simeanu S-a născut peste ocean. În veacu` trecut, din bluesu` fertil băștinaș. A luptat cu inerția, inepția și prejudecățile. Chiar cu ideologia obtuză de roșu. A învins până la urmă și-a cuprins lumea definitiv. Cu ritmu` și textele sale. Cu improvizația și orchestrațiile ades geniale. Cu sunetu` său incisiv și pregnant. Când aspru și descătușat, când melancolic și baladesc. Nu arareori în simbioză de top cu simfonicu` vast. Sigur fascinant, deplin onorant, neîndoielnic peren...
 Sunt cam de-o  vârstă cu el. Și m-a pătruns de copil. Mama, Cornel Chiriac, ”Europa Liberă” și prietenii de-afară rămân ”vinovați” că port și astăzi în mine astă ”maladie” planetară cert. De care nu vreau să mă vindec defel. Cum să te lepezi de King, Berry și Presley, Hendrix, Santana și Clapton, Who, Beatles și Doors, Deep Purple, Led Zeppelin, Queen, Genesis și Yes, de atâția alții ultracunoscuți? Ori de Sideral, Mondial, Cromatic, Metropol, Phoenix, Sfinx, Roșu și Negru, pe plai românesc?...


 La noi, rock & roll-ul a-nfruntat constant și-un sistem politic. Fiind sâcâitor și primejdios pentru comunism. Când aduna oameni și desfereca de îndat` energii. Un giuvaer precum ”Child in time”, de exemplu, sau ”Back in The USSR”, erau tabu pe postu` de radio național în cea ”epocă de aur”. Amintirile vremii nu m-au părăsit, ferice, nici azi. Așa c-o spun răspicat: nu rocku` purtă vina pentru ”Colectiv”, acu` patru ani. Ci noi toți din țară tolerând atât o stare nefastă de lucruri. P-ai ei profitori sfidători, condamnabili, revoltători. Ca iubitor, precticant, cunoscător, comentator avizat am ca o concluzie titlul ăstor rânduri, limpede și ferm: despre rock, numai de bine!