Daniel Marian Calaretul Coperta Cu text 1             Încă de la copertă Daniel Marian ne anunță că îl doare în virgulă de preceptele unei societăți, pe care el, la cele 55 kg pe care le posedă conștient, o consideră extrem de cutremurătoare. El este un sublim care nu poate ține cont de absolut nimic. Pentru el, moartea și viața au aceeași esență. Libertatea de exprimare de care dă dovadă acest poet nonconformist ne animă speranța că viața prin poezie poate fi trăită și altfel.
             Dacă vrei să găsești niște repere care să te apropie de planul lui de manifestare trebuie să te cheme Sisif.
             ”nu te preocupa cu lumina
               ea vine de la sine și pleacă
               doar cât să facă drumul înapoi
               aici e cald uscat și bine” (aici e locul de tine).
             Comparațiile devin contradicții ”să-ți plimbi aripile ca pe evantaie”, atunci când realizezi că singura certitudine se rezumă la plus infinit. Metafizica îngerilor o spală cu un 40 bahic.
             ”de câte ori sunt înger și asta
               se întâmplă de câte ori beau
               cele patruzeci de pahare”.
             Ca un nebun romantic ce sunt am căutat iubirea în poeziile acestui ”picat din alte ceruri”. Și surpriză! Am găsit o ”alină” care se pare că este punctul lui nevralgic (Ahile ar fi fost gelos).


             ”La porțile tale alina
               sărutul îngheață de așteptare”.
              Nici nu știu dacă e vie sau e doar rodul imaginativ al unui ”plecat prin univesuri”, deși în poezia ”un foc de paie ilustru” acel ”să-ți cobori trupul din nori” te bagă în ceață.
              Oricum ar fi această alină este sinonimul unei iubiri intimidate. Dacă ar fi să îl crezi el s-a născut din zbor și liniște, din nemurirea unui netimp în care Dumnezeu a picurat o clipă de genialitate ce parcă nu este înțeleasă de specia umană.
              ”pe când să mă nasc
                înnebunisem
                Doamne e prea mult
                asta e crimă
                să îmi iei mie
                veșnicia și
                s-o-mparți
                pe coclauri
                și mai ales
                s-o vadă toată lumea” (Veșnicia-n pielea goală)
                Așa cum veverițele au născut recent veverițe dacice așa și această ”alina” devine o teorie a iubirii neîmpărtășite, ”drag alina”, ”luminițele alinei” ”alina turbată”.
                Acest suflet se ascunde în povești, focuri, zbateri și în El...făcătorul de pace.
                Dacă ar fi descoperit dintr-o dată ar deveni extrem de transparent astfel că ceva din instinctul lui neprimar îl obligă să ne arate doar disparații menite să ne lase însărcinați cu semne de întrebare.
                 În poezia ”Ai fost și tu odată treaz”, Daniel Marian încearcă să ne arate o altfel de realitate. (bine că sunt scriitor SF)
                ”ai văzut tu
                  masă pătrată și
                  mai ales
                  cerc rotund?
                  nu, tu ai văzut
                  masă rotundă
                  și cerc pătrat”.
                 Nici nu vreau să cred că poate să îl contrazică cineva deoarece universul sau universurile sale sunt unice și irepetabile.
                 ”am probleme de echilibru
                   deoarece încăpățânatu-mi trup
                   calculează atmosfera
                   pe unde ar trebui să fie
                   între munte și mare” (trebuie că sunt o pacoste amețită).
                  Nici eu nu mă consider muritor(nebun?), dar nu vreau ca acest prieten cu suflet de trubadur să îmi cânte de leagăn sau prohod sau să mă electrocuteze pentru a mă ține treaz. De ce?
Fiindcă poetul remarcă nu atinge, ucide dar nu omoară, înjură dar nu jignește, satirizează subtil și râde mascat. El are o maternitate de versuri în care până și neologismele au un farmec aparte.
Pentru a înțelege acest ”minunat, bun de legat” îți trebuie ceva zile face to face.
                  Acesta este secretul curajului meu!