ellaSus
îngeri uimiți
cortegii de sfinți
rugăciuni furibunde
două sute de bătăi
pe minut
jos
trup sfârtecat
de dureri
izvoare de sânge
dejecții imunde


pretutindeni
Dumnezeu
la mijloc
copilul meu
nenăscut încă


***
strada cenușie
a căpătat forma
sufletelor noastre
tot mai rar
câte o mașină
trece indiferentă
peste umbre asfaltate
întotdeauna seara
ambulanța
întârzie

Foarfecă
                 hârtie
                              piatră
Închid ochii
și deschid pumnul
ghicesc ce va fi
de această dată :

o foarfecă
bine ascuțită
în inima mea de hârtie
creponată.

Poem psihedelic

Deschid scrinul vechi al bunicii
scot din portfard un ruj expirat
și desenez apăsat un graffitti obscen
pentru fiecare zi nememorabilă
în cel mai obscur loc de pe abdomen
Pe umărul stâng tatuat un tramvai comunist
se pierde scrâșnind reumatic în ceață
Ridic privirea spre cer din Nirvana deschisă
cu un surâs cât o gaură de Magnum 38
Kurt Cobain ma invită la veșnica viață:
închid ochii și trag -
un graffitti de vată de zahăr.

Sărutul femeii păianjen

O să-mi vopsesc părul verde
și unghiile mov
să nu mă întrebi de ce
mi-au crescut dinții așa lungi
și urechile ascuțite
ca de elf.
Cum nu pot să te îndrăgostesc
de mine
o să te amuz poate
sau și mai bine
o să te îngrozesc
atât de tare încât o să uiți
să-ți mănânci untul pe pâine
și să-ți bei cana de lapte bătut
la cina de adio –
Dimineața când o să te trezești
plesnit nemilos peste pleoape de o rază
mai musculoasă,
precis o să te întrebi
ce-i cu semnul acela roșu pe piept
plasat undeva sub inimă,
intercostal –
tu, ca de obicei, rațional,
o să presupui că a fost doar un țânțar
sau, în cel mai rău caz un gândac celibatar
ce-a supraviețuit surprinzător de la ultima dezinsecție
cu efect întârziat.
Dar în nici un moment
n-o să-ți treacă prin cap
că azi noapte ai primit inopinat
sărutul femeii păianjen.
 
Cristofor increatul

umbrele nu iartă Cristofor
nici pe tine
care te legănai în iluzii de dragoste eternă
ca într-un lichid amniotic
speranța ta de viață
creștea de la o zi la alta
dar tu oricum nu aveai să cunoști
niciun mâine
ultimul lucru
pe care aveai să-l simți
era mâna indiferentă și sigură
care avea să te smulgă
bucată cu bucată
din pântecul sfâșietor
de fierbinte
pentru eternitate

umbrele nu iartă, Cristofor
și tu nu ești decât o umbră
a cuiva ce n-a putut să strige
niciodată ajutor –
acum e rândul tău să fii
necruțător

Apocalipsa de ieri

Venea sfârșitul lumii cu o zi mai devreme
decât fusese prevăzut
de profeții deveniți analiști poetici
roiuri de trecători dădeau buzna în supermarketurile virtuale
să-și facă provizii de aripi de struț și picioare de broască
să sară mai repede peste rând
gardul fragil dintre timp și eternitate
cerul se apropiase îngrijorător de mult
de pământ
iar timpul nu mai avea deloc răbdare
feți îndopați cu vitamine și euri
creșteau în câteva luni cât alții într-un an
apoi erau frumos împachetați în cutii aurite
pentru licitațiile de organe rare.
Negustori de iluzii disperați
numărau mărunțișul rămas
din vânzarea ultimelor virgine
și a cutiilor de viagra expirate.
Din casele de schimb izvorau cozi imense
de pensionari veniți să-și răscumpere rezerva de aur
a tinereții prost-economisite,
iar băncile de sticlă și firmele de asigurări futile
dădeau faliment una după cealaltă
într-un superb efect de domino
orchestrat de un broker hingher.
Călugării tuturor templelor terestre
se împărtășeau direct din nirvana
rugăciunea devenise monedă curentă,
internațională,
doar bisericile erau toate închise:
se terminase rezerva de lumânări
și hârtia de acatiste.