pl3Pereţii odăii lui Dragoş sunt împodobiţi cu picturile fratelui său mai mare, Sorinel Săbiuţă. Învaţă la Liceul de artă din oraş. Pe peretele din faţa ferestrei, de unde se poate vedea livada, grădina, pădurea, gârla şi satul întreg, mama a aşezat o oglindă de formă ovală unde, în fiecare dimineaţă, Soarele răsărit pe colină, se strecoară cu faţa îmbujorată, tiptil, tiptil, până la fereastră. De fiecare dată de cum îl zăreşte, Dragoş îl întâmpină vesel, strângându-l în braţe, asemănându-l cu chipul bunicului!
          - Bună dimineaţa, Măria ta! i se adresează Dragoş, aşa cum obişnuieşte să i să-i zică bunicului considerându-l cel mai cumsecade Împărat şi Voievod al tuturor copiilor din această parte de lume.
          - Bună să-ţi fie inima, Crăişorule, stăpân harnic şi înţelept peste toate împărăţiile florilor şi livezilor. Şi peste ţinutul pădurilor de mesteceni şi brazi de dinspre apele Bistriţei şi ale Ozanei, cea limpede şi frumos curgătoare, cu maluri din tufe de fragi şi faguri de miere. Unde, seara, stelele se cuibăresc în prichiciul caselor să se joace cu motoceii prinşi de mama la prichiciul sobei şi să le spună copiilor, povestea ,,Pupezei din tei” a lui Nică a Petrei şi a Caprei cu trei iezi cucuiaţi!
          În zilele când  Soarele  nu mai are cum să răsară rămânând ascuns în vizuina norilor năzuroşi şi întunecoşi, Dragoş, rămas singur în casă, se aventurează  să hoinărească peste tot, după pofta inimii, întrucât atât cerul, cât şi pământul, le poate vedea răsfrânte în oglinda ovală, fermecată de pe perete.


          - Uite, casa bunicului de peste drum, zărită prin fereastra deschisă în oglindă, pare un palat strălucitor de cleştar cu cerdac şi stâlpi sculptaţi de-o mână meşteră cu acoperiş ţuguiat năpădit de iederă şi trandafiri!
          În celălalt capăt de zare, se vede  livada, stupina şi columbarul! Merii şi cireşii în floare seamănă la chip cu miresele zâne! Adună din floare în floare şi Soare răsare, nestematele: fluturi şi gâze în pumni!    
          Numai pădurea din zare îşi legănă-n ramuri tânguitoare mlădiţele tinere stelele cerului şi verdele crud chemându-şi păsările călătoare să se întoarcă la cuiburi!
          Băiatul oftează trist. Îşi întoarce faţa spre fereastră şi cercetează atent zarea cernită şi colina acoperită de nori neguroşi să vadă unde s-a ascuns soarele, întârziind să se mai privească în oglindă.
          Se împlinise o săptămână de când nu-i mai zărise chipul.
          ,,Of, Doamne, oare ce s-o fi întâmplat cu el!? Nu cumva a rămas pe cealaltă parte a pământului, ademenit de copiii de acolo şi a uitat la noi să mai răsară!? ” - îşi zise în sinea lui băiatul, încruntându-şi cu amărăciune sprâncenele. Dar, deodată,  zăreşte mişcându-se ceva în spatele unei tufe de trandafiri japonezi. 
Apar nişte urechi lungi şi ascuţite, apoi botişorul umed a unui Iepure mustăcios, gâfâind de parcă l-ar fi alergat o ceată de zăvozi năzuroşi. Îi priveşte cu mirare chipul băiatului. Dragoş tresare, văzând arătarea speriată din faţa lui. Pentru ca apoi, înveselit, să-l întrebe:
          - De unde ai apărut aşa, dintr-o dată, Iepuraşule? Nu cumva te-a trimis la mine Soarele cu vreun răvaş să-mi zică de ce a uitat de atâtea zile să mai răsară în satul nostru de pe colină!?
          La auzul vorbelor băiatului, Iepuraşul se fâstâci, de parcă s-ar fi făcut vinovat de ceva anume.
          - Să ştii că am venit nu chiar…. întâmplător. Am străbătut potecile dinspre pădurea Soarelui răsare! Mi se făcuse un dor nebun de ducă! 
          - Am bănuit eu că el te-a trimis. Nu aveai cum să pici aşa din senin, tocmai acum, când Măria sa a uitat să mai răsară! Nu te înfricoşa şi pofteşte în odaia mea să vorbim mai pe îndelete.
          Iepuraşul, încurajat de vorbele şi semnele de prietenie ale băiatului, se învioră pe dată şi, după ce a ţopăit de câteva ori, ateriză pe pervazul ferestrei şi de aici pe o scoarţă vârstată, moale şi primitoare ce acoperea duşumeaua odăii  unde sub masă dormita, făcut covrig, Azorel. Stătea în faţa băiatului nemişcat, smerit, iar acesta îi mângâie cu palmele, prietenos, urechile şi blana mătăsoasă. Prinzând curaj, ţopăie vesel şi apoi sare pe sofa găsindu-şi locul lângă Riţa veveriţa. Aceasta, făcându-o pe gazda, îl servi cu alune şi morcovi proaspeţi scoşi din grădină, dintr-un coşuleţ mic şi rotund împletit din papură verde. Dragoş s-a aşezat şi el alături de Iepuraş.
          - În calitate de gazdă îmi revine obligaţia să mă prezint!
          - Nu este nevoie. Îţi ştiu numele din vara trecută. Mi l-a spus Soarele! Răsărise să-şi privească chipul în oglinda din odaia ta! Mi-a zis că tu eşti Dragoş, crăişorul florilor şi livezilor  acestei mari împărăţii.
          - Adevărat! a răspuns mirat băiatul, bucurându-se că Măria sa nu-l uitase. Pe tine, cum te cheamă, Iepuraşule!?
          - Pe mine mă cheamă Săndel Haiducul.
          - Ai un nume destul de frumos. Dar, ia  spune-mi, cine ţi l-a dat? Nu cumva tot….
          - Dacă vrei să ştii, acest nume mi l-a dat mama şi tata. Măria sa Soarele îi considera haiducii pădurilor şi codrilor de aramă! Deci, cum se spune, numele l-am primit moştenire din moşi strămoşi                                          - de aceea sunt mândru de el.
          - Până să ajungi la mine pe unde ai hoinărit?
          - În zori, m-am dus, la izvorul din vale să-mi spăl ciuboţelele roşii pe care mi le murdărisem de lut. Dar, după ce am isprăvit, din cer a căzut un bour negru gata - gata  să mă ridice în coarne! Am fost nevoit să-mi i-au tălpăşiţa haiduceşte, pierzându-mă hăt departe în zare.
          - Şi pe urmă unde te-ai mai dus? îl ispiti din ce în ce mai curios băiatul să se convingă de ce-i în stare Haiducul.
          - Pe urmă, am urcat un deluşor înfrunzit de mesteceni pe o cărăruie poznaşă care duce drept în livadă. În apropiere era o grădină plantată cu morcovi şi varză în straturi lungi înconjurate cu flori de narcise. Îmi făceau de departe cu ochiul. Am poposit apoi lângă tufa de trandafiri japonezi din faţa ferestrei tale să ascult cum pe garduri cântă cocoşii de ziuă.
          - Ştii de ce câtă cocoşii, Haiducule?
          - Asta le este menirea lor, să cânte! răspunse Iepuraşul, mirat că băiatul i-a pus, fără noimă, o asemenea întrebare.
          - Mai precis îţi spun eu de ce cântă! îşi cheamă Soarele care a întârziat să mai răsară pe colina noastră din sat!
          - Adevărat!? Uite, că la asta, nu m-am gândit, cât de haiduc sunt eu! zice urecheatul mângâindu-şi mustăţile şi bărbia roşcată cu lăbuţele durdulii.               
          - Îmi pare bine că te-am cunoscut. După cât de inimos eşti, ai putea să-mi fii de folos. Aş vrea să-mi duci un mesaj unei persoane dragi căreia nu i-am văzut chipul de câteva zile şi de care îmi este dor! Prin toate locurile pe unde hoinăreşti, nu se poate, să n-o întâlneşti undeva.
          - Sunt onorat că-mi încredinţezi o asemenea frumoasă misiune. Voi fi un mesager de încredere!
          Dragoş scoase dintr-o casetă sculptată din lemn de mesteacăn, un medalion rubiniu din fildeş sub formă de inimă pe care era încrustat un chip luminos cu plete albe ca neaua. Semăna cu un zeu coborât dintr-o frescă de demult păstrată în casa bunicului pe colţ în loc de icoană.
          - Uite, îţi dau însemnul acesta să-l dăruieşti Soarelui! Este podoaba pe care bunicul mi-a lăsat-o drept moştenire de preţ, în numele celor mai iubiţi pământeni ai acestei împărăţii!
          Haiducului parcă nu-i venea să creadă că ţine în palme un asemenea tezaur. Se înfioră simţind cum lumina îi arde privirile. Şi Iepuraşul s-a grăbit să-i îndeplinească dorinţa.
          Dragoş l-a privit îndelung escaladând în galop depărtările, iute ca gândul până când s-a pierdut în zarea roşiatică de pe colină. Ducea cu el un mesaj de preţ!
          A doua zi, când s-a trezit băiatul, odaia era inundată de lumină, iar din oglinda de pe perete îi zâmbea chipul bunicului. Venise o dată cu Soarele!
          - Bună dimineaţa bunicule!
          - Bună dimineaţa craiule!
          - Bună dimineaţa Măria ta!
În timp ce bunicul îşi strângea nepotul la piept, chipeş, Soarele se bucura maiestos risipindu-şi purpura razelor răsfrântă-n oglinda din perete!...