dana haraSe întrevedea o dimineața de duminică, 10 noiembrie, caldă, cum nu îmi amintesc să mai fi trăit până atunci. Aveam destul timp să ajungem la aeroport pentru a ne îmbarca fără să alergăm disperați, cum s-a mai întâmplat în alte dăți, spre alte destinații, când ne-am îmbarcat chiar înainte de a se închide poarta.
De data aceasta, orașul mult râvnit pentru vizitare este Florența, Italia. Știam de această bijuterie de oraș din lecturi mai vechi, dar cea care m-a convins cel mai mult sa-l vizitez a fost cartea lui Dan Brown, Inferno.
 După verificarea pașapoartelor, în scurt timp, ne îmbarcăm în liniște. Odată așezati pe locurile rezervate îmi scot din geantă o carte de citit, să o am în loc de tovaraș de conversație până ajungem la destinația dorită. Decolăm și după un timp, când corpul se obișnuiește cu altitudinea, mă apuc să citesc.
Descopăr un pasaj fantastic, cum de altfel este toată cartea. Cel în care este narată călătoria lui Burghezu în cer, și pentru că mă credeam în carte, adică uitasem că sunt în avion, deodată îmi dau seama că și eu eram în cer, călătoream în cer, dar nu cu carul mare, nici cu vreo căruta de-a lui Pelencea pictată cu flori, ci cu avionul și toate acestea erau cu mine în avion, împreună cu cartea, cu toate personajele umane din ea, cu casele, pentru că ele sunt personajele  principale, și chiar cu autorul însuși, care cu însăși vocea dumnealui îmi citea din carte.

Da, odată auzită vocea autorului unei cărți, aceasta îți rămâne în memorie, și când citești, de fapt autorul însuși cu vocea lui îți citește din carte, mi s-a mai întâmplat și cu alte cărți ale altor autori la fel cum se întâmpla și de acesată dată cu ”Goarna lui Tuturuz” scrisă de domnul Ștefan Mitroi.
 O călătorie al cărui început se prefigura a fi și el fantastic.
În modul ales, durata călătoriei către Florența, care a fost de două ore și jumătate, aproape că nu am simțit-o, timpul meu fiind petrecut în mare parte în cerul din carte.
Aterizăm.
După obișnuita rutină a verificării pașapoartelor pe aeroportul din Florența, la ieșirea din acesta, cumpărăm bilete de tramvai în care și urcăm pentru a ajunge la Gara Centrală, în a cărei relativ imediată apropiere se află hotelul pentru a ne caza. Ajungem repede, în douăzeci de minute. Ne cazăm tot repede și plecăm către Centrul orașului care nu este departe de hotel. Ne abatem putin către zidurile unei cetăți fortăreață care era închisă. În subsolurile acesteia se organiza un eveniment artisitic despre tatuaje ce se desfășura până după miezul nopții. Stabilisem din timpul zborului ce puteam vizita în toate cele patru zile de ședere la Florența. În drum spre centru, ne oprim la Biserica Santa Maria Novella, dar nu intrăm pentru că era aproape seară și urma să se închidă. Duminică fiind nu prea erau deschise publicului obiectivele pentru vizitare, așa că hotărâm să mergem către Ponte Vecchio (Podul vechi) să dăm un ”tur de recunoaștere” pentru următoarele zile.
 Seara se dovedește a fi de-a dreptul magnifică! La tot pasul întâlnești în Florența edificii vechi, importante încăcate de timp și istorie. Continuăm drumul, la pas prin Florența.
Grandioasă și cu o fațadă oarecum neterminată se arată în fața noastă Biserica San Lorenzo care a fost în trecut biserica parohiala a familiei Medici, pe lângă care am trecut de nenumărate ori în cele patru zile, aceasta aflându-se în calea noastră, către centru. Am vizitat Piața Republicii care marchează locul Forumului roman care era centrul orașului. Acum era instalat aici un carusel cu cai fantastici, unicorni și erau prezenți  pictori care aveau expuse lucrările lor în acuarelă, unii dintre ei încă pictau, deși începuse să se însereze.
Continuăm plimbarea nocturnă prin Florența și aproape dintr-o dată vedem răsărind în fața noastră Domul. Îl admirăm și trecem mai departe după ce mâncăm o  înghețată delicioasă.
Încă nu se întunecase când am trecut pe lângă Palazzo Vecchio, în fața căruia am putut admira o copie a statuii lui David a lui Michelangelo, prin Piazza della Signoria,  Mercato Nuovo și Galeriile Uffizi în drum spre Ponte Vecchio, Muzeul Galileo Galilei pe care îl lăsăm pe partea dreapă în sensul de mers. Acesta se află aproape de malul râului Arno, fiind despărțit de faleză si Coridorul Vasari, (nevizitat) pe sub care am mers până la Ponte Vecchio. Coridorul a fost construit (și peste Ponte Vecchio) pentru ca familia Medici să se deplaseze în secret de la fostul Palazzo della Signoria către Palazzo Pitti. O intare în Coridorul Vasari este prin Galeria Uffizi, iar ieşirea undeva în Grădinile Boboli ale Palatului Pitti.
Imediat ce am ajuns pe malul râului Arno se vedea în partea dreaptă Ponte Vecchio, iar în stânga pe bolta cerească, luna plină flancată de câțiva nori pufoși. Am admirat mai întâi luna care se vedea și mai misterioasă decât o putem bănui. Întoarsă acasă după câteva zile, acea lună avea să-mi fie model pe o pânză pe care am pictat-o pentru coperta cărții poetei Alina Florica.
Ajunși pe Ponte Vecchio simți cum intri în atmosfera tututor timpurilor trăite în acest loc, simți că ești parte din pietrele de pe caldarâm și că ești acolo de la începutul vremurilor. Lume multă, turiști, români, (mulți români), chinezi, nemți, nordici, ruși,  magazine fastuoase din care răzbate lumina aproape orbitoare reflectată în bijuteriile de aur, localnici care vin sau pleacă de la locuințele lor aflate pe pod, râul întunecat luminile de pe celalalte poduri aflate peste Arno. Magică atmosferă. Facem fotografii și plecăm spre hotel. Pe străzile din oraș se auzea muzică. Nu departe de Dom, erau muzicienii străzii, pe care nu puteai să nu te oprești să îi asculți și să le pui un bănuț în cutia chitării. Se cânta jazz. Ne-am oprit și am ascultat, și am pus și un bănuț.
 
   Încă un amănunt: descopăr la întoarcerea la hotel (Azzi) că este  ”Locanda degli Artisti” – ”Hanul Artișilor”. Minunat! Să fi cazat la un hotel prin care  au trecut mii, poate milioane de turiști artiști, și care mulți dintre ei au pictat special pentru acest hotel. Desigur că mi-am ales și eu un colț din restaurantul hotelului, în care luam micul dejun în fiecare dimineață, pe care să îl pictez.
A doua zi a plouat la Florența.
Am stat în ploaie o oră să intrăm să vizităm Domul (singurul gratuit) și încă vreo 15 minute, plus altele 10 minute pentru a urca  în cupola (aveam programare la ora 16 fix si nu m- au lăsat să urc la 14,10, faptul ca urcam singură (soțul fiind suferind de spate iar Dorina fiind claustrofobă), desi plătisem și pentru ei, nu a contat.
Nu a contat nici faptul că am stat în ploaie. Muzica stradală ce răzbatea pe lângă zidurile Domului te învăluia într-o mantie plăcută. Ne-am protejat de ploaie cu pelerine cumpărate de la vânzătorii ambulanți ce veneau în fața Domului în mod express să își vândă mărfurile atât de necesare turiștilor.
Domul e imens, nu îl poți cuprinde cu privirea. E un complex arhitectonic format din Dom, Clopotnița și Baptisteriul. Toate sunt construite din marmură albă cu încrustații de marmură roz, roșie și verde copt. Domul din Florenta pare a fi ceva nelumesc, acea marmura colorata încastrata în cea albă, cu diverse modele în relief, statuete, coloane împletite, cu flori, mozaicurile de pe frontoane! Interiorul Domului este auster, dar exteriorul este fastuos. Dintre toate în interior cel mai fastuos este Baptistreiul, cu o cupolă pictată cu scene biblice începând de la ”Facere”.
 Clopotnița în care am urcat 463 de trepte! Din turnul Clopotniței am admirat întreg orașul de acolo de sus, din toate unghiurile. Cupola care e accesibilă publicului dintr-o intrare laterală este un obiectiv de vizitat și reprezintă o adevărată aventură  acest lucru. Turiștii sunt avertizați că nu este recomandat să viziteze cupola dacă au probleme cardiace, cu picioarele sau sunt claustrofobi, Iată, că așa am urcat singură o scară în spirală ale căror trepte în total sunt 463, și aceasta după ce mai urcasem alte 463 în turnul clopotniței. Cupola este pictată toată cu picturi ce redau scene biblice, unde predomină Lucifer, serafimul căzut. Este și Domnul Iisus Hristos, dar predomină îngerul căzut în diverse chipuri și ipostaze.  Era aproape să renunț, dar niște am întrebat niște tineri italieni care coborau dacă ”vale la pena” (merită efortul) să urc și pe cupolă, și mi-au răspuns tare: ”Si, vale la pena”! Dacă până la cupolă scara era spiralată, ca să urci pe cupolă scara devenea aproape în unghi drept. Bineînțeles că a meritat! Cu toate că urcarea pe cupolă a fost destul de dificilă, scările fiind aprope în unghi drept, a meritat! Nu am ratat  superbul apus de soare pe care l-am și fotografiat de acolo sus, de pe cupola Domului din Florenta! A meritat cum am mai zis, efortul de a urca 463 de trepte în spirală, unele din ele, cele de pe varful cupolei aproape verticale, (asta după ce am urcat în prima parte a zilei în turnul clopotniței alte 463 de trepte) și am mai vizitat și alte obiective, între care, muzeul bisericii pe care a fost construit Domul, Basilica di Santa Croce. La biserica Santa Croce este de notat că sunt mormintele lui Michelangelo, Galileo Galilei, Nicolo Machiavelii, și mormântul lui Dante Aligheiri celebru pentru ”Divina Comedie”. În fața bisericii se află statuia poetului Dante Aligheri.

A treia zi am umblat mult, dar locurile vazute au meritat deopotrivă efortul: Palazzo Pitti cu apartamentele, fără grădinile Boboli pentru că ploua din nou, Palazzo Vecchio (fosta reședință a familiei Medici), , râul Arno si Ponte Vecchio- văzut ziua, parte din Culoarul Vasari vazut ziua, si Mercato Nuovo! E basta!
Am umblat mult, dar locurile vazute au meritat din plin efortul!

De notat este faptul că la Palazzo Vecchio am văzut celebra mască mortuară a lui Dante. De asemenea în sala Mare pereții și tavanul sunt pictați, ca de altfel în tot palatul, numai că aici în acestă sală sunt sculpturi ale multor artiști, precum și ale lui Micelangelo, în plus s-au găsit urme ale unei fresce neterminate a lui Leonadro da Vinci.
 În timpul zilei pentru a folosi la maxim șederea în Florența, de multe ori, pur și simplu, apucam câte o bucată de pizza pe care o mâncam din mers pe stradă și acela era prânzul. Seara meregeam sa mâncăm la  tratoria unde ne delectam cu paste (diferite) și vin roșu din podgoriile toscane, asta dacă nu eram frânți de oboseală după atâta umblet. Cele mai bune au fost ”Pappardelle al cinghiale” la ”Due G”.  Am făcut și mici cumpărături: eșarfe și măști tradiționale confecționate manual, destul de scumpe, dulciuri cu specific fiorentin preparate în casă.

A patra zi, am vizitat Galeriile Uffizi și Galeriile Academiei. La Galeriile Uffizi pentru a putea observa în tihnă toate  lucrările de artă acolo expuse, încăperile, tavanele pictate, e nevoie de mai mult timp decât o jumătae de zi. Am ieșit la un moment dat pe o terasă a Galeriilor Uffizi. Cerul acela care era în unele locuri de un albastru azur intens cu nori pufoși mi-a tăiat respirația. Am fotografiat cerul si Palazzo Vecchio văzute de pe terasa Galeriilor Uffizi.
 La galeriile Academiei am mers în mod special să-l vedem pe David, statuia de 5 metri realizată de Michelangelo. Mai erau expuse și alte sculpturi ale marelui artist aici, majoritatea neterminate.
 Dintre toate lucrarile de artă, și nu sunt puține, dimpotrivă, sunt la tot pasul, din Florența am plecat cum era si firesc cu gândul la Dom, la David al lui Michelangelo Buonaroti, la aerul respirat pe cupola Domului, la apusul de soare văzut tot de pe cupola Domului, la cerul vazut de pe  terasa Galeriilor Uffizi, la statuia lui Dante (cu manuscrisul Divinei comedii) din fața bisericii Santa Croce, picturile și sculpturile văzute la Palazzo Vecchio și Galeriile Uffizi, sentimentul pe care îl încerci mergând la pas pe Ponte Vecchio, dar cel mai mult mi-a rămas gândul la o pictură a lui Leonardo da Vinci văzută la Galeriile Uffizi. Poate pentru faptul că e neterminată... posibil. Este vorba despre "Adorația magilor".
 
Multe dintre  obiectivele turistice au rămas nevizitate din lipsă de timp sau pentru că erau închise pentru renovare. Biserica San Stefano a cărei fațadă cu marmură a fost  gândită de Michelangelo (însă nepusă în aplicare)  unde se află două amvoane create de Donatelo și capelele familiei de Medici, nu am vizitat-o pentru că altfel nu am mai fi ajuns la Galeriile Academiei unde se află, și am văzut între alte sculpturi ale lui Michelangelo, multe dintre ele neterminate, statuia lui David. Muzeul de Operă al Domului era închis pentru renovare. Muzeul Galileo Galilei- nevizitat din lipsă timp. E utilă notarea obiectivelor nevizitate  (câteva dintre ele)  pentru a ști în situația în care revin să vizitez aceast oraș. Și am să revin.