poetul gelu dragos1. Înserare

Umbrele cu aripi stufoase,
somnolente,
cuprind depărtările.

La ore neştiute de nimeni
vine înserarea tiptil -
ca o felină desprinsă
cu întunericul

Pe un pisc al singurătăţii lui


şi-au întemeiat moşia
corbii şi caprele negre -
exploratori ai înălţimilor dense.

Muntele geme arareori,
creşte şi descreşte
precum pântecul femeii
la soroc.

Clipele rămân în casa aceea
în care, ba ne-am iubit,
ba am murit.

Doar ochii tăi rămân într-ai mei -
atunci când înserarea dispare
ca o mireasă furată!

La rând vin visele
cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene -
E vreamea basmelor!

2. Clopotele Învierii

  Sunt singur şi vorbesc sângeriu,
  Mă mistuie dorul de Tine.
  În satul străbătut de Someş
  Bat clopotele Învierii.
  În căutarea Fiului Iisus
  Mă rog pe amândoi genunchii.
  Bat clopotele bisericii din sat
  Dar Dumnezeul meu ori a plecat
  Ori a uitat de mine...

3. Aproape la capătul puterii
                         prietenului Ioan Voicu

Sunt un singuratic pe pământ
Căci mă chinuie tristeţea
Ce mi-a alungat şi tinereţea.
De-aş avea mintea de’acum
Şi-aş fi tânăr înc-o dată
Aş urca şi-aş coborî
Treptele vieţii altfel;
N-aş mai suspina -
„O, Doamne” lăcrimând
După trecutele şi caldele iubiri!

Azi, sunt făr’de rădăcini
Lângă mărul casei mele;
Stau pe gânduri, peregrin
Într-o neagră singurătate !
Simt un gol şi vântu-i rece
Singurătatea mă petrece,
Lângă mine stă durerea
Ziduri negre ca şi fierea.
Nu mă las însă înfrânt -
Doar sunt singuratic pe pământ!


4. Contemplare

 stau culcat cu ochii închişi -
 visez la copilăria-mi de odinioară
 o căldură interioară duios mă înfăşoară
 îmi mângâie trupul bolnav şi pleoapele
 e atâta linişte şi armonie în sufletul meu
 dar ceva mă strânge şi nu-mi dă pace
 e inima, inima mea obosită ce-mi spune
 nu mai privi atât de mult înspre spaţiul virtual
 ci mai bine hrăneşte-te cu clipa palpabiă de-acuma

stau întins, nemişcat, cu ochii închişi
visez la zilele adolescenţei mele precoce
cu vise, îndrăzneli, cu temeri şi primele iubiri
crezând atunci că vom fi mereu tineri
stau obosit, nemişcat şi încerc să visez
că nu trăiesc în secolul turbulenţei globale
îmi sugerez insule verzi, edenice, de fericire
şi brusc din toate acestea mă trezesc în sudori
doar suntem în secolul marilor nebunii şi nebuni!


5. Doar lutul se mai vede

Umbra mea s-aşterne acuma jos
Tot mai subţire şi neînsemnată.

Prin morţile acestea trecătoare
Eu trec în lumea... pietrelor!

În liniştele ce s-aştern profunde,
Eu mă transform încet în lut –
          În brazdele morminte!

Nu-i nimeni de vină că-s din lut
Iar lutu-i lut, nimic mai mult –

                 E unul cu ţărâna!

6. Doar noi...

Noaptea respiră corăbii de cântece de iubire.
Pe Someş stele strălucitoare şi vorbitoare cutreieră.
Cu respirări adânci de dimineaţă de iulie -
Când pleacă roua, pleci şi tu spre necunoscut;
Prezentul se răsfrânge tandru în crini şi zorele.
În iarba verde totul este asimetric, rece, celest.
Am călcat cu piciorul drept către câmpia de vară ...
Pretutindeni coboară miresme de flori de câmp;
Contemporan cu visul de aseară despre luceferi –
Observ multe dorinţe la cei de lângă noi -
Oamenii din jur așteaptă desăvârșirea, să fim perfecți.
În cuiburi zborul nu mai încape, iar noi ne dorim aripi
Iar în inimă îmi creşte un clopot de dor şi alean.
Trupul tău, brăzdat de harfe şi dorinţe ascunse
Aşteaptă angelic şi tandru, șchiopătând, să mergem
Spre calea fericirii !!!  Doar noi doi...


7. Ţinutul închis

De mult prea mult timp ţinutul nostru e închis-
ne ţinem sufletele ca-ntr-o pânză de paianjen
viaţa noastră are prea multe coborâri şi crăpături
deşi trăim într-un mare clopot de sticlă
A venit vremea ca fiecare s-o luăm pe un drum
vreau să pun ordine şi dacă mă împotmolesc în desiş
oare de ce seara vorbeşti într-un fel şi mâine eşti alta
până la urmă toţi avem nevoie de puţină primăvară
de puţin orizont albastru şi cuvinte înstelate şi tandre
Pe lume am venit ca să învăţ fericire încă din tinereţe
tu mă înveţi zilnic ce-i bătrâneţea şi opacitatea
iar cuvintele dintre noi nu mai prind rădăcini...


8. Depresie

  Zi după zi m-am împrietenit
  cu Moartea
  Până ne-am făcut fraţi
  de Cruce
  Fără să ştiu
  nici eu şi nici ea
  pe unde s-apuce...


9. Nedumerire

Deschizând ochii minţii
mă gândesc
cum păsări hoinare
zboară întruna
peste cărări neumblate

Privirea-mi atinge Cerul
inima-mi saltă în piept
uimirea mea devine năucă
îmi pun întrebări omeneşti
şi totul la mine e pe ducă

Aproape de mine e Cerul
stau şi mă întreb acum -
oare încotro este Nordul
iar între degete, îmi asfinţeşte
Sudul...

10. Marea trecere...

Dincolo de tine e doar neantul
Cu umbre uşoare pictat
Dac-ar fi să le-nţeleg tonul
Din nou aş cădea în păcat!

Împrejurul meu e doar toamnă
Alte anotimpuri nu-s
Tu mai rabdă-mă încă, Doamnă
Precum ne rabdă Cel-de-Sus!

Alerg continuu fără să ştiu
Unde-i margine-n pustiu
Nu e stea aprinsă-n zbor
Să mă-nveţe cum să mor!

Fără rugi care ne iartă
Când păşeşti pe Marea Poartă!


11. Privim în aceeaşi direcţie
                     Motto: „Dacă tu eşti o pasăre, sunt şi eu o pasăre”

Noaptea trecută am visat un poem
lung cât o pagină de revistă
scris cu litere caligrafice
motiv pentru care nu-l pot reproduce
îl povestesc pe scurt

Descrie-mi, Doamne ţinuturile
în care nu am călcat
şi înfăţişarea Ta
deşi exprimarea-Ţi nu o voi pricepe
poate
iar tu, Doamnă desenează-mi
un tablou care să-mi ţină de cruce
seara la culcare

Fiindcă eu am fost îndrăgostit
doar de cuvintele mai lungi ca
Ecuatorul
motiv pentru care alaltăieri
le-am trădat

Pe tine, nu
deşi prin venele mele
nu curge sânge
ci trec doar vânturi
amirosind a toamnă târzie

Iar într-o noapte chiar a venit
Toamna
Şi într-o clipită m-am dumirit
Că ea se numeşte simplu-
Doamna
Pentru care sunt în stare
să mă împrietenesc şi cu
Moartea
şi să ne facem fraţi de cruce
fără să ştim
nici eu şi nici ea
care pe unde s-apuce

Tu să ai grijă însă
Doamnă
că tocmai acum prin faţa
ferestrei tale
mai trece grăbit
un anotimp...


12. Te aştept...

când viaţa mea capătă
alt sens
şoptindu-mi
că am nevoie
de o nouă dimensiune -
în aerul ce ne desparte
tânjesc cu dorul
de-a fi
noi doi
prin fereastra inimii bătrâne
cerul albastru
şi zborul pescăruşilor
se oglindesc în mare
neliniştit aştept
să-mi mângâi sufletul
cu un strop de fericire
să vii
precum
o pasăre măiastră
din înaltul cer să te cobori
cântând
îmbrăţişarea
să ne ţină strâns
ca tot ce ne mângâie
şi ne înconjoară
să aprindă în inimi
tainică şi nemaiîntâlnită
viaţă.

13. Încă mai zac…

greoi cu răsuflarea tremurândă
încă mai zac în trupul meu de lut
în mintea mea dansează
clipele cu tine
şi curg şiroaie picuri reci pe tâmplă
azi aş da tot să îmi cunosc destinul
mi-aş pune viaţa toată
pe-un taler de cântar
să văd cât valorează bucuria
                    ochii ei nemăsurat de mari
în crezul meu rămân
statornic neclintit
învăţ durerea s-o suport
 pierind în somnul nopţii
aş fi ... învingător ?!


14. Curând…

Atâta frumuseţe cuprinde fiecare zi
Când soarele şi luna îşi face bine treaba
Dar oricât de multă dragoste mă împresoară
Atât de monoton îmi curge izvorul vieţii mele

Nimic nu e spectaculos în toate cele
Doar faptul că Tatăl n-a uitat încă de mine…
Mă sting în fiecare zi câte puţin când  nu te am pe Tine
Şi tot mai mult mă tem de iad şi focurile ghenei

Smerit te port în suflet şi-n gându-mi zi de zi
Prin valurile vieţii îţi spun Doamne Isuse Sfinte
Eu doar cu Tine  şi Tatăl pot răzbi…


15. Moara lui Laurenţiu

bunicul meu dinspre mamă a fost morar
ce moară mai avea pe Someş
aşa m-am născut şi eu şi fratele meu
şi nu pot trăi fără moara mea
eu macin numai şi totu-n cuvinte
când n-am ce pune în coş
mă macin pe mine
cuvânt cu cuvânt
os cu os
fir cu fir
picătură cu picătură
în lut mă transform…


16. Nelinişte

Nu reuşesc să disting marginea dintre zi şi noapte,
Dar ştiu că noaptea are un gust amar.
Aş desfiinţa noaptea, aş trece de la zi la zi
Fiindcă noaptea-i amăgire şi timp irosit
Aşa cum este acum, presupun că e un exerciţiu
Pentru atunci când vom trece şi nu vom mai fi!


17. Semn de întoarcere

Ne-atinge ochiul stâng, durerea
aripa păsării ce lasă,
o toamnă şi mai grea, tăcerea
şi atâtea amintiri ne lasă.

Nu trece pragul de iertare
vin, alte stoluri lungi de ploi,
o umbră doar, pentru plecare
şi-un adăpost de ploi.

Rămân copacii, mâna, creanga arsă
un semn de-ntoarcere, şi-apoi,
privirile, o geană ştearsă
şi-un anotimp de ploi.


18. Amânare

E timpul să ne întâlnim
tulburător să te mai caut
unde vâslaşii dorm în flăcări
şi se trezesc, în cânt de flaut.


19. Te-aş chema

invitaţi-mă la dans goală îşi spuse într-o zi femeia
căutând în dicţionar ce înseamnă cuvântul şaradă
între două dansuri e loc şi pentru vals şi fericire
ar trebui să învăţ viaţa şi fără tine îşi mai spuse
deoarece în vremile astea trebuie să fiu regina galei
să ai amintirea unei femei ca prinţesa Diana
acum de când am devenit doi străini dezlegaţi de biserică
 nu mă pot desprinde deodată de amintirile noastre
fiindcă între două tăceri şi ziduri construite de tine
inima mea le-a pătruns cu iluzia iubirii eterne
acum la capăt de drum te-aş chema din nou cu mine
în ţara cuvintelor dulci a dorului şi amorului


20. Din dragoste

Când sângele nostru
Va fi înflorit
Pe buze străine
Lasă-mă să cad
Lângă nopţile lungi
Ca să te pot trezi
Cu o bătaie de inimă.

21. Poveste

Craii nu-s doar în legende
Au avut şi au neveste

Necurate se tot spune
Oricum nu le putem da nume

Vin din vremi trecute
Şi merg nu se ştie unde

Până la marginea gândului
Ori a Pământului...


22. Mi-s grele clipele de linişte

Rămân luminile atârnate de casă
Cum ochii tăi rămân în ochii mei
Şi toate cele rămân în casa aceea
În care ba ne-am iubit, ba am murit...
 Ferestrele încă nespălate au imaginaţia ta
Numai oglinda din hol s-a sapart în particule...


23. Mă uit...

Mă uit rar la cer;
Da, m-am împiedicat de o păpădie
Cerul e aşa cum vrea el şi-l ştim
Mândru şi rece, celest!
Numai Steaua Polară
E călăuză vrednică, dintotdeauna
Fără ea întreg Universul
Ar fi mai sărac
Cu o idee definitorie
a Sa.
M-am împiedicat de o păpădie
Şi cerul e mai aproape de mine
                           Ca niciodată...

24. Mi-s grele clipele de linişte

Rămân luminile atârnate de casă
Cum ochii tăi rămân în ochii mei
Şi toate cele rămân în casa aceea
În care ba ne-am iubit, ba am murit...
 Ferestrele încă nespălate au imaginaţia ta
Numai oglinda din hol s-a sapart în particule...

25. Pe Calea Lactee
                          Domnului Gabriel BONTE

Pe Calea Lactee
de veţi ajunge -
nu biciuţi caii
libertatea şi vitalitatea -
peste rănile mirării!


            Departe sunt străjile
            cu ochi vigilenţi
            înarmate până-n dinţi -
            mereu pregătite
            şi neiertătoare...

Doar rugiile voastre
şi capul aplecat
 de Sfânta Parascheva
mare preţ vor avea -
în faţa Împăratului Suprem


           Fiindcă cine pierde Calea
           pierde şi Premiul cel Mare
          poate  veşnicia sau... nu -
          ori câteva zile pentru
           a vizita Raiul

Nu uitaţi semenii mei dragi
la capătul Căii Lactee
deshămaţi caii lui Socaciu -
nu-i biciuiţi
adăpaţi-i!!!