gbTE-AM CĂUTAT...


Te-am căutat, iubite,
În abisul jertfit,
Te-am căutat, iubite,
În floarea ce-a înflorit.

Te-am căutat, iubite,
În colț de lună nouă,
Te-am căutat, iubite,
În boabele de rouă.



Te-am căutat, iubite,
În stele și în sori,
Te-am căutat, iubite,
În grame de fiori.

Te-am căutat, iubite,
În note de viori,
Te-am căutat, iubite,
În game de culori.

Te-am căutat, iubite,
În marea-nvolburată,
Te-am căutat, iubite,
În piatra nestemată.

Te-am căutat, iubite,
În patima de glie,
Te-am căutat, iubite,
În focul de făclie.

Te-am căutat, iubite,
Chiar și în recviem
Și te-am găsit, iubite,
În veșnicul poem.


GRAI DE VERDE

Nu vă aşterneți pojghiță de gheață,
Pe roşul aprins menit să trezească
Poveştea nescrisă de albul din viață,
În grai de verde, dorind să-nflorească.

Lăsați-vă timpul să scrie răvaş,
La focul luminii ascuns de trecut,
Cu slove criptate din templul mayaş,
Sub steaua lui roşu veți fi renăscut.

În graiul de verde flacări se-nalță
Şi-n roşu aprins rescriem poveşti,
În piept înfloreste boboc de speranță,
Etern, primăvară în mine trăieşti.






DRAGOSTE FURATĂ

Ochii mei sunt torțe
Ce scapără un cer,
Răscolesc azurul,
Cu timpul efemer.

Pe-un colț de amintire
Aşteaptă-mă, că vin,
Să soarbem cu nesaț
Păcatul clandestin.

În râul nemuririi,
Să ne-adăpăm un vis,
Potolind dogoarea,
Din rugul neaprins.

Cu brizele rebele,
Ne împletim hamac,
Cu dorul din săruturi,
Iubite, eu te-mbrac.

Sub pleoapele albastre,
Să împărțim în doi
Iubirea neştirbită,
De fulgere şi ploi.

Plutind spre fericire,
În zarea-nsingurată,
Tu mire, eu mireasă
În dragostea furată.


ÎNTRE ALFA ŞI OMEGA

Sufletu-i o carte cu file de mister,
Labirint de arte, din cioburi de eter.
Dornic, levitează prin mii de galaxii,
Să primească darul ambroziei timpurii.
Corabia lui Isis o lasă ca tribut,
Şi primeşte-o viață - fantomă pe pământ.
Din catarge rupte, aduse de furtuni,
El îşi face scară, să iasă din genuni.
Se pierde într-un vis, în somnul neputinței,
Renaşte din abis, cu harul biruinței.
Ofrande el închină, în zbor de şoim hoinar,
Să nu fie-o umbră în focul din Tartar.
Pe altar, prinos - un totem cu stea -
Oferă veşniciei, din soarele lui Ra.
Şi sufletul devine un Alfa între sfinți,
Precum şi un Omega al celor adormiți.









LABIRINTUL

În odaia pãrãsitã,
Doar ecoul îți mai cântã.
Printre umbre rãtãcite,
Vorbeşti în cuvinte mute,
Lovind tâmplele-n secunde
De tic-tacuri reci, flãmânde.
Picurã sãrat din stele
Pe dureri ce-ți sunt zãbrele,
Îngrãdind margini de dor,
În oglinzile ce mor.
Candelabre tremurânde
Parcã-s arma unui gâde,
Te sfideazã de sub grinzi
Pe tãrâmul ce-l colinzi.
Colți de gheațã cresc din geamuri,
Se-mpletesc hidoase ramuri,
Şerpuind îți prind o gleznã,
Pe furiş te-nchid în beznã.

Şi te-nvãluie uşor
În zãpezile ce dor,
Din eternul labirint,
Fãrã firul de argint.





ÎN AMURG DE ANOTIMP

În umbra unei lacrimi te-am descoperit aseară,
Ți-ai făcut culcuș în patimi, înviind dorul de vară,
În tăcere m-ai iubit, sărutându-mi pleoapa udă,
C-un surâs ce-a răsărit într-o primăvară nudă.

Cu șoapta frunzelor târzii m-ai mângâiat pe tâmple
Și-n ecou de rapsodii doina inimii să-mi cânte,
În durerea din suspin mi te-ai împletit ascuns,
Cu montură de destin focul lacrimii ai prins.

În căușul mâinii tale, roua florilor o strângi;
În culori autumnale, setea dragostei mi-o stingi,
Iar în fiecare toamnă îți vei aminti în timp,
C-ai iubit cu foc o doamnă, în amurg de anotimp.


TĂCEREA CLIPELOR DE NEUITARE

S-a întristat pământul sub talpa plină de sudoare,
S-a-nnegurat azurul, de ceața ploii-n revărsare,
S-a așternut covorul de fire arse în brumare,
S-a lăsat în jur tăcerea clipelor de neuitare.

Adesea te odihnești la umbra gândului în floare,
Frămânți un boț de lut în mâinile fără vigoare,
Îți cari nevolnicia spre creste pline de rumoare,
S-a întristat pământul sub talpa plină de sudoare.

În urma unui rug aprins, vreascuri fumegă-n visare,
Rotocoale de nestins se ridică din uitare,
Umpli lacul dintre coaste cu albastrul de cicoare,
S-a-nnegurat azurul, de ceața ploii-n revărsare.

Îți dorești să-ntorci clepsidra, să-i ceri timpului favoare,
Să te lase să-ți rescrii pagini goale din anuare,
Dar perfid el te-amăgește și te prinde în vâltoare,
S-a așternut covorul de fire arse în brumare.

Ce-a rămas nescris rămâne o perpetuă chemare,
Retrăiești frânturi din vise printre lacrimi dulci-amare,
Răscolești cu ochii minții prin cenușa din cuptoare,
S-a lăsat în jur tăcerea clipelor de neuitare.

S-a lăsat în jur tăcerea clipelor de neuitare,
S-a așternut covorul de fire arse în brumare,
S-a-nnegurat azurul, de ceața ploii-n revărsare,
S-a întristat pământul sub talpa plină de sudoare.


ZARURI


Viața-n sine e un joc,
Arunci cu zaruri de foc,
Îți pui sufletul ca miză,
Să câștigi măcar o viză,
Să îți împlinești un vis,
Să-ți cladești un paradis.
De îți vin numere pare,
Îți faci casă, 'nchini pahare,
Porți solide-ți făurești,
Cu speranță tot pășești.
Dar zarul e păcătos,
Întoarce soarta pe dos,
Îți dă numere impare -
Dărâmi casa, spargi pahare,
Îți iei gândul de la viză,
Nu mai speri nici la remiză.
Sufletul, în decimare,
L-ai piedut, e nonvaloare.
Iar când vine șase-șase,
Totu-i ars și-un gol rămase.
Și rămâi cât vei trăi
O statuie printre vii.


VIS PLĂPÂND


Vaiet trist, pierdut, de liră
Îmi acoperă un gând,
Între clipe ce- mi urziră
Soarta visului plăpând.

Pe altoiul de speranță,
Mugurii se ofilesc,
Crivățul cu-a lui romanță
Îi îmbracă-n strai domnesc.

Dintr-un turn clădit din gheață
Ei privesc crângul pustiu,
Sunt străjerii de paiață
Sub veșmântul argintiu.

Și tânjesc după o vară
Rătâcită într-o toamnă,
În zefir de primăvară
Printre lacrimi strânse-n palmă.

Și-amintesc cu nostalgie,
Focul sfânt primit în dar
Îşi petrec în letargie
Zilele din calendar.


NOAPTEA DIN MINE


Am zburat cu aripi de ceară
În locuri străine, neștiute,
Unde dorul de tine mi-e vară
Și flăcări de iluzii pierdute.
Falena iubirii se zbate
Să-nchidă durerea-n falun,
Doar marea să-i fie abate
În turnul clădit de taifun.
Și valul să-i fie zbicerul
Ce-i duce simțirea-n apus,
Iubirea să-ncânte eterul,
Iar dorul să fie răpus.
Crăiasa albastră urzește,
Scântei de speranță unește,
Iubirea falenei sporește
Și noaptea din mine zidește.


MANTIA TA DE ZEU


Când pui mantia Ta de zeu
Pe păcatul de ateu,
Se-mbracă pământul nud
Într-un strai de verde crud.
Îngerii împletesc o zare
Cu miresme-amețitoare,
În licoarea de măslin
Ei pun florile de crin,
Inocența unui miel,
În surâs de ghiocel
Și-altoiesc copacii goi
În altarele din noi.
Colb de sub piciorul frânt
Și durerea din cuvânt
Le adună-ntr-un potir
Și le-aștern pe un papir.
De oferi o zeciuială,
Prinos din agoniseală,
Sufletu-ți zboară la zeu,
Din păcatul de ateu.


AI RĂMAS...


Ai rămas în nepăsare
La răscrucea unui ieri,
Îi ceri timpului iertare...
Ai ajuns, tot nicăieri.
Ai rămas proscris al vieții,
Ars de patimi neştiute,
Trubadur fidel al nopții,
Prins în umbră de cuvinte.
Plânge-ți lipsa de culoare
Ancorat în amintiri,
Într-un azi care te doare,
C-ai fost focul din priviri.

PENITENȚĂ


Te iubesc în necuvinte,
Într-o viață imperfectă,
Când iubirea zace-n minte
Cu o teamă predilectă,
Ce reflectă neputința
De a spune prin cuvinte,
Că tăcerea e sentința
Unui suflet prins în ținte,
Ce-şi ascunde inocența
De săgețiile-otrăvite,
Ispăşindu-şi penitența
De-a iubi în necuvinte.
TE SĂRUT...


Te sărut, iubite,
Sub cerul înnourat,
Sub ploaia care cade,
Pe-un trandafir uitat.

Te sărut, iubite,
Sub stropi de rouă fină,
Când soarele pândeste,
Sub streașina divină.

Te sărut, iubite,
În seri îngemănate,
Când astrul noptii scrie,
Cu slove înstelate.

Îți sărut, iubite,
Și demonii din tine,
Când îngerii împletesc,
Iubirea prin destine.


REVERIE


În abisul perlat, zgura unui suflet
ce-şi aşteaptă ceasul
când comorile se-mpart,
visează la magie într-o frântură de speranță, ca pe pana unui înger
să prindă o veşnicie.
Din noianul de dorințe îi rămăsese
numai una, ce-i mocnea în sufletul
aprins de Focul Sacru,
să zboare printre îngeri, pe cărări de lotus.
Şi-n chip de cais în floare,
spera să işi găsească  sufletul pereche,
doinind din lira lui o muzică straveche.