diSatul bunicului se află căţărat pe-o colină înconjurată de grădini şi livezi, aproape de apa Moldovei. În fiecare an, îmi petrec vacanţele aici, unde mi-am făcut mulţi prieteni de la care am învăţat lucruri de mare preţ. De pildă, în primăvara aceasta m-am împrietenit cu doctorul veterinar Săbiuţă Sorin. Seamănă la chip cu tata, blond, ca un spic de grâu dolofan cu plete sărutate de vânt, iute şi priceput la multe.
          M-am nimerit într-o seară, când, la ferma de vaci, o văcuţă roşcată, cu câteva pete albe aruncate, parcă la întâmplare, pe grumazi de o mână ghiduşă, semănând cu un bulgăre de zăpadă, se străduia să aducă pe lume un viţeluş atât de drăgălaş şi jucăuş pe care n-am să-l uit niciodată. Era leit maică-sa de la care împrumutase nu numai petele albe, dar şi steluţa aceea albă din frunte semănând cu un luceafăr de seară.
Şi, pentru că purtam în permanenţă în buzunar un şnur cu canaf roşu pe care mi-l împletise de ziua mărţişorului bunicul,  l-am agăţat de gâtul firav al fiinţei abia aduse pe lume.
          - Văd că te pricepi, băiete, mi s-a adresat într-un fel anume domnul Săbiuţă. Ai putea să ajungi medic veterinar, aşa, ca mine. Mâine, poimâine îmi vei putea lua locul. Gospodarii din satul nostru au nevoie de oameni harnici, pricepuţi şi de ispravă ca tine!  


           Cuvintele acestea, vă daţi seama şi voi, au însemnat mult pentru mine mi-au încălzit sufletul şi inima făcându-o să bată mai iute în piept: tic, tic, tic!
    Dacă în clipa aceea m-aş fi privit în oglindă aş fi putut observa cum de emoţie mi se îmbujoraseră obrajii trandafirii.
         - Dacă tot m-ai ajutat să-l aduc pe lume, îi suntem datori amândoi, să-i punem un nume! 
          Când domnul Săbiuţă a rostit aceste cuvinte, i-am văzut ochii albaştri micşorându-i-se de parcă ar fi zărit în celălalt capăt al cerului o luminiţă de aur, divină, asemenea unui nou răsărit al soarelui pe colină.
           - Dacă ar fi după mine, i-aş da numele meu! Să-l botezăm, Onu!
           - Ia te uită ce minunat nume! Cât de doctor sunt eu, la asta nu m-am fi putut gândi.
          - Mie domnule Săbiuţă mi-a fost foarte uşor să-i dăruiesc numele meu.
          - Asta aşa este, numai cei ce ştiu să iubească cu adevărat şi să preţuiască vietăţile din jur şi frumuseţile din natură, aceia, cât vor exista şi oriunde se vor afla, li se vor întoarce îndoit sau întreit tot atâta preţuire şi iubire de care fiecare om are nevoie.
          - Odată cu numele meu, îi dăruiesc şi inima să bată alături de a lui!
          - Atunci când îi voi rosti numele ,,Onu” în numele lui va fi şi inima ta. În piept vor bate două inimi prietene care se iubesc.
          Când am ajuns acasă, bunicul mă aştepta în pridvor, Văzându-mă, m-a ridicat voiniceşte spre soare şi a rostit cu mândrie: ,,Prinţul bunicului, mândră floare!” M-am bucurat mult că bunicul mi s-a adresat astfel, de unde să ştie el că strânge în braţe două fiinţe cu două inimi în piept.   
          În seara aceea am adormit fericit mai înainte să-i ascult sfârşitul poveştii bunicului. Am visat că ajunsesem medic veterinar!...