simeanu E neîndoielnic: unde-i Mălăele, este comedie. Haioasă, spumoasă, sigur savuroasă. Da` și poezie dintr-a mai aleasă. Nichita, Brumaru fiind două nume și mâine vestite. Ale căror versuri le-a inclus deștept într-un one man show. Superrecital ce îl reprezintă și îl definește. Ca actor de vârf, în zilele noastre. Născut, nu făcut, pentru munca asta perfect conceput. Comicu` țâșnind din el natural. Ca și versu` fain, rostit ideal. ”Sunt un orb” confirmă –  pentru-a câta oară? – al său cert talent. Fără vreun pic de decor, Horațiu, pe scenă singur, recită tulburător. Răscolindu-ne de zor cu al strofelor fior. Ori făcându-ne să râdem dacă umblă la umor. Inteligent, evident, totu` cu tâlc suculent. În minte și în suflet intrând astfel deplin. Păcat că melanju-i vrednic și subtil îi este cam scurt. Meritând, socot, până-n zori să ție. Și, cu alt prilej, mai larg să ne-mbie...