Mihai Const. Ticu pozaÎn căutare

Să fie rostul lumii după mine?
Sau poate eu să fiu de rost la lume?
Există echilibrul ce convine,
Există echilibrul ce supune.

Un stimul dă război la pliul minţii,
O cauză răzbate din adânc
Şi nu contează ce ordonă sfinţii,
Eu caut voci în faţă să ajung.



De este bine sau de este rău
În viziunea ce o poartă alţii,
Să nu rămân umil, de nătărău,
Eu mie îmi voi căuta în graţii.

Greşeli pot fi iertate dacă scuza
Îmi motivează fapta ispăşită,
Unii de inventează-n cerc acuza,
Nu e păcat de vremea irosită?

Detensionări în spațiul căutare
De nou, util, proaspăt, confort,
Aduc cerinţei ce intens mă doare,
Viul activ palpabil prin aport.

Să fie rostul lumii după mine?
Sau poate eu să fiu de rost la lume?
Există echilibrul ce convine,
Există echilibrul ce supune.


Puteri

Există voci în lume sonore, de paradă,
Cu ochi pătrunzători interesați de pradă.
Perverse îşi arogă puteri nelimitate,
Dau buzna peste tine, fac ordine, dreptate.

Orgoliul lor slăvește nechibzuit, rapace,
Războiul inventat ca porumbel de pace.
Aşa că prin abuz, cu gânduri prefăcute,
Sfidând vor căuta dreptatea să înfrunte.

Iar dacă reuşita va fi de partea lor,
Nedemn condiționat te poți trezi dator,
Sentința, rană vie la un destin pigmeu,
Tribut să fie plata impunerii de greu.

Vor terfeli prestigiul, credinţa, libertatea,
Batjocori-vor pacea în pedepsiri cu moartea,
Râvnind la pricopseli să poată ei conduce
Supuşii ce muncesc, mulţimea ce produce.

Tu, funcţie de voci cum au impus regimul,
Vei fi supravegheat și niciodată primul,
Îţi vor deplânge soarta, sau te vor lăuda,
Cu gând să risipească agoniseala ta.


Sedusă   

Cald cu tentă de fierbinte,
În sărut stă să alinte.
Rece cu fiori de gheaţă,
Depărtarea o agaţă.

Provocat subtil de tine,
Cer senzaţia de bine,
Să fixeze pe retină,
Raiul, când apari divină.

Inspirat de al tău har,
Cu ce îmi oferi în dar,
Vreau iubirea ta în fapte,
Ghid de zi, fior de noapte.

Peste toată săptămâna,
Oful să îmi trec cu gluma,
Aştept visător, cuminte,
Trupul tău să mă alinte.

De ai timp, te rog, încearcă,
Fă-mi o vizită pe arcă,
Cu dorinţa clar expusă,
A mă ispiti sedusă. 


Talente nevăzute

Se află printre noi copii fără speranţă,
Competitiv se ştie că unii au talent,
Ei vor o societate cu multă toleranţă,
Încredere în sine, în noi un stimulent.

Iar la povestea tristă dusă de ei în spate,
Pe chibzuinţa vrerii ce lor nu le permite,
Se derulează vise, speranţe dispersate,
Destin neclar, apatic, cu stări neîmplinite.

În simplitate nevoia nu le oferă mult,
Atent, dacă urechea dă şansa să-i auzi,
Se va trezi în tine instinctul din tumult,
Ce vrea ca în iertare pe ei să nu-i acuzi.

Că au primit pedeapsa înscrisă în păcat,
Prin soartă ei rămân făpturi neprihănite.
Pentru că sunt aşa nu-i nimeni vinovat,
Pretenţii peste vrut noi nu putem emite.

De ochii lumii ferit, nedrept ascunşi,
Acceptă în cruzime libertatea,
De ură şi dispreţ sunt deseori pătrunşi,
Că nimeni nu priveşte în ei egalitatea.

Nădejdea le rămâne un suflet caritabil,
Ce îşi dedică timpul util a instrui,
Ieşirea lor la rampă, acord să dea valabil,
La un pariu cu viaţa în care pot trăi.

Prin muncă, dragoste, atenție inclusă,
Timid apar din umbră talente nevăzute,
Încât tenacitatea la argument impusă,
Le poate transforma plăcerea în virtute.

Iar rezultatul bun, cu râvnă obţinut,
Având complex de date voinţa şi tăria,
Dă un respect de sine la noul conţinut,
Când, depăşind speranţa, ei simt euforia.

Şi din copiii slabi ce au pătruns esenţa,
Se nasc acei adulţi interesaţi de soartă,
Asta doar pentru că la ei indiferenţa
Devine incomodă şi este alungată.

Cu şlefuit talent vor merge mai departe,
Încredere în sine, gândire tot mai clară,
Că munca lor depusă chiar are rezultate,
Nu doar în iluzoriu, în viaţa flirt, reală. 



Săptămâna
   
Luni e prima zi de lucru
Şi nu simt în mine dorul,
Să-mi bat capul ca năucu,
Altora să gâdil sporul.

Marţi e ziua cu regrete,
Când în rezervor benzina,
Se consumă pe-ndelete,
Pentru toată săptămâna.

Miercuri sunt epuizat,
De prea multele probleme,
Ce mă ţin ca pe uscat,
Când soluţii n-am la scheme.

Joi e ziua săptămânii,
Când încerc din nou speranţa,
Să nu irosesc cărbunii,
Că vineri vine vacanţa.

Vineri, nu mai am răbdare,
Îndrăznesc să dau cu banul,
Unde voi petrece oare,
Când voi termina programul?

Sâmbăta e de la sine,
Ziua ce îmi place mult;
Iau din jur doritul bine,
Și respir ce-am început.

Iar Duminica e jale,
Încep a mă agita,
Că din nou, Lunea apare,
Ca un chin în viața mea.