dimaRegele fântânii

tempo – rar
fundal sonor – picături lungi căzând in fântână

de când și-a pierdut imperiul, stă doar în fântână. el i-a implorat să îl decapiteze, dar ei l-au batjocorit, tratându-l cu indiferență. de atunci a coborât în fântâna secată și s-a pus pe plâns. atât de mult a plâns incat lacrimile i-au ajuns până la piept. Seara, mai aplec urechea la ce are de spus și deși aud, nu îl înțeleg. tot îndrugă ceva despre trecut, despre cât de ghinionist a fost și ce decizii proaste a luat. despre regrete și rușine... acum i se spune regele fântânii, numele i-a fost uitat. cine încearcă să se pună în pielea lui trăiește un sentiment ambiguu ca o vinovăție în vis, ca o călătorie în cosmos, ca un gri albăstrui. să cazi din înaltul cerului e o cruce grea.


 

Scooby Doo și răsfățul malefic

scooby doo avea dreptate:
niciun monstru nu ar trebui să îți taie pofta de mâncare,
chiar dacă instinctul îți spune că e un monstru real.
și mai avea dreptate într-o privință:
că nu trebuie să te zbați în mlaștină
căci te îngroapă libelulele.
cam acestea sunt vremurile în care trăim
și nu e niciun secret că nimeni nu are dreptul de a-și alege epoca
ce mai contează cum aprinzi focul, focul tot foc e
ce mai contează cum îți razi mustățile, mustățile la fel cresc
ce mai contează că la bătrânețe halucinezi în peșteră sau în azil
ce mai contează ce cred alții
din partea mea să creadă că ne spălăm pe corp
cu săpun de casă din untură de oaie
facem și behehe
căci așa lehamite pentru studiu n-am mai văzut
mai ales la cei bogați
la cei ce conduc lumea
la odraslele lor
la energiile lor.
așa superficialitate scârboasă
ca punga în care s-a scurs uleiul din langoși
n-am mai văzut.

Sculptorul

seara întinde o bucată de pânză pe masa de lucru curăță uneltele până aproape de perfecțiune și le așează rând pe rând dalta apoi ciocanul securea și cuțitul le înfășoară de la stânga spre dreapta le ia cu el în grădina pune mâna pe cazma și sapă o groapă așează uneltele spune în gând o rugăciune de înmormântare le acoperă și se întoarce în casă stă treaz până la răsărit măcinat de gânduri

oare câți sculptori mai există în era distrugerii câți renunta câți îndură și până la urmă cum se definește triumful dacă nu prin a cultiva talentul dat

sare din pat aproape că sparge ușa și din pământul înmuiat de rouă dezgroapă uneltele și începe o lucrare în piatră.


Se ascunde-n rămurele

ea nu se uită la mine și nu înțeleg de ce
de ce nu se uită la mine
dau cu pumnii în masă zgârii pereții scrâșnesc din dinți
ea nu întelege că
și ciorăpeii ei scămoșați i-aș fi mâncat
și dulceața de vișine din pomeți i-aș fi lins-o
și laptele cald l-aș fi băut din pielea nebronzatăalba de sub costumul de baie in deux-pieces
și o caut pe net pentru că mi-e dor
dar nu postează fotografii cu ea în schimb
fotografiază clădiri de jos în sus
și nu pot să nu fiu gelos pentru că se uită la ele
se uită la ele
deci înseamnă că știe să se uite
simt ca ma ia cu leșin
și sufăr dinainte să îi scriu pentru că știu că nu va răspunde
dar sunt prost și îi scriu și tresar
când primesc mesaj dar nu e de la ea
nu e de la ea
niciodată nu e de la ea vă urăsc pe toți
de ce doamne de fiecare dată când o caut
se ascunde-n rămurele -
noapte bună!

Secolul nostru

nu știm să iubim
e zarvă mare în minte
sunt mâzgălituri
coduri de nespart în legătura cu sufletul
totul se petrece în viteză
vâjâie secolul pe neauzite
ne explodează timpanele
ni se topesc ochii și se scurg
inima e mucegăită
în ficat doar puroi
în rinichi pietre de râu
care e luna care e soarele
pe ce planetă suntem
oare mai suntem
ce înseamnă această îndepărtare de iubire
de natural
până când să mai avem vene din fibră optică
 
vreau liniște.

Simfoniapatruzeci

oh Mozart
simfonia numărul patruzeci mă duce în pădure
frunzele râd în hohote gâdilate de vânt
iepurii țopăie ca un țambal
căprioarele sunt sprintene precum un clarinet
bursucii sunt contrabași
urșii tobe
păsările vioare
calc pe un covor de toporași
vântul poartă aromă de zambile
tâmplele îmi zvâcnesc
mă simt fin ca o cremă de ciocolată
o strig pe albă-ca-zăpada la poarta casei-din-turtă-dulce
în jurul meu roiesc albine fluturi cărăbuși
e prea mult haos îmi zvâcnesc tâmplele
albă-ca-zăpada scoate capul pe fereastră
e îmbrăcată în rochie de noapte am trezit-o
o rog frumos să-mi dea un pahar cu apă rece
îmi spune că are doar nectar
ridic privirea înspre cer să implor milă și ajutor
și văd un curcubeu
Mozart îmi face cu mâna dintr-un balon cu aer cald
și leșin.

Spion

sunt un scafandru
mă scufund noaptea în apele lumilor
și caut comori cu lanterna în sufletul vietăților 
ascunse pe sub pietre sau printre corali
și cât ele dorm duse
le spăl rufele
și le pun la uscat atârnate de botul rechinului fierăstrău
apoi le schimb înotatoarele între ele
și le las cutii de chibrituri în buzunar
și dimineata deghizat în peste sanitar
ascult
cum povestesc ce s-a întâmplat
și într-o zi peștele balon a spus
am visat că m-am reapucat de fumat
și când m-am trezit
am găsit o cutie de chibrituri în buzunar
a fost la fel de straniu
ca atunci când știuca a halit bricheta zippo argintie
crezând că e de aur
și căluții-de-mare nechezau în hohote de râs
înotând haotic cu aripioarele inversate
și unul dintre ei a spus
eu m-am certat cu nevastă-mea
pentru că nu știa să caute pe google
i-am spus să scrie exact ce caută
dar ea o tot lua pe ocolite.


Spiritus Amur

pe unde mă duci
am fost doar in vis
tot ce îmi spui
contează
cuvintele nu pot descrie
Spiritul Amur.



Sub presiune
 
gândesc
cu forța unui motor turat la maximum
montat într-un elicopter
fără elice.


Te-am bântuit într-o noapte

te-am bântuit într-o noapte în joacă
erai îmbrăcată în pijamaua albastră
și dormeai pe spate ca de obicei
în fața casei am găsit firimituri pe jos
ca să nu intre spirite infometate
pe noptieră stătea paharul de apă întors
să nu-și găsească culcuș înăuntru fantome
și te-am bântuit încet să nu deranjez
am pătruns în intimitatea ta dintr-o joacă
mă așteptam să mă prinzi oricând și să razi
însă nu m-ai auzit iar eu am găsit pe birou
sentimente răsfirate pentru alt bărbat
și am scăpat florile din mâna.



Telepatie

s-au făcut filme
cărți au fost scrise
din chemarea înspre telepatie
vise au fost visate
transmise pe linii puternice
în toiul iernii
când semnalul e slab sau inexistent
puncte puncte
copiii se joacă cu telepatie
e în regulă zgârie suprafața
sunt elegant suprarealiști și doar pe alocuri
așa cum se cuvine
bunica se scoală din somn
și spune că a murit bărbatul floricăi
televizorul se aprinde cu pureci
bunicul construiește un turn defensiv
florica urlă de durere în curtea vecină
e adevărat
o cârpă neagră atârna de poartă.



Torționarul naturii

și am găsit otravă, am găsit mercur
ba chiar și cianură am găsit
pe toate le ținea pe raft în debara
în sticluțe îngrijite.
și capcană de urși avea
și pușcă mare de vânătoare
și plasă de pescuit cu găuri mici
și baterie de tractor tot pentru pescuit
și motorină cu apă și nisip la vânzare avea
și într-o găleată ținea brotaci și când mureau
îi arunca în drum să se împută;
parcă era o franciză a iadului, iar el
deținătorul cheilor, torționarul naturii.
ar trebui spintecat cu peștele-spadă
dintre ochi până la…
n-are.



Urât îmi e orașul
 
Cu forfotă fără cap dis-de-dimineață
din cauza alarmelor setate să sune mult prea târziu
umblăm bezmetici chinuiți de țigări și cafea pe stomacul gol
în stație la autobuz mâncăm fiecare câte un nor de praf cu diverse arome
deasupra noastră se lungesc negre cabluri
dovada supremației în viteza la internet
ne punem cu toții aceleași întrebări
oare am închis geamurile
oare am scos fierul de călcat din priză
de ce nu mai vine autobuzul
peste noapte apar aleatoriu în asfalt porți către alte lumi
în special înspre china
prin ele primim miros de plastic proaspăt
polițiștii joacă la pacanele nu văd că porumbeii atacă pisici
oamenii străzii tușesc ca vulcanii cu zeci de milioane murdare la ei.



Vetiver – un mic fetish

la soneria celebrului fotograf
în fiecare seară de joi
sună o femeie îmbrăcată în haine largi
cu glugă pe cap și ochelari de soare.
fără întrebări este lăsată să urce
lumina din apartament începe a scăpăta
ea se dezbracă până la piele
și în decorul special construit
își joacă rolul ascultând indicațiile celebrului fotograf
blitzul luminează coroana unui copac
din copac privesc și păsări
ședința durează o jumătate de ceas
apoi fotografiile cele mai bune sunt printate
la dimensiunea 30x20
și lipite într-un album, iar albumul
este așezat în bibliotecă
lângă alte zeci de albume
apoi lumina se stinge și ei
mai zăbovesc o jumătate de ceas.




Vis

în cimitirul trecutului mi-a fost săpată și mie o groapă
și mă coboară în sicriu legat cu funii patru bărbați
și stând pe spate îi văd prin capacul de sticlă și toți
cei patru bărbați sunt eu
și preotul e eu și oamenii din jur sunt eu
și aruncă cu pământ peste mine
dar nu sunt mort sunt viu adică sunt mort e viu
doar viitorul meu care mi-a săpat groapa și încearcă
să mă îngroape încearcă să scape de mine eu
cel trecut eu cel lăsat în urmă mă zbat
din toate puterile mă zvarcolesc
până în ultima clipă și înainte
să mă sting realizez
că e necesar ca eu cel trecut să fiu
adânc îngropat.
 
 pământ aruncă peste mine



Vreau

să întâlnesc și eu un artist
și să ne împrietenim
și să îl îndrăgesc
să mi se facă de găină pielea
când mă uimește cu
sclipirile lui muncite.




Wicked Game

m-am îndrăgostit de ea când am auzit prin pereți
că spăla wc-ul cu clor după ce musafirii plecaseră
și asta ne arată că nu îi iubea
și nici eu nu îi iubeam
pentru că spuneau cluuj foarte des
spuneau cluuj cu voce groasă că în wicked game
și la un moment dat îmi tremurau mâinile mărunt de foame
iar ei credeau că am emoții  dar nu aveam
ba chiar ei erau mai mult începători în smartphone
și când nu știau ce să spună calculau în calculator
345.000 împărțit la 10 wtf o ma ga
sincer sunt 80 la sută șanse
ca în salata de beouf pe care ne-au adus-o în dar
să fie găsit un fir de par luung și bruunet
dar tot răul înspre bine
căci pentru ei se încumetase a purta rochie din coajă de piersică sălbatică
și o făcea să pară slabă și înaltă ca o trestie necoaptă
și m-am gândit că într-o noapte o să bat la ușa ei
iar ea o să mă întrebe parola iar eu o să spun
HaiSaNeF....135
iar ușa se va deschide
doremifasollasido
dosilasolfamiredo
în spirale rale
colorate rate
și ne vom respecta ca regi în stilurile noastre necomplementare
până când voi urla de pe geam la lună
no , I
don't want to fall in love
(this girl is only gonna break your heart)
with you.