acp2Decorul: Un vagon de tren
Personaje:
Copilul sărac

Tânărul
Tânăra
Filosoful
Preotul
Medicul
Bătrâna
Profesorul
Ospătarul
Pompierul

 (În vagonul restaurant al unui tren fiecare își vede de treaba lui. Tinerii ascultă muzică utilizând telefonul. Profesorul lucrează ceva pe laptop. Filosoful șterge geamul spre a privi mai bine afară. Bătrâna, medicul și preotul se privesc față către față, bătrâna în fața privirilor celor doi care o analizau. În vagon apare un copil îmbrăcat sărăcăcios, ca să vândă ziare. Ospătarul pe tejgheaua unui minibar pregătește o limonadă.)


Copilul sărac: Cumpărați ziare! Cine dorește să se informeze, să cumpere un ziar!
Medicul: Cum a reușit zdrențărosul să rămână în tren?
Copilul sărac (către medic): Nu doriți un ziar?
Medicul: Cât costă?
Copilul sărac: 2 lei.
Medicul (scoate din portofel doi lei și cumpără ziarul): Băiete! Aici scrie 1 leu.
Copilul sărac: E preț pentru călători. Unde mai poți cumpăra un ziar în tren?
Filosoful (râde): Haide, vinde-mi și mie un ziar!
Copilul sărac (întinzând ziarul): 3 lei.
Filosoful: 3 lei?
Copilul sărac: Prețurile cresc foarte repede în tren.
Filosoful: Aha! Care va să zică ești afacerist?
Copilul sărac: Sunt un copil sărac ce câștigă și el o pâine așa cum poate.
Filosoful: Se pare că ai câștigat deja trei pâini. (Plătește ziarul.)
Profesorul: Cred că intrăm într-un tunel, căci am pierdut semnalul.
Filosoful: Ce să faci? Profesor de geografie. Mai nou studiază de pe laptop relieful, nu de pe fereastră.
Profesorul: Cercetez, nu filozofez!
Filosoful: Cercetează! Cercetează!
Copilul sărac: Ziare! Poftiți la ziare! Cine mai dorește ziare?
Tânărul (către copil): Pleacă măi de aici! Nu vezi că nu mai cumpără nimeni?
Tânăra: Lasă copilul în pace! Ce ai cu el?
Tânărul: Mă deranjează.
Copilul sărac: Ziare! Poftiți la ziare! Cine mai dorește ziare?
(O bubuitură puternică urmată de întuneric și țipetele celor din tren.)
Profesorul (pe întuneric): Cred că suntem prinși în tunel. Sunteți bine?
Filosoful: Cine are o lanternă?
Profesorul: Vă rezolv eu! Am ceva extraordinar, o lanternă ce poate lumina în mină. Imediat! Numai să aveți răbdare și se rezolvă. ( Agață sus lanterna și vagonul se luminează.)
Copilul sărac (Se ridică de pe jos încercând să recupereze ziarele răspândite în toate părțile.): Ziarele mele!
Preotul: Lasă, că nu mai ai nevoie de ele!
Tânărul: De ce, părinte?
Preotul: Pentru că suntem blocați aici, în muntele de piatră, tinere!
Tânărul: Dar suntem în viață. A fi în viață e un miracol. E o șansă.
Filosoful: Depinde cine supraviețuiește.
Profesorul: A vorbit filosoful.
Copilul sărac (terminând de adunat ziarele și încercând să părăsească vagonul): E blocată ușa! E piatră în fața ei! (Aleargă în partea opusă și trage de ușă și o stâncă pătrunde puțin prin ușa larg deschisă.) Suntem blocați aici!
Filosoful: Cum e posibil?
Profesorul: Ce e atât de greu de înțeles? S-a prăbușit muntele și am fost prinși în tunel, în inima lui.
Filosoful: Și restul trenului?
Profesorul: Poate că au scăpat, poate că nu, depinde. Noi eram ultimul vagon, prin urmare celelalte au reușit să părăsească tunelul. Problema lor a fost impactul puternic, bolovanii căzuți de pe munte.
Filosoful: Poate e mai bine de noi. Am fost protejați în tunel.
Preotul: Îngropați de vii.
Medicul: Iarăși dumneata cu previziuni sumbre!
Tânăra (plângând): Nici nu am reușit să mă bucur de viață!
Bătrâna: Niciodată nu e de ajuns.
Tânărul: Dar dumneavoastră ați putut vedea atâtea?
Bătrâna: Nu am știut să prețuiesc clipa. Am lăsat timpul să curgă monoton pe lângă mine.
Tânăra: E vina dumneavoastră! Eu aș ști să mă bucur de viață.
Bătrâna: Ascultând muzică la căști?
Tânăra (revoltată): Da, ascultând muzică!
Copilul sărac: Nu înțelegi tu ce-i viața!
Tânăra: Și tu înțelegi?
Copilul sărac: Dacă ai veni cu mine o singură zi pe stradă, ai înțelege.
Bătrâna: Dacă nu faci nimic util care să rămână în urma ta, trăiești degeaba.
Tânăra: Nu mă interesează acest lucru. Eu vreau să fiu fericită, să mă distrez.
Tânărul: Încetați! Nu vedeți că toți încearcă să găsească o ieșire. Profesorul măsoară ceva, nu știu ce măsoară, doar voi vă certați.
Profesorul: Încerc să calculez perimetrul.
Tânărul: Perimetrul unui dreptunghi?
Profesorul: Da. 2 (L + l), unde L mare este lungimea și l mic este lățimea.
Tânărul: Suma lungimilor tuturor laturilor.
Tânăra: La ce bun?
Profesorul: Să vedem cât de mult ne-a acoperit muntele de piatră și cât timp ne va lua să ieșim la lumină.
Preotul: De aici nu se mai poate ieși la lumină.
Filosoful: Tocmai dumneavoastră, părinte. Unde e credința și nădejdea? Iona a ieșit din pântecele chitului după trei zile prin credință, nădejde și rugăciune?
Preotul: Noi nu ieșim de aici nici dacă zgâriem stânca așa cum Iona din drama lui Marin Sorescu a zgâriat burta chitului cu unghile și a ajuns într-o altă burtă de pește și tot așa. Ce dorință de libertate, de lumină, de evadare din temnița morții și tot în ea a rămas!
Filosoful: Dar a găsit o cale.
Preotul: Sigur că da, propria burtă, a spintecat-o și a murit.
Filosoful: N-ați înțeles nimic, părinte! Moartea lui, propria lui burtă, e plină de semnificații. Omul doar prin el însuși poate să găsească libertatea, nu prin alte burți.
Bătrâna: Mi-e rău! Simt că nu mai am aer!
Medicul: Ospătar! Puțină apă!
(Ospătarul aduce un pahar cu apă. Bătrâna bea. Medicul își scoate tensiometrul din geantă. Măsoară tensiunea bătrânei și îi dă un medicament dintr-o trusă de prim ajutor avută la el.)
Ospătarul: Trebuie să fim atenți cu apa. Nu avem multă.
Filosoful: Dar e vagonul restaurant!
Ospătarul: Pregătit pentru o călătorie de o zi.
Medicul (către bătrână): Vă e mai bine?
Bătrâna: Puțin mai bine!
Tânăra (speriată): Sânge! E sânge pe scaun.
Copilul: E sângele meu. Sunt lovit la picior.
Medicul: Lasă-mă să mă uit!
Copilul: E doar o zgârietură!
Medicul (uitându-se): Ești tăiat bine. Ia loc să te pansez!
(Medicul pansează copilul în timp ce alții încearcă să găsească soluții.)
Tânăra (plângând): Suntem prinși ca un animal în capcană. Da, suntem vii, dar pentru cât timp? E cea mai cumplită moarte. Să știi că mori și să nu poți face nimic. Ajutor! Să mă ajute cineva! Ajutor! Nu vreau să mor! Ajutor!
Tânărul: Te rog să te calmezi. Oricum nu te aude nimeni și-i deranjezi pe cei prinși în aceeași capcană.
Tânăra: Ajutor! Nu mai pot! Nu mai am aer! Mor! Ajutor!
Medicul (abandonând piciorul ce-l bandaja): O să-i fac o injecție. Are un atac de panică.
Tânăra: Nu am nevoie de injecție! Vreau să plec de aici! Vreau acasă! Mama! Ajutor!
Medicul (încercând să-i facă injecția): Vă rog să vă liniștiți! Nu o să doară!
(Tânăra fuge. Medicul se duce după ea. Tânărul o prinde și încearcă să o țină.)
Tânăra: Vreți să mă adormiți, să fugiți și să mă lăsați aici! Ajutor!
Medicul: Nu te adoarme nimeni! Doar te vei liniști.
Tânăra: Nu vreau să mă liniștesc. Vreau să simt, să simt cum viața curge din mine! Să simt tot! Tot, tot, tot să simt!
Medicul: Îmi permiteți?
Tânăra: Nu! Să mă ajute cineva!
Filosoful (intervine): Lăsați fata în pace!
Tânărul: Vă rog să nu vă amestecați!
Preotul: Eu zic să o lăsați să hotărască singură. Filosoful are dreptate.
Tânărul: E traumatizată. Doar o ajutăm.
Tânăra (smulgându-se din brațele tânărului, împingându-l pe medic și fugind): E o injecție letală, nu? Vreți să mă omorâți?
Medicul: Nimeni nu-ți vrea răul. Dorim să te ajutăm.
Tânăra: Dacă doriți să mă ajutați, scoateți-mă din locul acesta!
Profesorul: Are dreptate fata! Nu putem sta cu mâna în sân și să așteptăm să murim. Altceva nu aveți mai bun de făcut decât să alergați după copila asta?
(Tânăra se pitește speriată într-un colț.)
Medicul (către profesor): Ce soluție ai?
Profesorul: Se pare că ușile sun blocate de pietre. Să încercăm să le dăm la o parte pe cele din stânga, de la ieșirea din tunel. În dreapta e o lespede uriașă. Deasupra noastră nu se știe ce este, dar e posibil să fie multă piatră.
Filosoful: Eu zic să încercăm prin tavan. Din moment ce nu suntem zdrobiți de stânci, atunci alunecarea muntelui nu s-a produs deasupra vagonului nostru. Poate reușim să ne strecurăm afară cumva.
Profesorul: Tu cu filosofiile tale!
Ospătarul: Eu zic să-l ascultăm! Spune bine ce spune. Poate nici aer nu o să mai avem în curând.
Tânăra: Ajutor! Să mă ajute cineva!
Tânărul: Taci! Consumi aerul cu agitația ta.
Tânăra: Mi-e sete!
Tânărul (către ospătar): Puțină apă mai aveți?
Ospătarul: Mai este.
(Ospătarul ia o jumătate de litru de apă din minibar și vrea să toarne în pahar, dar tânăra ce se ridicase o fură și o strânge în brațe. Fuge din nou într-un colț, o deschide și bea. Tânărul se apropie de ea, însă fata strânge sticla în brațe foarte tare.)
Tânăra: E apa mea!
Tânărul: Ești foarte egoistă. Oricum nu-ți ia nimeni sticla cu apă.
Tânăra: Pleacă de aici! Du-te!
Tânărul: Stai liniștită! Nici măcar nu te ating! Am plecat!
Profesorul (care în tot acest timp încerca să facă o spărtură în acoperiș cu o bară metalică și un cuțit): Să mă ajute cineva!
Filosoful (urcându-se și el pe o banchetă cu o altă bară metalică): Se vede ceva? O cale de acces?
Profesorul: Am nevoie de o lanternă mică!
Bătrâna: Am eu o lanternă micuță în poșetă.
Medicul: Stați liniștită! O duc eu! Doar să o scoateți din poșetă. Nu e frumos să caut în poșeta unei doamne.
(Bătrâna deschide poșeta și scoate o lanternă. Medicul ia lanterna și o duce celor doi.)
Copilul (ce stătea pe o banchetă răsfoind într-un ziar): În ziarul acesta spune că tunelul acesta era în pericol să fie acoperit de bolovani desprinși din muntele stâncos. Că s-ar fi interzis trecerea oricărui tren.
Medicul și tânărul (alergând spre copil): Unde scrie?
Copilul: Aici!
Medicul (apucând ziarul): Cred că din cauza zgomotului făcut de tren s-au prăbușit bolovanii.
Filosoful: Părinte lasă rugăciunea și vino să ne ajuți! Deasupra e liber. Unul dintre noi o să încerce să urce pe acoperișul vagonului.
Profesorul: Eu zic să-l lăsăm pe tânăr. E mai subțire și mai sportiv.
Tânărul (speriat): Eu? De ce eu? Eu nu mă pricep.
Profesorul: Lasă! Urc eu. Ajutați-mă!
Preotul: Eu mă rog pentru liniștea noastră.
Filosoful (ajutându-l pe profesor împreună cu tânărul și medicul): Roagă-te! Roagă-te!
(Profesorul ajuns pe acoperiș se târăște pe burtă spre ieșirea din tunel.)
Filosoful: Vezi ceva?
Profesorul: E blocată ieșirea de piatră.
Preotul: V-am spus că de aici nu se mai poate pleca.
Filosoful: Iarăși?
Preotul: Doar părăsind trupul acesta material.
Filosoful: Greșiți, părinte! Stâncile acelea nu sunt infinite burți de pește! Sunt o singură piedică în calea luminii, o piedică ce o putem alunga.
Preotul: Sunt mai mult decât infinite burți de pește. Sunt întunericul ce ne-a cuprins. Rugați-vă cu toții să găsim calea luminii!
Tânăra: Mi-e foame!
Tânărul: Toți încearcă să găsească soluții și ție ți-e foame?
Tânăra: Vreau să trăiesc! Mi-e foame!
Ospătarul (ce s-a pierdut undeva în spatele tejghelei): Aș avea niște fructe pentru domnișoara.
Tânărul: Eu zic că fructele sunt pentru toți. Ar trebui împărțite.
Tânăra (ce s-a ridicat din colțul ei smulge un măr și o portocală, apoi fuge la loc): O să trăiesc! Trebuie să trăiesc! (Mușcă din măr cu sete.)
Medicul (către profesor): Ai reușit ceva?
Profesorul: E o fisură prin care pătrunde aer și lumină, dar e greu să urnesc pietrele. Sunt foarte mari. Măcar un lucru e sigur, nu o să murim sufocați.
Tânăra: Aer! Nu mai am aer! Ajutor!
Tânărul: Iarăși a început.
Tânăra: Am nevoie de oxigen, cât mai mult oxigen. (ridicându-se și plimbându-se agitată prin vagon) Am nevoie de aer! Simt un miros închis, un miros de moarte! Spargeți pereții, să iasă mirosul acesta și să intre aerul proaspăt, să intre viața! Aer! Vreau aer! Cât mai mult aer!
Preotul (către tânăr): Încearcă să o potolești. Nu pot să mă concentrez la rugăciune!
Tânăra (către preot): Ar trebui să poți!
Preotul: Ai milă de roaba ta, Doamne!
Tânăra (către preot): Roabă? Eu sunt liberă! Pot să fac ce doresc. (pe urmă tristă și dezamăgită trântindu-se pe un scaun) Hai, mă, lăsați-mă să mor în pace!
Tânărul: Măcar s-a liniștit!
Copilul: Cred că pentru scurt timp.
Tânărul (către copil): Ai grijă tu de tine.
Copilul: Măcar aici toți suntem egali.
Preotul: În fața lui Dumnezeu și în fața morții toți suntem egali.
Tânărul: Nu există egalitate decât între aceia care nu sunt capabili să-și găsească abilitățiile. Ce egalitate? Cei capabili nu pot să fie egali cu aceia ce se mulțumesc a ține mâna întinsă după o bucată de pâine, ca să supraviețuiască de pe o zi pe alta.
Ospătarul: Aici trebuie să fim o echipă altfel nu vom reuși să scăpăm cu viață. Nu putem să fim individualiști.
Filosoful: O echipă? Câți s-au oferit voluntari să urce pe acoperiș? O echipă?
Profesorul: Să mai vină cineva aici! Singur nu reușesc să urnesc nicio pietricică.
Filosoful: Ajutați-mă pe mine să urc!
(Medicul, ospătarul și tânărul îl ajută.)
Tânăra: Mi-e frig. Mi-e foarte frig!
Tânărul (punându-i mâna pe frunte): Are febră.
Preotul: Frigurile morții.
Tânărul (acoperind-o cu o pătură dintr-o geantă răsturnată): S-a speriat doar.
Ofițerul: E pătura mea! O duceam în dar unei mătuși din provincie.
Tânărul: Ai ocazia să faci un bine.
Tânăra: Mi-e somn!
Tânărul (către fată): Poate ar fi bine să te culci puțin.
Tânăra: O să mă treziți, dacă plecați de aici?
Preotul: De aici nu se pleacă așa cum doriți voi.
Tânărul: O să te trezesc.
Tânăra: Mulțumesc!
(Tânăra se întinde sub pătură pe banchetă.)
Tânărul (către copil): Ce-ți mai face piciorul?
Copilul: E bine.
Tânărul: Haide să mă ajuți să dau bolovanii din ușă! Ospătar!
(Cei trei dau pietre la o parte, împingându-le în vagon.)
Tânărul (către copil): Iar te blochezi în ușă?
Copilul: Sunt prins! Dacă mă mișc, vin bolovanii! Fugiți!
(Cei trei se dau la o parte și pe ușă alunecă pietre mari ce se rostogolesc în vagon și o bucată de fier dintr-un alt vagon. Ușa se blochează cu alte pietre.)
Profesorul: Ce ați făcut acolo? Ajutați-ne să coborâm!
(Cei trei bărbați îi ajută pe ceilalți doi.)
Medicul (către cei doi): Ei?
Profesorul: Nu prea se poate face nimic. Am lăsat o bară metalică cu o bucată de cămașă în vârf să atenționăm pe cei ce vor veni să ne salveze. Cred că suntem singurii supraviețuitori din tren.
Tânăra (ridicându-se): Unde sunt salvatorii?
Filosoful (către tânără): Nu știm dacă vin salvatorii.
Tânăra (bătând cu pumnii într-un geam al vagonului): Ajutor! Nu mă aude nimeni? (ia o bară de fier abandonată de profesor și sparge un geam.)
Profesorul (alergând spre geam): Se poate ieși în tunel! Lanterna mică! (Filosoful ia lanterna și pornește cu profesorul să cerceteze. Între timp lanterna mare se stinge.)
Tânăra (disperată): S-a stins lumina! Mi-e frică de întuneric. Nu mă lăsați aici! Nu mă lăsați singură în cavoul acesta!
Ospătarul (face lumină cu o altă lanternă): O aveam de rezervă.
Tânăra (fugind lângă ospătar): Cât sunteți de chipeș. Așa în lumină păreți un rege din povești.
Ospătarul: Asta-i bună! Mi-au murit lăudătorii.
Tânăra (smulgând lanterna): Chiar nu v-a spus nimeni până acum cât sunteți de frumos?
Ospătarul: Dă-mi lanterna să o pun în locul celei de sus!
Tânăra (punând în față o bară metalică): Nu te apropia!
Copilul: Mai am și eu o lanternă. Doream să o vând!
(Tânărul ia lanterna copilului și o agață sus. Lumina cade pe chipul bătrânei.)
Tânărul: Ia, vedeți ce face bătrâna!
Copilul: Cred că a murit!
Tânătra: Ajutor! Vreau să plec de aici cât mai repede! Ajutor!
Preotul (punând mâna pe bătrână și trezind-o): A adormit. Probabil de la medicamente.
Bătrâna: S-a întâmplat ceva? Au venit după noi să ne salveze?
Ospătarul: Încă nu. Stați liniștită!
 Preotul: Cei de afară nu vor veni. Suntem în inima muntelui. Inima noastră încă bate, bate că ar fi capabilă să spargă stânca asta ce stă frontieră între lumina de afară și întunericul din noi, între libertatea de dincolo de stânca răzvrătită și temnița în care am fost condamnați să ne plângem păcatele ca într-un cuptor încins, bate, dar strigătul ei nu pătrunde dincolo. E o graniță ce nu se poate trece. Toți simțim, simțim setea, frigul, foamea, somnul, oboseala, dar nimeni nu ne aude. Am fost condamnați la această temniță de piatră. Dincolo de ea e lumina, e libertatea, dar nu putem trece această frontieră, căci simțămintele noastre sunt mute, nu reușesc să pătrundă prin stâncă și să răsară la lumină. Suntem niște rădăcini ce vom putrezi fără a face tulpină prin stâncă spre soare.
Profesorul (se întorce la geamul vagonului)
Medicul: E vreo speranță?
Profesorul: E blocată ieșirea din tunel, dar în partea de sus e o deschizătură cam de cincizeci de centimetri. Eu zic că ar putea copilul să încerce să se strecoare. Dacă dă de lumină și reușește să ajungă afară o să poată chema ajutoare.
Tânărul (către copil): Ne ajuți?
Copilul: Oricum aici nu am nicio șansă, măcar încerc o cale de ieșire la liman.
(Tânărul îl ajută pe copil să treacă dincolo de freastră.)
Tânăra: Vreau la baie!
Tânărul: Chiar nu te poți abține?
Tânăra: Mă abțin de ceva timp.
Tânărul: Te ajut să urci pe acoperiș?
Tânăra: Nu urc acolo! Mă ascund aici după o stâncă.
Tânărul: În vagon? Nci vorbă. O să te scot pe geam și mergi în tunel, în partea opusă ieșirii.
(Tânăra părăsește câteva momente vagonul.)
Tânărul: Dacă scap de aici, gata, nu mai doresc să aud de ea.
Bătrâna: Doar în atâta lucru te împiedici?
Tânărul: E singura dintre toți care nu e niciodată mulțumită. Mereu îi lipsește ceva.
(Tânăra se întoarce.)
Tânăra: Vorbeați de mine?
Tânărul: Cum să îndrăznim să vorbim de prințesă? Nu ne permitem.
(Filosoful se întoarce. După el vine și profesorul însoțit de copil.)
Medicul: Ce ați rezolvat?
Profesorul: Nimic.
Filosoful: Copilul are nevoie de un alt bandaj.
Medicul: Se rezolvă. (Ia copilul și îl bandajează.)
Profesorul: Prin deschizătura aceea ne se poate înainta decât doi metri, e blocată de piatră.
Tânăra: Mai sunt geamuri și pe partea opusă.
Filosoful: Puține șanse. E partea mărginită de munte.
Preotul: Să ne rugăm!
Ospătarul: Eu zic să încercăm totuși.
(Tânăra lovește un geam din partea opusă cu sete.)
Tânăra: S-a spart! Cine cercetează?
Tânărul: De acestă dată mă duc eu.
Profesorul: Merg cu tine.
(Cei doi trec dincolo de geam.)
Profesorul: Deocamdată drumul e liber.
Preotul: Doamne ai milă de robii tăi!
Medicul (treminând de bandajat copilul): E ultimul bandaj. Să ai grijă de el!
Tânăra (urcându-se pe o bancetă și scoțând capul prin spărtura din tavan): Ajutor! Să ne ajute cineva! Ajutor! Mă aude cineva?
Filosoful: Eu zic să vă liniștiți, domnișoară!
(Tânăra coboară.)
Ar trebui să urcați pe acoperișul trenului și să strigați spre firicelul de lumină. Poate ne aude cineva și vine să ne ajute.
Filosoful: Eu zic să vă liniștiți, domnișoară!
Tânăra: Cum să mă liniștesc? Sunt închisă aici. Nu mai am aer. Ba mi-e cald, ba mi-e frig. Trăiesc cu teama că o să crape muntele acesta dintr-o clipă în alta și o să înghită și palma asta ce-l roade pe interior. Trăiesc cu teama că fiara își va digera într-un final prada din pântece. Și dumneavoastră îmi cereți să mă liniștesc? Nu am cum să mă liniștesc.
Filosoful: Dacă vă liniștiți, puteți căuta soluții.
Tânăra: Ce soluții? Profesorul a plecat să cerceteze și ultima soluție. Poate ieșim și noi pe o plajă plină de stânci, încât nu mai vedem drumul spre lumină. Ajutor!
Preotul: Doamne ai milă de roaba ta și de noi!
Tânăra: Eu nu accept nicio jertfă, părinte! Eu nu accept să fiu zidită în acest munte de piatră. Nu voi fi temelie pentru un viitor tunel trainic. Eu nu sunt Ana zidită de Manole ce a acceptat gluma și nici Mira ce a acceptat jocul morții. Eu sunt o copilă ce visează, o copilă ce aleargă după fluturi colorați și culege viorele. Dar de ce întârzie profesorul?
Preotul: Și prietenul tău e cu el.
Tânăra: Să meargă cineva după ei!
Filosoful: Mă duc eu!
Medicul: Ascultați!
Filosoful: Bate cineva în piatră.
Ospătarul: Să fie ei sau au venit salvatorii?
Profesorul: Ajutor!
Tânăra: Ați auzit?
Filosoful: Profesorul strigă după ajutor. Mă duc să văd ce se întâmplă.
Tânăra (plângând): De ce trebuia să pățesc așa ceva?
Preotul: Omul se întărește prin încercări.
Tânăra: Eu nu sunt puternică.
Preotul: Fiecare om e puternic. Nici nu știe câtă putere are decât atunci când se află la granița dintre viață și moarte, dintre lumină și întuneric, dintre colții fiarei și libertate.
Filosoful (întorcându-se): Am nevoie de o bară metalică și un om să mă ajute. O lespede a căzut peste piciorul profesorului când tânărul s-a strecurat spre lumină spre ieșirea din tunel.
Tânăra: A reușit să ajungă afară la lumină?
Filosoful: Nu știm. S-a strecurat prin deschizătura dintre tren și stâncă împingând o lespede ce a căzut peste piciorul profesorului și nu s-a mai întors.
Medicul: Vin cu tine!
Copilul: Vin și eu! Poate reușesc să mă strecor prin deschizătură și să cercetez.
Filosoful (trecând geamul din nou): Bine.
Tânăra: E un laș. Am știut mereu că e un laș. A fugit și ne-a abandonat pe toți.
Ospătarul: Liniște! Ascultați! Se aud multe glasuri de oameni.
(Prin geamul spart apare un pompier.)
Pompierul: Haideți afară! E un loc pe unde puteți trece! Sunt scăpări de gaze în pântecele acestui munte și mult nu ați mai fi rezistat. Am înțeles că e și o bătrână. (O ia pe bătrână și o ajută să treacă prin fereastra spartă. Toți îl urmează.)
Tânăra (către preot): A biruit lumina, părinte!
Preotul: Da! A biruit credința, nădejdea și dragostea. Dacă nu erau ele nimeni nu trecea dincolo de această frontieră. Strigătele dorințelor noastre de viață nu ar fi ajuns până acolo, încât să săgeteze pietrele.
Cortina cade.