dinaNimeni nu e mai de invidiat (în sensul pozitiv, bineînțeles) decât cineva care, într-o viață de om, a avut posibilitatea să cunoască mii de semeni, indiferent de vârstă, sex, rasă ori profesiune, întâlniți în toate mediile sociale, politice, economice sau culturale. Acesta este ȘTEFAN STAN, jurnalist de vocație încă de când a depășit vârsta majoratului, cel care a înțeles, chiar de la debutul său în mass-media, că această îndeletnicire nu este una oarecare, ci este cea care solicită respectarea adevărului, obiectivitate, conștiinciozitate și, mai ales, responsabilitate pentru cuvântul scris.
    Cele peste patru decenii de jurnalism au făcut din Ștefan Stan unul dintre cei mai reprezentativi gazetari ai vremii contemporane, activitatea sa desfășurându-se, începând cu anul 1976, atât în presa locală („Teleormanul”), în presa națională („Scânteia”, „Adevărul”), cât și în calitate de corespondent al Agenției Naționale „Rompres” și, ulterior, „Agerpres”, al Societății Române de Radio („Radio România Actualități”, „Antena Satelor”), continuând, și după pensionare, colaborarea la ziarele și revistele actuale din județul Teleorman.
    Până de curând, eu nu citisem primul său volum publicat în anul 2015, dar, după ce autorul mi l-a oferit, mi-am dat seama că Ștefan Stan stăpânește caracteristicile stilului jurnalistic, având în plus o calitate deosebită, aceea de a aborda un eveniment, de a prezenta o persoană/personalitate, un aspect al activității cotidiene nu numai cu rigoarea pe care o presupune limbajul de specialitate, ci și prin câteva elemente ale implicării afective, emoționale, remarcabile prin tonul selectat, precum și printr-o variație stilistică proprie, la toate acestea adăugându-se gradul înalt de stăpânire a unei strategii persuasive vizând fie rațiunea, fie afectivitatea.


    Iată că, la patru ani de la apariția primului volum, Ștefan Stan recidivează și ne încântă cu un al doilea purtând același titlu, „Jurnalist în meandrele actualității – oameni, locuri, evenimente”, publicat la aceeași editură, „Tipoalex”, care funcționează, cu succes, de atâția ani, în reședința județului nostru.
    Ca și cel dintâi, și acesta este structurat în câteva capitole strâns legate de conținutul articolelor inserate. Într-un fel de argument, „În loc de prefață”, autorul își reiterează profesiunea de credință considerând că „valorificarea în continuare a experienței gazetărești de teren” s-a aflat la originea unor „simple însemnări de reporter” în care a surprins cele văzute și trăite, adică „oameni, locuri și întâmplări care reprezintă finalmente istorie”, o istorie „adevărată, nefalsificată”, în fond „faptul de viață”, selectând din bogata sa arhivă doar „consemnările care să poată rezista timpului”.
    În câteva pagini grupate sub titlul „Post scriptum la volumul I”, Ștefan Stan reproduce ecourile lansării acestuia în presa vremii, punctele de vedere ale unor participanți la aceste întâlniri, dintre care am reținut pe cel al scriitorului roșiorean Iulian Chivu, potrivit căruia „cartea[…], pe lângă valoarea ei de cronică a vremii sale, bogat ilustrată cu evenimente judicios selectate din spațiul lui de competență, este un neîndoielnic eșantion de diacronie stilistică în presa românească[…] și relevă cel puțin o mutație conceptuală în jurnalism”. La fel, scriitorul de origine teleormăneană Ștefan Mitroi, consideră că, pe lângă apartenența la literatura jurnalistică, volumul este „o carte de dragoste”, sentimentul fiind al „unui jurnalist pentru profesiunea” sa, dar și „pentru lumea din jur” și „față de limba română”, din moment ce ea, cartea, „trădează o afectuoasă grijă față de așezarea cuvintelor în propoziții și a propozițiilor în pagini”.
    Cel mai întins capitol, „Gazetar în lumea cărților”, ne revelează nu numai un jurnalist participant la evenimentele literare de răsunet, ci și un împătimit al lecturii, bucuros, fericit și, totodată, onorat de posibilitatea de a cunoaște scriitorii reprezentativi ai literaturii române (cum a fost, de exemplu, Nichita Stănescu, în perioada studenției), jurnaliști, istorici, oameni de cultură, artă și sport (în jur de 20), dar și prozatori, poeți, critici și istorici literari teleormăneni (peste 25) și cărțile acestora, la a căror lansare a participat, reproducând dedicațiile oferite de toți autorii, notând, de multe ori, și câte o apreciere personală, fie asupra cărții, fie asupra autorului, fie asupra omului în spatele căruia se află scriitorul.
    În aceeași tematică se înscriu multe dintre amintirile jurnalistului cuprinse în capitolul „Evenimente mari, evenimente mici” în care face aprecieri asupra unor reviste literare, culturale, de artă din Teleorman, cu apariții permanente sau temporare, despre expozițiile din cele mai diverse domenii, de la cele de artă, la cele numismatice ori de documente istorice, excelente fiind cele din cadrul Muzeului Județean Teleorman cu o tematică extrem de diversificată, articolele respective datând încă din deceniul al optulea al secolului trecut până în zilele noastre. Nu omite nici participarea la excepționalele evenimente teatrale, remarcând prezența, în Alexandria, a unor monștri sacri ai dramaturgiei românești, precum Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani cu spectacole care au încântat inimile teleormănenilor. De asemenea, Festivalul „Ideo Ideis” este apreciat ca o manifestare de mare impact educativ în rândurile tinerilor, cu precădere al liceenilor, deoarece încearcă să reînvie o tradiție alexăndrineană din veacul trecut, rememorând perioadele când  dascăli inimoși puneau în scenă texte dramatice, printre aceștia aflându-se și tatăl său, un mare îndrăgostit de teatru și de jocul actoricesc. Semnificative sunt și articolele dedicate interpreților de excepție ai melosului popular originari din Teleorman, precum Liviu Vasilică, Floarea Calotă sau Florin Ologeanu.
    Desigur că volumul conține și articole referitoare la viața politică, economică și socială, atât din perioada de dinainte de 1990, cât și din perioada postrevoluționară. Poate că era bine ca acestea să fie grupate într-un capitol special și în ordine cronologică, pentru ca cititorul să realizeze schimbările din societate și din mentalitatea unora dintre cei care au condus județul sau localitățile lui. Ceea ce se observă ușor este că jurnalistul n-a fost unul aservit regimului de tristă amintire, chiar dacă, pe ici, pe acolo, mai apare limbajul de lemn specific, de altfel obligatoriu la vremea respectivă. Totuși, chiar și în articolele de dinainte de 1989, pe lângă informația exactă, apare și o sugestie, ca s-o numesc astfel, privind rezolvarea unor inadvertențe constatate într-un domeniu sau altul (mai ales în agricultură) de către principalii actanți ai fenomenului negativ, ceea ce evidențiază faptul că jurnalistul de implică, totuși, afectiv, când este vorba despre binele oamenilor.
    Lecturând cartea lui Ștefan Stan am trăit un veritabil regal spiritual, volumul aparținând unui jurnalist ajuns, așa cum spunea poetul Florin Burtan, redactorul-șef al revistei „Caligraf”, la „o vârstă emoționantă, întemeiată pe talent și cultură, pe pasiune și dragoste pentru Cuvânt și Rostire[…], pe respect pentru adevăr și constantă prețuire față de cei cărora li se adresează” și, ca oricare cititor de  vârstă înaintată, am retrăit multe dintre evenimentele surprinse de autor în lucrarea sa.