Adică Luiza, de la Sfântu Gheorghe. În studioul de concerte al Radiodifuziunii. Recent, cu jazz din veacu` trecut. De la interbelic până spre final. Delectându-ne inspirat, adecvat cu ritmuri și sonorități care mai de care mai atrăgătoare. Că-i o vocalistă de vârf în momentu` de față, pe plai românesc. O veritabilă divă a genului ăsta scânteietor. Pendulând între Aura și Anca convingător, măgulitor. La patru decenii de viață, este un muzician format, experimentat în domeniu. Remarcat-am satisfăcut improvizațiile vocale-ndrăznețe, nimerite, izbutite. Vădind aplecare și iscusință la scat. Poate stimulată și de colegii instrumentiști maghiari însoțitori. Vitalyos Lehel, Gaspar Csaba, Gaspar Almos. Altfel spus, Jazzpar Trio. Mânuitori de contrabas, chitară, vioară (transformată și-n banjo, util). Csaba, și vocalist câteodată, în duet cu Luiza, pentru coloratură binevenită...

 Numai că nu fură singuri pe scenă. Bag band-ul instituției de pe Berthelot acompaniindu-i meticulos, fructuos la unele piese. Ca de obicei, Ionel Tudor la pult. Garanție că totul iese la fix. Și aplauzele-s pe drept cuvânt meritate. Pentru trupa asta monolit iscusit. Da` și pentru invitați. Cărora le ține isonu` mereu cu folos. În așa măsură încât plecăm acas` nemulțumiți că muzica ia sfârșit prea repede parcă. Făcând planuri pe drum să ne reîntoarcem în sală și cu alt prilej, câștigul artistic fiindu-ne cert și bogat...
 M-am bucurat de asemeni că după am discutat iară cu Tegu, Natsis, Tudor, Lungu, deja cunoscuți de atâția ani. Ultimu`, deschizându-mi, în tinerețe, urechile larg către muzica asta nepieritoare. De la cei de culoare pornită ferice în lume. Ca azi s-o promovez și eu apăsat, pentru suflu-i peren, minunat...