Mie nu îmi plac filmele de groazǎ. Mǎ uit la ele doar ca sǎ mǎ enervez. Şi de fiecare datǎ sunt curios pâna unde se poate ajunge. La mine cu nervii, adicǎ dacǎ o sǎ îmi crape ceva în cap, iar la ǎia din film cu prostia.
Scopul poveştii este aproape întotdeauna acelaşi: sǎ aduni laolaltǎ într-o cabanǎ, într-un castel, într-un sǎtuc, într-un loc izolat, cât mai mulţi tâmpiţi şi apoi sǎ îi omori.
Întotdeauna în grupul respectiv existǎ mǎcar o piţipoancǎ bunǎ doar de…iubit, care doar la…iubire se gândeşte şi de obicei de aia şi moare, cǎ e atentǎ la pectoralii unuia şi omite toporul criminalului.
Apoi sunt cel puţin doi baieţi voinici şi luptǎtori, dar atât de proşti încât mor primii.
Existǎ un geniu cu unul sau mai multe complexe, una sau mai multe dizabilitaţi sau ciudǎţenii, care reuşeşte sǎ trǎiascǎ mai mult. Pentru cǎ îl duce mintea. Clar cei care fac filmele astea au nişte idei fixe: cei care sunt bine pe fizic sunt retardaţi, iar cei deştepţi e musai sa fie urâţi şi ologi.

Întotdeauna lumina se stinge, e ca şi cum Enelul are boalǎ mare pe protagonişti. Şi insuportabil e cǎ bateriile telefoanelor mor. Pe bune, oamenii ǎia chiar nu ştiu cǎ existǎ charger? Când şi-au luat telefonul au primit cu siguranţǎ şi chestia aia care se bagǎ în prizǎ, firul ǎla, sârma aia, cu un capǎt mai gros şi unul mai subţire. Şi, probabil, s-au uitat la maţ şi au zis:
“Daaa, ǎsta ca un ştecher sigur se bagǎ in prizǎ. Da’ unde se bagǎ capǎtu’ ǎla cu mufǎ??”.
Cred cǎ şi l-au bǎgat în urechi, în nas, în pantaloni şi au comentat:
“Aaaa…ǎsta nu curǎţǎ nimic, nu te gâdilǎ deloc…nu e bun…o fi stricat…de ce mi l-au dat???”
Şi l-au aruncat. Ca atare, când le moare bateria, aruncǎ telefonul şi îşi iau altul. Dacǎ mai apucǎ şi nu mor şi ei, în film.
Întotdeauna eroina principalǎ din filmul de groazǎ (aia de a închiriat cabana sau aia care îşi serbeazǎ ziua) aleargǎ mult înanite sǎ se împiedice şi sǎ se înfigǎ în ţǎruş sau sǎ o prindǎ omul cu drujba. Aleargǎ enervant de mult. Tu ştii cǎ urmeazǎ sǎ se împiedice şi sǎ crape şi te rogi de ea: hai, fetiţo, împiedicǎ-te mai repede ca sǎ trecem şi la urmǎtorul idiot şi sǎ se termine porcǎria asta înainte sǎ fac apoplexie. Dar ea nu. Se joacǎ cu nervii tǎi şi fuge şi fuge şi tu eşti în faţa teve-ului ca o maimuţǎ turbatǎ:
“Cazi, cazi, cazi, mori, mori, mori!!!”
Şi când cade, în sfârşit, parcǎ te bucuri. Saaaau, câteodatǎ, începi sǎ speri cǎ asta nu o sǎ cadǎ!! Cǎ poate s-au deşteptat scenariştii şi producǎtorii mizeriei la care te uiţi şi au schimbat şi ei ceva. Şi cǎ fǎtuca asta, în premierǎ absolutǎ, o sǎ reuşeascǎ sǎ termine traseul, glorios, ca Mario din jocul cu acelaşi nume şi o sǎ primeascǎ la final, premiu, o ciupercǎ. Şi tocmai atunci, când în sufletul tǎu încolţeşte speranţa, tâmpita cade  şi moare şi tu înjuri de rudele sale dispǎrute:
“… mǎ-tii de handicapatǎ împiedicatǎ! Nu puteai sǎ scapi şi sǎ iei ciuperca aia nenorocitǎ???? Nu puteai, ha??”
Ǎsta e momentul când toţi cei din încǎpere se uitǎ ciudat la tine, şi tu te simti ultimul om, ca atare pânǎ la finalul filmului nu mai faci comentarii.
Mai e întotdeauna un personaj de la care speri mult. E omul normal, nici sportiv, nici genial, nici frumos, nici puternic, e logodit, e şofer bun, el a condus duba care i-a adus pe toţi in locatie, carul cu proşti cum s-ar zice.
Ǎsta are şanse mari sǎ scape, pentru cǎ are un punct de vedere sǎnǎtos: 
“Mai fraţilor, ne vâneazǎ un maniac, hai sǎ fim mai şmecheri decât el şi sǎ ne facem un plan”.
Ǎia toţi au pǎreri şi opinii pertinente:
“Aaaa, hmmm? Pfiiii, wooow!!”
Omul expune planul şi nu e unul rǎu. În primul rând le spune sǎ nu se despartǎ. Ghici ce fac ei? Se despart!!! Omul atunci cautǎ sǎ prindǎ singur criminalul şi sǎ scape turma. Dar exact când a întins capcana şi e la un pas de succes, din spate vine logodnica. Chiar ea! Deşi omul o rugase, cu cerul şi pǎmântul, sǎ rǎmânǎ la adapost, unde o bǎgase el cu mâna lui, în debara, în scorbura, în sobǎ, mǎ rog, dupǎ caz. Deci femeia, în inconştienţa ei specificǎ, mânatǎ de mâncǎrimea în dos, mâncǎrimea aia cronicǎ pe care, din bun simţ, o numim curiozitate, vine ţipând ca dobitoaca exact în momentul în care bǎrbac-su era pe cale sǎ salveze întreaga gaşcǎ. Generalizând, asta se întâmplǎ zilnic cu barbaţii. Fix în momentul în care sunt pe cale sǎ gǎseascǎ rezolvarea unei situaţii complicate, vine femeia cu o rugǎminte:
“Iubire, nu mai avem cartofi.”
“Stai puţin, tocmai am gǎsit leacul pentru cancer!”
“Ok, te înţeleg, bravo, ţine minte formula şi o notezi când te întorci de la piaţǎ, acum fuguţa dupǎ cartofi!” 
Deci, omul e cu puşca de vânǎtoare îndreptatǎ spre criminal, îl are în cǎtare e suspans la greu şi vine isterica ţipând din spate! “Aaaaaaa”. El e alergic la vocea ei, cǎ doar o ştie cum face când ţipǎ, cǎ stǎ cu ea în casǎ, trec lunar împreunǎ prin PMS-ul ei…ştiţi PMS-ul, nu? E perioada aia din lunǎ când ele au voie sǎ ţipe fǎrǎ motiv, mǎ rog….deci omul are un spasm, îi scapǎ puşca, criminalul o ia, acum ei sunt vânaţi, omul o târǎşte pe proastǎ dupǎ el, deşi ar fi normal sǎ i-o dea criminalului:
“Ia-o frate, fǎ-i ce vrei tu! Cǎ eu nu mai pot”
La care criminalul:
“Pǎi ce, io sunt fraier? Pǎi nu am avut şi eu modelul asta? Cum crezi cǎ am ajuns criminal în serie? Cu aia am început!!”
Şi atunci omul o ia de o aripǎ pe matracucǎ:
“Treci femeie şi taci din gura aia, cǎ mai rau îl enervezi pe domnul ǎsta, nu vezi cǎ şi aşa pare supǎrat pe noi??”
…şi o târǎşte aşa, ea nu se opreşte din ţipat, el o vârǎ in duba, se urcǎ la volan, bagǎ cheia în contact, dar…. evident, maşina nu porneste! Pentru cǎ bateria maşinii a auzit de la bateriile telefoanelor cǎ în filmele de groazǎ bateriile mor primele….Deci pe omul normal îl bagǎ în groapǎ femeia şi tehnologia, exact ca în viaţǎ. Ǎsta este singurul punct în care filmul de groazǎ face contact cu realitatea.
Apoi mai e criminalul. Care e cel mai enervant dintre toţi, pentru cǎ are mascǎ şi nu îi vezi moaca niciodatş, deci ar putea fi oricine. Ar putea fi preotul din sat, ar putea fi unul de la cârciumǎ, ar putea fi Ion Iliescu, ar putea fi şi Donald, rǎţoiul, nu preşedintele, oricum nu o sǎ afli şi asta e extrem de frustrant. Şi mai frustrant e cǎ din moment ce îi omoarǎ aproape pe toţi şi el scapǎ de fiecare datǎ, clar e cel mai deştept din poveste. Şi cel mai deştept din poveste, ştiind cu ce imbecili are de-a face, se chinuie sǎ îi omoare…pe rând!!! De ce? De ce, când e mai simplu sǎ încuie naibii cabana şi când se culcǎ proştii sǎ le dea foc????
Mda. Mi se par mai acceptabile filmele de groazǎ cu pǎpuşi. Chestiile alea chiar mǎ sperie. Pe mine şi pe oricare pǎrinte. Ştiţi cum e sǎ calci pe jucǎrii noaptea când te duci la bucǎtǎrie sǎ îţi iei apa? Dacǎ sunt şi de-alea de chirǎie ai infarctul garantat. Iar bebeluşii pot lovi cu urǎ cu o jucǎrie, exact când eşti lipsit de apǎrare, când într-o mânǎ ai castronaşul şi în alta linguriţa, atunci te loveşte bestia, când o hrǎneşti, îţi aplicǎ letala….
Şi mai sunt filmele cu animale. Astea sunt, din fericire, rare…am vazut unul cu un ţap negru, Black Philip îl strigau, despre care toatǎ lumea a crezut, tot filmul, cǎ e dracul. Şi ghici ce? La sfârşit am aflat cǎ eraaaaa … chiar dracul….Minunat!! Încǎ douǎ ore din viaţǎ pierdute, bravo.
Şi cea mai mare nedumerire e de ce a fost nevoie sǎ îl inventǎm pe Dracula??? De ce,  când România în sine e un film de groazǎ? Vrei suspans? Ieşi în trafic în Bucureşti! Vrei thriller? Ieşi pe drumurile naţionale! Vrei sǎ fii terorizat? Fǎ-ţi o societate comercialǎ, se va ocupa ANAF-ul. Vrei bǎtaie? Mergi la miting! Vrei sǎ mori? Sunǎ la 112!