Principalul „vinovat” de incitarea mea la apropierea și cunoașterea mai îndeaproape a personalității complexe a acad. Ștefan Ștefănescu este regretatul Alexandru Manda - inginerul și diplomatul în comerț exterior, cu pasiune înfocată pentru istorie și spirit deschis spre zările umanismului, ex-inginer șef, apoi director tehnic la I.O.B. din Balș, director comercial la I.U.G. Craiova, inițiat, ceva mai târziu, prin 1994-1995, de Dan Lupescu și Romulus Turbatu în tainele tiparului, ale imprimării de ziare, hebdomadare, reviste și cărți, la Gutenberg Internațional S. A. Craiova, firmă privată, împreună întemeiată în Bănie, absorbită prin 2015 de ALMA, devenită, mai nou, ALMA DCMI.
    Nu știu de ce, deși îi apreciam exegezele meticuloase pe teme de istorie, nutream vagi, însă destule, rețineri față de anvergura academicianului Ștefan Ștefănescu.
Ba știu: aerul prea sobru ori sec, păstrând o anumită distanță față de subiect, tăietura aparent prusacă a topicii frazelor, în perioade cel mai adesea lungi, desfășurarea pletorică, parcă, a demonstrațiilor sale științifice, conjugate cu detaliile că se școlise la Moscova (nu avea cum să scape de satanistele denaturări leninist-staliniste și jdanoviste privind materialismul istoric) și că a deținut 24 de ani – prea multă vreme, mi se părea - funcția de director al celui mai important institut de profil al Academiei Române: Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București.
Aveam, totodată, percepția că scrierile sale sunt dominate, fie și involuntar, de o aură ciudată, prea apăsat apodictic autoritară, din panoplia respirației de foc a temutului cancelar Bismarck.


    Încet-încet, cu pași mici și lenți, poate chiar temători, am purces spre ecourile din adâncuri ale operei științifice și manageriale purtând pecetea de ceară fierbinte, precum hrisoavele voievodale, a Academicianului Ștefan Ștefănescu.
În paranteză fie spus, mă irita discret chiar dublarea/ repetarea numelui celui mai însemnat Domnitor al Moldovei: ȘTEFAN cel Mare și Sfânt, supranumit de papalitate Atletul lui Hristos, pentru că apăra, împreună cu dinaștii din Țara Românească și, firește, cu aliatul lor cel mai de nădejde: matusalemicul fluviu Dunărea (Amazonul și Nilul Europei). Io-te, domnule, gândeam, nu puteau să-l boteze Mircea, Radu, Matei, Marin, Ion, Corneliu sau Bogdan Ștefănescu și i-au zis – ca o izbitură de paloș medieval ori cap de berbec, de spart porțile cetăților - Ștefan Ștefănescu. De două ori Ștefan !
    …Depășind, copăcel-copăcel, această barieră de rețineri – cred că și grație unor referiri pozitive pe care le-am primit  de la acad. Radu P. Voinea, opt ani secretar științific, apoi alți opt președinte al Academiei Române -, am perceput la dimensiunile reale adevărata valoare a acad. Ștefan Ștefănescu.
L-am prețuit și respectat într-atât de mult încât, tot cu sprijinul prietenului ALMA/ Al. Manda, i-am solicitat colaborarea cvasi-permanentă, substanțială la seria nouă a Revistei LAMURA, pe care o fondasem în noiembrie 2001, și de a cărei apariție mă îngrijeam îndeaproape, cu maximă exigență, avându-i de-a dreapta și de-a stânga pe bravii membri (generali!) din Statul Major al acestei publicații de lux, Ovidiu Ghidirmic, Marian Barbu, Romulus Turbatu, slăvit și luminat fie-le numele.
În dârdora pregătirii pentru tipar a celei de-a doua ediții din cartea sa fundamentală Bănia în Țara Românească – volum care urma să fie imprimat chiar de Al. Manda –, am lansat viguros la apă,  sprinten precum Bricul „Mircea” – la început, apoi de-a dreptul maiestuos, aidoma impunătoarelor nave de croazieră, serialul, din revista cu profil enciclopedic LAMURA, susținut cu fervoare și prestanță academică de Ștefan Ștefănescu. Astfel, începând cu ediția triplă a revistei din octombrie-noiembrie-decembrie 2008 (nr. 10-11-12/ 84-85-86) până în vara anului 2011, sub semnătura sa au apărut zeci de pagini format A3/ tabloid, bine ilustrate, privind: OLTENIA în istoria poporului român; BĂNIA în Țara Românească: Bănia înainte de Craiovești; Bănia după întemeierea domniei până la 1391; Bănia în perioada 1391-1421; Băniile teritoriale, formă specific oltenească a instituției „sudeților”; Atribuțiile banului; Bănia – unitate administrativă; Tendința de transformare în feudă a Băniei. Începuturile băniei de Craiova; CRAIOVEȘTII: Baza economică a politicii lor. Legăturile cu stăpânitorii vecini; Poziția politică a Craioveștilor; Criza politică din anii 1508-1512; Domnia lui Neagoe Basarab – expresie a apogeului puterii Craioveștilor.

O încununare de excepție considerăm ediția specială dedicată de revista Magazin istoric municipiului Craiova, apărută în toamna anului 2008. În deschiderea acestei ediții, acad. Ștefan Ștefănescu semna – sub titlul Repere în istorie – o amplă și exemplară sinteză.
În revista LAMURA (nr. 10-11-12/ 2008) notam: „După București, CRAIOVA este prima metropolă a României care beneficiază de o asemenea oglindă retrospectivă, surâzătoare, scânteietoare ca spiritul olteanului – meridionalul nepereche al românilor, mărturisind însuși într-un celebru cântec popular, cu virtuți de autoportret desenat cu fir de măghiran în nisipul veșniciei: „Cin se ia cu mine bine? Îi dau haina de pe mine,/ Cin se ia cu mine rău? Să-l ferească Dumnezeu/ Că sunt șarpe de dudău,/ De-l galbin, de mușcă rău.”                                                                                                                                                                                                                                                                       
Ediția amintită din Magazin istoric – rămasă, după știința noastră, singulară în ceea ce privește Provinciile Magna din spațiul României – a fost finanțată integral din veniturile proprii (extrabugetare) ale Direcției Județene Dolj pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, pe care am condus-o, cu blândețe forte, inspirație și echilibru, răstimp de aproape un deceniu și jumătate.
Desăvârșirea impresiei mele  pozitive despre protagonistul acestei tablete a avut loc în comuna Goicea din județul Dolj, când – invitat de fiul satului, scriitorul Petre Gigea-Gorun, ex-primar al Craiovei, prim-vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj (1965-1979), ex-ministru de Finanțe al României, în perioada achitării datoriei externe, apoi dublu ambasador al țării noastre la Paris și la sediul central al UNESCO – a participat la dezvelirea plăcii comemorative din marmură dedicată fondatorului Școlii Românești de Sociologie: Dimitrie Gusti, care și-a început celebrele și beneficele cercetări de teren chiar în această vestită așezare a Olteniei, printre ai cărei fii de notorietate se numără, în afară de acad. Ștefan Ștefănescu și E. S. Petre Gigea-Gorun,  regretatul cercetător, manager și fondator al Hofigal,  Ștefan Manea.
Concomitent, reputatul ambasador a donat bibliotecii publice din Goicea – proaspăt modernizată și care tocmai reintra în circuitul public sub numele de Biblioteca DIMITRIE GUSTI - câteva sute de exemplare din cele 50 de cărți proprii, semnate Petre Gigea-Gorun, și ale unor autori de maximă audiență.
În luna mai 2014, când eclatantul istoric împlinea 85 de ani, Al Manda i-a închinat un simpozion – pe platforma-agora din incinta Bazei Industriale ALMA din Craiova -, veritabil banchet de idei și spirit, în cadrul căruia personalitatea acad. Ștefan Ștefănescu a fost evocată de Nicolae A. Andrei, Ilarie Hinoveanu, Dinică Ciobotea, Gabriel Bratu, Tudor Nedelcea, Dan Lupescu, Petre Gigea-Gorun, Ilie Vulpe, Ion Zarzără, Barbu Bohoreanu, Ion Țolea, Romulus Turbatu ș.a.
Aflat pe patul de suferință, protagonistul nu a putut onora trupește această manifestare de suflet, dar a fost, totuși, o prezență vie, printr-o legătură stereo-telefonică tip secol XXI, ascultând succintele expozeuri ale prietenilor numiți mai înainte, emoționându-se până la lacrimi și transmițând, finalmente, un mesaj de cuceritoare altitudine ideatică, din care răzbătea, cu o forță și vitalitate neobișnuite, dorul de rădăcini.
Atunci am înțeles că Ștefan Ștefănescu a fost luminat, străluminat toată viața de un nestăvilit Dor de Acasă, care l-a impulsionat totdeauna să nu-și uite bunii, străbunii, părinții și să-și slujească pilduitor neamul cel mare, adică Poporul, prin travaliul temerar și tenace de a cerceta mii și mii de izvoare, din țară și de peste fruntarii, prin documentări exhaustive ori măcar cvasi-exhaustive și prin scrierea de cărți cu valoare de tratate istorice irefragabile.
Am înțeles ce înseamnă, pentru un academician, conștiința demnității civic-naționale, rectitudinea morală, datoria profesională îndeplinită cu acribie, devoțiune și vocație pedagogică.
M-am înfiorat – până în pragul cutremurării – la gândul că, pentru acad. Ștefan Ștefănescu, Dorul de Obârșii a constituit, permanent, lumina din înalturi, de valoarea stelei ce i-a călăuzit pe cei Trei Magi de la Răsărit spre Bethleem, provocându-l să-și fie torță mistuitoare și mântuitoare întru apărarea Ființei neamului românesc dinlăuntrul statului național unitar, suveran, independent și indivizibil, dar și al celorl 10-13 milioane de români trăitori în diaspora, peste țări și mări, ori pe pământurile stră-românești, de jur-împrejurul Patriei-Mame: România.
Pios omagiu și răvășitoare aducere aminte a acad. Ștefan Ștefănescu, la împlinirea primului an de la discreta, excesiv de discreta trece în eternitate, la 28 decembrie 2018. Atât de discretă încât abia pe la jumătatea lunii ianuarie a anului următor s-a aflat despre decesul său.
Cotidianul Ziua de Constanța a consemnat tristul eveniment în ediția din 19 ianuarie 2019, așadar cu o întârziere de trei săptămâni, pentru că nici o agenția de știri, nici un canal audiovizual n-au catadicsit să consemneze moartea savantului, specialist în bizantologie, slavistică și Evul Mediu, cercetător științific cu patru stagii de studii postuniversitare în tot atâtea școli superioare, colegii și universități din Franța, inclusiv la Sorbona.
Titlul acestui memento din cotidianul dobrogean suna și sună cât se poate de trist, dezarmant chiar. Îl reproducem ca atare:
„In Memoriam academician Ștefan Ștefănescu. Se duc, discret și pe neștiute, vechii cărturari…”.

Doamne, ocrotește-i pe români !
________________
    Note:
* Întreprinderea de Osii și Boghiuri din Balș,
**Întreprinderea de Utilaj Greu din Craiova - care născu, pe vremuri, doi prunci colosali: C.U.G. Iași și C.U.G Cluj-Napoca.