m act Platon spunea că „viața trebuie trăită asemeni unei piese de teatru”, dar pentru a putea ajunge la acest nivel trebuie să pășești ușor și firesc prin ea. Ne naștem cu un bagaj genetic mai mult sau mai puțin generos, drumul fiecărui individ este diferit. Un lucru la care avem acces cu toții, în mod egal, este educația primită în școală. Alfabetul, primii pași în lumea lecturii ne pot deschide orizonturi nebănuite. Pentru a putea juca „piesa”, e nevoie de cunoașterea textului, deci de lectură. Discutând despre universul lecturii, Immanuel Kant mărturisea: „O lectură plăcută este tot așa de folositoare sănătății noastre ca și exercițiile fizice”, ca și în celebrul dicton latin „Mens sana in corpore sano”. Cultivarea gustului pentru lectură reprezintă un factor esențial în dezvoltarea elevului, viitorul cititor. Acest lucru poate fi ușor de realizat de un profesor empatic și, pe deasupra, un fin psiholog. Profesorul nu trebuie să transmită informații, el trebuie să descopere latura umană, fină, artistică, să cultive și să îndrume un talent. Profesorul de Limba și literatura română are un rol greu, dar roadele muncii sale sunt extraordinar de dulci. Profesor fiind, a trebuit să îi învăț pe elevi „cum să citească”, mai întâi, apoi să le dezvolt gustul pentru lectură. Lectura școlară nu implică alte criterii de citire a cărții decât cele cunoscute. Trebuie însă formată deprinderea de lectură, deprinderea de a citi coherent, conștient și expresiv. Proces nu atât de dificil, pe cât de dificilă este menținerea acestei deprinderi în condițiile asaltului multor elemente în perioada studiilor școlare și mai ales după aceea.

Altfel, cititorul de vârstă școlară nu se va deosebi de cititorul adult, de arhetipul cititorului. Și el va fi implicat în actul lecturii cu întreaga sa cultură, cu mediul social în care trăiește, cu dispozițiile psihologice ale momentului. Gândirea autorului se va amesteca cu propria sa gândire. În decursul lecturii își va traduce în propriul său limbaj discursul care reprezintă rezultatul stărilor psihice ale altuia.  Și cititorul de vârstă școlară va fi capabil ca, pornind de la creația originală tipărită și asimilând-o, să-și creeze propria sa carte. Va afla că semnificația textului se naște în cursul actului de lectură. Cititorul de vârstă școlară trebuie să știe că actul lecturii, ca și faptul literar – opera este un act de opțiune conștientă și, deopotrivă, de angajare.
            E ușor de zis, uneori, mai greu de realizat dacă elevii se află într-un spațiu lingvistic aproape compact maghiar. Elevul știe să citească, dorește să învețe, dar nu poate comunica. Din nefericire, numai la ora de Limba română, aude și vorbește românește și încearcă să comunice. Munca este sisifică, de neimaginat. Aici profesorul trebuie să își testeze și să își depășească limitele. Din drag de elevii mei, începând din anul 2000 (de când predau la secția maghiară) am căutat soluții pentru a-i determina să le placă limba română. Spirit combativ și inventiv fiind am descoperit sensibilitatea sufletească firească inocenței copilăriei. Am început cu lectura expresivă, asumându-mi rolul fiecărui personaj din narațiuni, i-am îndrumat înspre cântece, pe versurile cărora lucram atât noțiunile de vocabular, cele de gramatică, până la comentariul textului. Nu m-am oprit aici, i-am urcat pe scene (în 2011, eleva Kovacs Beata – clasa a XI-a – a obținut locul al II-lea la Festivalul Național „Toamna baladelor”, la București, cu melodia „Nebun de alb”). Au urmat alte premii, spectacole și tot în acel an am înființat o mica trupă de teatru. Vorbeau românește, era minunat! Scopul acțiunilor mele artistice era atins.
           Gabriel Sundukyan spunea că „teatrul este, și el, un dascăl de la care putem învăța multe”. Da, acest „dascăl” i-a învățat pe elevii mei românește. Văzându-mi deschiderea spre sufletul lor, elevii mei au cerut un opțional în limba română: TEATRU. Am cooptat elevi din diferite clase de gimnaziu, astfel că, în 2017 am participat la Festivalul Interjudețean „Confesiuni despre artă și viață”, de la Sărmaș, județul Harghita, obținând Premiul pentru originalitate, cu dramatizarea schiței lui Caragiale, „Vizită…”. La acest festival au participat trupe de teatru numai de la secția română, noi am fost singurii de la secția maghiară și… am reușit să urcăm pe podium. Am continuat aceste lucruri frumoase, trupa primea noi membri, copiii erau mândri, eu fericită. Am reușit să îi apropii de dulceața limbii române, să îi determin s-o iubească. I-am învățat colinde românești, cântece, am scris o piesă pentru ei și voi lupta în continuare cu invidii și prejudecăți. Am demonstrat că se poate.
         Federico Garcia Lorca afirma că: „Teatrul este poezia ce se desprinde din carte și devine omenească”. Da, e poezie, e omenesc, e spirit, e trăire și sensibilitate, în cazul meu și al elevilor mei, e VIAȚĂ.
         „Teatrul este comunicarea ridicată la rangul de artă” (D. Delcă). Elevii mei au început să comunice facil în limba română, și-au descoperit un alt drum, au simțit talentul din ei, au învățat românește.