antFRÂNTURI de IUBIRE
 
Iubirea e deprinsă mereu
dintre flori de destin
și fiori de lumină
 
Iubirea e poemul în care
tăcerea se cristalizează
în lacrimile-rugă
 
Iubirea e mai mult ca suferința
după care sufletul veghează
stări de lumină


 
Iubirea e bucuria de A Fi
după frumuseți efemere
tristețe-amar-durere
 
Iubirea e partea de infinit
prin care visele ard
metafore de alt destin
 
 
 
FLOARE de DOR și de LUMINĂ
 
Mereu fugim de noi înșine
printre pagini de viață
între iubire și speranță
 
Urmăm trufia, apoi îndoiala,
crezând că putem fi mai buni
mai frumoși la suflet prin poezie
 
La pândă de efemer
prindem lacrimile din presfărâmare
între metaforă și rimă
 
Captive gândurilor pure
viețile noastre orbesc
de-atâta dor de poezie
 
În suflete de îngeri
iubirea se revarsă poezie
floare de dor și de lumină
 
 
 
ÎMPREUNĂ
 
Ne luminăm cu visele promise
în templul poeziei
împreună metaforă
 
Aripile noastre ard în zbor fecund
exil și împărăție
împreună același destin
 
Ne veghem înaltul
captivi în nesfârșire
pururi împreună iubire
 
Nu mai avem dreptul la efemer
tot ce ne înconjoară e aur și strălucire
împreună suntem mai bogați cu noi înșine
 
Culpabilizând viața în efigii de dor
în fiecare întoarcere același unic destin
pururi împreună iubire iubire iubire
 
 
 
VASTITATE în DOI
 
Dor fără întoarcere
lacrima mea plânge în lacrima ta
nemângâiere
 
Dor închis în ziduri fluide
peste tot doar remușcări
exil și trufie
 
Dor revărsându-se oriunde
numai în inima ta nu
numai în inima mea nu
 
Dor prins în capcane
sângerând visele obsesiv
între nemargini și cicatrici
 
Dor fluid în esența poeziei
vastitate în doi versurile
topindu-se între rime lacrimile
 
 
 
PRE-SFĂRÂMARE
 
Dincolo de iubire
e camera goală
îngerii orbi în neliniști
 
Pe mine nu mă mai așteaptă
niciun contur de lacrimă
nicio îmbrățișare de bun venit
 
Dincolo de iubire
e lumânarea aprinsă pe masă
și razele se sfărâmă întrânsele intim
 
Peste mine atâta durere se așează
încât și roua se surpă
în miezuri de flori moarte
 
Dincolo de iubire
e sfâșiere lăuntrică
întunericul tot mai aproape
 
 
 
REFUGIU printre ABISURI și VISE
 
Sfârșesc continuu privirii tale
lacrimile martire
între ce va fi și ceea ce a fost
 
Printre arse petale
efigia toamnei strălucind
a dor și a așteptare
 
Mai mult ca nesfârșirea
nesfârșire mie îmi ești
cu stele în palme sângerând
 
Ne ascunsem fiecare în inima celuilalt
și ne jucăm cu sentimente incerte
și cu vise indecise
 
Abisuri vor fi în curând
ardente vii cotropitoare
esență între trufie și nerăbdare
 
 
 
METAMORFOZELE  SPERANȚEI, I
 
Ziduri de efemer
entropia îngerilor
cauterizând
 
Amenințată cu trufie
în suferință trădând
lacrima
 
La marginea absenței
starea martiră
în elongații
 
Speranța căutându-și contur
în miezuri
fără esențe
 
Sângele se zbate și țipă
sub măștile singurătății
celălalt eu
 
 
 
METAMORFOZELE  SPERANȚEI, II
 
Speranța se dimitizează
continuu
în stări martire
 
Praguri de rouă
se dizolvă spre înalt
posesivă trufie
 
Speranța ne amenință
cu poezie și rănile ei
cu noblețea viselor
 
Petale de îngeri
sângeră în triumf
ezitând clipele încă
 
Speranța se zbate
în zboruri pierdute
fără de aripi și certitudini
 
 
 
 
(din Constantin ANTON – „Frânturi de Destin” ,
ediţie limitată pentru colecţionari
și iubitori de aforisme și de cugetări,
Colecția Ideal și Puritate, nr.5,
Editura StudIS, Iași, 2019)