Geta Stan PaladeDis-de-dimineaţă, o zbughisem de acasă toţi trei. Eu, Cristina prinţesa şi Haiduc, un buldog cu blana roşcată şi urechi blegi. În trăistuţa din cânepă, cu margini brodate, am pus câteva bucăţi de plăcintă şi mere amestecate cu miez de nucă făcute de mama la cuptor, să ne ţină de foame la drum.
           Era o zi atât de albă şi frumoasă, încât îţi venea să-ţi arunci pălăria în văzduh, chiuind de bucurie.
          Lumina din dimineaţa aceea de mai era rubinie, asemenea lacrimii florilor picurată în fagurii din stupii lui moş Onisei pitiţi la poalele viilor şi livezilor. Păşeam mândri pe cărăruia veselă care se iţea printre tufele de mălin şi măceş încolo şi încoace, ducând cu noi cerul de-acasă pe umeri.
          În faţa noastră, în străfundurile zărilor de mărgean, la deal, pe apa de cleştar a Ozanei sau dincolo de Obcinile mari spre clina troienită a Bistricioarei, se văd înălţimile Ceahlăului îmbrăcate în purpura dimineţii.
          - Într-un ceas, dragă prinţesă, vom călca culmile de la Toaca Haiducilor, am spart eu tăcerea într-un târziu! 
          - Ce nume tainic, îmi întoarce vorba Prinţesa. Îţi închipui că dincolo, ai străbate depărtări necunoscute, cărări nebătătorite de paşi!


          - Da. Aşa este! Când vom trece prin hruba aceea fantastică de cer luminat care se cască spre noi, pot să jur cu mâna pe inimă că vom ajunge pe celălalt tărâm, unde este ţara poveştilor, despre care mi-a vorbi adesea bunicul, stăpânită de Roşu Împărat cu hotare de stele şi purpură.
          - Mă pot declara norocos, zise Haiduc, scuturându-şi urechile, că sunt primul din neamul meu care a văzut această împărăţie cu proprii ochi, i-am atins pământul, iarba şi florile. În fiecare dimineaţă îi simt lumina şi roua cum mă ard, ambră şi miere sub tălpi!
          - Aşa-i! Haidem, să ne grăbim că acuşica soarele ajunge la crucea amiezii şi va trebui să ne găsim loc de popas!
          Uitându-mă în dreapta şi în stânga, am băgat de seamă că la malul pârâului începuseră să înflorească galben cornii şi prunii. Şiruri de sălcii înflorite cu pletele plecate spre râu păreau maici îngenunchiate în faţa altarelor pentru rugăciune! Dinspre stufărişul poienilor verzi ne făceau semne de înflorire cireşii, vişinii şi scoruşii - zânele albe ale livezilor!
          După un ceas de mers voiniceşte, trecând prin hruba aceea de cer luminat semănând cu inelul de foc al lui Saturn, iată-ne ajunşi pe tărâmul de dincolo, de unde începe, cum v-am mai spus, Ţara Poveştilor!
          - De jur împrejur, cât vezi cu ochii, zările sunt cusute cu arnici cu tot cu câmpii, munţi şi dealuri troienite de vii şi livezi, - îşi dădu cu părerea Kindi, hârjonindu-se prin iarba din vale năpădită de sori bălăiori iar Darina Prinţesa cântă cu glas de ciocârlie cântec de iubire şi dor: „ Lie-lie-ciocârlie îţi sunt dragă şi-mi eşti drag, Doruleţ, drăguţule, ce mai faci, Codruţule?…”
          - Îu-hu-huu, îu-hu-huuu, iu-hu-huuuu!
          - Îi răspunse din celălalt capăt ecoul.
           Venit parcă din depărtări, în răstimpuri adie un vânt nărăvaş de trişă. Am auzit atunci cintezoi şi piţigoi cântând victorioşi printre muguri de fagi şi mesteceni. Pe sub arcadele plopilor, am zărit păscând o turmă de miei şi cornute păzită de un ciobănel sprijinit într-un toiag maroniu de mesteacăn. Pe cap avea o căciulă ţuguiată de miel alb, de sub care se iţeau câteva şuviţe de păr blond, lăsate ştrengăreşte pe frunte. Avea ochii aprinşi ca două steluţe verzi şi obrazul stropit de pistrui. Era întruchiparea vie a ciobanului din povestea bunicului care-şi pierduse oile pe culmile de dincolo de neguri.
          I-am făcut veseli semne cu mâna, iar el, în loc de răspuns, şi-a scos din buzunar, fluierul, şi-a început să ne cânte o doină. Sunetele se mlădiau duios, odată cu tremurul frunzelor plopilor. În cântecul lui auzeam cum şoptesc pădurile şi izvoarele. Din munţi mi s-a părut că lăcrimează stâncile căptuşite cu muşchi viorii, încoronate de floarea de colţ.
           Peisajul acesta mi s-a părut  că seamănă cu o încântare a ochilor dintr-o zi de duminică coborând, „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, îmbrăcaţi în mantii de iederă şi ferigă!
          În poieniţa aceea, aproape de malul izvorului, Prinţesa a aşternut pe iarbă un ştergar având marginile brodate cu arnici şi flori de câmp muiate în culorile curcubeului. Am prânzit plăcinte împreună cu micul ciobănaş…
        La câţiva paşi depărtare de noi, am văzut pâlcuri de toporaşi violeţi răzbătând printre frunzele moarte. Ne-am întors pe aceeaşi cărăruie acasă, veseli şi fericiţi, purtând în suflet luminile primăverii descoperite din tărâmul de dincolo, unde dăinuie din vechimi ţara poveştilor!...