Lucrul să-mi duc la sfârșit ...

Vin cuvintele grămadă,
Gătite ca de paradă
Și de nu le iau în seamă,
Îmi zic, printre dinți, de mamă.
Unul cu priviri mioape,
Mi-a lăsat strofele șchioape.
Altul ce din file-mi cade,
Îmi vorbește în șarade.
Unul mic, monosilabic,
Șovăind impardonabil,
Nu vrea să stea pe hârtie

Și se duce pe pustie.
Altul sterp și nesfârșit,
Stând pe-o filă lăfăit,
Nonșalant a chicotit.
Cum încerc s-adun destule,
Îmi vin cele somnambule
Pe care, cum nu-s deștepte,
Le înlătur ca inepte.
Cele bune, naiba știe!
Au plecat în sihăstrie,
Iar condeiul meu le roagă,
Sperând că nu-s într-o doagă,
Să se-ntoarcă negreșit
Lucrul să-mi duc la sfârșit:
Ori să le-aștern pe hârtie,
Ori mă las de meserie! ...


Te strig

Te strig, imensitate a sufletului meu,
În primeniri de ziuă să mă renaști din rouă,
Fă inimi rânduite să cânte amândouă,
Ca-ntr-un acord frenetic al lirei lui Orfeu!

Te strig, intensitate a dorului nebun,
Deschide-ți larg fereastra spre limpezite ceruri
Și din seninul bolții înșiră-mi giuvaieruri,
Cu care-aș vrea destinul iubirii să îmbun!

Te strig, nemărginire a timpului hapsân,
Întoarce iar clepsidra și slobod lasă ceasul
Și-n contopiri divine, când ni se-nalță glasul,
Așterne-mi infinitul sărutului pe sân.


Lași în urma ta mireasma

Lași în urma ta mireasma
Florilor de azalee,
Îndrăgita mea femeie
Și mai sfântă ca agheazma.

Unde calci, răsare iarbă,
Ce-a ieșit cu greu din lutul
Ce sărută azimutul
După lâncezeala-i oarbă.

Cerului i-ai smuls albastrul
Ochii-ți dulce scânteiară
Inima-mi înfiorară
Sânii tăi ca alabastrul.

Mi-ai stârnit în piept șuvoaie
De dorinți neîmplinite,
Ce de patimi răvășite
În odaia-mi se despoaie.

În tumultul și târziul
De porniri dezlănțuite
Și de pofte amăgite,
Alungatu-mi-ai pustiul.


Cuvântul meu
  - Sonet -

Cuvântul meu, în calma lui candoare,
Ca pe o clapă de pian străveche,
Îmi scrie-o partitură nepereche
Ce-așteaptă o-nțeleaptă descifrare.

Cernitele consoane-s mult prea triste,
Dar din străfunduri izbândesc vocale,
Ce-nchină scrierii, de preț pocale,
Pentru-ntregiri de sens antagoniste.

Curg pașii lor pe palidele file
Și răsuflarea lor la viață-mbie.
Proorociri de antice sibile,

Le-au deslegat din corzi de apatie
Și azvârlind veșminte infertile,
S-au contopit în mări de empatie.