mshHipnoze (traducere Cristina Berinde)

1:
În fiecare oraș
de pe pământ
văd chipul ei în mulțime
unele femei devin mai fermecătoare
printre oameni.

2:
De fiecare dată când te văd
cu tălpile goale
urlu în cea mai zgomotoasă tăcere:
oh timpule, oprește-te!
câtă frumusețe...



3:
Fiecare femeie atinsă de focul meu
a dorit să se întoarcă
dar...
fluturându-și umbrele.

4:
Nici o poezie nu iese din vânturile reci ale inimii mele
câtă vreme sufăr atârnând deasupra
cheii noastre absente
și cum ar putea cântărețul să cânte
când cortinele tristeții sunt trase
dacă una din ele se înmoaie
cealaltă seacă.

5:
Nu știu despre ceilalți poeți
dar eu mi-am aruncat poemul în vânt
așteptând în stația vieții
iar vântul m-a împresurat ca într-un inel
aruncându-mă în spațiu.
Nici un pământ nu mă poartă
și nici un orizont nu mă îngrădește
de parcă eu, deși moartea pare îndepărtată,
-    și ce îndepărtată e moartea -
învelit în mâinile tale
sunt de acum liber!

 

Fereastra mea încețoșată (traducere Cristina Berinde)

Dincolo de fereastra mea încețoșată,
dorința de revelație mă împinge
să descopăr o planetă care s-a pierdut printre nori;
rămășițele unui parfum ademenește trupul să treacă dincolo,
ca un visător care trece prin oglinzile absenței!

Dincolo de fereastra mea încețoșată,
într-un alt spațiu, luna se divide sub ochii mei în întuneric,
rupând o fărâmă din spectrul ei ce se ridică deasupra ploii.

Dincolo de fereastra mea încețoșată,
ea se mișcă precum licărirea unui 'ah! în pieptul meu;
marea zvâcnește în mine ca un cal încălzit,
în timp ce eternul albastru șterge umbrele de pe nisip,
iar eu plec spre oriunde mă poartă cuvintele,
în elegiile amintirilor.

Dincolo de fereastra mea încețoșată,
am adunat tot lemnul din mine și i-am dat foc;
mi-am aranjat covorul persan, câteva scrieri, tutunul, simțurile,
niște bucăți de muzică și parfumul hainelor ei,
apoi mi-am trecut mâinile peste pereții goi.

Dincolo de fereastra mea încețoșată,
intuiția e îngreunată de anxietate și frică iar dorul mă cuprinde fără voie
fiindcă cineva s-a infiltrat prin neînțelesul vizibil și s-a ridicat până la durere;
se uită peste sinele meu până când devin un nimeni, nimeni!

Dincolo de fereastra mea încețoșată,
fulgi de nea cad peste paltonul inimii mele și se topesc,
gustul ploii se intensifică, mâhnirea-mi plutește prin suflet –
și strig:
Doamna mea, doamna mea! O femeie care leapădă totul până la feminitate;
Vântul va umple hainele mele și din patul iubirii va ieși vârtejul creației!

Dincolo de fereastra mea încețoșată,
ea vine spre mine din neant, ducându-și rana în flăcări,
pentru a-l trezi pe Tammuz, care nu a fost niciodată absent,
Tammuz, care cu siguranță va reveni!
 

Valul este întoarcere (traducere Simona Toma)

De ce aș ierta, prieteni?
Ar trebui?
Vreunul dintre voi poartă bagajul dimineții?
Vreunul ce poate citi catastrofa din a mea durere,
Și participă la moartea nopții suferința întunericului,
Rupând o arteră în pântecul timpului meu
A fost o floare, ce crește în inima mea
A fost o lalea, ce creștea în sufletul meu
Viața mea s-a dus… Aș vrea sa nu fie așa.

Un prunc creștea în inima mea,
Ea se foia în pântecul durerii … suferind
O femeie era în sufletul meu
Pictând aripile soarelui și rămășițele unui surâs
Dar săgețile celor pe care-i iubesc
Au fost trase, dimineața, către al meu suflet și … au nimerit!

Ce-ar trebui să fac, prieteni?
Poartă vreunul dintre voi grijile națiunii noastre?
Citește vreunul dintre voi cărțile mării,
Și soarbe fărâmele de cărbune de pe fundul cupei?
Copilul spune:
Ce ar trebui să fac ca să devin însărcinată?

Ce să scriu, străinilor?
Este vreunul printre voi care poate înțelege ce aș putea să scriu?
Poate voi scrie toate păcatele voastre
Și să-mi îmbrățișez chinurile la prânz
Revoluție,
Revoluție,
Revoluție…

Ce ar trebui să fac, dragii mei?
Știe vreunul dintre voi gustul sărutului
Rănii sărate de pe sânii voștri
Știe vreunul dintre voi cum va fi dragostea
Pe podul întoarcerii?
Știe vreunul dintre voi
cum sufletul dă roată cortului?
Știe vreunul dintre voi
Foamea inimii, pasiunea unei sinucideri?

Ce ar trebui să fac, iubiții mei?
E un miraj… un miraj
Continuați-vă visele umede
Continuați visul soției
Pentru că mâine veți îmbrățișa aceste valuri

Valul este întoarcere,
Valul este întoarcere.


 

Plecarea sufletului (traducere Simona Toma)

Te-am văzut pictând visul
Între foc și noapte,
Și lunile de deasupra nopții,
Și durerea adâncă din urma sufletului,
Culoarea tristeții precum amurgul.

Te-am văzut cărând marea în ochii tăi surghiuniți,
Și credință și neîncredere,
Am întrebat marea dacă își cunoaște cărăușul,
Marea mi-a răspuns în valuri ostenită.

Te-am văzut tăcut potolindu-ți durerea pe buze,
Nu întrebi acum despre înecul meu?
Tu ai spus: "da",
De ce râul nu curge după voia noastră,
Noi nu vrem să trecem prin iubire ca niște frunze.

Te-am văzut înlănțuind în brațe spini,
Și spinii rănindu-te,
Apoi am spus: destule
Răni și neliniști

Ești necontenit în spatele tristeții mele și în ea
Poți îndura durerea plecării?
Sunt istovit de durere, nu știu
Dacă sufletul părăsind trupul meu
Va șterge orice urmă a acestei dureri.


 

Viziune (traducere Simona Toma)

Am presupus, prietene
Că lecturând poezie
Ar putea fi o uimire sau o fantezie sau o șoaptă de foc
Și am presupus, dragul meu
Că scriind poezie
Ar putea fi un gând sau o energie sau un drum
Și am presupus, dragostea mea
Că feminitatea
Ar putea fi delicatețea atingerii sau tremurul uimirii
Și am presupus, prințesa mea
Că îmbrățișarea ta sălbatică
Ar putea fi păcatul în sine sau puțină ambră
Și am presupus că tristețea, scumpa mea
Este o țară ca toate oglinzile și ca toate mările
Și am presupus, ucigașul meu, că moartea este înfășurată
În toate felurile cu trecerea anilor, și că ar putea umple golul
Și am presupus că pasiunea, muza mea, este o limbă
Pe care-o vorbești de la sine
Și am presupus că visul, amanta mea
Este o preocupare veche care nu se oprește niciodată din rotire
Și că sufletul și trupul, cuceritorul meu
Este un flaut în frăgezimea zilei.
Cu toate acestea, nu am presupus niciodată
Că plecarea ta pentru totdeauna
Va sfârși spațiul și timpul
Și că urcarea mea în abisul meu
Va fi din dragoste
Chiar dacă a fost sinucidere.






 



Noapte și vin și femeie (traducere Simona Toma)

Casa mea de lemn
are două ferestre deschise larg
și umbra unei femei aprinde depărtarea
Privesc marea în urma serii
și la un pahar de vin
stârnind ecourile.

Casa mea de lemn are miros de rouă
și formă de suflet în mâna unei umbre
în casa noastră de lemn se află un vechi vas
și un fluture însetat ce mă urmărește
în inutilitatea vorbei.

Tu ești…
și de la o vreme caut în tine a mea moarte
aici erai, și acest gust este groaznic
erupând în mine un vulcan
umflându-mi în mine pânzele.

Aici erai
Și în ai tăi ochi o furtună de îmbătare
oh mă îmbrățișezi mă mistui mă umpli și-mi verși
vin peste crematoriul meu
așadar nu te schimba vreodată și fii oh o femeie
distrugând-mi întregul regat
și îmbrățișează-mă ca pe o sticlă
ce a dansat la marginea unei furtuni
pentru ca flacăra vinului ei să mă topească în poezie
pentru că o căldură finală și paharul unul palestinian
îmi cuprind toate întrebările!!


 

Melodia trupului (traducere Simona Toma)

În acea noapte
De Iulie
Și ritualurile pasiunii Sufi
Prin patul durerii treci
Ideea a fost curmată
La masa iubirii părăsite
Iar eu sunt un poet din “Awghareet”
Mă sprijin pe miile de ezitări ale mele
Pentru corpul chircit
În flacăra melodiei sinuoase
Pentru spiritul mitic
Pentru purtătorii de cupe
Pentru dansatorii din buric
din curțile învierii
Pentru cei doi sâni
Pentru foamea împietrită
Din spatele dușmăniei pasiunilor
Pentru cei doi ochi ai mării
Pentru cele două buze
Unde e un surâs
Superstiția sfârșiturilor de trepte
Pentru șoldul înotător
prin întinsul bunătății
Pentru ea
Ea mă poartă prin praful cafenelei din lemn
Și întinzându-și mâna îmi ia
partea nopții cu săruturi
Ani de călătorie
Cărți, generații, râuri
Orașe, pereți, dureri…
Totuși, promisiunea s-a adeverit

Moaen Shalabia s-a născut pe 14 octombrie 1958 în Maghar, Galileea și face parte din minoritatea arabă palestiniană din Israel. Poet și prozator, și-a început cariera de scriitor în 1976, publicând poezii în reviste locale naționale și în reviste internaționale de limbă arabă. Opera sa literară a fost discutată și criticată în numeroase rânduri, atât în Israel cât și peste hotare. În iulie 2000 a primit Premiul Ministerului Palestinian al Educației pentru eforturile depuse în dezvoltarea educației naționale dar și pentru loialitatea față de cauza palestiniană, pentru principiile de libertate și justiție echitabilă. O altă recunoaștere remarcabilă a primit-o din partea Forumului Intelectualilor Arabi, în 2008. A fost tradus în numeroase limbi printre care franceză, engleză, turcă, poloneză, macedoneană, italiană și albaneză.
Volume publicate:
Poezie:
•    Valul este întoarcere – 1989, AL-ASWAR, Acre
•    Între doi fluturi – 1999, THE ARAB MODERN FOUNDATION, Ierusalim
•    Memoria simțurilor – 2001, THE ARAB MODERN FOUNDATION, Ierusalim
•    Ritualuri de singurătate – 2004, AL-ASWAR, Acre
•    Invazia dorurilor goale – 2008, AL-ASWAR, Acre               
•    Poeme blocate – 2014, "Culture" for publishing and distribution, Tunisia
Proză:
•    Meditații – 1992, Renaissance Publishing and Distribution, Nazareth
•    O seară îngustă – 1995, Abu Rahmoun, printing and publishing, Acre
•    Spiritualitate – 1998, Batov for publication, Haifa