stanescu     Avea obiceiul ’’urât’’ și în pauza de masă, fugea cu Radu șoferul lui de pe autobasculantă, să admire plaja dintre ecluză și tabăra Năvodari, eventual să se scalde în mare. Mașina o ascundeau lângă dig, printre bălăriile care crescuseră cât ea de înalte, nu cumva să îi zărească cei de la secție deși niciodată nu a avut nimeni curajul să-i spună… De ce chiulești!
De obicei era puțină lume, și din peisaj nu lipseau siluetele pescarilor înarmați cu mulinete și prăjini lungi, care de care mai sofisticate, aruncând de pe uscat undițele cu râme de mare*,  după labani*.    
     Radu, era un bucovinean frumos, mult mai tânăr decât el… care se considera tânăr! Aveau  pregătite slipuri, fiindcă pe acolo zăboveau adesea amatoare de soare, liniște și baie-n mare, așa că se pregătiseră pentru orice fel de întâlniri neprevăzute!
     Vara încinsă și nopțile scurte păreau interminabile! Temperaturile de zi și noapte oscilau între ele cu 12 grade. Soarele înăbușea orice tentativă de evadare din cotidian, obosind oamenii. Permanent, doar briza adia la intervale regulate și mult așteptate de toți, încât ajunseră să creadă că zăpușeala nu se va termina nicicând.


     Laur îmbrăcă slipul din mașină și păși pe plaja visurilor, însorită dar pustie spre mirarea lui… de obicei venea multă lume, dar acum nu era nici țipenie de om și se gândea:
     - Cu atât mai bine!
    Când a zărit nisipul alb-auriu, cu scoici măcinate în granule fine, nerăbdarea puse stăpânire pe el. Dorind să alerge spre apă a înlemnit de groază; a zărit mulți copii, cu cele mai inimaginabile defecte, târându-se efectiv de la mare spre tabăra aflată la marginea plajei, și a crezut că visează urât.
     Făceau parte din lumea celor cu dizabilități din naștere, abandonați de familiile lor, care nu mai aveau ce face cu aceste reziduuri umanoide. Aveau din naștere diformități groaznice, malformații inimaginabile, și nu își închipuia că există o astfel de lume dar care acum, se afla în fața lui! În general erau slăbănogi, li se zăreau oasele sau descopereai la ei bose, fose, erupții buboase nevindecate și pustule infecțioase pe unde nu bănuiai! Chipurile le erau înspăimântătoare, hidrocefali, albinoși, cu lupulus, la unii le lipseau picioarele, la alții mâinile, ori membrele erau minuscule și deformate, însă aveau ochi mari în care se oglindea lumea obișnuită spre deosebire de a lor… și a întors tulburat capul. Nu putea și nu avea curajul să-i mai privească în ochi! Era năucit de neprevăzutul șocului acestei întâlniri. O altfel de lume i s-a dezvăluit brusc în față, reflectând adevăratul ei aspect. În acele clipe a uitat de soția pe care o iubea nespus, de fetița încântătoare care îl aștepta acasă, de tot trecutul, prezentul și viitorul neprevăzut, un văl se interpuse peste mintea lui tulburată și realitate. Nu mai gândea la nimic, își spălase creierul care galopa în clipele acelea de la începuturi. Laur, a observat parcă prin vis plutind repede spre ei doua tinere superbe în costume de baie, formate din doua piese, având corpuri minunate, care i-au întrebat direct:
     - Voi de unde sunteți? Noi din munți și ne-am îndrăgostit de această zonă superbă!
     Erau volubile și fermecătoare! S-au așezat pe nisipul fierbinte și i-au poftit lângă ele, făcându-le semn grațios cu mâinile, îndemnându-i să se bucure împreună de frumusețea interminabilă a mării.
     Ei doi, aveau ochii gri-albaștrii și le priveau încântaţi; ele… ochii liliacului în floare și nu se mai săturau de atâtea indigouri ca și de infinita Mare Neagră care în acele zile, era nesfârșit de albastră.
     Aruncând privirea la gâtul lor le-a văzut imediat cum își puseseră tensiometrele și a realizat încordat:
     - Trebuie să fiți cadrele medicale din tabără! Și ele i-au confirmat bănuiala,
     - Da…  pe la ora două cu îngrijitoarele și  supraveghetoarele urmează să servim masa copiilor!
     Lui îi era deja rău când se gândea la acele făpturi, paloarea feței n-o putea ascunde nici bronzul soarelui. Acum fetele erau îngrijorate de starea lui și au vrut să-i ia tensiunea, pulsul, temperatura, bătăile inimii,
    • Fiți liniștite că-mi revin! Nu știu ce m-a apucat!
Spuse cu glasul înăbușit ascunzându-și starea, dorind să le  calmeze măcar puțin. Însă ele nu s-au lăsat până n-au pus aparatele pe el și l-au controlat în timp ce se prezentau, 
     - Pe mine mă cheamă Lara şi pe ea Nora! Dar pe voi?
 Și-au dat seama imediat ce se întâmpla cu Laur, însă voiau să-și revină mai iute, să glumească împreună, să se privească în ochii lor azurii, să uite și ele de suferințele-chinuri ce le aveau veșnic în față.
    Era a patra zi de când sosieră la mare însă nu mai sperau să se apropie cineva de tabără și acum, se bucurau de prezența lor neașteptată. Posibil, ar fi fost mulțumite cu oricine apărea din lumea banală, obișnuită și cum doar ei se iviseră pe acolo… au fost fericite!
     Laur, și-a revenit așezat cu spatele la grupul de infirmi, care se târau pe nisip, mulțumiți că văd și aud valurile mării. În timp ce el dorea să uite și a uitat că la doi pași de ei exista calvarul de neimaginat al copilașilor-monștrii.
     Nu și-a dat seama de ce pe Lara o prefera mai mult deși erau asemănătoare. Poate i s-a părut mai miloasă, poate mai atentă cu el, deși amândouă erau blânde, și în orice caz îl atrăgeau cu ochii lor care păreau să nu se mai dezlipească de ai tinerilor, așa încât le-a încântat cu glumele ce i-au trecut prin minte; simțea întruna cum își pierde firea când se adâncea cu privirea, în ochii lor și trecerea la paroxismul paradox al situației s-a produs în mod firesc. Își mărturisea singur, uimit și mai ales fermecat de existența celorlalți,
     - Nu poate fi adevărat, atât de ușor și repede să ne apropiem de aceste fete!
     Și a continuat întorcându-se pe burtă… a uitat de fierătanii şi tinerele de pacienți! Probabil timpul o luase razna și se blocase la începuturi; putea să acuze orice… marea necuprinsă, plaja pustie, vara încinsă însă mai ales, capătul acela de lume.
     Deodată cuprins de nerăbdare le-a propus,
    • Ne-am încălzit suficient! Hai să intrăm în apă  să ne răcorim!
Fetele i-au răspuns entuziaste imediat cu chiote de bucurie! De la început s-au împărțit perechi, natural, fără să se vorbească înainte ca și cum ar fi fost de la sine înțeles.  Ele și-au lăsat instrumentele medicale trântite aiurea; Laur i-a întins mâna politicos să o ajute pe fată, să se ridice în picioare, iar ceilalți neforțați i-au imitat cu aceleași gesturi! Parcă imaginea lor se reflecta într-o oglindă uriașă cu marea ca fundal. N-au simțit nevoia să-și mai despartă mâinile, conștienți de clipele acelea inegalabile, și-au alergat voioși, ținându-și strâns palmele, pe plaja întinsă dar pustie, scăldați în soarele dogorâtor al după amiezii, până s-au avântat în imensitatea mării.
     Când au intrat în apă cu viteză, rezistența ei i-a despărțit pentru o clipă și au început jocurile! Nu aveau nevoie de minge; există multe surprize care localnicilor nu li se par deosebite. A învățat-o întâi să împroaște apa sărat-amară, chiar a necăjit-o puțin că nu reușea de loc să-l stropească cu pricepere, așa cum și-ar fi dorit. I-a arătat cum să lovească apa:
     - Nu ai teamă, este doar marea! Însă orbită de stropii care o izbeau neîncetat, îl aștepta cu spatele dând molatec și haotic din mâini, parcă fără voință, ezitând și încercând totuși să îl țină departe… însă el se apropia vertiginos, până distanța dintre ei a ajuns la microni depărtare!
     Ceilalți priveau încântați zbenguiala lor și încercau să îi imite.. exista în acele mișcări un erotism camuflat, ca dansul preludiu ce va urma imediat al păsărilor îndrăgostite. Laur, ținându-și respirația a intrat cu capul sub apă și a apucat-o de mâini ajutând-o să i se urce cu picioarele pe umeri. La început Lara se suia cu îngrijorare. Pulpele fine îl mângâiau continuu, păstrau contactul permanent cu el și îi strângeau din ce în ce mai apăsat grumazul… atingerile, le intrau în creier. Mâinile lor au început să se cerceteze cu înfrigurare în celălalt sens… mai prelung, mai ferm, mai mângâietor, căutările lor devenind tot mai insistente! Marea fiind agitată deseori fata se dezechilibra totuși, când simțea că este în siguranță o îndemna să se ridice în picioare pe umerii săi. Ea a sărit de nenumărate ori și revenea iute înapoi strigând ca o copilă:
- Mai vreau! Mai vreau!
     Până au început să-l usture umerii. Atunci a dispărut înotândpe  sub ape, fugind în larg. Fetele surprinse s-au uitat înfricoșate după Laur, care ieșise departe, la adâncime unde nici unul nu îndrăznea să se avânte fiind singurul dintre ei care ştia să înoate, și au început să țipe înspăimântate,
     - Întoarce-te Laur! Întoarce-te…
Chemările lor cristaline străbăteau dimensiunile și dăinuiau peste talazurile mării. Impresionat de disperarea din glasul lor, de grija ce i-o purtau amândouă, a revenit lângă acel grup și imediat cei trei s-au animat veseli. Fata aceea frumoasă era atât de radioasă când a apărut lângă ea, de parcă ar fi fost plecat o veșnicie. Vrăjit de spaima lor le-a luat pe rând în brațe să le învețe să facă pluta… după care a început să le arunce departe, însă cu toate că erau speriate și țipau, căderea lor vertiginoasă era amortizată de apă și nu se loveau deloc… le-a plăcut mult și această hârjoană.
    Radu a înțeles mișcarea, a prins curaj și acum îi imita joaca, dar cum tinerele mai voiau să se bălăcească la infinit, s-au prins cu toții în vâltoarea dansului.
    Însă, zbuciumul și zgomotul mării au îndepărtat perechile până nu s-au mai zărit una de alta! Apa cu puterea ei magnifică i-a despărțit și n-au mai perceput nimic din exterior. S-au simțit deodată singuri dar în siguranță împreună, departe de orice frământări, însoțiți de vuietul neîncetat al valurilor.
     Nici ea nu și-a putut stăpâni impulsurile atractive față de el, așa că deodată s-a prins de gâtul lui, și au căzut înlănțuiți în valuri; aveau senzația că atingerile lor sunt permanente, extraordinar și înfiorător de plăcute, parcă contactul pielii lor, era al altui organism viu, lipit de celălalt având propria sa identitate. O sclipire le fulgeră trupurile! Găsiseră ce căutaseră mii de ani. Existau în momentul de față, patru persoane integrabile-n două! Au uitat toate problemele nerezolvate ce existau pe acest pământ și sărutul i-a unificat într-un tot organic.
     Mai târziu, calmându-și frământările au privit perechea cealaltă în depărtare cum se apropia de țărm, și i-au urmat fără grabă.
     I-a plăcut atât de mult joaca aceea serioasă, încât fata l-a invitat oricând… după amiază, pe înserat chiar cât mai curând posibil, numai să nu uite că era singură și plictisită de viața asta anostă.
     Laur nu avea cum să se gândească la altcineva decât, la zâna neasemuită de lângă el care îl privea admirativ, pierdută în uitări; amândoi erau mulțumiți de bogăția sentimentelor ce le invadau sufletele. Splendoarea zbura în vânt, aruncându-și sporii pregătiți să se înmulțească și acum ieșeau din mare strâns îmbrățișați și încleștați într-un sărut fără limite. Apa limpede le șiroia pe trupuri, gâfâiau surescitați și nu le mai păsa de nimic! Se priveau înfiorați, percepând clar momentele acela unice care nu se asemănau câtuși de puțin cu zădărnicia omenească. Își făureau planuri într-o repetabilitate veșnică sau cel puțin cât Lara va poposi pe aceste meleaguri și cine știe… poate vor reuși împreună să prelungească aventura lor la infinit! Deosebeau predestinat cum iubirea ca o nălucă a izbucnit între ei, și sesizând din zbuciumul mării, din vuietul și clipocitul apelor, din certitudinea nisipului pe care-l călcau înfiorați, din mângâierile  lor apăsate, din apropierea și compatibilitatea fizică, din perspectivele deschise în fața celor doi… cum îi învăluie dragostea răscolitoare, când Laur, i-a zărit iarăși pe copii suferinzi, și s-a dezmeticit într-o clipită.
      Uitase și iar s-a prefăcut că nu vede înfricoșat, acele creaturi-ființe care sperau ce? Minunățiile acestei lumi le erau inaccesibile totuși trăiau și le intuiau perfect; unii erau bucuroși însă și geloși pe femeile care îi îngrijeau când vedeau că râd, sunt vesele și fericite cu toate că durerea lor permanentă se transformase în a doua natură întipărită în memorie, însă nu plângeau!    
     Acum perechile, aproape ajunseseră în preajma sălii de mese, și unii dintre copilașii mai ''sprinteni'' se căzneau să treacă pragul cantinei în timp ce alții erau încă departe.
     Acum erau grăbite și preocupate cum să-l așeze pe fiecare copil la masă. Și-au sărutat în viteză noii prieteni, și-au dispărut în sală, totuși, Lara, i-a reamintit și rugat în timp ce-l dezmierda apăsat pe braț,
     - Vă așteptăm mai târziu să ne înfrumusețați viața! 
A distins clar cum îl caută ochii albaștrii cu atâta speranță încât a rămas emoționat.
     Deja între ei se stabilise o ierarhie… ea era conducătoarea grupului și hotărâse destinul perechii celeilalte!
     Cinci minute mai târziu, când Laur a ajuns la secție era ora două însă, ca de obicei nu a dat socoteală nimănui iar la terminarea programului, Radu i-a spus:
     - Șefu’, ne așteaptă fetele! Sunt atât de  drăguțe! A vrut să-i răspundă,
     - Am treabă multă cu actele, închiderea lunii, deschiderea următoarei, însă du-te în tabără, ia și un prieten mai tânăr cu tine! A înghițit în sec și Radu insistă,
     - Șefu’… ele pe noi ne vor că avem ochi albaștrii ca ai lor și știți că în secție numai noi îi avem așa. Dacă nu veniți degeaba mă duc la ele! A continuat cu regret.
Laur se gândea că atâta suferință exista în acele ființe, iar fetele îi urmăreau atente în fiecare clipă, le monitorizau fiecare pas, fiecare răsuflare, făceau experimente pe ei, îi controlau cu aceleași mâini care îi mângâiaseră înfiorate în apă, însă îi așteptau nerăbdătoare… de ce? Să observe ce se întâmplă cu ele, ce se-întâmplă cu ei, și după ce se va termina totul... să noteze meticulos sau mai degrabă își închipuia că sunt două sfinte care aveau grijă de acei copii bolnavi!
     Actele lui erau vraiște… deja se apropia seara, ezita și nu ştia ce să facă în continuare! Temperaturile o luaseră razna.

Râme de mare* - mâncarea preferată a labanilor
labani – chefal, varietate de pește foarte gustos
Fierătanii* - aici cu înțeles de utilaje, mașini, macarale etc
 Fată* - În opinia autorului, orice persoană de genul feminin, care n-are măcar un copil e considerată fată! Peste 40 de ani se bucură de apelativul femeie indiferent dacă a procreat sau nu.