Locurile-n care ne este dat a trăi au fost supranumite încă de primii lor vizitatori, metaforic, „Grădina Maicii Domnului”.
Drept urmare, în nenumărate zone ale țării multe lăcașuri de cult au fost închinate celei ce l-a născut pe Mântuitor.
Aici se adunau și trăiau cei curați la suflet, găsind la Maica Sfântă apărare, înțelegere și sprijin.
Căci Ea le-a fost alături înaintașilor noștri, Ea le-a fost sprijin și scut, la Ea au găsit ei forța necesară pentru a rezista întâi împotriva nenumăraților asupritori, apoi împotriva altor vicisitudini și ispite de tot felul.
Documentele istorice și hrisoavele bisericești relevă acest fapt.
Dar mai relevă și faptul că sub oblăduirea Sfintei Mame Cerești s-au scris în istoria noastră primele texte, sub acoperișul și tihna Bisericii.
Adică în Casa Domnului, unde un loc neasemuit îl are Maica lui Isus.

Din acest motiv, și nu numai, creștinii ortodocși și români i-au dat Maicii Sfinte cu ceva mai mult decât altor sfinți.
I-au dat loc de cinste și o cinstire după măsura importanței vieții ei sfinte și dimensiunii ei spirituale.
I-au respectat curățenia și s-au închinat ei.
Și n-au făcut altceva decât să demonstreze - prin vremi și peste vremi – că neamul nostru sfânt este într-o perfectă comuniune și comunicare cu Dumnezeu.
Au făcut asta nativ, chiar și atunci când n-au avut știință de carte.
Au făcut-o pornind de la un lucru foarte clar definit în Sfintele Scripturi care ne-au odihnit, care ne odihnesc și care ne vor odihni și de acum înainte sufletele: dacă Maica Domnului a fost aleasă în Ceruri, prețuită în Ceruri pentru puritatea și curățenia ei, cum ar fi putut ei, biete roabe ale Creației, să nu facă același  lucru?!
Astăzi sunt așa-zise biserici și culte – autointitulate creștine -  în care Maicii Domnului nu numai că nu I se dă cinstirea cuvenită, dar îi mai și sunt contestate divinele merite.
E dovada clară a existenței Răului care ne înconjoară din toate părțile și a luptei pe care Satana o duce cu Dumnezeu pentru cucerirea omenirii.
E prezența celui rău într-o lume care se redeșteaptă încet dar sigur și care conștientizează faptul că numai milostivul Dumnezeu reprezintă șansa supraviețuirii.
Căci prin El vine mântuirea.
Cum să nu respecți, oare, ceea ce în Ceruri a fost respectat?! Cum să nu alegi – spre respectare și cinstire – ceea ce întâi în Ceruri a fost respectat și ales?!
Creștinii ortodocși, nativ, după cum spuneam, au dat această sfântă cinstire celei ce este „plină de har”, după cum îngerul Gavriil, care venind de la Dumnezeu, i-a zis Mariei: „Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei” (Luca 1,28).
Românii au respectat întotdeauna: Fecioara, Femeia, Mama.
Iar Maica Domnului, în care sunt prezente toate cele trei dimensiuni sau calități, mereu s-a bucurat de o cinstită cinstire.
Românii au cinstit-o atât de mult pe cea „plină de har” încât și-au umplut casele, bisericile și viețile cu imaginea ei. Și la propriu și la figurat.
Au pus la loc de cinste Icoana Maicii Domnului cu Fiul Ei, Domnul nostru Isus Hristos în brațe, în fruntea casei și-n miezul bisericii.
În fața ei îngenunchea comunitatea întreagă, familia întreagă,tatăl, mama și copiii.
La ea căutau înțelegere și ajutor în ceasurile grele, de restriște, dar și în cele de pace și prinos de bucurie.
Privirea caldă a Preasfintei din icoană a fost izvor de putere, odihnă și binecuvântare pentru tot românul în nevoie.
A fost balsamul care i-a vindecat românului rănile făcute de o lume aservită banului și Satanei.
Sfânta din icoană a fost Mama de care avea nevoie românul matur, împovărat de greutățile vieții și cu responsabilitatea unei familii pe umeri.
A fost Mama de care un român matur avea nevoie în taină, să-i plângă pe umăr și la sân, în ceas de durere și descărcare, nevăzut de copiii cărora le-ar fi putut răpi speranța dacă l-ar fi văzut plângând.
Românul a iubit-o întotdeauna pe Maria, Maica Domnului, o iubește și o va iubi și de acum înainte.
Fără însă a umbri cumva dumnezeiescul chip al lui Hristos. Din contră chiar, prin cinstirea Mariei românul și-a sporit credința și dragostea față de El.
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu…”, spune slova biblică.
Parafrazând, românul atât de mult a iubit-o pe Maria, Maica Domnului încât, pe lângă faptul că și-a împodobit biserica, sufletulși casa cu imaginea ei, i-a mai dat și     numele fiicelor lui.
Ca o altă formă de cinstire.
Fie ca și această simțire, ca și acest biet demers editorial să atragă atenția celor rătăciți asupra măreției și frumuseții Mariei, Maica Domnului!
Fie ca acest demers să ne întărească în credință!
Fie ca românul să împlinească și de acum înainte ceea ce Maica Domnului, privind spre Fiul ei și Dumnezeu al nostru, la Nunta din Cana Galileea a spus: „Faceți orice vă va spune”!
Fie ca numele sfânt Maria să fie din ce în ce mai des folosit și mai cu sfințenie rostit!
Fie ca Dumnezeu să-I binecuvânteze pe toți cei care ne-au sprijinit în împlinirea acestei cărți!
Fie ca sufletul mamei mele, sfânt numită Maria să-și mai găsească încă puțină odihnă și după această încercare a mea de împăcare cu Dumnezeu și lumea!