ch„Cunoaşterea cuvintelor conduce la cunoaşterea lucrurilor”. (Platon, citatecelebre.eu”.

„Cuvintele sunt cărările faptelor”. (Definiţie clasică de Sfântul Ioan Gură de Aur).

Din cauză că semantica fiscalităţii (ca ramură a semanticii care se ocupă cu înţelesul cuvintelor în limbajul fiscal) a fost şi este ignorată, s-a ajuns, frecvent, la grave neajunsuri în interpretarea şi în aplicarea corectă a numeroase noţiuni, termeni şi expresii din legislaţia fiscală şi, pe cale de consecinţă, şi a  prevederilor legale care le conţin.
În elaborarea prevederilor legale se constată folosirea a numeroase noţiuni, termeni şi expresii cu încălcarea regulilor stabilite prin Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX), prin „Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice”, şi prin „Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”.
Prin reglementările în vigoare trebuie să se elimine numeroasele cazuri în care aceeaşi prevedere legală este interpretată diferit, şi aceasta din cauză că acelaşi cuvânt, termen, expresie, noţiune, concept este definit / folosit cu un sens şi cu un conţinut diferit, nu numai în diferite acte normative, dar chiar şi în cadrul aceluiaşi act normativ.


Numeroasele exemple din această lucrare sunt edificatoare în acest sens.
Din această cauză legislaţia fiscală abundă în prevederi (articole, alineate etc.) al căror sens şi conţinut este ambiguu, confuz, interpretabil diferit, uneori chiar contradictoriu.
Dacă prin însăşi dispoziţiile legale în vigoare nu se asigură un sens şi un conţinut corect şi unic cuvintelor şi expresiilor folosite, vocabularul economic se va diferenţia atât de repede şi atât de profund, încât, nu peste mult timp, ne vom înţelege tot mai greu unii cu alţii.
Deja s-a ajuns în situaţia ca prin numeroase reglementări să se precizeze sensul şi conţinutul noţiunilor, termenilor şi expresiilor folosite.
Având în vedere cazurile tot mai frecvente constatate în practică privind confuziile şi ambiguităţile în interpretarea sensului şi a conţinutului aceluiaşi cuvânt, termen, expresie, noţiune, concept din mai multe actele normative, se impune ca:
1) prin însăşi legea ce reglementează fiecare obligaţie de plată să se precizeze sensul şi conţinutul noţiunilor de strictă specialitate şi interpretare;
2) aceluiaşi cuvânt, termen, expresie, noţiune, concept trebuie si i se să se asigure acelaşi sens şi acelaşi conţinut prin toate actele normative;
3) sensul şi conţinutul fiecărui cuvânt, termen, expresie, noţiune, concept folosit în orice act normativ trebuie să fie unic şi în concordanţă deplină cu cel stabilit prin DEX, prin Legea nr. 500/2004 şi prin „Legea nr. 24/2000.
Din cauza confuziilor şi ambiguităţilor generate chiar prin unele acte normative în folosirea unor noţiuni fiscale, în activitatea practică s-a ajuns deja în situaţia în care chiar aceeaşi obligaţie de plată să fie abordată foarte diferit, respectiv ca un „impozit”, ca o „taxă”, ca un „tarif”, şi/sau ca o „contribuţie”.
Numeroase prevederi din Codului fiscal, din Normele metodologice de aplicare ale acestuia, din Codul de procedură fiscală şi din Normele metodologice de aplicare ale acestuia conţin, în cuprinsul lor, mai multe noţiuni, termeni şi/sau expresii specifice domeniului reglementat de aceste acte normative, fie fără a fi definite, fie fără a li se preciza sensul şi conţinutul, fie reglementate de mai multe ori şi în mod diferit.
Definirea unui număr foarte mare de noţiuni, termeni şi expresii, de ordinul sutelor, s-a făcut în mod dispersat (şi diferit, în frecvente cazuri), în tot cuprinsul Codului fiscal, în Normele metodologice de aplicare ale acestuia, în Codul de procedură fiscală şi în Normele metodologice de aplicare ale acestuia
Nu puţine sunt cazurile în care, în acelaşi act normativ, aceeaşi noţiune, termen şi/sau expresie este definită de mai multe ori, prin articole diverse, în mod independent şi chir în mod diferit.
Dintre numeroasele exemple care se pot da de noţiuni, termeni şi expresii introduse în legislaţia fiscală cu încălcarea gravă a prevederilor din DEX, din Legea nr. 500/2004 şi din Legea nr. 24/2000, vom prezenta numai câteva.
Exemplul 1. Noţiunea de „Cheltuielile privind asistenţa” este reglementată diferit prin două articole din Codul de procedură fiscală, respectiv prin art. 189 şi prin art. 193, ambele având aceeaşi denumire, de „Cheltuielile privind asistenţa”.
Exemplul 2. Înlocuirea noţiunii de „majorări de întârziere” cu noţiunile de „dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere” s-a făcut cu încălcarea gravă a prevederilor din DEX, din Legea nr. 500/2004 şi din Legea nr. 24/2000.
În Codul fiscal, în Codul de procedură fiscală şi în Normele metodologice de aplicare a acestora printre noţiunile de bază, care sunt şi dintre cele mai des folosite, sunt şi cele de „dobânzi”, „dobânzi de întârziere”, „dobânzi administrative”, „majorări”, „majorări de întârziere”, „penalităţi”, „penalităţi de întârziere”, „penalităţi administrative”, dar fără să se definească sensul şi conţinutul acestora.
Prin D.E.X. s-a făcut dintotdeauna şi se face şi în prezent o distincţie clară între noţiunea de majorări şi cea de dobânzi.
Prin D.E.X. noţiunea de majorări (de întârziere) este definită ca fiind „Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancţiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc.”, iar cea de dobânzi ca fiind „Sumă de bani care se plăteşte (de obicei în procente) pentru un împrumut bănesc”.
Situaţia modificărilor legislative prin care noţiunea de majorări de întârziere s-a înlocuit cu noţiunile de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, şi invers, se prezintă astfel:
1. Până la data de 31 decembrie 2002, prin întreaga legislaţie fiscală se folosea noţiunea de "majorări de întârziere" cu sensul şi conţinutul definit prin D.E.X., care este şi cel cunoscut dintotdeauna de întreaga populaţie, respectiv de „Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancţiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc.”, sau de „Sumă pe care contribuabilii o datorează statului ca sancţiune pentru neplata integrală şi în termenul legal a obligaţiilor bugetare”.
2. Începând cu data de 1 ianuarie 2003, s-a dispus, în mod iraţional şi fără nicio justificare, înlocuirea noţiunilor de majorări de întârziere şi/sau majorări cu noţiunea de dobânzi, după cum urmează:
Prin art. 167, alin. (1) din "Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare" s-a dispus: "În toate actele normative în care se face referire la majorări de întârziere şi/sau majorări aceste noţiuni se înlocuiesc cu noţiunea de dobânzi".
3. Începând cu data de 15 iulie 2005, prin art. IV, alin. (2) din "Legea nr. 210/2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală", s-a dispus: "În toate actele normative în care se face referire la noţiunile de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere aceste noţiuni se înlocuiesc cu noţiunea de majorări de întârziere".
4. Începând cu 1 iulie 2010, intră în vigoare  art. II, alin. (4) din „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39 din 21 aprilie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 28 aprilie 2010, în vigoare începând cu data de 1 iulie 2010, prin care s-a dispus: „(4) Cu excepţia cazului prevăzut la art. 1241 din Codul de procedură fiscală, în toate actele normative în care se face trimitere/referire la noţiunea de majorări de întârziere în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, această noţiune se înlocuieşte cu noţiunile de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere.”.
Începând cu 1 iulie 2010, a fost şi este foarte greu şi pentru contribuabili şi pentru organele fiscale să folosească corect noţiunile de „majorări de întârziere”, de „dobânzi” şi de „penalităţi de întârziere”, în condiţiile în care sensul şi conţinutul acestora nu a fost definit niciodată actele normative care le reglementau.
„Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul”. Albert Einstein).
De pildă, la data de 30 iunie 2010, un contribuabil a avut înregistrate în evidenţele financiar – contabile 10.000 de lei „majorări de întârziere”.
În baza art. II, alin. (4) din OG nr. 39/2010, începând cu a II-a zi, respectiv cu 1 iulie 2010, aceste „majorări de întârziere”  trebuiau înregistrate ca „dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere”, dar fără să se precizeze care din aceste 10.000 de lei „majorări de întârziere” se înregistrează ca „dobânzi de întârziere”, care ca „penalităţi de întârziere”, şi după ce criterii se face departajarea (separarea) acestora.
Până în prezent niciodată nu s-au făcut aceste precizări clarificatoare, atât de necesare pentru contribuabili şi pentru organele fiscale.
În Tabelul alăturat se prezintă, în sinteză, evoluţia (iraţională şi fluctuantă, asemenea unui ştergător de parbriz) înlocuirii noţiunilor majorări cu dobânzi şi dobânzi cu majorări.

Nr. crt.    Perioada    Noţiunea prevăzută prin lege    Temeiul legal
0    1    2    3
1    Până la 31.12.2002    Majorări de întârzi¬ere    Întreaga legisla¬ţie
2     01.01.2003 – 14.07.2005    Dobânzi    O.G. nr. 61/2002
3    15.07.2005 – 30.06.2010    Majorări de întârziere    Legea nr. 210/2005
4    Începând cu 01.07.2010    Dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere    O.U.G. nr. 39/2010

Exemplul 3. Prin 1248 şi 12430 din Codul fiscal se prevede:
„Art. 1248. Schimbul automat de informaţii
(1) Autoritatea competentă din România va comunica autorităţii competente din statul membru de rezidenţă al beneficiarului efectiv informaţiile prevăzute la art. 1247.
(2) Comunicarea de informaţii are un caracter automat şi trebuie să aibă loc cel puţin o dată pe an, în decursul a 6 luni următoare sfârşitului anului fiscal, pentru toate plăţile de dobândă efectuate în cursul acestui an.[…]”. (Sublinierile ne aparţin).
„Art. 12430. Schimbul automat de informaţii
Pentru categoriile de cazuri pe care autorităţile competente le vor determina conform procedurii de consultare prevăzute la art. 12438, autorităţile competente ale statelor membre vor schimba în mod regulat informaţiile la care se face referire la art. 12428 alin. (1), fără o cerere anterioară.”
În timp ce în titlul articolului 1248 se precizează că este vorba de „schimbul” de informaţii, în textul acestuia se reglementează „comunicarea” de informaţii, ceea ce este cu totul altceva întrucât, aşa după cum se precizează şi în DEX, aceste cuvinte nu sunt sinonime, nu au acelaşi înţeles.
Cuvântul „schimb” are înţelesul de „Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeaşi natură)”, iar cuvântul „comunicare” are înţelesul de „A face cunoscut, a da de ştire; a informa, a înştiinţa, a spune.”
În plus, este de neînţeles cum atât „schimbul de informaţii”, cât şi „comunicarea de informaţii” „are un caracter automat”, în condiţiile în care cuvântul „automat”, aşa după cum se precizează şi în DEX, are sens şi conţinut numai în legătură cu folosirea unor aparate, maşini, arme automate (arme de foc, pistoale-mitralieră etc.).
„Când prostia va primi aripi, se va întuneca cerul”. (Valeriu Butulescu).
Exemplul 4. Dintre numeroasele cuvinte, noţiuni, termeni şi expresii folosite în Codul fiscal şi în Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, care (1) nu figurează în DEX, şi (2) sunt introduse în aceste acte normative cu încălcarea gravă a Legii nr. 500/2004 şi a Legii nr. 24/2000, sunt de menţionat următoarele: acciză ad valorem; activitate preparatorie; afectaţiunea de interes public; antrepozitar; asocieri de tip joint-venture; asocieri în participaţiune; autofacturare; autolichidarea taxei pe valoarea adăugată; autoturism tip hycomat; bingo; cedentă (societate cedentă); Circumstanţele cazului individual care urmează să fie luat în considerare în examinarea preţului de piaţă (C.f.11;N.m.33); coindivizar; comitentului; concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato; consignant; consorţium; conturile escrow; convectoare; contracte forward pe cursul de schimb (contracte de vânzare-cumpărare valută la termen); copermutant; coschimbaş; credirentier; cursul spot (cursul de schimb spot); cursul forward (cursul de schimb forward); cutii de tetra pak; cutii de tetra brik; debitul  masic; debitul volumic; deponii; dezmembrăminte; dietilftalat; dizolvarea fără lichidare a unei persoane juridice; dreptul de suită; dreptul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată; factoring; francizor; gropi împrumut; joint-venture; keno; know-how; măsuri de simplificare, ca fiind sinonimă cu „taxarea inversă” (C.f.160;N.m.82); mentenanţă; mototriciclu; nonpatrimonial; nudei proprietăţi (C.f.771;N.m. 1515); operaţiuni scutire cu drept de deducere; operaţiuni scutire fără drept de deducere (art. 126, alin. 4, lit. c); opţiuni pe cursul de schimb; opţiuni pe rata dobânzii; organul fiscal competent; paramedical (art. 141, alin. 1, lit. c); postînchidere; procedeul sutei mărite; pro rata (pro-rata, prorata); risturne (art. 137, alin. 3); sisteme de difuzare a informaţiei tip Reuters, Bloomberg; societate „e-comerciant” (C.f., art.8; N.m., pct. 18); societate „e-tailer” (C.f., art. 8; N.m., pct. 18); subcontractanţii; suma noţională a contractului (C.f.66;N.m.1431); sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată; stock options plan  (art. 56, alin. 4, lit. p şi art. 70, alin. 1); swap pe cursul de schimb; swap pe rata dobânzii; taxarea inversă (la taxa pe valoarea adăugată), ca fiind sinonimă cu „măsuri de simplificare” (C.f., art. 160; N.m., pct. 82); taxă pe valoarea adăugată neexigibilă; tetra brik; tetra pak; touroperatori etc.
Exemplul 5. Dintre numeroasele reglementări, care nu se pot interpreta şi aplica corect din cauza necunoaşterii sensului şi conţinutului noţiunilor, termenilor şi expresiilor pe care le conţin, vom prezenta şi prevederea cuprinsă la pct. 1431 din Normele metodologice de aplicare a art. 66 din Codul fiscal (sublinierile ne aparţin): „1431. În cazul contractelor forward pe cursul de schimb (contracte de vânzare-cumpărare valută la termen), baza de impozitare o reprezintă diferenţa favorabilă dintre cursul forward la care se încheie tranzacţia şi cursul spot / forward prevăzute în contract la care tranzacţia se închide în piaţă la scadenţă prin operaţiunea de sens contrar multiplicată cu suma contractului şi evidenţiată în contul clientului la închiderea tranzacţiei. În cazul swapului pe cursul de schimb, baza de impozitare o reprezintă diferenţa de curs favorabilă între cursul de schimb spot şi cel forward folosite în tranzacţie, multiplicate cu suma noţională a contractului rezultată din aceste operaţiuni în momentul închiderii operaţiunii şi evidenţierii în contul clientului. În cazul swapului pe rata dobânzii, baza de impozitare o reprezintă diferenţa de dobândă favorabilă dintre rata de dobândă fixă şi rata de dobândă variabilă stabilite în contract multiplicată cu suma noţională a contractului, rezultată din aceste operaţiuni în momentul închiderii operaţiunii şi evidenţiate în contul clientului. În cazul opţiunii pe cursul de schimb, baza de impozitare o reprezintă diferenţa favorabilă de curs între cursul de schimb de cumpărare / vânzare şi cursul de schimb la care se efectuează în piaţă operaţiunea de sens contrar - vânzare, respectiv cumpărare multiplicată cu suma contractului, rezultată din aceste operaţiuni în momentul exercitării opţiunii şi evidenţiată în contul clientului. În cazul opţiunii pe rata dobânzii, baza de impozitare o reprezintă diferenţa favorabilă dintre dobânda variabilă încasată şi dobânda fixă convenită în contract, rezultată în momentul exercitării opţiunii şi evidenţiată în contul clientului”.
„Niciodată să nu scrii incorect; nu numai că insulţi gramatica, dar faci să sufere şi sufletele”. (Citat celebru din Socrate).
Nu puţine sunt cazurile în care aceluiaşi termen, noţiune sau expresie i se dă un sens şi un conţinut diferit, chiar în cuprinsul aceluiaşi act normativ, de la un Titlu la altul, de la un Capitol la altul, şi chiar în cadrul aceluiaşi Capitol, de la un articol la altul, aşa după cum se constată şi în exemplele de mai sus.
Sintagmele de genul: "în înţelesul prezentului cod", „în sensul prezentei legi”,  „în sensul prezentului titlu”,  „în sensul prezentului capitol”, „în sensul prezentului articol”, „în sensul art. … alin….”, „în sensul art. … lit. …”, „în sensul alin. …”, „în sensul art. … lit. … din Directiva …/CEE” abundă în Codul fiscal, în Codul de procedură fiscală, în Normele metodologice de aplicare a acestora şi în marea majoritate a actelor normative.
Este inadmisibil faptul ca noţiunile care au caracteristica de „standard”, care sunt „de uz comun” în orice lege, precum „majorări” (de întârziere), „penalităţi”, „dobânzi”, „activităţi economice”, „fuziune”, „redevenţe”, „sediu permanent”, „teren construibil”, „construcţie”, „achiziţie de vehicule”, „agenţie de turism”, „opere de artă”, „bunuri importate”, „ţigarete”, „stat membru”, „filială dintr-un stat membru”, „stat terţ” etc. să fie definite cu sensuri diferite de la o obligaţie bugetară la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi obligaţii bugetare, de la un capitol la altul şi, uneori, chiar în cuprinsul aceluiaşi capitol, de la un articol la altul.
Frecvente sunt cazurile în care unele noţiuni, care au caracteristica de „standard”, care sunt „de uz comun”, sunt definite, în Codul fiscal, cu un sens şi cu un conţinut „în sensul impozitului pe profit”, cu un altul „în sensul impozitului pe venit”, cu totul altul „în sensul taxei pe valoare adăugată” etc., respectiv cu sensuri diferite de la o obligaţie bugetară la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi obligaţii bugetare, de la un capitol la altul şi, uneori, chiar în cuprinsul aceluiaşi capitol, de la un articol la altul.
„Limba dă forma felului în care gândim şi ne determină la ce să ne gândim”. (Benjamin Lee Whorf).
Exemplul 6.
Dintre cazurile în care unele noţiuni, care au caracteristica de „standard fiscal”, sunt definite într-o reglementare cu un sens şi cu un anumit conţinut, şi cu altul, chiar totul diferit, printr-o altă reglementare, şi chiar în cadrul aceleiaşi reglementări, de la un capitol la altul şi, uneori, chiar în cuprinsul aceluiaşi capitol, de la un articol la altul, vom da numai următoarele exemple.
Microîntreprinderile sunt definite foarte diferit prin „Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii”, prin „Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”, şi prin „Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate”.
Pentru a se înţelege şi mai bine diferenţele deosebit de mari între definiţia dată microîntreprinderii prin Codul fiscal, prin Legea nr. 346/2004 şi prin OMFP nr. 1802/2014, s-a întocmit Tabelul nr. 1.

Nr. crt.    Microîntreprinderea, conform Legii nr. 346/2004, art. 3    Microîntreprinderea, conform
Codului fiscal, art. 1121 şi art. 1122    Microentităţile, conform OMFP nr. 1802/2014 pct. 9 (1)
1    au până la 9 salariaţi;    –    c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10.
2    –    realizează venituri, altele decât cele din domeniile: bancar; asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii; jocurilor de noroc;   
3    –    realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 80% din veniturile totale;   
4    realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 2 milioane euro, echivalent în lei    a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 65.000 euro;    b) cifra de afaceri netă: 700 000 EUR;
5    sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei;    capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale;    a) totalul activelor: 350 000 EUR;

6    –    nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.   

Aşa după cum uşor se poate constata, diferenţele sunt deosebit de mari între definiţia dată microîntreprinderii prin Codul fiscal, faţă de cea dată prin Legea nr. 346/2004, respectiv:
1.Unităţile care nu au nici un salariat se încadrează:
1.1. În categoria microîntreprinderilor, în baza Legea nr. 346/2004.
1.2. În categoria întreprinderilor mijlocii, în baza Codului fiscal.
Deci, în baza art. art. 1121 din Codul fiscal, o unitate cu 9 salariaţi se încadrează în categoria de microîntreprindere, în timp ce alta, identică din toate celelalte puncte de vedere, dar fără nici un salariat, se încadrează în categoria întreprindere mijlocie.
Asemenea paradoxuri fiscale nu numai că sunt frecvente în Codul fiscal, dar generează numeroase şi deosebit de mari consecinţe (negative) pentru contribuabili.
„Prostia este eternă și invincibilă”. (Alexandru Paleologu).
Întreprinderilor mici sunt definite foarte diferit prin „Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii”, prin „Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”, şi prin „Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate”.
Pentru a se înţelege şi mai bine diferenţele deosebit de mari între definiţia dată întreprinderilor mici prin Legea nr. 346/2004, prin Codul fiscal şi prin OMFP nr. 1802/2014, s-a întocmit şi Tabelul nr. 2.

Nr. crt.    Întreprinderile mici, conform
Legii nr. 346/2004.    Întreprinderile mici, conform
Codului fiscal.    Întreprinderile / entităţile mici, conform OMFP nr. 1802/2014
1    Art. 3 alin. (1) lit. a): au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250.        c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
2    Art. 3 alin. (1) lit. b): realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei,
                    sau
deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate.    Art. 152 alin. (1): a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 65.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, respectiv 220.000 lei.    (3) Entităţile mici sunt entităţile care, la data bilanţului, nu se încadrează în categoria microentităţilor şi care nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;

3    Art. 4 alin. (1) lit. b): au între 10 şi 49 de salariaţi         c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
4    Art. 4 alin. (1) lit. b): realizează o cifră de afaceri anuală netă                  
                        sau
deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei.        b) cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;
a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;


Diferenţe în definirea întreprinderilor mici sunt nu numai între Legea nr. 346/2004 şi Codul fiscal, dar chiar şi între art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 346/2004.
Elemente definitorii diferite, chiar contradictorii, cu privire la întreprinderile mici, conţinute în articolele nr. 3 şi nr. 4 din Legea nr. 346/2004, rezultă şi din Tabelul nr. 3. 

Nr. crt.    Diferenţe în definirea întreprinderilor mici între art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 346/2004.

1    Art. 3 alin. (1) lit. a): au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250.    Art. 4 alin. (1) lit. b): au între 10 şi 49 de salariaţi
2    Art. 3 alin. (1) lit. b): realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei,[…] conform ultimei situaţii financiare aprobate.    Art. 4 alin. (1) lit. b): realizează o cifră de afaceri anuală netă[…]de până la 10 milioane euro, echivalent în lei.
3    Art. 3 alin. (1) lit. b): […]sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate.    Art. 4 alin. (1) lit. b): […]sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei.

Diferenţele deosebit de mari între definiţia dată întreprinderilor mici prin Codul fiscal, prin Legea nr. 346/2004 şi prin OMFP nr. 1802/2014 conduce şi la un tratament fiscal foarte diferit (prin cele 3 acte normative menţionate mai sus) al veniturilor, al cheltuielilor, al profiturilor, al pierderilor, al dividendelor etc..
Prin OMFP nr. 1802/2014 pct. 9 (1) se foloseşte noţiunea de „entităţile mici” încadrate după criterii total diferite şi faţă de cele din Legea nr. 346/2004 şi faţă de cele din Codul fiscal.
OMFP nr. 1802/2014 conţine şi numeroase ciudăţenii, dintre care am sublinia numai una singură, redată mai sus, respectiv pe cea cu privire la exprimarea sumelor valorice în „EUR”, precum „cifra de afaceri netă: 700 000 EUR;”, şi „totalul activelor: 350 000 EUR;”, şi aceasta în condiţiile în care în DEX nu există acest cuvânt, această noţiune, această unitate monetară etc.
Şi pentru ca „fudulia EUR” să fie cât mai mare, cât mai vizibilă, să atragă cât mai mult atenţia, această noţiune s-a scris în OMFP nr. 1802/2014 şi cu majuscule.
„Proștii mor, dar prostia rămâne”. (Ion Luca Caragiale).
Aşa se face că, în prezent, s-a ajuns în situaţia în care, atunci când două persoane discută despre o „întreprindere mică”, trebuie să precizeze „în sensul cărui act normativ se foloseşte această noţiune”, să se pună de acord pe care dintre cele 3 sensuri, din cele 3 acte normative menţionate mai sus, le au în vedere pentru că, în caz contrar sunt puse în situaţia (1) fie de a nu se înţelege, (2) fie de a vorbi împreună dar a înţelege fiecare cu totul altceva.
Asemenea necorelări legislative, care sunt destul de numeroase, generează serioase greutăţi în interpretare şi în aplicarea corectă a unor importante prevederi legale.
Întreprinderile mijlocii sunt definite foarte diferit prin „Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii” faţă de„Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate”.
Pentru a se înţelege şi mai bine diferenţele deosebit de mari între definiţia dată întreprinderilor mijlocii prin Legea nr. 346/2004 faţă de OMFP nr. 1802/2014, s-a întocmit şi Tabelul nr. 3.

Nr. crt.    Întreprinderile mijlocii, conform
Legii nr. 346/2004.    Întreprinderile / entităţile mijlociii, conform OMFP nr. 1802/2014
1    Art. 3. (1) Întreprinderile mici şi mijlocii se clasifică, în funcţie de numărul mediu anual de salariaţi şi de cifra de afaceri anuală netă sau de activele totale pe care le deţin, în următoarele categorii:
c) întreprinderi mijlocii –
au între 50 şi 249 de salariaţi şi
realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau
deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.[…]”
    9. - (1) În funcţie de criteriile de mărime, entităţile prevăzute de prezentele reglementări se grupează în trei categorii, astfel: microentităţi; entităţi mici; entităţi mijlocii şi mari.
[…](4) Entităţile mijlocii şi mari sunt entităţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;
b) cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.[…]
    Exprimat comparativ, diferenţele se prezintă astfel:
    au între 50 şi 249 de salariaţi şi    c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50
    realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau    b) cifra de afaceri netă: 8 000 000 EUR;

    deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro    a) totalul activelor: 4 000 000 EUR;

4    Art. 45. Cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3) al art. 42, o întreprindere nu poate fi considerată mică sau mijlocie dacă cel puţin 25% din capitalul social ori din drepturile de vot ale acesteia sunt controlate, direct sau indirect, în comun ori cu titlu individual, de către una sau mai multe organisme ori colectivităţi publice.
   

Diferenţele deosebit de mari între definiţia dată întreprinderilor mijlocii prin Legea nr. 346/2004 faţă de cea dată prin OMFP nr. 1802/2014 conduce şi la un tratament fiscal foarte diferit (prin cele două acte normative menţionate mai sus) al veniturilor, cheltuielilor, profiturilor, pierderilor, dividendelor etc..
Prin OMFP nr. 1802/2014 pct. 9 (1) se foloseşte noţiunea de „entităţile mijlocii” încadrate după criterii total diferite şi faţă de cele din Legea nr. 346/2004.
OMFP nr. 1802/2014 conţine şi numeroase ciudăţenii, dintre care am sublinia numai una singură, redată mai sus, respectiv pe cea cu privire la exprimarea sumelor valorice în „EUR”, precum „cifra de afaceri netă: 700 000 EUR;”, şi „totalul activelor: 350 000 EUR;”, şi aceasta în condiţiile în care în DEX nu există acest cuvânt, această noţiune, această unitate monetară etc.
Şi pentru ca „fudulia EUR” să fie cât mai mare, cât mai vizibilă, să atragă cât mai mult atenţia, această noţiune s-a scris în OMFP nr. 1802/2014 şi cu majuscule.
Aşa se face că, în prezent, s-a ajuns în situaţia în care, atunci când două persoane discută despre o „întreprindere mijlocie”, trebuie să precizeze „în sensul cărui act normativ se foloseşte această noţiune”, să se pună de acord pe care dintre cele două sensuri (din cele două acte normative menţionate mai sus) le au în vedere pentru că, în caz contrar sunt puse în situaţia (1) fie de a nu se înţelege, (2) fie de a vorbi împreună dar a înţelege fiecare cu totul altceva.
„Cuvintele aranjate în mod diferit au un înţeles diferit, iar semnificaţiile dispuse diferit au un efect diferit”. (Blaise Pascal).
Asemenea necorelări legislative, care sunt destul de numeroase, generează serioase greutăţi în interpretare şi în aplicarea corectă a unor importante prevederi legale.
Diferenţele, în definirea întreprinderilor autonome, sunt între „Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii” faţă de „Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 57 din 31 martie 2005 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind încadrarea unei întreprinderi în categoria de întreprinderi mici şi mijlocii” (a se vedea, în Partea a II-a, Întreprinderi autonome).
Şi am putea continua cu sute de exemple prin care să arătăm că limbajul fiscal este sursa a numeroase şi grave neînţelegeri în interpretarea şi în aplicarea corectă a legislaţiei fiscale.
„Gândeşte ca un înţelept, dar comunică în limba oamenilor”. (William Butler Yeats).
Standardizarea noţiunilor, termenilor şi expresiilor specifice domeniului fiscal, din punctul de vedere al sensului şi al conţinutului acestora, trebuie să constituie o problemă majoră pentru Parlament, Guvern şi, în mod special, pentru Consiliului Legislativ care, prin atribuţiile sale permanente (prevăzute prin Constituţie şi prin Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ) trebuie să îndeplinească şi rolul de „agent de standardizare a limbajul legislativ”, de „poliţie a limbajul legislativ”, veghind la restabilirea şi la menţinerea ordinii în folosirea corectă a limbii române, problemă deosebit de importantă în condiţiile actuale când s-a ajuns la o lipsă de autoritate oficială, la o criză instituţională. şi la grave încălcări în folosirea limbii române în actele normative.
Energia cuvântului: „Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (Mihai Eminescu despre politică).
„Noţiunile standard”, precum cele menţionate mai sus, care sunt de ordinul sutelor în cuprinsul unora dintre cele mai importante acte normative, ar trebui folosite cu acelaşi sens şi cu acelaşi conţinut în întreaga legislaţie, lucru care s-ar putea realiza în condiţiile în care instituţiile statului cu sarcini pe această linie ar veghea ca în elaborarea fiecărei prevederi legale aceeaşi noţiune, termen şi expresie să se folosească în mod unitar, cu acelaşi sens şi cu acelaşi conţinut, cu respectarea strictă a regulilor stabilite prin DEX, prin Legea nr. 500/2004 şi prin Legea nr. 24/2000.
„Iar dacă tu ai prevenit un păcătos să se abată de la calea lui şi el nu s-a abătut, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai mântuit viaţa.”  (Biblia, Iezechiel 33, 9).
„Cine are minte, să ia aminte!”„Cine are urechi de auzit să audă”. (N.T., Luca, 8:8, 3).