acp2Decorul: O casă – cameră de zi cu ferestrele deschise spre un cimitir, în cameră este o masă pe care se află o tavă cu pahare, o cană mare cu apă, se mai află o canapea, un birou, scaune, două dulapuri.
Personaje:
Soțul
Soția
Agentul de vânzări imobiliare
Tânărul artist
Copilul
Scena I

Agentul de vânzări imobiliare (către cei doi soți): După cum observați e o casă elegantă, spațioasă, luminoasă. Este poziționată foarte bine. La 10 minute e Complexul Cultural și Sportiv. Puteți să faceți un abonament la Sala de Fitness. La nici cincisprezece minute este un supermarket. Vila este racordată la rețeaua de canalizare. Are toate utilitățile. Are apă, gaz. Instalația de alimentare cu energie electrică a fost reînoită. Aveți centală proprie, garaj. Aveți până și un mini buncăr unde puteți depozita minimum necesar pentru situații de criză.


Soțul: (către soție) Ce părere ai?
Soția (privind în jur): Arată bine. Îmi place.
Agentul de vânzări imobiliare (arucând pe masă un teanc de hârtii scoase dintr-o mapă uzată): Atunci putem demara actele de vânzare-cumpărare!
Soțul: Așteptați o clipă!
Agentul de vânzări imobiliare: S-a întâmplat ceva?
Soțul (scoțând din buzunar o bucată dintr-un ziar): Aici scrie „Vând casă cu vedere spre viitor“. Poate îmi explicați și mie acest anunț. Ce are deosebit această casă, încât are vedere spre viitor? Buncărul nu cred că este acea vedere spre viitor despre care se vorbește în anunț.
Agentul de vânzări imobiliare: Da. Vedeți, dumneavoastră! Ferestrele casei au deschidere spre viitor.
Soția (mergând spre ferestre și trăgând entuziasmată draperiile): Ferestrele au în față o priveliște de vis? (Privește la imaginea din fața ferestrelor și face un pas în spate.)
Agentul de vânzări imobiliare (mergând spre femeia speriată): Doream să vă previn.
(În spatele lor apare și soțul.)
Soțul (mergând spre fereastră): Ce înseamnă acest lucru?
Agentul de vânzări imobiliare: Dumneavoastră sunteți pe cale să cumpărați o casă inteligentă, o casă cu vedere spre viitor.
Soțul (trăgâdu-și soția de lângă fereastră, așezând-o pe canapea și oferindu-i un pahar cu apă, pe urmă adresându-se revoltat către agentul de vânzări): Nu mai cumpăr nimic! Nu semnez nimic! Ce înseamnă asta? Ce casă doreați să-mi vindeți?
Agentul de vânzări imobiliare (liniștit): O casă cu vedere spre viitor.
Soțul (foarte revoltat): Cu vedere spre cimitir doriți să spuneți?
Agentul de vânzări imobiliare: E cea mai drăguță și inteligentă casă ce-o am de vânzare.
Soția (ce-și revine treptat, făcându-și vânt cu un evantai): Drăguță și inteligentă? Era să mă omoare.
Agentul de vânzări imobiliare: Să nu exagerăm, scumpă doamnă!
Soțul: Nu vă permit, domnule! Cu ce drept îmi apostrofați soția?
Agentul de vânzări imobiliare: Doamne, ferește! Eu nu doresc să dojenesc pe nimeni. Facem actele și mă retrag.
Soțul: Ce acte?
Agentul de vânzări imobiliare: Actele de vânzare-cumpărare pentru casă.
Soțul: Ce acte, domnule agent de vânzări? Ce acte?
Agentul de vânzări imobiliare: Actele de vânzare-cumpărare pentru casă. Trebuie să facem totul legal. Mergem și la un notariat.
Soțul: Ce casă?
Agentul de vânzări imobiliare: Casa aceasta frumoasă cu vedere spre viitor.
Soțul: Ne iei de proști? Nu a dorit să o cumpere nimeni și acum te-ai gândit că familia aceasta ce a fost nevoită să se mute de urgență în altă localitate din cauza serviciului e numai bună pentru afacerile dumneavoastră?
Agentul de vânzări imobiliare: Vă înșelați. Această casă a fost dorită de foarte mulți și din această cauză are un preț destul de ridicat în comparație cu alte case.
Soțul: Aveți impresia că o să cred tot ce spuneți?
Agentul de vânzări imobiliare: Cum doriți dumneavoastră? Dacă doriți, eu mă retrag pentru treizeci de minute și vă las să decideți. Dacă ați decis să nu o cumpărați o să vă rog să părăsiți casa. O să chem următorii clienți.
Soțul: Așa să faceți! O să plecăm imediat.
Soția: De ce să ne grăbim? Poate o să ne explice și nouă, domnul, ce e cu vederea aceea panoramic?
Soțul (așezându-se pe canapea lângă soție și dezmierdând-o): Eu zic că nu merită, scumpa mea, să ne pierdem timpul.
Soția (hotărâtă): Eu zic că merită. (Se ridică, se apropie de masă, se așază pe un scaun aproape de agent.) Ei? Ce e cu vederea spre viitor?
Agentul de vânzări imobiliare: Cerem noi să venim pe lume, să ne naștem?
Soția: Teoretic, nu.
Agentul de vânzări imobiliare: Firesc că nu. Din momentul în care ne naștem suntem condamnați la moarte. Am dreptate?
Soția: Asta cam așa este.
Agentul de vânzări imobiliare: Casa aceasta este construită inteligent. Are vedere spre viitor, cu alte cuvinte spre locul unde călătorim toți, chiar dacă ne dorim sau nu ne dorim acest lucru. Trăind cu privirea spre viitor ne obișnuim mai repede cu trecerea dincolo. De fapt vă puteți cumpăra mausoleul pentru veșnicie față în față cu această vilă impunătoare. Veți putea privi și invers.
Soțul: Deja e prea mult.
Soția: Nu-l întrerupe! Devine interesant. Aveți și mausoleuri de vânzare?
Agentul de vânzări imobiliare: Din păcate nu, dar este un tânăr artist, face el pe marele pictor și marele sculptor și se ocupă cu vânzarea locurilor de veci. Probabil are un protocol de colaborare cu administrația cimitirului, cu biserica de care aparține. Vine în fiecare sâmbătă în cimitir în căutarea de clienți.
Soția: De ce doar sâmbăta?
Agentul de vânzări imobiliare: Fiind sfârșit de săptămână speră ca omul să mai lase alergătura și să-și mai amintească și de ce-l așteaptă în viitor.
Soțul: Dumneavoastră chiar depășiți orice limite. Țineți morțiș să ne tot arătați ce viitor are omul.
Agentul de vânzări imobiliare: Realitatea nu poate să fie ascunsă la infinit. Acesta este adevărul, iar adevărul poate să fie văzut cel mai bine de pe ferestreale acestei case.
Soțul (aparte): Cred că numai un nebun a construit casa în felul acesta, cu ferestrele spre cimitir. Putea să pună ferestrele spre vest.
Agentul de vânzări imobiliare: Ați spus ceva?
Soțul: Cel care a construit casa, de ce nu i-a făcut ferestre spre vest?
Agentul de vânzări imobiliare: Ferestrele se fac spre est, să te bucuri de fiecare răsărit de soare. Să înveți să trăiești cu adevărat fiecare clipă ce răsare în fața ta.
Soția: O să cumpărăm casa!
Agentul de vânzări imobiliare: Perfect!
Soțul: Nu pot să fiu de acord. Ce o să spună copilul.
Soția: Copilul? O să se bucure. O să alerge printre cruci. E cel mai interesant loc de joacă.
Soțul: Nu, pe mine nu mă convingeți. Ar fi cea mai neinspirată afacere a mea, cumpărarea acestei case.
Agentul de vânzări imobiliare: Eu cred că ar fi cea mai bună afacere. Ia gândiți-vă! Să fiți căutați de diferiți turiști care doresc să se bucure de aventură într-o cameră închiriată în vila dumneavoastră cu ferestrele spre viitor.
Soțul: La acest lucru nu m-am gândit. Să știți că aveți dreptate. Dacă cumpăr casa o să pun un anunț în ziar „Închiriez camere cu vedere spre viitor! Cei dornici de aventură sunt invitați să petreacă zile și nopți de neuitat în vila de pe strada Eternității.“
Agentul de vânzări imobiliare: Până la urmă o cumpărați sau nu?
Soțul: Da.
Soția: Iarăși faci totul fără să-mi ceri părerea.
Soțul: Credeam că ți-ai dat deja consimțământul.
Agentul de vânzări imobiliare: Ei?
Soția: Ei bine, da! Da, da, da!
Agentul de vânzări imobiliare: Perfect! Facem actele, le semnăm, mergem la notar și totul e rezolvat.
Soțul: Ar mai fi o problemă.
Agentul de vânzări imobiliare: Care?
Soțul: Doresc să mă ajuți să dau un anunț în ziar: „Închiriez camere cu vedere spre viitor! Cei dornici de aventură sunt invitați să petreacă zile și nopți de neuitat în vila de pe strada Eternității.“
Agentul de vânzări imobiliare: Se rezolvă și acest lucru. Te costă 100 de lei.
Soțul: Un anunț?
Agentul de vânzări imobiliare: E un ziar foarte citit, dar, dacă nu îți dorești, te poți retrage din afacere.
Soțul: Doresc.
Agentul de vânzări imobiliare: Perfect! Am terminat și actele. Vă rog să semnați!
Soția: Și eu?
Agentul de vânzări imobiliare: Și dumneavoastră.
Soțul: Normal. Totul este împărțit la doi.
Agentul de vânzări imobiliare (zâmbind): Stați bine la matematică.
Soțul: De când m-am însurat. E necesar.
Soția (ripostând): Ce insinuezi?
Soțul: Nimic, draga mea! Totul e cum dorești tu. Totul este așa cum spui tu.
Soția (entuziasmată): O să fie minunat! Simt că o să mă distrez. O să-mi invit prietenele pe la mine și le arăt feresatra spre viitor.
Soțul (ironic): Numai să nu le ia cu leșin.
Soția: Bărbații! Mereu au făcut pe vitejii.
Agentul de vânzări imobiliare (către cei doi): Eu am terminat. De altfel mă puteți însoți la notariat.
Soția (către soț): Mergi, tu! Eu rămân să mă obișnuiesc cu noua casă.
Agentul de vânzări imobiliare: Îmi pare rău, doamnă, dar trebuie să mergeți amândoi.
Soțul: Cum spuneți!
Soția: E timp să mă obișnuiesc și cu noua mea casă.
(Cei trei părăsesc scena.)
Scena II

(Un tânăr intră în casă, se apropie de fereastră.)
Tânărul: Iarăși a uitat agentul de vânzări să închidă geamul. I-am spus de atâtea ori să nu mai lase geamul deschis, că se poate sparge. Geamurile sunt așa de firave, sunt ca viața omului, astăzi sunt, mâine le lovește o pală de vânt și gata, s-au dus. Trebuie avut mare grijă cu ele. Sunt delicate ca și femeile. Trebuie să te porți frumos cu ele, altfel se rușinează și de atâta rușine se fâstâcesc, se lovesc de un perete și gata sunt. Au trecut și ele în viitor. Acum pot să rămână deschise. Sunt pe aproape să le păzesc. (Se apropie de un dulap și îl deschide, pe urmă caută prin cutii de carton puse una peste alta și încărcate cu haine, obiecte.) Pe aici pe undeva trebuie să fie și vopselele. O să le pictez pereții, de vor dormi afară de fericire. (Deschide o cutie.) Le-am găsit. Mai trebuie să găsesc și pensula. (Mai aruncă din cutii lucruri până ce găsește o pensulă.) Gata. (Se apucă de desenat păianjeni, cranii, șerpi, umbre dansând.) O să danseze cu umbrele mele de când vor intra pe ușă. I-am spus agentului de vânzări să nu mai încerce să vândă casa, să mi-o lase mie. Era moștenirea mea de la mama, dar mi-a furat-o banca. Mama a fost prea săracă. S-a tot împrumutat, ca să mă crească pe mine și a rămas fără casă, doar cu un petec de grădină. Cea mai mare parte din grădină a fost luată odată cu casa. Au făcut cimitir din grădina cândva înfloritoare, plină de verdeață. Acum e îmbrăcată în marmură, de parcă ar fi ajuns pe un alt tărâm. Pe colțul meu de grădină mi-am făcut o gheretă. Am început să ofer și eu locuri de veci, căci grădina cea mare s-a plinit din petecul meu. Am făcut și bani, dar nu suficienți, ca să reușesc să răscumpăr casa de la un agent de vânzări. Acum am o tehnică nouă. Cu acești proprietari o să discut altfel. (Lăsând pensula să alunece și privind spre pereții finalizați.) Gata! I-am zugrăvit. (Își strânge vopselele, ia pensula de pe jos și se grăbește să plece.) Sunt un artist, asta sunt, un artist ce-și va recupera leagănul în care s-a născut. (Fuge.)

Scena III

Soțul și soția intră în casă.
Soția (îngrozită): Ajutor! Să mă salveze cineva! Ajutor!
Soțul: Ce strigi așa?
Soția: Ajutor! Am ajuns în iad!
Soțul: Am ajuns acasă. E casa pe care am cumpărat-o.
Soția (arătând spre pereți): Eu nu am cumpărat așa ceva.
Soțul (ironic, mergând spre fereastră și deschizând-o mai larg): Și încă ce panoramă!
Soția (câzând pe canapea): Mor!
Soțul: Viitorul ar fi aproape, dar rezolvăm altfel problema. Ia cana cu apă de pe masă și o stropește.
Soția (deschizând ochii și ridicându-se revoltată în șezut): M-ai udat!
Soțul: Ți-ai revenit?
Soția: Ce s-a întâmplat în absența noastră?
Soțul: Probabil un nebun a intrat pe geam și a pictat pereții.
Soția: Cum să intre pe geam. E distanță mare. Sunt cinci-șase metri până jos.
Soțul: Se găsesc metode. Pe urmă dacă nebunul e cineva ce-și are domiciliul într-un monument funerar putea ajunge și la zece metri, nu doar la cinci.
Soția: Crezi că este posibil așa ceva?
Soțul: Nu mai cred nimic.
Soția: Nu, nu mai pot să locuiesc o clipă în casa asta.
Soțul: Acum nu mai avem altă variantă. Am cumpărat vila. Aici vom locui.
Soția: Eu nu petrec noptea aici.
Soțul: Și încă cum o s-o petreci, așa cum m-ai convins să cumpăr casa.
Soția: N-ai pic de suflet. Despre sentimentele tale față de mine ce să mai vorbesc? Așa te porți tu cu cea pe care o adori?
Soțul: O s-o invit în fața ferestrei să numărăm crucile toată noaptea, ca să știm câți vecini avem, din viitor, firesc.
Soția: Plec!
Soțul: Unde pleci?
Soția: Mă duc la mama la țară.
Soțul: Nu de acolo ai fugit în brațele mele?
Soția: E mai bine la fermă decât cu vederea spre viitor.
Soțul: Dacă stau bine să mă gândesc, nu e rău deloc. Comunicăm cu viitorul. Avem prieteni care nu sunt de pe lumea aceasta. Probabil sunt mai serioși. Dacă spun ceva se țin de cuvânt.
Soția: Și dacă ne cheamă la ei?
Soțul: Le facem o vizită. Nu putem să-i refuzăm. N-ar fi politicos. Pe urmă s-ar supăra.
Soția: Dacă ne cheamă pentru totdeauna?
Soțul (zâmbind): Mergem!
Soția: Te duci!
Soțul: Acum cine e cel care nu iubește?
Soția: Tu! Ești un egoist!
Soțul: De ce să fiu egoist când îți ofer opțiunea să mergem împreună.
(Vântul deschide brusc fereastra.)
Soția (sărind în brațele soțului): Să plecăm de aici cât mai repede!
Soțul: E vântul! Cred că începe furtuna. (O dă la o parte pe soție și se apropie de geam să-l închidă.)
Soția (alergând după el): Nu mă lăsa singură! (ajungând la geam) E lumină în coliba aceea din cimitirul nou!
Soțul: Probabil e cineva.
Soția: Cine să fie?
Soțul: Știu și eu. Un paznic.
Soția: S-a înserat. Furtuna e pe cale să spargă geamul și tu nu vrei să plecăm de aici.
Soțul: Unde?
Soția: La un hotel.
Soțul: La un hotel cu ditamai vila?
Soția: De ce nu?
Soțul: Ce vor spune prietenii mei? Vor râde de mine, că nu am reușit să-mi cumpăr o locuință asemenea lor.
Soția (așezându-se pe un scaun, soțul la fel, răsfoind un ziar, soția împletind un sfetăr ce-l scoate dintr-un geamantan): Ție îți pasă de ei sau de mine?
Soțul: Și de ei și de tine.
Soția: Dar cel mai mult?
Soțul: De tine, firesc!
Soția: Atunci să mergem!
Soțul: Unde?
Soția: La hotel!
Soțul: Nici vorbă!
Soția (cu glas plângăcios): Nu mă iubești! Nu m-ai iubit niciodată! Las că te știu eu pe tine!
Soțul: Dacă mă știi, e bine!
Soția: Vezi cum ești?
Soțul: Cum sunt?
Soția: Nepăsător!
Soțul: Mai bine ai despacheta lucrurile!
Soția: Nu despachetez nimic. Eu aici nu stau!
(Se aude un scârțâit de ușă.)
Soția: Ai auzit?
Soțul: Ce?
Soția: O ușă! A scârțâit o ușă!
Soțul: Ți s-a părut.
(Ușa începe să scârțâie din nou.)
Soția: Ascultă!
Soțul (atent): Cred că ai dreptate. Mă duc să văd ce se întâmplă.
Soția: Nu mă lăsa singură!
Soțul: Mă întorc imediat! Ce ești copil mic? (Dă să plece. Soția se agață de el, dar o respinge. Ea se ghemuiește pe canapea.)
Soția: Ce mă fac? O să vină după mine. Sunt convinsă că vor veni după mine. O să vină și Mitică și Geo. Parcă acum văd ochii tulburi a lui Mitică. Mă mânca din priviri. Mă implora să nu-l las să plece dincolo, dar eu îl trimiteam cu gândul departe, ca să-mi rămână mie tot, tot, tot. Până la urmă așa mi se cuvenea. Ce nevoie a avut el, om bătrân să se căsătorească cu o copilă? Dar Geo? Era bolnav. Mai avea câteva luni de trăit și el dorea să fie fericit. Nu mai avea pe nimeni și eu i-am stat alături. Era și normal. Avea bani la bancă, o casă mare. Mie mi-au rămas toate. Nimeni nu știe cât sunt de bogată. Am reușit să-l ademenesc și pe actualul meu soț să treacă vila aceasta doar pe numele meu. Nu știu de ce mă mai rog de el. Aș putea acum să o vând și să mă mut în altă locație. De fapt nu pot. E noapte și mi-e frică. Sunt prizoniera acestui loc. Dimineață însă o să mă scap de această casă cu privire spre viitor și odată cu ea de actualul soț, ori se prăpădește de necaz, ori divorțez și el rămâne pe drumuri. Dar ce va spune copilul? Nu l-am mai luat în calcul. De ce nu s-a întors încă de la sală?
(În cameră intră soțul și copilul.)
Soția (bucuroasă): Ai venit?
Copilul (privind în jur): Aceasta e casa cu deschidere spre viitor?
Soția: Nu pentru mult timp.
Copilul (analizând-o): Îmi pare drăguță. Îmi place. E mult stil.
Soția: Ce numești tu stil?
Copilul: Picturile ce împânzesc pereții.
Soția: Picturi?
Copilul: Am văzut câteva asemănătoare în baraca noului meu prieten. Un adevărat artist!
Soțul: El e?
Copilul: Cine? Ce?
Soțul: Cel care și-a bătut joc de pereți.
Copilul: Ar trebui să-i mulțumiți că nu v-a cerut și bani pentru pictură.
Soțul: Poliția! Să vină poliția! Chem poliția!
Copilul: De ce să chemi poliția?
Soțul: Acel individ a pătruns în casa mea.
Copilul: Acel individ e prietenul meu și o să mai pătrundă în casa noastră. Chiar acum îl chem. (Se repede la fereastră și o deschide.)
Soțul: Nu-l chema!
(Copilul începe să-și fluiere prietenul.)
Copilul: Vine!
Soțul: Ți-am spus să nu-l chemi!
Soția: Lasă-l dragă să se încălzească și el. Îl cunoștem și noi.
Copilul: Mulțumesc, mamă! (O pupă pe mama lui ce și-a reluat lucrul la sfetărul încă nefinalizat și se așază pe un scaun și își toarnă un pahar cu apă. În cameră intră un tânăr.)
Tânărul artist: Bună seara!
Soțul: Bună seara, tinere!
Soția (arătând spre pereți): Tu ești autorul?
Tânărul artist: Am înțeles că închiriați o cameră cu vedere spre viitor.
Soțul: De unde ai auzit acest lucru?
Tânărul artist: E un ziar „Răcoarea“. Apare în fiecare seară cu știrile de peste zi. E un ziar local ...
Soțul: Din acel ziar?
 Tânărul artist: Da. (Scoate din buzunar un ziar. Îl deschide.) Priviți anunțul acesta!
Soțul: Ce repede s-a mișcat agentul de vânzări!
Tânărul artist: Ați spus ceva?
Soțul: Da. Mi-am amintit că trebuie să plec până la hotelul Tiac. Mă așteaptă niște parteneri de afaceri. Oricum sunt deja în întârziere. (Se uită la ceas.) Dumneata, tinere, poți rămâne! Avem camere de închiriat! Mâine dimineață vom semna și un contract. Acum te las pe mâna fiului meu și a soției mele.
Copilul: Eu nu pot să rămân! I-am promis lui Titel că în maximum o oră sunt la el. Își serbează ziua de naștere. Mă scuzați. (Pleacă din cameră.)
Soțul: Poftim educație!
Soția: Ce dorești să spui?
Soțul: Că plec și eu. Pa. (Pleacă.)
(Soția se apropie de tânărul artist.)
Soția: Fă-te comod!
Tânărul artist (depărtându-se de soție și așezându-se pe canapea): M-am făcut comod.
Soția (apropiindu-se, așezându-se pe canapea și gudurându-se pe lângă tânăr): Prin urmare ești artist?
Tânărul artist: Amator.
Soția: Ei, amator! Ești un tânăr artist!
Tânărul artist: Ați spus bine tânăr.
Soția: Mâine, poimâine, toate ziarele vor vorbi despre tine.
Tânărul artist: Deja vorbesc.
Soția: Păi, vezi? Se vede că ești talentat! Ce frumos ai pictat pereții!
Tânărul artist: Chiar îi găsiți plăcuți?
Soția: Da. E mult stil în liniile acelea șerpuite, în jocul de umbre.
Tânărul artist (aprinzând o țigară de pe noptiera de lângă canapea): Văd că vă pricepeți la pictură.
Soția: Am mai cochetat și eu puțin cu arta.
Tânărul artist: Mă bucur să aud asta.
Soția: Și ce scriu ziarele despre tine?
Tânărul artist: Vând locuri pentru un viitor sigur! Vă aștept în cimitirul cel nou, Cimitirul Eternitatea.
Soția (cu un oarecare dezgust): Înțeleg!
Tânărul artist: Vă pot vinde și dumneavoastră un loc. E un loc bun. Pământul nu e bolovănos.
Soția: E încă timp.
Tânărul artist: Nu se știe niciodată. E bine să ne pregătim.
Soția: Ești așa de tânăr și te gândești la moarte!
Tânărul artist: Am trăit printre morți.
Soția: Ce curajos ești!
Tânărul artist: Ei m-au inspirat în picturile mele.
Soția (privind spre pereți): Se vede.
Tânărul artist: Vă pot picta și dumneavoastră un monument funerar.
Soția: Să lăsăm pictura și mai ales morții!
Tânărul artist: De ce să-i lăsăm?
Soția: E o noapte așa de frumosă!
Tânărul artist: Se vede luna, o lună mare și roșie!
Soția: Și suntem singuri!
Tânărul artist: Nu trebuie să vă temeți. Cei de dincolo sunt prietenii mei.
Soția (arajându-i gulerul): Cum să mă tem cu așa un cavaler?
Tânărul artist: Doamnă!
Soția: Da!
Tânărul artist: Eu vă respect!
Soția: Și îți mulțumesc pentru acest lucru.
Tânărul artist: Nu mi-ați arătat camra mea!
Soția: De ce te grăbești?
Tânărul artist: Sunt obosit. Am avut o zi grea.
Soția (privind spre pereți): Te cred și eu, totuși un artist nu obosește niciodată.
Tânărul artist: Își mai trage și el sufletul din când în când.
Soția: Ce spui? Mă găsești atrăgătoare?
Tânărul artist (privind-o uimit): Da.
Soția: M-ai putea picta?
Tânărul artist: Da. De ce nu?
Soția: Încercăm?
Tânărul artist: Nu doriți să amânăm pictura pentru o zi însorită? V-ar sta mai bine în mijlocul grădinii, printre verdeață.
Soția (aparte): Grădina înghițită de cruci. (către tânăr) Goală pe canapea!
Tânărul artist: Nu cred că se cuvine!
Soția: Spuneai că mă găsești atrăgătoare!
Tânărul artist: Da, însă ...
Soția: Niciun însă! În seara aceasta suntem singuri și o să mă pictezi așa ca în filmul acela Titanic.
Tânărul artist: Să spunem că vă pictez. Ce-mi oferiți în schimb?
Soția: Ce dorești?
Tânărul artist: Doresc să cumpăr casa aceasta cu vedere spre viitor.
Soția: Nimic mai simplu. Și așa doream să mă scap de ea. Din această cauză nici nu am despachetat. O să ți-o vând la prețul la care am cumpărat-o, pentru că ești drăguț. Nu-ți cer nimic mai mult.
Tânărul artist: Nu știu cum să-ți explic. Eu nu am bani.
Soția: Atunci cum să o cumperi?
Tânărul artist: Îi scazi prețul.
Soția: Cât de mult?
Tânărul artist: Un leu.
Soția (sărind de pe canapea): Un leu? Ce să fac cu un leu? Un leu ofer unui cerșetor, să-și cumpere un covrig.
Tânărul artist (venind după ea): Eu îți dau un leu și te las să te bucuri de tinerețe în noaptea aceasta, dar înainte facem actele.
Soția: Nu se poate!
Tânărul artist: De ce să nu se poată?
Soția: E nevoie de un notar.
Tânărul artist: Nu mai e nevoie. Am aranjat eu. Am un notar prieten. Actele sunt făcute. Trebuie doar să le semnezi.
Soția: Doar atât?
Tânărul artist: Doar atât. (Se duce spre scaunul unde a lăsat o valiză și scoate niște hârtii. Le pune pe masă. Caută un pix în buzunar și îl oferă femeii.) Semnează!
Soția: Să semnez?
Tânărul artist: Știi din proprie experiență. Tinerețea se vinde scump.
Soția: Da. Se vinde scump. (Semnează.)
Tânărul artist (ridicând actele și punându-le într-un loc sigur): Acum e bine.
Soția: Nu înțeleg? Ce am făcut?
Tânărul artist (venind spre ea): Tocmai mi-ați vândut o casă cu vedere spre viitor?
Soția: Am vândut casa cu vedere spre viitor?
Tânărul artist: Da. Poftim prețul stabilit! (Scoate un leu și îl dă femeii.)
Soția: Un leu?
Tânărul artist: Un leu. Atâta am stabilit în contractul ce l-ați semnat.
Soția: Ce să fac cu un leu.
Tânărul artist: Prea multe nu aveți ce face. O să vă puteți cumpăra un covrig dimineață când trebuie să părăsiți această locație.
Soția: Și soțul, copilul?
Tânărul artist: Vă vor însoți.
Soția: Am făcut o afacere proastă?
Tânărul artist: Nu! Ați făcut o afacere foarte bună! Doriți să vă mai pictez?
Soția: Goală?
Tânărul artist: Așa cum vă place.
Soția: Pe urmă ...
Tânărul artist: Vă bucurați de tinerețe ...
Soția: Poate nu se va mai termina niciodată noaptea aceasta.
Tânărul artist: Uite ce propun! Mergem în camera ce urma să mi-o închiriați. E mai sigur.
Soția (aruncându-se în brațele tânărului): Toată noaptea?
Tânărul artist: Toată noaptea.
(Cei doi părăsesc camera de zi.)

Scena IV

(Soțul se întoarce de la întâlnire. Își ia ziarul de pe masă și se aruncă în fotoliu. Adoarme. Între timp vine și copilul ce se uită la tatăl lui, pe urmă se întine pe canapea și adoarme.)
Soția (venind în cameră): Ce noapte fermecată! Nu am crezut că se va termina vreodată!
Soțul: Te-ai războit cu cei din veșnicie?
Soția: Tu, aici?
Soțul: Firesc! Unde să fiu? Nu am intrat în dormitor, ca să nu te deranjez.
Copilul (trezindu-se): M-ați trezit!
Soțul (către copil): Tu la ce oră ai venit?
Copilul: Către dimineață.
Soția: Mă duc să pregătesc o cafea.
(În cameră apare tânărul.)
Tânărul artist: Nu mai e timp de cafea. Trebuie să strângeți.
Soțul: Ce să strângem?
Tânărul artist: Tot ce aveți și să părăsiți această casă.
Soțul: Cum adică să părăsesc propria mea casă că spui tu?
Tânărul artist: Casa mea, nu a ta.
Soțul: Tinere!
Tânărul artist: Aseară soția dumneavoastră mi-a vândut această casă cu vedere spre viitor. Spunea că nu-i place.
Soțul: Ți-a vândut-o?
Tânărul artist: Mi-a vândut-o.
Soțul (către soție): Ai avut nechibzuința să vinzi casa?
Soția (cu glas pierit): Am vândut-o.
Copilul: Lasă că o să cumpărăm alta.
Soțul (către soție): Banii pe casă!
(Soția palidă îi întinde un leu. Soțul pune mâna pe acel leu surprins.)
Soțul (către soție): Ce înseamnă asta? Îți bați joc de mine?
Tânărul artist: E prețul la care mi s-a vândut casa.
Soțul (către soție): Ce-ai făcut femeie? Cine ți-a luat mințile? (către tânăr) Asta nu o să rămână așa.
Tânărul artist: Cum doriți dumneavoastră. Actele sunt evidente. La fel de evident e și faptul că sunteți un soț ce-și lasă noaptea soția în casă cu un bărbat străin, un soț neglijent.
Soțul: Nu-ți permit! Eu am încredere în soția mea. E și copilul de față.
Tânărul artist: Tocmai din această cauză vă invit respectuos să părăsiți această casă, casa mea.
Soțul (către soție adunând bagaje): Ce-ai făcut femeie? Unde ți-a fost mintea?
(Cei trei părăsesc casa. Rămâne doar tânărul artist care se rotește prin cameră, pe urmă se aruncă pe canapea fericit.)
Tânărul artist (aruncându-se pe canapea fericit): Casa mea cu vedere spre viitor!