vaLouis era un băiat de 15 ani, un geniu al pianului, însă datorită faptului că avusese o traumă când fusese mic, renunțase să mai cânte. Era un băiat retras, nu socializa, nu își prea făcea prieteni, viața lui se rezuma în a se duce la școală și de a veni acasă. Era un geniu în ale pianului, un viitor mare pianist, însă mama lui, o celebră pianistă cu foarte mulți fani în întraga lume, în timpul unui concert, pică de pe scaunul pianului, subit la podea murind. Din cauza acestei tragedii, băiatul încetase să mai cânte la pian, fiind marcat profund, de moartea mamei lui. Trecuseră 15 ani de la tragedie, acum Louis, era un tânăr frumos, înalt, lucra într-un atelier de tâmplărie, ajutându-l pe tatăl lui. Era conștincios în ceea ce făcea, părea la prima vedere că își găsise o nouă vocație, aceea de tâmplar, însă în inima lui, rămăsese pianul. Într-o dupa-miază, Louis termină lucrarea pe ziua respectivă, apoi se uită spre tatăl lui care cerceta cu deamănuntul lucrările pe săptămâna respectivă.

- Tată, am terminat lucrarea doamnei Kennedy, eu plec.

Tatăl lui se întoarse spre Llouis, începând să-i zâmbească încet.



- Bine, fiule, poți pleca, imediat după ce termin de verificat, o să-i fac o vizită doamnei Kennedy și am să-i duc și lucrarea ta de azi.

Louis plecă luându-și geanta, o geantă de piele se crocodil îndreptându-se spre casă. În timp ce mergea, o briză de vânt începuse să-i răsfire firele de păr, un păr negru, ondulat. Ajunse în oraș, făcând la dreapta spre strada principală, mergând cu privirea în pământ, la un moment dat, trecând pe lângă un magazin, brusc se opri. În vitrina geamului văzuse un pian ce trona în mijlocul magazinului, privirea lui rămase țintuită asupra pianului, în fața ochilor lui, văzu un băiat timid, slab, alături de el stătea mama lui, zâmbetul ei, îți dădea un sentiment de pace și liniște interioară, amândoi stăteau cântând la pian. Băiețelul era el, alături de mama lui, lui Louis începuse să-i curgă lacrimile, amintirea mamei lui, era precum un bolovan ce îi atârna de gât, fiind pe marginea unei stânci, pregătit să cadă în gol. Brusc o melodie suavă de vioară, se auzi din depărtare, făcându-l pe Louis să-și vină în simțiri. Curiozitatea îl făcuse pe Louis să se îndrepte spre locul de unde se auzea sunetul viorii, parcă era în transă, nu mai vedea și auzea absolut nimic , doar acea melodie angelică.

Ajunse în parc, încercând să caute cu privirea persoana care cânta atât de frumos, începuse să parcurgă cu pași înceți aleea parcului, la un moment dat se opri, simțea un parfum de trandafiri, ușor ce începuse să-i cuprindă, toate simțurile, un parfum exotic , ce te făcea să te pierzi instantaneu. Brusc în spatele lui pe un dâmb, simții o persoană care se uita la el. El întoarse privirea în spate, brusc, rămânând cu privirea fixată înmărmurit. În fața lui, stătea o fată care stătea în picioare cu vioara în mâna uitându-se la el. Vântul îi dezvelea picioarele până la genunchi, fluturându-i rochia, avea niște picioare fine, lungi, probabil cele mai frumoase picioare pe care le văzuse până acum, purta niște ciorapi lungi, albi, care îi acoperea coapsele picioarelor ei, foarte aproape de genunchi ei, asta o făcea să fie extrem de sexy, părul blond, ondulat, căzut pe umeri precum o cascadă ce se revărsa în mare, doi ochi albaștrii care îl priveau insistent. Louis se înroșii instantaneu, rămânând mut cu privirea pe care o ridica de la picioarele ei în sus, spre ochii ei fascinanți de frumoși. Fata se uită la el, dându-și bretonul de pe ochi într-o parte, apoi sări jos apropiindu-se de Louis. Se uită insistent în ochii lui fără să spună nimic, având impresia că voia să-l hiptnotizeze.

Louis nu știa ce să spună, privirea fetei îl făcea să-și înghită fiecare cuvânt. O adiere de vânt îi răsfiră fetei firele de păr prin aer, părând că se joacă cu el, apoi părul i se așeză liniștit pe umerii ei. Brusc se auzi glasul fetei, făcându-l pe Louis să se întrebe dacă acest glas venea din ceruri de la un înger sau era de la o ființă umană

- Îți place să cânți ?

Ciudat mod de abordare a unei discuții, Louis știa că prima dată se făcea cunoștință, însă abordarea fetei îl luă pe nepregătite, blocându-l

- De ce întrebi ?

Ce întrebare stupidă pusese Louis, închise ochii înroșindu-se tot, însă vocea caldă a fetei îl forță să deschidă ochii, văzând un minunat zâmbet pe buzele ei. Din nou o pală de vânt, îi dădu bretonul pe ochi, ea imediat cu mâna dându-l la o parte.

- Am văzut că te uitai la mine când cântam la vioară.

Într-adevăr, o asemenea performanță nu putea să fie trecută cu vederea.

- Cânți frumos.

Imediat după ce spuse acest lucru, Louis se înroșii tot. Se gândea ce era cu comportamentul lui de puști de se înroșea la fiecare cuvânt pe care îl rostea în fața fetei.

- Cred că ai participat la multe concursuri.

Fata se uită la el cu ochii tulburi, apoi lăsă capul în jos, trecându-și mâna prin părul ei, aranjându-l.

- Nu am putut să particip.

Apoi ridică ochii tulburi spre el încercând să zâmbească forțat, în același timp, strângând cu mâinile rochia ei. Curiozitatea îl rodea pe Louis și neputându-se stăpânii, o întrebă

- De ce ?

Fata făcu o piruietă , rochia ei învârtindu-se prin aer dezvelindu-i din nou picioarele ei, apoi se opri stând cu spatele la el, părul ei lung așezându-se din nou pe umerii ei.

- Eu sunt bolnavă.

Din ochii fetei începuseră să se întrevadă lacrimi, ea închise ochii strânși, totuși o lacrimă delicată, timidă îi curse brusc pe obraz, parcă încăpățândindu-se să se strecoare pe sub pleoapele ei.

- Este grav ?

O tăcere se instală preț de câteva minute, apoi fata se întoarse cu zâmbetul pe buze

- Nimic grav, doar o anemie.

Apoi fata se apropie de el, Louis înroșindu-se din nou.

- Vrei să îmi fi partener ? Apropo numele meu este Layla.

Louis rămase perplex înghițind în sec, în timp ce se uita în ochii fetei, fața lui toată înroșindu-se toată