1 Picaturi abisale

  Plonjăm cu furie în oceanul timpului plin de secunde.  
  Înotăm în infinitul   conștiintei universale, nu știm unde. 
  Oxigenul ni-l consumă ura și nepăsarea ce ne-afundă 
  în abisul din care oceanul de emoții, prin ochi, inundă 
  suflete de scoici cu perle în care dualul ființei pătrunde. 
   
  Scafandri stelari uneori ne curătă  pietricelele erudiției 
  să nu ne molipsim de curgerea magiei și a pocăinței.
  Ne spală bine cu dureri și patimi, încercând să pătrundă 
   misterul vieții în care ne-ascundem   într-o tăcere profundă, 
   închiși în submarinul lui Nemo, holograme ale ființei. 

 
    Dimensiunea abisului se măsoară cu plonjări în mâlul  indolenței
   proporțional cu inăltimea de la care privim oceanul  indiferenței .
   Golul dintre secunde îl umplem cu litere de secundare moarte,
   ascunzând adevărul despre nemurire în pagini de carte ,
   picături   abisale , ne învârtim neputincioși în călimara existenței.
   
 
2
Ciulini

Sunt momente în viață când mergi pe câmp
Câmp de ganduri, de vise, câmp de idei,
Întrun cuvânt, puțin alambicat, câmp de ce vrei.
Problema apare nu când mergi, așa cu ochi-n soare
Privind în stânga și-n dreapta cu sfânta  nepăsare,
Ci când  vrei să cultivi ciulinii pe post de crini
Și-n fuga după senzațional , propui unor străini
Să taie nodul gordian crescut cu îngânfare
Să-l taie din cele patru zări și să-l arunce-n mare
Chiar daca sângerezi și sufletul te doare,
Tu taie-adânc în cruda și urâta nepăsare
Chiar dac-ai sa mori de scârbă în uitare,
Nu renunța să tai, acum, cui îi mai pasă,
Ce importață are că viața e frumoasă?



3
Dans

 Când flăcări înalte cât spiritul barbar al neputinței 
 cuprind  pădurea de emoții a primăverii din noi
 schelălăie fiecare silabă de ură ce scrie dihonia 
 urâtul , o plagă a destinului înfipt în creierul existenței
 rânjește cu gura-i hâdă 
 arătându-și colții mânjiți de degradul ființei.
 
 Focul din celalat eu, barbar  încătușat în lanțul inchiziției ,
 crește   într-un dans al morții frumosului, 
 înnegrind cu fumul infatuării credința a ceea ce suntem.
 
 Eu nu știu cum ajungem să ardem în propriile cuvinte
 urlate la întâmplare, 
 doar să distrugem , doar să dăm foc perfecțiunii.
 Știu   că ploaia binefăcătoare a dimineților din priviri
 se lasă așteptată prea mult, mi-e teamă că pleoapa izbăvirii
 a închis ochiul ce trebuia să plângă cu dor de iubire de frumos
 pentru al proteja de flacăra urâtului bolnav de vedetism.



4 Din minunile Filomenei II

Când o privești în ochi înțelegi,
nu e nevoie de cuvinte...nu,
Filomena îți spune doar cu o privire
cât insemni pentru lume
 după zâmbetul ce mijește încet
în colțul acelor buze  atat de frumos conturate
lumea devine colorată în nuanțe de violet
sau albastru, chiar roșii uneori,
depinde de cât stralucește vitraliu
care compune, din mii de aschii de viață,
sufletul încărcat cu ferestre catre infinit
al Filomenei.
Uneori fluturii ce îi simte in stomac
privind viața printr-un ciob de univers
ți-i daruiește ca pe cel mai sfânt dar.
 Chiar este, pentru că sunt aripi ale iubirii.
Filomena e dor de frumos, dor de neprevăzut,
dor de absolut.
De aceea când îi pronunț numele,
mă  cuprinde emoția nesfârșitului dor de origini.


5
Fluturi de lumină

 Cuântul ascunde noaptea printre gânduri
norii nu-ndrăznesc să  iasă  dintre rânduri
stele căzătoare luminează a vieții baladă
fluturi de lumină pe altar de zori  vor să ardă
flăcări de iubiri .
 Priviri uimite   ascund  de oglinda falsității,
vitralii din neștiutele  înfățișări  ale cetății.
Inundate de cuvinte, tânguiri despre un falnic trecut,
tăcerile  închid ochii când se șterge urma peceții
de pe hrisovul cu amintiri.
Zborul haotic între ieri ,azi și mâine,  se oprește ,
 clipa  întoarcerii la matca de lut  ne amintește
că  suntem  bob zabavă în al vieții tumult, înscris
pe- o traiectore elicoidală al eternului promis
De indrăgostite priviri.


6
Îndemn 
amintindu-ne 

 Îndemn către iubirea de sine din  lacrima de rouă
 picătură de viață ce adună lumina când plouă
 amintindu-ne că nu santem doar  început
 balsam al florii ce-și cântă durerea tăcut
 
 Îndemn către scris pe suflet cu sânge de sfânt
 rugăciune rostită în genunchi pe pământ
 amintindu-ne că nu ne-am născut
 atotputernici ci santem doar vasul de lut
 
 Din care Dumnezeu ne îndeamnă  să bem
 viață din snagele timpului etern
 amintindu-ne că doar El e Nemuritor
 noi prin viață  doar  simplu călător. 
 
 Îndemn către uitare de sine în razele lunii
 lumina din care ne zâmbesc străbunii
 amintindu-ne că nu santem  săraci
 când lăsăm pe Dumnezeu să ne fie cârmaci.


7
Mugure de gând
 
 Un mugure de gând pe ramură de dor
 Așteaptă să înflorească  
 Petale de surâs pe-al inimii fior
 
 O lacrimă târzie într-un colț de lume
 Face să răsară
 Din sufletul durut poezii postume
 
 Amintiri pe ramul din arborele vieții
 Aduc sclipiri în vise
 Ce în cuvinte sacre, transformă azi poeții
 
 Între cer,  pământ și tumultoasă mare
 E-o  lume de albastru 
 Ascunsă- n mugure de gând din a vieții floare