simeanu În buletin, Mirea Constantin. Ficior, nepot de muzicant. Colaborator al orchestrei simfonice piteștene. Deși tânăr încă, experimentat. Cordar de nădejde. Adică violonist. Care-a impresionat strașnic și neașteptat cu ce poate-n jazz. Cu virtuozitatea-n domeniu nebănuită. Bogăția și puterea improvizației demne de apreciat. Cu siguranța arcușului. Subtilitatea, iscusința, melodicitatea arătate din plin, într-un concert de gen, nu demult, la filarmonica urbei...
 Îl tot îndemnam, de la un timp, către jazz, chiar sâcâitor. Necrezând că-i capabil să-l cânte. Ei bine, pân` la urmă m-am înșelat. Și n-aveți habar cât m-am bucurat că l-am ascultat. S-a dovedit încărcat de resurse. Făcut pentru ritmuri vădit. Zburdând dezinvolt printre ele. Stârnind vibrații în sală necontenit. Reamintind teme celebre-n materie. Prospețime dându-le priceperea sa interpretativă. Savoare crescută, viu atrăgătoare. Și nedezmințită, îndrăznesc să cred...


 Calcă apăsat pe urmele unor Stéphane Grappelli, Costel Nițescu, Florin Niculescu și alții la fel. Evoluând echilibrat și printre cele de ieri, și printre alea de azi. Așa că doresc și sper neclintit să-l aud ș-al`dat` cu ele-mplinit și desăvârșit. Poate negreșit...