrie întru bucurie cu sfințre, în libertatea de a iubii, în ciudă, că punctul ni la răscruce de vânturi: fără întoarcere, dulcele glinț al patriei fiind pornit din puşcă ca din puşcă... şi țac-pac punct punct ochit, punct țintit, fir întins, scop atins. No, ho ! (ho-ho, copii şi frați, nu bateți câmpii şi la vorbele mele fain-frumoşi vă adunați şi vă aşezați ca să brăzdați  în ele, cu aşezare, cum stă apa-n vale, fetele alături de flăcăi în sezătoare şi nebunii corupți la răcoare, pe brânci pe prici la închisoare şi motoceii pentru pisici aşezați de Creangă pe sfoară mai mult sfară decât jumară, ca hristoşi luminoşi odihnidu-vă luminoşi: mălai cipt la soare şi țigan spânzurat mâncat cu ardoare la câmp merinde de pânz/de ojină precedat acasă rentorşi din hotar ca cină, că lumea mai zăbavă prinşi de ispravă nu se culcă devreme ca o găină! că no !  să vă responsabilizați adevărat pace vouă! vă spun vouă, ca cititori binecrescuți în bunăcuvință şi  botezați !) Că n-ai zis, deşi parcă ai zis că-i zice nimica, c-am zis c-oi zice..., jucându-te, țâcă în prund cu păsărica, că vroiai să-ți fure vrednicia cu pruna pisca, cum a fugit şi cu ciucurul verde de mătasă de la nănaş de sub masă, că i se împute/împlântă ac pentru cojoc, ac pierdut, în carul cu fân cu buturuga mică de la nănaş umblând în gura lumii pe sus, pe hăizaş, ca să scape de "haitău", de hăitaş sărind în pricaz peste pârleaz la nănaşa lui nănaş să-l facă pe naş haz de necaz...(şi chestia-i cum poți fi din dependent independent de necunoaştere, cercetând ca intrus incogito Eugen Barbu cu săptămâna brânzii în săptămâna nebunilor ca să cânți şi descânți în duh de adevăr şi duh de viață, în simetrie, să cânți sufinic floral matural o arie..., întrebând, dar nesosind timpul pentru răspuns, deşi a apus orânduirea epocală de comunism multilateral dezvoltat şi îmburghezit, cum zice Mirce Ferghete, frate-meu, c-ar fi de rahat, că revoluția din1989, a ratat, că antihrist travaliul cu proclamația de la Timişoara până a începe cu lovitură de stat ne-a sabotat, chiar de sabat/ sf. Crăciun! Dragomir, tata, pe când era holtei, nenuntit, s-a spânzurat, însă n-ar fi recurs la violență, că n-ar fi omorât inimosul nici o muscă, n-ar fi tăiat o găină, atunci cum să-şi spânzure, înjozească, pârându-şi vrăjmaşul, că de prieteni trebuie să mă apăr eu..., că apără-mă, Doamne, de găini, că de câini mă apăr singur, ca râmă şi de-ai locului, în perfect şi imperfect (îl sâcâia: cum ar fi normal să-şi pârască ortacii, vecinii, la securitate? Asta l-a convins şi a refuzat să se încadreze în nedemn la securitatea muncitorească, că apropo i s-a făcut, chiar i s-a propus, dar avea motivul lui suficient ca să nu accepte făcând pe prostul Dragomiru lui Viorel şi Naztasia, chiar pentru că avea integritatea lui istorică, că nu degeaba zicea că-i din Sâmpetru şi dacă era întrebat de a cui, la el nu era o formalitate să zică: de a lui fătoaia şi de a lui Viorel fătu şi omenesc nu era copilăresc, decât față de cei, care Păcală flecăresc şi şmecheresc, păcălesc ştiind, de când plecase din sat, că cei care nu-şi vizitează părinții răruț, dar drăguț, sunt ca morți. Până-n momentul de față Pavel concluzionă: curiozitatea e un sănătos, că ți se impune, nu să nu cercetezi, ci din contră... e plauzibil şi credibil s-o faci, că totul, ca totul să se rezolve în marja buneicuvințe, ca să se exprime celebru: optimismul şi altruismul, care dă o viață normală mai lungă, aşa cum se impune punctual şi național, tradițional eco şi bio-sănătos, ca să nu ți se repungă: dacă tăceai filozof rămâneai..., dar cum vine chestia că: copilul cu mai multe moaşe rămâne cu buricul netăiat şi cel, care nu mârâie nu-i la loc de cinste şi nu capătă țâță, dar mielul blând suge la două oi (cum adică, ce şi prin ce e salutar, să-ți laşi loc întotdeauna şi pentru un bună ziua, găsesc expresia şi într-o scrisoare scrisă în 1907 de învățătorul Ferghete Petru  frate... mort pe front.
Daria ar vorbi, ar filozofa, e un biro-cal maro de informații, dar spre binele meu, neişitul în buricul târgului cu gust şi bun simț, ca cel din urmă.. dar sincer cine sunt vorbit de lume în culise, la bârfa satului şi-mi umple paharul cu de toate şi e ca o locomotivă simțind să comunice ceva şi dacă ceilalți nu-i răspunde, replică nu-i haiosul salutului se simte victimizată amuzant, că ea analitică se simte jignită, terorizată de ce i se ascunde, deşi doseşte, în război, bătălie, cu turcii, ca şi cum ar fi neglijată, în loc să fie cucerită, nu neapărat ca să fie teribilă, cu audiență, cucerită (nu se sfieşte să fie jovială părând din cauza asta în impas şi se tot plânge cu floricele ca să-ți atragă atenția şi e mai dificilă, că provocarea e să se antreneze, să te fascineze cu franchețe, în esența de bunătate-frumusețe exteriorizată, fiindu-i de sine, să comunici cu ea, că-i aşa departe de rău, de surprizele care dor, că-i surprinzătoare fără limită, uitând că trebuie să țină capul sus şi să nu pună toate fleacurile la suflet, să nu se lase intuitivă cu valul pe val dusă de val... în coadă de peşte, vrând  de fapt spectaculos fabuloasă, să i se confirme regula, elucidând adevărul, ca la Ciologârla, că-i într-un fel ca Ludmila, în "Hai cântă acum cu mine" şi-i întoarsă pe dos de ifoasele celirlați şi celirlante, dar uită să îmbine utilul cu plăcutul, deşi Cupidon arestează-mă la meserie pereții, vai de capul meu !, cum sentimental o văd şi eu, atinsă sensibil de suscetabilite, dar e prea sensibilă cu vibrați în/la fundul paharului părându-i-se că toți sunt straniu contra ei, că nu i se dă suficientă/pur şi simplu nu-i băgată în seamă, nu i-se dă atenție de curiozitate şi i se pare sau e chiar bolnavă, c-ar vrea să i se pară ascultată, că se poartă cu lovistică de babilonia e în vogă, deşi astrele nu-i spune să stea blând în banca ei, nu c-ar sta locului, dar superstițiile o streseaza..., că o bâzâie, o lasă tapet, rămâne tablou, având vai: senzația că e singură ca o epavă ițită de mal! că toată lumea trebuie să fie cu tată lumea, dar contrarul o derută în permanent (nu simțea tehnic monentele, o făcea asta: slabă de înger, obsesivă cu: tonca, cu pixusul, în mână, cu cine, unde se bagă cu campari, dar reacționa cu sine peste aşteptări, că poți face multe pe lumea asta, îți zice Daria, dar tu ce crezi: de ce unii iau razna, pozna?!. Daria:
-"...şi zodia mea zice, că enervez pe alții", zice şi se duce la servici, că:
-"Dacă nu fac nimic numai deraez". Ce jucăm, ce pasăm ca să nu rămână copilul să moară de foame? (cum facem promovare de produse? şi ca ce să avem sufletul acrit de plictiseală?) Lui Daria-Loredana Ferghete, o minune de floare cu zare albastră laudă de zestre, magna cum laude verde de albastru, în drept de a fi zi de zi de zi candidat la fericire, ca fică cu merite motivate, diferite şi deosebite:
-"Petru că tu, eşti femeie, e O.K." În concursul nervos e şi reuşită că inspirat stăruie şi modelează metalul de lux fiat la cald. Eu şi Vica eram fiecare aparte reper pentru celalalt păstrându-ne calibru, echilibru pur şi simplu de templu ca exemplu bun uman cu perfecțiunile şi imperfecțiunile cu mutațiile şi transformările, care inerente apar cu reacții, care ne face cu bun simț şi bun gust, unul ca altul şi pentru celalaltul, că nu degeba vine vorba, că cine se aseamănă se adună (natura-ți pune la îndemână diamantele înduranței, chiar dacă în orice farfurie există frumosul şi naturalul tradițional de bucurie, deşi: câte bordeie tot atâtea obiceie după cumințenia pământului, care pentru popor ne ciopleşte în culori de nelinişte la curți de dragoste şi dor, ne ciopleşte cu dragoste şi dor pentru popor, ne ciopleşte din bardă/topor (apropo: oamenii nu trebuie să fie unul pentru celalalt piedică, stâncă de poticnire ca toți să candidăm la fericire), că nu suntem în viața noastră rebeli şi cu dezordine, care-n cheful de viață binele să domine, că răul vine cu "bâza" să ne dezbine, în loc de fericire să îmbrăcăm sincer să fiu îmbrăcam cămaşa veşnicului nemulțumit, din chestii de genul..., dar de ce să nu ne acceptăm cum suntem autodidact diferiți totuşi... să sărim, şi nu înțeleg, de ce sărim peste unicitate şi autenticitate stând la o vorba care ne mai corectează în ținută şi comportament inteligent). Omul avea acel ceva, acela şi ştiai să tai chiciu cu briciu şi tu cu acel ceva te tenta să afli ce-i de făcut. Tata când mi-a zis:
-"Eşti moale ca o baligă", nu-mi zise gândindu-se cum îmi desfăşor serviciu, pe atunci frecventând şcolar: elev-om şi om-elev, cum zicea cu o francheță proprie profesorul de română Ion Popescu, că deabia apoi mi-am desfăşurat activitatea, munca, ca tehnician-asistent veterinar pe sate la animale bolnave a sătenilor şi la cele de la colectiv tot eu răspunzând cu capul să le previn îmbolnăvirea şi de cumva-s bolnave să le tratez salvându-le de la crima de a muri (şi aici nu-i aluzia lui "Don Juan"-ului Nicolae Breban, un scriitor cu vână, vânos, vânjos şi cu vervă, talent solid, nativ, de scriitor, cu seriozitate, responsabilitate şi artă într-ale scrisului având acuratețe, exprimare cursivă, cu sens expresiv şi cu specific omenesc-românesc), dar ce atâta bătaie de cap, în acea  vreme eram în vacanță, încă şi Dragomir sărise cu gura mare cât o şură pe mine văzându-mă cu cât sârg, migală, rabdare, voința, stam la un colț de masă şi mâzgăleam, scriam cu pixul, ceva, care nu se desluşea încă ce cu ce înfățişare: să se arate ca gen: mod, stil de prezentare şi din ce specie literară s-ar voi a fi, însăşi greşelile de ortografie nimurujindu-mă, schilodindu-mă şi desfigurându-mi osteneala de a compune o comedie umană, ba chiar pe mine făcându-mă să mă întreb îndoindu-mă, c-a fi ceva de mine, cif/ sau cihă în păpuşoi/ cânepişte, dacă voi reuşi ori ba? într-o zi răsuflând uşurat, că pot să decid, pe sufletul meu: "am calitatea de scriitor, "fiind după mult canon şi calvar, acuma după atâta amar de timp: sunt în sfârşit ce mi-am dorit atât de mult, exasperat stăruind, bughisând şi exersând scriind zi de zi, de zi uneori, chiar de anume uitând să mănânc şi nechemat nici să cadisesc, să gândesc şi să merg la masă sau la distracții ca cei de o seamă cu mine. Unde să semnez ori să dau un link, eu n-am calculator, dar cărțile mi le-am scris pe telefon şi de pe telefon le-am trimis maistrului meu Ben Todică în Australia. Nu ne învinovițăm de ce n-am făcut? şi: de ce ne dorim ce-i al nostru? că alții ne învață fără să aprecieze ce ne aparține, că-i al nostru? chiar prostul te toceşte obsedat de boala lui fără să-ți dea din păcate poftă şi rost şi poftă de dragoste de viață şi leneşul oboseşte şi moare de inutilul lucrului nefăcut, în drum lung (şi ce înseamnă asta fără a avea echilubru, că n-are nişte reguli, în impecabilul lor de cub ciobit, mai presus de cuvinte, că unii înteresați prin plojare, globalizare, n-au o credință, ca viața se clădeşte viața-n mâine, deşi: ne spală creerii, ca noi să nu ținem pasul cu relitatea din cauza căruia, nu ştii în nedumerirea ta, ce iai aminte să ții cu dinții la patria lumba româna, adevărul nații şi cuibuşorului nostru de nebunii, că derutat tot n-ai învățat că-i de ținut minte, deşi nu-i confortabil, să acceptăm ce în fond ne năpăstuieşte, deşi noi am face de toate, dar nimic clinic, cinic, cu prognostic grav ca un nepriceput în ce-i greu de ingerat şi digerat, frustându-te: de ce cauți ce-i greu de suportat, ca nu tu faci de toate, dar până la urmă ce faci, e farisism, ca să ne prăbuşim ca nație, că ce să fim ni s-a transmis, ca să n-avem remuşcări, c-am trădat, vândut, neamul-țara, pe Domn Savaot? Ce-i cu ruptura, impasul, la care am ajuns, deşi Dumnezeu ne-a binecuvântat la bine şi la rău ca să avem un gest care în mod evident să schimbăm tot ca Iov ori ca Iona în burta chitului. Strădania de ce să nu ducă la împlinire, la un drum bun? Pavel la mare fițe tampon se îndoieşte că rupe gura târgului şi care ni ținuta la nunta mirelui, că opulența gândirii lui are opulență, e dodoloță de conştiință, că ce pui la suflet, îți face inimă rea. La ce să-ți zic, Ben:
-"Ia, gândeşte şi tu...?" şi prin aiasta, în nevoie, ce risc, în/cu succes, chestia-i: cine va zice şi eu v-am citit cartea, bla, bla, da da, ca cel mulțumit, nu ştiu tu, dar eu în plinul de energie, cu temperament Vica, o vreau s-o simt şi gust emoțional, s-o recunosc, că introspect, am propria trânără experență, ca Pastramă o epigramă, din enigma, musterul cu dureri de cap al Bucureşti-ului, de la fermă, în sălbăticia domesticirii, dresării, un început natural necontrolat având ieşiri copilăreşti cu tertipuri transperente, ca psihoze, că şi eu aş vrea să ştiu, că am cititorii, prieteni ai mei cu stea în frunte, în ce fel altfel, cu firul întins ca pescari de pâini pentru oameni, fără discriminare, de: rasă, sex, culoare, în condamnare fără supendare, fără de bunuri, cu confiscare, pentru a aduce celorlalți în loc de criză financiară: (găuri negre şi pete pe perete cu cai verzi, creere spălate cu maşina automată, în aşa ceva, că vezi tu, te iubesc şi de nu crezi, te iubesc incredibil de nu te vezi, cu “ecagheu” făcut cu urgență că ni se cere să păstrăm şi conservăm viața îndubşită, în sinapse şi neuroni cu funcție burduşită, curat-murdar, cu grăsime de supra solicitare şi insuficiențe pentru a te stresa cu ofuri, ofticări, care ne păcălesc, prostesc, rănuiesc, rănit de dragoste a competiției, pentru marele premiu, a celui mai iubit dintre pământeni, c-ar fi păcat să nu fie bine, că şi-n descărcări electrice, în fulgere fulgerate cu tunete în arşiță de vară priptită de răcoare la umbră de pomi cu sete de izvoare, ca femeie, că-i superb şi O.K., în calitate şi diplomație în perfect de femeie cu stil Vica altruist cu adidaşi-mocasini confirtabili cu/de ultima  fiță, de abacadrabra şi de ala bala portocala a generației tinere mai miştocare, dure, dar nu deasupra legii în statul de drept, care culmea oriunde, că pot totul, că la servici eşti ca la servici şi acasă ca acasă şi ce-i a cezarului dai cezarului fără să uiți, că şi ce-i a lui Dumnezeu... sunt mori de apă şi de vânt, iar Don Quiojote, nu-i străin de pilitica asta, ca acasă şi de la iarba de verde de acasă, cu teme principale, să dea bine natural adaptat anturajului fără a te lăsa influiențat, antrenat, modelat maleiabil, în detalii negative, la rău, pline de rău, de vicistitudini istorice ca moştenire, impunându-ți-se ca să fii un stricat, sclerozat, nevrozat, de tuşa groasă, îngroşată, a muncii, în viața la reîntoarcerea din câmp/birou, că la ce te-ai prea  încărcat încurcat din balta plină de peşte, cu inutil, deşi-n detaliu: buturuga mică răstoarnă carul mare, că oboseala se adună, se acumulează şi ne consumă ca pe femeile de consum, cucone, curtezane, cu bacterii-viruşi sufilitici periculoşi, pe burtiera de sticlă, instragam, de prin Coreea super, în cauză nobilă cu repetabilă  povară de responsabilitate notabilă, nobilă, când gongul/ toaca, bate cu nervozitate, în algoritm obsesiv-formală cu o mişcare birocratică, în cilimatorul hârtiior de pe Arca vieții parafrazând pe Alexandru Stark, liber cugetător în imperiul lenism-stalinist materialist-comunist, gongul/ toaca, bătându-se ca răsunând ostentstiv stresant, obositor-insistent, la urechea surdului să se perceapă cu vis roz, a inimii, din inima deschisă de bun simț, dar reticent  ischemic arsă de trucul vieții cu riduri de obsesie, în profunzime de stop, accident vascular cerebral şi cardiac, culme, cu surse de durere şi fatulență, că starea de bine/ rău, că totul ne afectează emoțional schizofrenic şi paranoia cu sechele de România şi de orice, care apune din esențial, că starea de bine cu străprungere teribilă de bine, nu revine, ci-i o capcană în evident, că te mistuie cu  drum în scurgere cu irestibil stenbai ireversibil către van, în replică de horincă-pălinca şi timp cu nerăbdare şi nepăsare, de nenică, bade şi nană, lele, Ben, Nică-Fără-Frică: la strigătul surpriză de viață a "ingerul a strigat" divin, de năuc, de copil simțind, că şi eu pot fi proscris în propriul psradis de vis, proscris de proprilul bio-scris, în/prin scris, că scriu din pasiune, de nebun frumos, luminos a nemului, pe bune, c-al prozatorului originar din balta Brăilei, un desfătat de propia fericire şi prețuire, în iubire cu înviere, Fănuş Neagu, un prieten a faptelor bune inspirate, cu prietenii pe aproape, în metefore compuse cu celebritate cretiv expresivă de ispravă în/ pentru a lui Dumnezeu cu stil slavă de pom lăudat şi cal bătut, că tot în calul care trage loveşti, în indolență lăsând gluma la o parte mai aparte, în pasiune pentru rugăciune de baltă împânzită de stuf şi țânțari hiperbolizați armăsari domesticiți cu negură şi cai, care se fură de furi: furişori, găuni şi libelule-Chia Chiralina, cu ciulinii bărăganului, în vântiasa tornadă a Bărăganului, în hrănirea fără scrupule, cu sânge, în friguri de "făr-de lege," care a omorât, ucis nemilos, criminal-imoral pe Marin Preda un Nicolae Moromete, în Săliştea cu factori externi de muscă bețivă din viața lui adevărată, viață artistică, care nu era pe placul ruşilor şi securității, nu prea duşi pe la biseică, că Europa ne schimbă la față: Emil Cioran, văzând şi tu dragă, cu ochii tăi, în  ce hal fără de hal, în mişcarea cu excepție de 30 minute, cu tri şi fuga, puşi pe jar (cum, încotro, către ce spectaculos şenghel mergem cu vise, iluzii de măscărici, mari şi scandaloşi, ca clovni de circ şi turcă?)
Ştiu şi ce dacă roiesc gândurile, ca albinele-n serie gâdurile avându-şi  pregătită, matură, regina, în primăvara împrejurările, cu zborul de curățire, nu/ întotdeauna țind pasul să le notez (mă refer la ce-mi trecea prin scăfârlie, țeastă, nici scăpate nărăvaş din frâu în buiestru gândurile sau în galoptul cu trap a murgului pe Dumitru doar, îl întrezăresc, acasă în sat muncitor harnic, care ulterior, c-o ținuse morțiş şi Gusti tată-su el va deveni şofer apoi instructor, în Cluj, în Mărăşti, în grapă, cu-n departele pe aproape expoziției/ autogării, totuşi undeva în buricul, cu blocuri construite la grămadă, nu de cei de azi, ci de țăranul pantofar, care nu era prost şi-i mergea, vâşca, mintea, că era ca un gospodar pus pe ispravă bună şi de aici şi ideea lui Titus Popovici să scoată din sertar, cum se zice manuscrisul cărții Cutia cu ghete, dar ce nu era scris cu măiestrie, de acest însetat autor? la acest om, care făcea lucruri mândre, de seamă, că se avea cu scrisul, însă revenind la Dumitru un cărpănos, cu părul roşu original, parcă implantat de la cucona vulpe pe care o văzusem dând târciale, pe la găinar, cătreț, luând-o apoi către coasta sub care sta casa lui... îl văd de parcă e acuma  la vârstă infantilă, bine conturat, mai mic ca mine de ani, la constituție, pus pe picioare mai şmecher, ca mine, însă el era pus de Găzdacu şi pe pe spinarea calului fără şa, că n-avea țăranii bani şi pentru aşa ceva, era ca Pistriatul din Pistruiatul, iar călare, deşi n-avea statura lui Persic în postura cu trăsăturile mature de matahală cu patrafir, dar şi Dumitru era firfinel cu aşezare ca un centaur: contopire de basm între călăreț şi cal, animal, mai în minuatură, că şi mânzul deabia era instuit să sufere omul, dar puiul de om pe spinarea lui avea aşezarea celor din vestul sălbatic fără doar a mi se părea că era un cineva (tabloului îi lipsec nişte tuşuri, retuşuri, deşi maistrului Van Gog ştiți dumneavoastră ce şi cum... şi curiozitatea sătenilor, era ceva de boală, că nu se exista careva să nu înflorească ceva, că pe cea dreaptă pe lâgă munca grea a câmpului şi cu acea dae a se gospodări, a mai merge pe la biserică şi pe la fătu Viorel eventual crâşmă, chiar aşa ce altceva aveau de făcut ca să nu-şi strice casa şi totuşi chiar şi după olectivizare se umbla după mofturi care de care ca meşterul Manole să-şi strice şi să-şi facă alta mai trainică şi mai înălțatoare cu muşcății în freştrile impunătoare domneşti, că şi indicațiile tivarăsului erau prețuoase şi cei de jos se ridicaseră, îşi schimbaseră soarta nu prea mâncau mălai, pâinea de grâu într-o țară mai mult agrară fiind baza... care de car în buza satului îşi dădeau cu părerea dar parcă Viorel era un Petre Petre din cartea Răscoala scrisă de Liviu Rebreanu la Valea Mare, Vâlcea, că țăranii erau cu părerea, cu pasărea din mână de bugăite ori şi-o dădeau pe cea din stolul de pe gard, că nu stătea cea din gard locului, ca naiba s-o prinzi, că-i prea crud călărețul, dar şi calul, lărmuiau oamenii din sat atenți şi curioşi ce face Găzdacu aiesta cu oruncul lui, că fir-ar să fie! de ce să fie canonit, hărțuit ca-n cătanie milităreşte, însă contrasta acultarea şi supunerea la dresură şi a unuia şi a altuia (peste ani ne-am întâlnit el, Dumitru, şofând autobuzul din Aghireş-Fabrici către Cluj şi-n Cluj mai instructor coducători auto şi cu o duzină de maşini de tot felul înşiruite pe lângă blocul unde sta le avea oarcate într-o regulă impusă de caracterului ordonat şi disciplinat de propriile lui principii şi unde l-am căutat la bloc şi l-am văzut cu pruncii si cu pe nevastă-sa Bombinica de-a Răgulii şi-n Sâmpetru-Almaşului pe grădina lui tată-su trudind să construiască o casă a lor, că era intreprinzător, pragmatic, cu cuprindere, dar anii ne mai îndepărtase, se pierduse şi farmecul din copilărie, care ne mai apropia, ca pe Speranța lui Tudoran, cu Toate pânzele sus marinarii temerari şi parcă şi eu eram în film, în altfel de film cu Dumitru, dar întru-n altul, deşi ar fi trebuit să fim ca două picături de apă, dar nu eram din multe privințe fiind diferiți ca cireşarii, alți şoimi şi pioneri, că noi pruncii nu eram nici în car nici în căruță, nic cu mălai mare la dracu-n teleguță şi ca gândire neavând numic în comun, c- aveam să constat în Cluj nemai dând pe la el din neglijență/lipsă de timp şi apoi cu regret să aflu dezamăgit că Dumitru suferise un accident, că unul se băgase, dar cum de regulă tot mortul e de vină, ce să mai comentez durerea greua pierdere, că Dumitru e pe o scândură lată culcat cu p... sculata?
Totul e să se citească cu intonare, cu-n dulce tandru, fără a juca în fond nici întru-n fel teatru cu ce-i răspicat fără modru, mândru, în omenos frumos, cum Viorel înțelegea dâcos, că unii parcă avea din el însuşi de scos dracii, ca Iisus de scos fără a şti pe unde  e mare, că porcu jegoşi erau la colectiv şi ce făcea făcea cu cap, dezghețat, cugetat sau cu cracii nădragilor lăsații pe vene şi mai era o nefăcută, că nu se încurca să-şi calce pe nervi şi să se răstească zberând din toți plămânii, auzindu-se un urlet de fieară pe bojoci din clănțăneală, ca şi cum ar fi fost strâns cu uşa/ gură de şarpe ori de coaie cu cleştele, că se tulbura îndeajuns când vedea nedreptatea şi batjocora, că blând cine nu-l ştia ca pe Ion Minulescu în Romanțe de mai târziu continuând nebunia horitului horii cu treabă şi cursiv, rațional, ca la nuntă taroste cu acte în regulă cu ploasca şi oiaga plonjând în alai şi-n mulțime închinând ca să tragă şi alții, ceilați, de omenie oaspeți câte o duşcă, umplându-şi gura cu zamă de prune, pălincă, de peste 50-53 grade, care pe unii nededați, neânvățați, la troacă , halăul porcilor, le venea în stroşala, să se strâmbe, să râgăie şi chiar animalic să sughițe şi alergic sughiț, tusă şi junghi, să se simtă bine, uşori ca lângă o femeie simțindu-se, ce naiba! în al nouălea cer şi chiar aici era hiba, ca la Coşbuc în/ la nunta Zanfirei, era cum era: greu de pornit, mai greu apoi de oprit din hobei, cea şi hois, c-apoi pălăria jos, mulțam frumos, că gâlgâiau ca o doină cu gâlțuri, noduri, în tri culori cunosc pe lume cu renume şi cu Deşteaptă-te române, cu pace şi pâine să ne meargă bine fără sfială, teamă, fobie de frică, că bând din ploscă, oiagă, sticlă, unul după altul fără să te milipseşti de vre-un nărav de neom, fără să te infectezi, umpli de zăbale, zgaibă, lingoare, de o serie de boli neomeneşti hiv, sifilistice, muiereşti, beligne sau maligne, cancirigene, social-umane tebeciste, incriminându-se că şi prea multa curățenie, igenă, cu dezinsecție şi dezinfecție te poate contamina şi să-ți văduvească organismul şi sângele de anticorpi, că ce face, la ce-i bună şi vaccinarea aiasta, de care ni se împuiază imformal ca despre samitul europan ținut la Subiu, ni se umple anevoaie capul, ca marcă a ce suntem noi şi ştii şi tu ce dintr-o bucată de băgat în seamă suntem, de luat aminte şi de unul la mână şi de altul de ținut minte şi nu pentru fală ci pentru conduită şi pentru demna ținută morală națională mai mult eminescian-internațională univsrsală şi mondială de pace şi pâine, mană cerească şi omenească decât,Doamne fereşti ! decât de fală-toroşteală, mâzgăleală, noi ştiind ca bagăteală, că o vacă cufurită aşiderea o oaie cufureşte o ciuradă-cireadă/ turmă-botei, că nu ne vaccinăm doar de-a moca pentru, ca să se confirme regula, că-s cu buletin şi vaccinat, c-avem capul doară doar pentru bască, capelă, şapcă dacă, ceauşistă/ ca damigeană sau ca să nu ne ploaie-n gât? (Aici nu joc rolul Bufonului, ca Dan Pitiş-Moțu, că eu scriu şi nu-i o joacă nejoind să tehnoredactez cât amar de mult, cult, gândesc cool şi pâine de o ființă prin cuvânt să mă aliluiesc, sfințesc şi ca om-Manole să mă şi zidesc în trupul mănăstiresc a lui Ana). Ca-n poveştile lui Aladin iubind pe Simina în nonconformismul lui Diogene, un oretenios, cel socotit fără nici un neadevărat, un nebun fără un temei, dubiu/ argument, c-ar fi adevărată defăimara/ calomnia, dezamăgirea, că societatea nedreaptă, dar cine mai şti să trăiască matur, cinstit, în zilele noastre, cu intențiile de a schimba din rădăcini schimbarea la față al României importante pentru Emil Cioran, după cum a început vorba, chiar el filozofic: sâcăit, ca pe un Eminescu, care merita laudele, deşi le merita, dar nu culegea cu mai mult de la viața, în socetate omenească, în care se maturase ca geniu Eminescu un îmbunătățit social-uman național tradițional, esență de excelență, deşi nu i se oferea nici cu ce să trăiască omeneşte: un trai cumsecade comparând diversitatea personalității distincte şi neobişnuite, că nu era totul: mizeria şi precarul, acest real, un prost fără reguli şi pruncipii de Biblii, în viața plună de surprize şi tihnă deşi ne trebuia bine sau are să fie bine, dar când în vrăjalea cu motiv esență, cu motiv ca să se poată trăi foarte O.K., în calitatea de a fi, pentru a fi: om între oameni, pentru oameni, cum era în fapt, o necesitate, în dreptul de a iubi, în/cu toate nemulțmirele existente, înegurate, de nişte nenorociți corupți, care ne fac zile fripte ca să suferim de a binele, dar binele întârzia să survină deşi Eminescu şi Cioran, îl aştepta din tot sufletul cu brațele deschise, ca la o cafea neservită, deşi te ispitea s-o priveşti pentru a o gusta pentru banalitatea ei, dar ce nu-mi plăcea, că ce nu era, nu-ți place, când nu se-ncepea cu dreptul iubire cu înviere-preț de a evada-n nemurire, ca de obicei printre tei înfloriți pe alei cu găinaț de porumbei, în irascibilul cu neinvincibil, în drumul timpului irevesibil către van a oaiei năzdrăvanei, în menajament autohton autentic şi pragmatic cu o şansă de impas afectându-ne tot restul vieții, că ne dă peste cap, că nu era posibil pentru a trăi bine, că Eminescu nu se îngrijora pentru cum trăia el, ci cum prin el cultura era promovată, perfectă, prin ce era pe muchie de cuțit Chivără Roşie, mai ceva de cum ni şi acuma viața curvă, rea, într-o viață perversă şi subvesivă, care nu se şterge de pe jos oricum ne-ar fi mocul şi soluția dezinfectantă şi aşa diluată şi expirată, la pământ, că-s nişte zemuri alterate, care te fac să sufli de firbinte şi, în iaurt, chiar după spusa expresivă naşpa percutantă şi disperată că domnei ministru Sorina Pintea, un pic țepoasă, deşi o bucuroasă doamnă bine, o minunăție "antofroua" în lumea frumoasă a sistemului, dracului! ştie la naiba de snobism-idioțenie, fir-ar să fie! ce şi cum e cu tornada de la Caransebeş şi ce dacă nu avem surprinzător siguranță, că asta pe cine înteresează cât timp nici corupții n-o pățesc nimic, deşi fac haos şi dezastru, fara a fi o farsa!? Radu Petrescu la Ben pe blog nu-şi motivează de ce devine un "gringo" prin America lui Papuc/ ciubăr vodă, în loc de mai bine, deşi unic, aşa cum scrie George Ferghete la Viorel aflat în Sâmpetru-Almaşului, România, neluând-o razna ca un şarlatan, el îi scrie lui frate-su fără a avea un caracter infect, că USA, nu-i un rai, "tău", lac, baltă, cu lapte dulce şi țărmurele de păsat şi că ala-i fecior brav care-n perfect, descoperă, află, lingură, calar, lingura, pe care ce să zic George, fratele lui Viorel într-o viață de om n-a găsit-o, că nu era dispera pentru disperați chiar: Raiul, Edenul, fiind tranşant şi transparent, orice, numai asta nu nici pentru donatorii de sânge şi fără democrație, dar independente, e România spctaculoasă şi miraculoasă, deşi cubul ei e ciobit, era şi e dulcea Românie e o dulce, în dragoste şi dor, e curțile de dragoste şi dor, un pont, cu trecut glorios şi mare viitor, după consecventa sinceritate a naționalului Eminescu cu trainică simțire, legătură şi sentimente de drag față de țară şi neam, cu prag pentru mireasă cu strictul necesar la standard pentru a deveni în superbul şi splendoarea ierbii: mireasa muiere împletindu-i-se părul în cinci, coc, ca levendar folclorică, prin un tradițional ritual şi ceremonial, nuntă, să  devină bravă Vica nevastă întru slavă pentru Dumnezeu cu mărire şi laudă întru slavă de urzeală încinsă a tronurilor pentru ispravă, că Învinsa e cartea scrisă de Radu Popescu, un extrem emoțional, excepțional rar, român, bine făcut, că nimic nu e imposibil, dar eu cum am scris sincer pe facebook sincer, penibil, despre el, despre Radu Popescu, n-am prea ştiut de existența şi esența lui, că la şcoală nu ni s-a spus, dar mai ales de cât de bine am învățat cu prioritate fiind joca, țineți minte, că flecăreala nu mâ facea important, în o altfel de şcoală cântare a cântărilor,  asta însemnând că nu eram studios, serios, disponibil pentru/ la învățătură, fireşte cu implicare, în viața mea fiind alte culori de nelinişte cu impresii artistice indiferent de uimire şi reacții, revelații, care doar cu carte fără parte nu mă schimba nimic în bine, n-avea impact infinit în absolut de iubire apropiat de obiect din respect pentru predicat şi subiect, într-un timp dispus cu termen care poate expira din rațiune şi din înțelepciune patrie limba, inimă maximă, română, în mod normal,un bun național, deşi cu şcoala stam prost, eram un mediocru a jignirilor şi defăimărilor, că m-am hărnicit mânat de instict şi de dorința de a evada cu înțelepciune din sărăcie, în plus de bine, cu putere de convingere, cum îmi fac treaba, urmând la seral cursurile Universității de Marsism-leninism, dorindu-mi zile cu reuşită, că-mi doream dezvoltarea mentală, morală, aici doar un profesor nevăzător, "orbitor," vorba lui Mircea Cărtărescu ne-a deschis ochii ca să vedem haosul din sistemul ciuli-bulii, tichirii michirii, nu mai bun, ca cel de astăzi, greu de suportat din cauza că hemoroizii acut sfidător ne dă durere şi ne strică panurile naturale, planurile fireşti şi profesorul comunist avea un larg la condițiile de drum cu gropi şi paşi parcă coborâți prăpăstios din pod,ca un nod,mărul lui Adam,în gât,eu din pod parcă săream triplu salt din aerul circului,că eu vroiam să pricep adevărul, care/ în lipsă de optimism, cum ne-ar fi reuşitele ce depind de noi,făcându-ne treaba la mâinile noastre, că nu suntem proştii-proştilor, cu cozi la pâinea, care o cumpărai la cartelă, în băi, înghesuit, în alumentara cu lucruri trăsnite şi la carne te înghesuiai dacă-ți da mâna istorică, că banii erau în criză, din cauza unor mofturi personale de neajunsală, din/ sau nu din cauza muzeistic a regimului cu nochaut uriaş, o bombă cu nutrii şi fani care acuma regretă nostalgic asta întrecând după unii ca-n vestul sălbatic, întrece pe toate, la conducere după ce Ana "Polcăr" o pacatiuş vitregă kaghebistă, o rusoică cu calități dominatoare, ,profitând de situație, omorâse pe doctor Petru Groza la rând în respiro conducerii țării urmase cu suflu nou: Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Ceauşescu ..., "oameni buni" copleşiți de putere şi plăceri neplăcute de vis de ciocolată gaură negră pentru unii, un comod în ținta lor, cu dimensiune ca descoperirea apei calde/ al Americii cu dobândă să fie în imperiul lor ilicit un bine personal doar a lor, că-n nerăbdare se prefera să vină americanii cu urgența pentru urgența discriminării şi în a robirii de excepție, o excelență a egoismului utopic!? Unii te-ar face să crezi în pofta de viață trăgându-ne : curentul, cenuşiul şi gri, gri, griul, că America de legendă ni salvarea exprimată, impecabilă, crezând că-i la îndemâna copiilor: explotarea omului de către om,însă în materia cenuşie cariile ne măcinau ca-n lemn, că în imaginație doctorandul neurolog zicea, că: creerul ar fi universul care-l poți căra în servetă/ diplomat şi-l poți uțuța pe pânza de paiangen alături având elefanți printre picături, în pretutindeni...
Ce ne va bucura/ marca, în colapsul apocaliptic, de iad, că pacea şi pâinea-mană cerească nu domină mondial social-umanul, homo sapiens, în spiritual național-universal monumental şi punctual al binelui fără limite, că la ce ni-i Putin, în ce-l priveşte fabulează supra evaluându-se, deşi n-a murit, se zicea..., apoi c-ar avea în arborele genicologic strămoşi români şi ai lua ca bun, dar din motive ai să nu crezi zvinurile, basmele, chiar şi legat de papa de la Vatican şi legat de Hristos, un luminos al gemetriei sacre, dar ce să crezi, ruşi cu emiteri de monede cu chipul lui Eminescu şi l-ar îsuşi,cum o fac cu tezaurul, un surplus de grăsimi cu multe nuanțe, dar cu nimic sănătos (de vorbe n-are fobia fricii, deşi ar părea extrem afectat, cu depresie, stresat, chiar dacă pentru popularitate locală face şi pe sportivul şi-n joaca lui dă trântă atinge solul ca o orătanie, nu'prost ca diplomat în dialog la distanță Cântare a Românie tare păstrează în apatență prietenie cu preşedintele de la Casa Albă..., dar ce recunoaşte pe marginea prăpastiei, clipei, că de fapt în vrute şi nevrute cine-i Putin de la Krelimn? Dar hai gata, să nu dăm cu şaiba, cu lopata, că ce face, trage fedeul tot pe oala... pe drumul lui având ca-n filme drumul lui realist sufletist, făcând bla, bla, tam, tam, multe lucruri, manipulări, cu şarm, cool, mai dându-se de gol şi-n spectacol caramboll/ artist (schimbăm haina, schimbăm îți dai seama, nici o problemă, că-şi piermite omul...schimbăm fără disperare, schimbăm starea, ca o grăsime depărtată prin spălare ?) Ce o să mai scriu peste o zi două că nu mă fac că plouă, ca mare poet iubesc pe minunea, pe Vica, o minune cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, ştiind că cineva acolo sus mă iubeşte, ori ce? exagerez ca un nebun dromader cu "nota zero la purtare" (în timpul liceului figurat, rol secundar, jucasem şi contează, directorul prim, Alexandru Petrengel, a fost uimit, că şi el a scris şi chiar mi-a arătat o variantă care vroia s-o publice în locul poeziei mele Rugăminte, în revista şcolară Orizont, prima dintr-un Liceu agricol, Liceul Agricol Bistrița şi apoi aprecie cum am jucat în piesă, apoi în schița "Amicii", a lui Ioan Luca Caragiale... (făceam comprimis având nişte calități recunoscute oficial şi de alți profesori pe care-i repect: stimez şi cu drag îi prețuiesc pentru acuratețea profesională a lor, că datorită lor aveam o şansă, în fiecare zi învățam să devin om, ca fan ce le eram, nepermițându-ni-se să ne înscriem la mai mult de două cercuri, eu din dragoste şi curiozitate, fiind ceva mai aparte, decât ce se predă şi învață la oră, ei chiar furându-mi mințile în sens bun, extraordinar, oferindu-mi orfandă a bucuriei, mană ceresscă, nădejdea pasării ponex, din exodul lui Moise şi a poporului prin pustie timp de 40 de ani către Canan, țara făgaduinței, care avea să ni se schimbe viața întru răsărit de soare, cale, către adevăr şi viață, în Hristos. Era o prietenie la prima vedere între mine şi Vica, că omul vede doar ce vrei să vezi şi unii zic ce vor, cobesc, sunt superficiali şi invidioşi vorbesc ce nu-i de vorbit astfel Eva, Lucreția "Pişta" şi Burdea un dificil ştia de ce o îngână caraghios astfel, în explozia lui de stare de muscă bețivă care ajunge-n paharul din mâna lui copleşitor cu o slavă a cetului nu rar îl ducea la gură cu plăcere, chiar plescăind de plăcere O.K., cu îndrăgosteală, el vrând să aibă glumele la el, dar nu era ceva potrivit unu-i suflet mare, însă nu poza cu splendoare ci strâmb te şi fina, că nu reuşea să aibă gluma la el, că te scotea din sărite, cântând aiurea haios iordane şi vorbea  de a lelea fără să-şi dea seama, că asta nu-i o grație, o gratificare, că se prosteşte văzând cu ochii pe tine cum zicea şi Pruneanu Vasile "Țica"din Dorna venit pe poale la Maria "Buldozeru" unchiului Beibe, Dascal şi amătuşii Ludovica sora tatii lui Vica, deci ȚICU, zice:
--"...ciufalnicul, aiesta, clar ca bună ziua, ca un ciocoflender Florin Persic, controversat, mediat, nu te lasă să torni şi tu în coş venindu-ți şi ție rândul, să-ți vie şi ție rândul să schimbi numele la boabe, la grăunțe, 7 să macini, să vorbeşti şi tu dar nu te lasă laş să te simți şi tu plin de viață în spectacolul vieții, oamenii fiind categoric şi neresponsabil şi diverşi diferiți demențial, fără impatie... imparțiali, ca şi cum n-ai  trăii între oameni ca om, că nu se vedea de-afară că n-are impolitețe şi realitatea lui, n-avea o valoare, în răsturnarea de situație, că el biciuia cu vorba lui lumbă ascuțită, satirică, fără noimă, părându-ți-se că dubios, după ureche, te arde, te provocă să-l sudui, chiar dacă acest național n-avea un frumos, când, chiar vroiai să nu dai greş, dar ce ştia el că-ți repungă, ca Felicia, fata ferslui făcând fasole frecată fară fără fic fiindcă focul face fum şi Burdea,Revnic Ion aiesta, chiar te jigneşte şi din cauza acuzării lui, a permanenției beuturii repetate, cu bis şi peste zi, îi da o imagine vinovată, făcându-l turcă: râs şi turcă mucalită... comică, de circar din circ de două parale / de doi grițari, /două... pițule". DE ÎNȚELPCIUNE RUGĂCIUNE A LIMBII ŞI IERBII PATRIEI DE DULCE DOINĂ, UNDĂ VERDE, ÎN LUMINĂ DE HOLDĂ DE GRĂDINĂ ŞI PÂINE DE BINE, CUM NI SE CUVINE: PACE-LITURGHIE-N SPICE. Cu de-ale noastre cub ciobit, țară ciopârțită în imperfecțiune şi de înțelepciune ca rugăciune, o perfecține, în corola de lumini minune socio umane, că nu există să existe în esență de terestru cu excelență de verde de albastru, ca la teatru ca să nu mai să ne notificăm cu nota bene de patru! Pe Daria-Loredana, o avem cu îndatorii, obligații şi cu tot ce implică viața de famulie împreună cu datorii şi voința de a fi, zice Vica fără a o face pe deşteapta şi pe sfătoasa chiar dacă mă c-am juca pe degetele, că: unul merge la viței, altul şi la purcei şi un altul strânge gătejoare ca celalalt să facă plăcintoare, mezinul să ceară: țiuic, țiuic, dă-mi şi mie că eu îs mai mic şi eu nu ştiu nimic, dar tata-n pod a tăiat şi beleşte o oaie, iar mama, Veronica, la fântână spală o lână, c-a fost Dragomir la târg, pentru aş vinde oițele, dar pe una mai veche... c-avea să se mute la Leghia fugind de colectiv, înscriera ca ceapist n-o accepta modest, că de ce să lucre el cu toți trântorii şi băutorii..., dar bunicul se supărase, ciudălise pe el, având, altceva-n căpățâna lui contrar aşteptărilor lui de excepție, de pui ce-ar învăța pe cioară, extaordinar față de Viorel, Dragomir, având mai multe nuanțe", două  fețe"... iar mama la fântână se lăsă în voia lui, chiar punând cu fusta ridicată-n brâu  cu râzele, hainele la râu sau cu secera-n grâu... chiar puse şi paele pe foc învățată de bunica, Nastasia, femeia cu ochi mnerui, că până şi..., justuficat şi Hipocrate zice:
-"Înainte de a vindeca pe cineva, întreabă-l dacă vrea să renunțe la ce la îmbolnivit," iar femeii îi stă bine, cu aşezare, să stea lângă bărbatul ei şi la bine şi mai ales la rău umăr la umăr, că întodeuna ceva pe om l-a încremenit, înțepunit (e un inevitabil: "contract social", că şi Nichita, dar şi Preda, profitau şi uzau de alcol intoxicându-se, deşi nu asta, ci ceea ce scriau inspirat conta şi fiecare ascundea o enigmă asupra morții lor, care nu se şti cum o/a fost zi de zi (dar cine şti inteligent, credibi, cum a fost posibil şi presupuneri sunt cu duiumul, berechet, ruşilor neconvenindu-le ca ungurilor, că Eminescu şi Iorga/ Labiş, sunt hristoşi al românilor ca respirație, puşi, în valoare, în patria limba română?), dar cine şti ineditul nostru distinct, divers diferit, dar, care, ce avengură a dus la dezastru, la deznodământul tragic, care ne strică starea de spirit ?... că aşa ceva ne dezamăgeşte, indispunându-ne cu stare proastă, dispărându-ne genii înfloare. Cine zice, că la noi nu-non ping, deşi dupâ cum ne tăim viața, în roz... Vica, avea multă bună-voință, vință şi puritate de crin ca e cer domina, nu tot timpul senin, chiar şi soarele mai fiind discret, cu zâmbet pacă de poet, în permanența ca apa curgătoare în curăție printre pietre şi ea-şi avea surâsul nemuritor, cum şi Alex.Ştefănescu dincolo de uşă mai departe de maşina de scris şi Doina lui, o Vica intelectuală, nu ca țărancă mea, o ciubățica cucului din Ciubăncuța bujorilor, scânteiuțelor şi narcisele din grădinuța către drum îngânând lalelile, rujile de pai şi muşcățile care stă păvază de strajă, pază bună în freştile mari domneşti care ne lumină, ca ochii de om, în casa cu ea în preajmă, ca Doina colegă în studenție cu Alex, nu înrăutățeşte situația şi culorile de nelinişte, ci din contră caută să facă viața cum face Vica, ca să fie după cum se poate în ținută, cu ordine şi disciplină de caldă lumina cum nu fu viața mai frumoasă asemeni lui Calistrat Hogaş pe drumuri de munte sau Odobescu zeiesc şi pitoresc, în Pseudokineghetus, pe undeva în limitele unui om cu ştiința omului cu bogată, sclipitoare cunoştiințe şi învățături, în spirituale aventuri, cu succes în arta scrisului.
     - Cum reuşesti să te întreții şi să scrii?
     - Am fost vizitat de Marin Beldean, la care nu-i place, c-ar zice, c-am zis, că-i bețiv şi cui îi place adevărul? deşi nici pomeneală, eu  nu cred, că n-am zis sau oi fi uitat şi perfect nu sunt, nici eu cu multe taburică n-oi fi sfânt, având şi eu parte de incontinență verbală, ca o leliță, şi fără tampone, sunt cum sunt... responsabil, în dependența mea de a scrie de calitate şi metoda de retragere nu-i sigură, altceva fiind metoda utilă de protectie, anticonceptivă..., dar în cazul meu nu aiesta-mi era visul eu dorind să..., însă ea nu rămânea borțoasă şi din cauza asta am avut multe drumuri pe la doctori... şi reuşita, echilibrarea tot eu o făcusem medical, cu progesteron, cot la cot cu adrenalina şi pofta ei de bărbat cu un altceva, în zile cu reuşite, pentru a mă delecta spectaculos cu Daria, peste săptămână fără nici o scuză să fiu singur cuc până vin sâmbăta ceilalți, că mai vin norii, când instabilitatea incomod cu trist, urât, sufleteasc, care persistă cu întunecare şi cate pe tasa, pânza de paiangeni se rupe, în civot şi persistă pesimismul cu depresia descurajării, care nu e roz şi nici goz de ascuns sub covorul fermecat, cu impresii artistice, derută artificială de epavă împotmolită uman la mal, deşi valu-i pe val, că nunta veții nu-i o petrecere cu lăutari, ca să se află în treabă lumea şi să vorbească, bârfească, despre,un la tine acasă: mecanismele deocheate trase de păr şi-n răspăr, plicticoase, car aiurea la vale saltând nefiresc peste buturuga mică:
-"Paguba, paguba, mea, dar adevărul e că-mi plăcea deabia hurducat cu avânt val-vârtej, horducat la vale, cum carul trăsnit, cu roțile-n sus viceversa, cum a luat-o hăbauc, năuc, cum mergea şi se rostogolea, în natură, naturii rupându-i florile, curmând lăsând ca o cicatrice brăzdate răzorile, în forță alunecând pieziş !". Nimeni pe lumea asta, nu era ca ea, ca Vica, şi tu-ți faci idee despre acestă stea logoste, de cale lactee, cu drum, uliți, demențiale, în plin de constelație, dar ea în mediul ei rural, rustic, că nu se crampona pe terenul, arenă, de sport, ea ştiind de câmp şi de alt şoc, cu experență proprie inedită. Vă trimit, că sunt prin ce excelez, fără să mă abandonez, că mişc pentu a arăta, în virtutea a ce sunt cu drag şi sfânt, cu ceea ce sunt pe pământ, că în dreptul ce-l am fără să mă abandonez, sunt  ceea ce sunt anticipativ incredibil între oamenii de succes, în visuri şi scop maturizat aur cenuşiu strecurat dat de Dumnezeu cu măsură a lucrurilor, cu cosecvență neeclipsat, că trebuie spus modest, Iisus mai Iisus, că-mi vine mănuşă mai presus în cuvânt artist şi adăpost cu rost şi cu elocvență duh de adevăr şi duh de viață, cale, către Hristos, că nu vreau nici în imperfect să fiu cel rău, om infect, ca balanță fiind cu eleganță conştiință estetică şi etică pe a vieții eficientă Arcă, undă verde, în artă, că sunt construit uman un ideal viu, Eminescu, mă adun, că-n altfel fain făinel mă aseamăn ca talisman cultural omenesc fără egal național eficient monumental, exprimându-mă artistic, mult cu mult soare şi cu căldură de om întru răsărit de soare-România profundă şi mare, cu încredere în viață mobilizând pentru a merge mai departe, că mă trage, atrage ața, sfoara cu sfara şi jumara, cu obiective mărețe, frumusețe-tandrețe, în paşi siguri pe drumul meu de/cu: lucru bine făcut, chiar dacă pâinea şi cuțitul, fântână limba română, însă prin creativ am parte aparte de perspectiv... Fiecare cu ce-i în guşă ş-n căpuşă?
Vica nu e o sfântă, ci omul timpului, omul potrivit la loc potivit şi mai ce, că încurc ițele, peticile repetându-mă ca mamă a învățăturii şi mai rup şi firele nevedite pe război, le rup cu suveica, acel peşte care înoată printre fire şi un ce, greu de dibuit la o femeie îndemânatică, îndărătnică, destoinică, în minte luminată de constelația eminesciană a cerului, cu simț şi nerv, bună-voință, chiar şi jocul, dar şi hazardul are principii, nişte reguli, de care țin până şi comora înțelepciunilor şi minunăților: copiii, țin cont ca bravi şi de viitor odrasle, că nici pişpiricii aieştea, nu-şi bat joc, şmecheresc haiducesc, harnici, hazlii întreprizători, în jocuri şi repertoriu de copiii, au distracție, distincție, cu inițiere, instrucție şi educație cu promovare şi conservare de altfel de şcoală de cunoaştere pe verticală, în şcola bunicilor, îmbăinduse cu repertoriu, folclorul copiilor, care place, chiar dacă de pe/ de la orizontală pe verticală, ai crede că nu-i mare scofală, în "totuşi iubirea", de însuşi şcoala de dincolo de şcoală, şcoala care eminescian în someşan spiritual național, ne instuieşte natural, ne educă, pe Arcă, în marea şcoală a vieții cu avertisment şi vot de blanc socual-uman (dar de unde până unde să ştii ce-mi trece prin cap, că ce ți se zice să nu faci, faci? De unde şi până unde scrisul e lupul, / ursul, care dă iama la containere, iar intrat în sat omoară iară şi iară: animale domestice, cu viața ca o pradă la paradă, prin cenuşa imperiului, fiind credibil jocul cu moartea, existând şi aici omul belit de pe dracul, că în oameni e împătimit răul cu coarne de invidie, o gură a lupului flămând, lipsit de scrupule şi pornit pe defăimare? cine nu şti, c-am dat-o cu veghea-n pleasnă, am sfeclit-o, în bară, cu cioara cra, cra, pe bară gri, gri desculț, prin iarba cu foc viu, şurhetic, şmecher, zglobiu şi zurliu, în orgoliu cu mândrie nudă, în bravură, de cireşar sărac, dar nu prost, ci din contră barbă sură, că dacă-i cur negru cel păcălit cu nasul tăiat, îl linge, ca lustruit, să fie alb, în no-măi-no şi chireleasa de vili, vili, mă !de unde mi-s io chiar mama în căminul cu joc, piuiind înapoi ca să mă facă, să tac ruşinat, mâlc, boabă de mac împărțit cu icu-n patru:
-"I-a de-aci din curul meu !"?) Cine mai şti petec la sac, cu Ionu lelii, Lăcătuş Samoilă, coleg de şcoală, nu de clasă, în aghireş sat/haltă, copt la minte, semn că contează un an doi în plus, etatea, că noi făcând naveta pe clasa cincea din curtea cu blocuri vechi a Rapidului, eu de vizavi, din blocurile alea noi, două, construite prin1960, tot, din incinta rapidului, ca Dragomir, Veronica şi cei trei copiii din Leghia, aici, să se strămute, se mute, în Aghireş-Fabrici, dar copilăros şi naiv, Ionu lelii, având cornițe, deşi-n adâncul sufletului nu era răuț, pus însă pe glume, ca mâța țâța- fâța pârț, cu ghearele scoase în calendar, blândă să zgârie rău, că pus pe ispravă nativă creativă şi-a băgat codița mamona, şi Ionu lelii cu mâța mortă la popa la poartă, pus pe bocăne, Ion, care n-am ştiut că-n acte-i Samoilă şi că se trage din Ticu Colonie, de pe lângă Dâncu, pănă ce n-a fost cântat pentru a merge în armată, că Michiduța era pus pe năzdrăvănii, mă fripse "Ionică de la cai, dă-i încoace mulge ai, că are măta purcelaşi... are are puteu-aş", că-l fulgerase şi tunase, ca din oală cu trăsnăii, că-mi făcu ce nu era de făcut, o nefăcută şi-mi făcuse, deşi ce altuia faci, ție-ți faci şi dacă taci faci colaci de vârcolaci, că-i faci pe cilaci, tacala, tacala Păcala, până măritala, dar tot nu-i mânânci, că dacă plângi mânzul merge tot câcând, bălegând şi tu după el tot apucând şi mâncând baligă de mânz, în dragoste şi dor profund flămând de patrie limba română cu îndemână/ a naibii peste mână... îmi făcuse ce nu se pomenise şi ca de la prieten de joacă nici, în raiul ce-l am, n-aveam cum şti, nu m-aşteptasem, că el mai matur într-un fel fain-făinel, chiar indicându-mi cum să scriu cu ritm şi rimă, eminescian, ca să nu-mi trăiesc în van romatismul şi romantismul, socio-cosmico-uman, în van, în acea zi cu ceas rău de marți, marțolea, la întoarcere de la şcoală pentru a se planta stâlpi de înaltă tensiune, în calea noastră de navetă, ce credeți că-i veni lui Ion cel de fer? Sări fără a stea mult pe gânduri în una din ele ca într-o fântână cu gândul că mă va amăgi să cobor şi eu, el având impresia că va reuşi să iasă şi cum se şi întâmplase, ca eu să rămân în adâncul ei şi el a ieşit aburdicat de mine si mă lăsă fără a-mi mai avea şi purta grija mea, el ca un Radu Tudoran, cu toate pânzele sus îşi văzu de drum eu fiind scos doar din întâmplare de Vasile Pop şi frate-su, Sandu, Alexandru, de după uzină, păşunându-şi pe lângă calea ferată până către Aghireş sat bivolii, care-i aveau, chiar acest fapt, fiind, norocul meu, ca să nu înoptez în spaima întunericului, în afara apartamentului aflat la distanța de câțiva kilometri depărtare, de unde rugămințile lui Ion mă țâpase, ca tot să nu mă învăț minte, că o viață de om tot înveți, dar tot nu te înveți minte: ți-n clar ori nu ți clar, că tot neânvățat mori cu cât cunoşti, ştii, mai multe? Cine zice că nu timpul îşi schimbă părul, ci noi, chiar şi năravul de Zeus, în Olimp? Timpul te face să înțelegi pe ceilalți, să-ți înțelegi rostul, Ben, văzându-ți lungul nasului şi, ca marele Prometeu, să fie înlănțuit, în Caucazi, ca urmare şi consecință, c-a deschis cutia pandorii, îmbucând şi din marul întins de Eva. Regret doar depărtarea ta de mine şi de festivalul Cântarea României/ Samvs, dialog amical purtând cu subsemnatul, la distanță de mile, în dragoste, că dragoste cu sila nu se face nici din milă, chiar dacă noi insităm:
-"Ai, Doamne, milă de noi!" şi-ntre timp topit de dorul lui Vica, cu ea permanent ca un student în Biblie, eu sunt, în deptul la veşnicie, poezie, cu Vica-n gând şi dragoste, scriu, că amical îți scriu, asta devenind un tradițional, că-asta-i cred şi ce cred are o regulă, o noimă, un princiar spiritual, în regal național, ca şi cum n-aş fi pătimit, preregătit să fiu pângărit de viață, în vecii-vecilor, că-s multe de ştiut, de suferit, dar nici acuma şi nicicând, parese, nu le vom şti, chiar pe toate pentru a le înțelege cu lege, în lege, dar, Benoni, câte ştim din câte trebuie să ştim? Multe osanale, palavre, în cioburi de oale sparte, că, în toată lumea cântă, râde şi dansează, ca să dovedeşti că ai calitățile de om, deşi eu din multe privințe sunt varză, dar tu cu tăte aieste lipsuri, eşti prieten bun, care şi pe nepusă masă mă unge la inimă gresând, gllissando, ungând osia ca să nu scârțâie la drum carul, deşi-i sinfonia, în tri culori..., dar cum să zic: niciodată nimic n-am făcut la timp, altă mâncare de peşte, că n-am finisat pentru frige-peşte pamfletul mere pădurețe vol.2, neînvățând ce mai era de neânvățat, corupții nişte analfabeți fiind nişte împedicați, nişte cu/ fiind în lucru aşezat, bine făcut, nebotezați, deci nicicum, cacei botezați: responsabilizați ...
Vasile Sotelecan, ca să nu mai facă naveta în sat, el se înscrise tot pe clasa cincea în Fabrici, ascunse fiind căile Domnului, care nu-mi zise nu cerceta/nu studia, dar eu corigent la română şi matematică, nepromovat la examenul de corigență din toamnă, în Aghireş sat, am urmat, repetat tot a cincea, în Aghireş-Fabrici, fără a mai trebuii să fac navetă (naveta de la Leghia, în sat nu mi s-a părut grea, deşi pădurea, dealurile, nici pentru cel mai performant sportiv, nu erau de alergat, deşi pe mocomul de Pavel, nu la înfricat iarna lui "colț alb", o chemare a străbunilor, cu dragoste de viață, care-l îndemna: ține spatele şi buzele nu le drâmboia, strâmba, îmi zicea bunica, că nu stai orbiş, peziş orbitor, nu stai în calea străinilor năvălitor, că-i mai bine fără griji să dormi cu capul pe propria pernă, vatră carpatică de piatră, ea pentru alții fătoaia, lelea Nastasia, însă ea nu uita sfătoasă şi pentru săteni:
-"Pavele, să fii prunc bunuc şi ca om, mare, că cel mic..., Pavele, să fii popular şi pentru toți bun, înțelegător, de încredere", dar ce v-am zis puțin, cu o minută, clipită, mai înainte: pădurea, nămeții, viscolul nu m-au spetit, speriat, dar înafără că mi-au digerat urechile, altă durere nu mi-a căşunat, deşi frigul şi lupul discret, care arareori s-arată cum soarele  cu ardoare şi candoare, cu dinții din nori, nu m-a afectat, tulburat/ turbat...
     -Nu mai suferi. Trimite cate o copie din volumul intai din MERE PADURETE doamnei Vasilica Grigoras, mie si doamnei Constanta Spilca ca sa putem continua cu urmatoarele volume si asteptam ca timpul sa ne vorbeasca, sa mergem inainte, sa aprecieze cartile. Intodeauna omenirea a fost condusa de corupti si analfabeti insa cumva miraculos se ajunge la lumina. Drumul prin desisul vietii spre descoperire e al tau si e cel mai important. Osanalele guvernelor sunt doar podoabele suferintei visului inaltarii tale. In realitate ele nu exista. Existi doar tu si Vica! Asculta interviul de la Radio Romania International cu Pavel Ferghete si Ben Todica, la romanul Mere Padurete in emisiunea Unda romaneasca: Ciubăncuța sălăjană- Melbourne, o cale a explorării de sine și de aproape..., în căutarea mărului pierdut..., a legăturii cu Natura, cu Țara și cu Neamul, cu Dumnezeu. O ediție realizată pe marginea volumului „Mere pădureţe. Dialog între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică” semnat în coautorat de aceștia, o continuare a volumului „Căutând după mere”. Participă: Ben Todică, realizator de programe în limba română la Radio 3 ZZZ (cel mai mare post de radio comunitar din Australia) şi la Canal 31 TV, scriitor, cineast, stabilit în Australia din 1979, şi Pavel Rătundeanu-Ferghete, asistent veterinar, scriitor, România. Emisiunea a fost transmisa Luni 13 Mai 2019 si dintr-o gresala de adresa nu a fost delivrat mesajul catre noi draga Pavele. Ai avut o prezentare si dialog minunat, sincer si bogat cu domnitele Roxana si Mihaela. Te-am ascultat cu multa emotie, FELICITARI!
     - Am ascultat interviul emotionant, multumesc! Frace Benule, vocea ta suna altfel in interviu decat in alte inregistrari (radio din Australia, youtube) - am simtit un elan si o inviorare a fiintei tale in conexiunea cu Ardealul glăsuit prin Domnul Pavel! Să fie acesta un semn bun pentru revigorarea generală!
     - Multumesc draga sora Alexandra! E adevarat ca suna mai entuziastic la telefon in picioare decat la un microfon de studio in sezut. Acum ma grabesc cand vorbesc ca sa nu-mi uit ideia. Sunt in a treia saptamana cu masca pe fata la somn si simt imbunatatiri. Azi dimineata m-am sculat cu 197 tensiune fata de 220 fara masca. Specialistii au promis progres in timp. Astept. Multumesc Domnului ca inca suntem ascultati si ca putem aduce speranta celor dragi si credintei. Important este sa ne iubim si sa ne facem fericiti unii pe alti, Cu pretuire, Ben
     - Domnule Pavel, v-am ascultat cu drag cuvintele de român adevărat, din România adevărată. M-a intristat faptul ca aveti o pensie atat de mica, insa suntem multi aceia care am muncit cu drag, pentru ca ne-a placut profesia pe care ne-am ales-o, iar la pensie constatam ca societatea (prin nermernici reprezentanti - „ne-mernici”, adica fara merite, obscuri, adesea incompetenti) nu da doi bani pe noi! Acest lucru pe mine, personal, m-a intristat putin, cand am aflat ce pret pune societatea pe ce si cat am muncit, dar mi-am alungat tristetea de o clipa, stiind ca tot ce se intampla este din voia Bunului Dumnezeu, nu a oamenilor. Dumnezeu lucreaza prin oameni, oamenii sunt doar instrumente. Ma bucur de tot ce inca sunt si am la varsta de 61 de ani si nu uit ca, de-a lungul veacurilor, aceia care au fost cei mai iubiti de Dumnezeu au avut vieti pline de incercari, nu au huzurit in palate, nu s-au scaldat in bani! Incerc sa inteleg ce vrea Dumnezeu de la mine si sa gandesc, vorbesc si actionez ca atare. Am aflat din interviu ca va ajuta copiii - foarte frumos din partea Domniilor Lor! Si mai ales faptul ca o aveti langa Dvs. pe fiica de sânge este cea mai mare bogăție posibilă. Dumnezeu sa o odhneasca in lumina pe sotia plecata in Cealalta Lume, iar Domniei Voastre și fratelui Ben va doresc bucuria dragostei fratesti, care nu cunoaste granite de timp si spatiu! Cu solidaritate, Alex.
     - Măgulitoare şi încântătoare, e o onoare pentru Miha şi Roxana, pentru aceste prestigioase relizitoare, la Radio Bucureşti autentice şi de valoare la radio vorbitoare. Mulțumesc Alex ca om-poet şi poet-om, priceput la tot şi toate, dar de fapt ne pricepem la nimic. Totul ne aluneca, fuge pe rapa. Cu respect şi bine!
     - Tu ai un stil diavolesc de multumire Pavele. Muza te scutura. Banui ca e tarziu acum sa te schimbi?
     - Caut dar nu pătrund  adâncul adânc încifrat a tainei omului pământean între pământeni, doar el, "pârlitul" de capul lui putând să-şi facă de cap, de bai de mulțimi de voievozi în dreptul de a fi z de zi, țap ispăşitor în curaj ca spărgătorul de bănci, punându-ne economia din brânci, punând-o pe butuci şi să nu ze simtă vinovat, pe-ntinsul lar de câmp înflorit, în loc de fabrici, cu roşii maci, nenorocit, din fericire nefericire, de ce unora, mama dracului, în prăpastua paradisului cu escapade, li s-o întâmplat ce li s-o întâmplat, că unde nu le fierbe oala, no! s-o băgat dezorientat să nu-ți fie, Nică-Fără-frică, frică de măgăruş, deşi iepurele altuit primite, tot promite mereu, dar cu genul umflamat în criză de a face, nu realizează la stand nimic, că politicienilor nu li de noi, că habotnici şi avotoni, avocți nebăgați, sfârnari, profitori să întorcă lumea pe dos, în mai mult ponos şi miros de hidrogen sulfurat de rahat, "cacao"..., că tot ce era de distrus s-a distrus şi vândut ca Iuda pe Iisus, fără busoală, ca musca-n lapte s-o răsturnat, împedicându-se în corupția de rahat, fără nici o socoteală/şcoală de 7ani, verde-undă verde, de acasă, indiferent de ce sunt: unguri-hortişti naşpa, ca dracu'ai naibii, visând absurd la Ardeal, la ce nu-i de-a lor, nu le aparțin nici cât negru sub unghii, dar cum avuții şi-l doresc şi barbar şi-l însuşesc ...avar, hămesisiți... gurnand flămânzi, urmând în enumerare: nemții-friții SS-hitlerişti, prin lagăre otrăvind şi arzând, în crematorii cu sațietate scraboasă, pe jidanii-evrei, cu înteres pentru fes şi apoi ca la americani şi ei pătrunşi zice-se dezinteresați la Deveselu, Kogălniceanu, ruşi, români, nații cu bolunzii, nebunii de trimbulinzi şi "nevinovății!" de tot felul, că genial Lenardo Da Vinci a codificat, mistificat, în mister impus de liberă trecere la neființă, a îngreunat calitativ, creativ cu stil de viață perspectiv pozitiv om foarte activ şi inventiv, după cum vorbeşte lumea fantastică a lui Cove, un natural, ca de la Roial-Paris, în festin artistic, ca intrus, cu părasire a ringului praxix al scrisului, numai Marin Preda care s-a fript cu timpul nerebdător, el fiind scump la făină şi ieftin la tărâțe punându-se în locul celor mici cu savoare deplină în lumină neluând pe "nu" pe conştiință, că Isus a luat oaia beteagă pe brață fără a se lăsa controlat şi manevrat de frică, de manipulare de doi bani, care bulversează şi dăunează rău, chiar, pentru cel mai iubit... pământean cu larg în pretutindeni deschis, nemuritor/muritor de rând, în Delirul, din Siliştea, pornit ca Ilie Moromete să-şi taie salcâmul, ca Dumnezeu să fie cu noi pliat pe noi, în noi, ca esență şi excelență cu liber albitru pe drum cu căruța ho, ho! către Bucureşti, pentru Nicolae, în imposibilă întoarcere de la şcoală-cunoaştere: un canon babilon
al canonului, incognito de onoare şi risipitor ispititor, risipitor de duhoare ca mare singuratic, cu succes la propriu, unic, specific național, însetat de alcol, că tăt ştim cine a fost oaia râiosă-neagră din gropa cu lei: şi de ce a lucrat la Cartea românească opera omnia, trasă artistic din condei chiar de el citire, un cel mai iubit dintre pământeni, cum îmi zicea, c-auzise ceva Vica, de la profesorii din Şcoala generală de 8 ani din Ciubăncuța, ştiind şi ea cumva ceva, care au fortuit lucrurile şi le-o pierdut măsura şi contul de l-au omorât, omorât, nefăcând-o bine, ci pe a lor, pe gustul gurmand a lăcomiei ce-i stăpânea din oameni normali făcându-i fiare, că nu era iubit Marin Preda de politic, prea limpezându-se în mocirla de risipitorilor de fericire chiar tot pentru ei, că nu se juca cu arta, mama naibii a scrisului, scrisului, care-l devora tainic şi armarnic, foc viu, ca pe Van Gog/Ştefan Luchian, în ancestral, un solar sinfonic solar respect, cinstire de înfrumoşare, floral, a scrisului cu lumina, că şi apa picătură cu picătură, încet pe încet laudator temporis acti dând în cele din urmă lovitura: dând în piatră gaură, că doar prin stăruitor, răbdător, şi un soi de pasiune-dragoste cu stăruință treci peste neputință, treci, la performanță : devii om cu mare credință, om al speranței, ca un poet în amor pe uliți cu-nfloriți tei, care din Copou dau oblu, drept, o rup din berărie amețind un ou cu vodcă asemeni lui Nichita Stănescu, ajungi în Herestău, în poezească şi păsărească de verde cu albastru, tribulind nimerind-o modest  ițit, în heleşteu la Herestrău, c-aici mă opinteam să beu piei de pe drac, vin şi tării, opintându-mă pe tri cărări pe strada Nuferilor 63-65 către Radio Tineret la Alo trecem pe receție să dau nas cu  redactor Doina Berchină, care îmi scrise de mama focului, că de la mine prin 1981 primise cea mai frumoasă scrisoare, primise de la Pavel Rătundeanu-Ferghete, unde aminteam pe şleau şi cu tupeu, cum mi se potrivise o nepotriveală, că eram invitat la nunta prietenului şi colegului din Matei, care se comuna "hozon perț", "ciont-leveş"şi făcea nuntă în Telciu, el Platon Ion singur la părinți lăsându-şi în părăsire, bătrânii părinți, greua lui povară, îi lăsa la mere pădurețe, că-i trecuse vremea ca la bureți, lui tată-su Ion de fuste crețe şi de fustele sufulcate până-n brâu la seceră prin holda de grâu sau cu rufele la râu pentru ale bate cu maiul şi soponi, că el i-a uitat, nu-l ajungă pe colegul Platon, pe Nelu, răul, că răul naibii nu te trece nici părăul, îi uitase pe părinții lui siguri cuc în Matei pe lângă Lechința să-şi mânce amarul acasă în sat, ca morții să-şi îngrope morții, că el ca Petre Petre la Piatra pe petră pescar de oameni cu firul întins pescuia pruncii aduşi de barză în vale pe lângă podul pe unde pe cer vedea de asemeni pe cel luat cu farmece dintre oile lui pe sus atingând doar vârful copacilor cu piciarele pe deasupra pădurilor de la Ceaca, Bobâlna, cum zice cuscru Cosma Vasilica di Branişte, de pe lângă SMA CIUBĂNCUȚA, la-u luat pe sus că i s-a decântat la sic soroc..., zice şi Vica, că şi ea ştia pe măsură cum se descântă, îl luase pe Augustin Huruban, de a Holdenii, cu şanse foarte mari de a fi iubit şi de Ilişca, Mânzat Iuliana, sora lui Vica, care e dusă de nevastă la părău, în Valea rea, având experența necesară, îl luase de la stână, de la vacile colectivului din Bobâlna (unii ar zice asta-i un abuz, o vrăjeală, vrănitorie-mavie din câte obiceie tot atâtea obiceie tradiții şi enigmatice ecuații şi dus la gagică, la Mama mândră din Dej, de pe lângă "Vânătorul", Profi şi "Tri Pâduchi" bătrânii lui: ăl bătrân şi aia bătrână, că-n lume democrată şi dezmățată nu se mai zice mamă şi tată, că no! şi aşe îs mă vrând ori nevrând: da/ba, sunt: căzuți în vergea, că vezi, tu, Doamne, el prin Telciu era domn inginer zootehnic şi se încurcase cu contabila, o locolnică, care-i făcea mulți purici de mângâiere şi plictiseală, că "tu vei lăsa pe tatăl tău şi pe mama ta şi ca doi porumbei la gene şi sprâncene şi femeia pe sprânceană în gonă după aur de ființă social -umană, vezi bine ca Nelu năucit prin înaltă şcoală, la Agronimie, îşi va urma bărbatul făcând un trup, biserica, că Hristos e capul bisericii" ...contbila faină, la mişto, lucra local în satul ei natal având un dulce pe vino-n încoa, pe Platon din Matei, Lechința omul potrivit la locul potrvit pentru ea: purecit, de hărțuit: n-ai făcut... n-ai dres busuiocul, n-ai țâpat încalte batista pe țambal şi ca fotbalistă mi l-a a tors ață, ca pe o batistă/ ca strugurii pentru must "oro" ca să se distileze zama, vinul oțetit, în coneac,ca horinca-pălincă tare din prune fermentate, o bunătate, bună, de leac, la stomac şi lalte mici afaceri, c-aşa-i într-un fel fain-făinel pocnind din bici, pe lângă boi şi curățindu-se barberindu-se, puțulindu-se, cu brici, după iscusința şi principiului barbierului de aici, care năstruşnic, cu racheta cuşca cățelului face înconjorul universului pentru sănătatea pământului, că l-a accidentat maşina de ... barberit, că fraier în plop şi cu plopul în aer el Barbă-Cot e călare pe jumătate de iepure şchiop îmulțindu-şi peşti şi pâinile ca Băsescu cu blonda, Elena Udrea, prost gândită, în băi de mulțimi, c-are la iubire înălțimi, ca trufanda cu serenada beuturii de Cotroceni prin splendori de crude ierbi fără cerb bocănind fecioresc, rebel, ca el, Băsii cu firmule, în fuguri, cu halucinații bombănind bolund, că desflorată, atinsă, scărpinată, stupită, pe la clitoris, de când ți se bagă-n casă dracul cu ceteraşi, că este funcțional şi imformal funcționa bugetară pe la sfatul popular/primăria Telciu şi eu cu Vasile Mureşan de-a lui Alexandru cuiului şi de a lui Raveca mamă-sa, eram dus pe la Bucureşti din cartierul Mircea Cărtrescu/Alex. Ştefănescu, de pe Dealul Ştefăniții şi plus viabil umblam prin oraşul lumunii, un mic Paris cu mistere şi luxuriant ceauşist, dat peste cap de un întreg şantier, pe unde lucra şi aiesta de-a cuiului, pentru starea de bine, din Cibanca lui Itu Cornel deputat, parlamentar, în comisia..., eu, cu Vasile temându-mă de apă mâncam peşte la o masă în maele parc, parc, pe unde parcă se citeau pe alei, venind în voe bună, paşii lui Eminescu, Caragiale, Slavici, Creangă fiind uitat, uite-l răul, pe deal la Țicău, Iaşi, că pe la Ipoteşti Eminescu se abătea mai rar, mai trăind Harieta, soru-sa, că mamă-sa şi administratorul arendaş Eminovici, se cam duseră, că le-a sosit vremea, s'au dus ca copiii lor împrăştiați care încătro, ei luându-ş rămas bun s-au cam dus în lumea celor drepți, la loc de odihnă şi verdeață, cu se cântă popeşte aleluindu-se cu cadelnița cu experența necesare de înveci pomenirea lui... şi totul era făcut pentru durată. Când am fost invitat la nuntă, chiar atunci căzuse ca fruza din pomi/copaci, la schimbarea la obzenie, a căzut şi tata, a decedat (de ce tocmai atunci? ca să nu merg la nunta din Telciu? Multe nedumeriri îmi zumzăie, zbârnăie, are rezonanță, îmi trăsneşte prin minte, încurcându-mi lucrurile şi de ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat e un dramatic, o decepție, cu dispariția cuiva drag de fiecare dată mori puțin cu puțin, câte puțin dispari ca ciob din oglinda perfecțiunii cubului..., în fiecare din noi fiind o tehnică, modul aparte de a fi stilat, cu stil  mai contând şi intenția, cum ce-i în mână, nu-i minciună, plantezi, Beni, fapte bune, pe gustul neam ca neam, dar brânza-i pe bani, că ce mă vei purta pe aripile vântului, la răscruce de vânturi, cu ce-am spus mai înainte?) Dăm o fugă după mere, că monotonia te plesneşte la pocneală, te plictiseşte cu plictiseală, pe drumul nost, că eu ce am învățat la grădiniță, şi-n şcoală, cu compexul ce m-a călcat cu energie şi magie prin Vica, nu doar o distracție, ea iubind doar ce era bun, marfă de Galați, mândră de ce îi era la foc continu drag, că nici de fugă, nici de rugă, cum puteam lua de la tine şi de la viață: lecții cu temă de acasă cu gustul competiției, compatibilitățiii şi capacității, că totu-i ca sarea-n bucate piperul iubirii, că o fi/nu ploaie torențială, rupere de nori, că plouă cu găleata.
Viața în sine trebuie surprinsă, în tumultul ei, că ieri la Cluj şi datorită ploii probabil, a stării mele de sănătate m-am simțit ca o apăsare de propaganda de dinainte alegerilor şi a referendului, care în alte rânduri a fost risipă, cheluială că din ce s-a votat nu sa ales nimic, parlamentarii fiind tot mulți, tot fără număr ca să ne pape cu totul, aşa cum suntem pe de-a-ntregul, că orbului dacă-i scoți ochii ce-ai rezolvat, că doar Iisus cu scuipat şi țărână, ştiți c-a redat vederea, lucru bine făcut, lucru inexplicabil, deşi util şi cu rost nu se mai face.
     - Acum ca esti in durere, sub influienta industriei farmaceutice si mai toti suntem la varsta asta. Am sa te îngân, am avut un sistem de educatie al mintii si intelectului genial in vremea comunismului care nu e la moda in capitalism, un capitalism gelos si egoist controlat din umbra. Datul/lovitul peste bot al omului astazi de catre autoritati, profesori, parinti etc. toata cenzura si controlul duc la indobitocire. Gandirea pura/curata e a nebunului sau ingerului nu a omului de rand care de cand a muscat din mar a ajuns sa fie imbuibat/inundat de activitati si ingrijorari cu mii de intrebari pamantesti. Nu mai inteleg intelepciunea. Ne-am specializat atat de bine in domeniul nostru incat nu mai avem interes comun. In Parlamentul European toti invingem in argument. Avem scule de izolare in tolba multe, nu de unire. Pana azi credinta si iubirea ne-au tinut. Deacum incolo vom fi trasi spre prapastie precum lupul turma de oi. O stranguleaza pe una de gat, sangereaza, asta lasa urme iar restul o urmeaza. Astia suntem noi azi trasi de lupul din umbra.
     - Multe lucruri ni-s dulce amărui, ca o zamă de fasole 'năcrită cu oțet de mere pădurețe, că în rădăcina amară, înțepătoare, pişcătoare cu danf pe nări, eşti ca viermele în rădăcina hreanului, chiar dacă eşti ca un măr frumos pe dinafară dar pe dinăuntru viermănos şi putregăios, că-n hățişul politicului debandadă, tâlhărie pentru căpătuială. Au disparut sculele dreptatii! Eu nu am calculator sa țip.
     - Bucurate ca ai ramas uman! Sculele ti-ar fi diminuat talentul si hrana pe care o oferi azi admiratorilor tai. Automatizarea in masa duce la lene. Nu suntem destul de maturi "ca specie" ca sa controlam stiinta IT. ROBOTII VOR DEPASI OMUL iar Omul viermii in latrina consumarista. Tu acum esti un specialist in arte martiale, nu ai nevoie de pistol ca sa te aperi, sa invingi si castigi suflete, dependent in fabrica de gloante. Dumnezeu vorbeste prin tine direct si sincer. FII FERICIT !!!
     - Numai o seaamă, cred în ceva, în siguranța muncii lor, ca soluție supremă, că altceva s-alege din a promite, promite mereu, că nici ce-l ce-ți hățeşte promisiunea nu crede, în realizarea ei, nu cred că-şi va atinge scopul: fugi după doi iepuri, ca să nu prinzi nici unul ? Ca pe vremuri nu era asa.
     - Tot ce am avut in perioada comunismului este clasificat ca limbaj de lemn. Lumea avea un nivel de educatie si emancipare literara mult mai ridicat decat azi prin care sa inteleaga sistemul de viata. Sub aceasta scuza negam trecutul si trairile parintilor nostrii, a intelepciunii si perceperii creatiei. Limbajul de lemn de atunci ar putea fi interpretat ca poezie a trairilor in comun. Capacitatea de a misca constiinta cu alte mijloace/mecanisme decat de cele din vest. Revolutiile sunt pentru prosti pentru ca nu sa schimbat si nu se va schimba niciodata nimic ci doar stapanii din scaun, cei din spate ramanand incontinuare sa traga franghiile din umbra. Te consumi degeaba.
     - Iată, Omule! Minunăția şi înțelepciunea si omenescul, iubire de a fi cu drept la înviere, nici merele pădurețe nefiind suficient eco-amare. Da, până la urmă adevărul e lumina, care nu se ascunde sub obroc, indiferent de consecințe, risc. Cu bine şi mulțumiri şi Doamne ajută!
     - Poporul roman a cunoscut emancipare in gandire si analiza prin literatie, sa educat artistic si a crescut in constientizare de lumea si mediul in care traieste. Puterea creativa si schimbarile pe care le-a adus tarii in 5o de ani demonstreaza nivelul inalt de constiinta si libertate spirituala. O intreaga populatie care credea mult mai sincer in forta divina decat prefacatoria cu interes financiar si inrobire a maselor. Democratia a distrus azi limbajul de lemn si l-au inlocuit cu cel nou din cioburi de sticla. Un limbaj liber, necontrolat si erodat grammatical sarac sau chiar mort. Emanciparea textului si al adevarului e privelegiata sau lipseste. In concluzie LIMBAJUL DE LEMN e doar o masca si ea exista in toate societatile pamantului ca sa ascunda uratenia si inhumanitatea ideologiei. Deaceea e bine sa citesti MERELE TARANULUI Pavel, pana nu vor fi scoase din rafturi de catre noii paznicii ai noului limbaj de sticla sparta.
Povestea omului sarac poate deschide mult mai multe usi spre maturizare, intelepciune. Cand povesteam cu babele seara la claca sau la mancat seminte, la colt de bloc ramaneam cu urechile ciulite si gura cascata pentru ca vorbele lor te transportau. Ori un academic cenzureaza prin tot felul de semene/simboluri literar/artistice ADEVARUL  pentru a-si pastra scaunul si pozitia puterii. Timpul trece, ne ascundem, ne punem masti si apoi murim si nimic nu sa schimbat in destinul nostru, adevarat divin din care suntem cu totii parte. Ne punem mereu in scena si ne vindem neadevarul despre noi, pretindem ca suntem cu mult mai mult, orice altceva decat suntem. Chestiile academice, jargonul/ limbajul sunt smecherii de ascuns adevarul. Cum vrei sa le numesti, sa le spui cand esti incontinu cenzurat si chiar impuscat daca continui. In fond pentru apararea adevarului si descoperirea lui traim. Am avut un sistem de educatie al mintii si intelectului genial in vremea comunismului care nu e la moda in capitalism, un capitalism gelos si egoist controlat din umbra. Datul/lovitul peste bot al omului astazi de catre autoritati, profesori, parinti etc. toata cenzura si controlul duc la indobitocire. Gandirea pura/curata e a nebunului sau ingerului nu a omului de rand care de cand a muscat din mar a ajuns sa fie imbuibat/inundat de activitati si ingrijorari cu mii de intrebari pamantesti. Nu mai inteleg intelepciunea. Ne-am specializat atat de bine in domeniul nostru incat nu mai avem interes comun. In Parlamentul European toti invingem in argument. Avem scule de izolare in tolba multe, nu de unire. Pana azi credinta si iubirea ne-au tinut. Deacum incolo vom fi trasi spre prapastie precum lupul turma de oi. O stranguleaza pe una de gat, sangereaza, asta lasa urme iar restul o urmeaza. Astia suntem noi azi trasi de lupul din umbra.
Limbajul lui Ceausescu este un limbaj de lemn, e limbajul sistemului din care venim si de care tot fugim si ne ascundem, il luam in ras, in bascalie si facem bancuri. Fiecare oranduire are un limbaj characteristic. Limbajul de lemn a lui Trump este dedicat ca sa seduca masele americane, in aceiasi masura in care Ceausescu o facea cu ai lui. Limbajul presedintilor este inima/firul ideologiei care ne conduce. La americani schimbarea presedintilor tot la patru ani nu schimba limbajul de lemn cu nimic ci ei doar adauga o extra mireasma personala,  nivelul/ orientarea lor de educatie, e doar o variatie in plus. Toate tarile lumii folosesc limbaje de lemn.
Limbajul de lemn communist a fost impus de Moscova. Ceausescu era om simplu si nu-l pricepea prea bine sau chiar deloc fapt pentru care cultura literara si a celorlalte arte si talente de orice camp s-au dezvoltat liber si chiar la un inalt nivel in aceste directii. Romanii din toate domeniile au avut posibilitatea sa se manifeste liber in creativitate si camp spiritual chiar fiind mai sinceri in dialogul lor cu Dumnezeu in comparatie cu religiile din vest care aveau scop strategic bine definit in ideologia capitalista atat militar cat si economic, lucruri necunoscute si fara interes sau importanta pentru micii comunisti.  Capitalismul in schimb controleaza totul pana la mica expresie/intentie de libertate si zbor suveran al constiintei, te obliga si pune limite si bariere in toate aceste directii fiind considerate privelegii ale celor bogati. Educatia, sanatatea, accesul sunt fraie de control si exploatare, limitare, neliniste, disperare, saracie, inrobire transformandu-ne in rozatoare/consumatori. Totul e superb controlat lucru pe care doar in vis si l-au putut imagina vreodata comunistii. Azi mergem in directia vorbelor lui Dem Radulescu: a viermilor care doar se iubesc la nesfarsit si raman in eternitate urati.