Ioana Precup 3Demult, într-o frumoasă împărăție, un împărat și o împărăteasă trăiau într-o înțelegere deplină cu slujitorii din palat și cu locuitorii împărăției. Un singur lucru îi nemulțumea: nu aveau copii. Anii au trecut, iar împăratul a început să devină îngrijorat, iar împărăteasa să se simtă vinovată din această pricină.
   Într-o zi, împărăteasa umplu un coș cu mâncare proaspătă și fructe,apoi porni spre căsuța unei femei ce era văduvă, bolnavă și săracă.
   -Îți mulțumesc pentru milostenie! îi spuse femeia, cu  vocea plină de recunoștință.Dumnezeu să- ți binecuvânteze  zilele!
   -Rămâi cu bine, sărmană femeie ! îi zise împărăteasa cu vocea-i blândă.


   La întoarcere,întâlni pe marginea unui drum, un țăran ce-și vindea roadele muncii sale. Se opri din mers și admiră recolta îmbietoare. Dintre toate îi atrase atenția un buchet de busuioc înflorit și înmiresmat. Bătrânelul sări repede  și-i oferi buchetul împărătesei, urându-i ca acest dar special să-i aducă împlinirea tuturor  dorințelor. Și ce-și putea dori mai mult decât să-și vadă copiii alergând prin curtea împărăției, jucându-se sub privirile ocrotitoare și binevoitoare ale curtenilor ?
   Nu trecu mult și prin împărăție umbla vestea că împărăteasa va aduce pe lume odorul mult așteptat. Mirarea fu mai mare când aceasta născu doi copii gemeni, un băiețel și o fetiță, copii ce primiră numele de Adevărul și Minciuna.Palatul era plin de veselie, iar glasurile celor doi frați  însuflețeau palatul și mângâiau zilele părinților.
   În curând fu organizat botezul celor doi copilași. Porțile împărăției fuseră închise și toată suflarea din palat era invitată la emoționantul eveniment.Deodată se auziră bătăi în poarta palatului.Nimeni nu acordă importamță acestora. Dar cum acestea erau tot mai insistente, portarul fugi să vadă cine este.
   -Sunt eu , Răutatea. Lasă-mă să intru în palat! Sunt obosită, vreau să mă odihnesc într-un colțișor.
   -Nu pot, azi palatul e cuprins de febra unui fericit eveniment. Nimeni nu are timp de musafiri.
  -Ce eveniment ? întrebă curioasă Răutatea.
   -Se botează odraslele împărătești.
   -Lasă-mă, vreau să intru, să le văd și eu.
   -Ordinele sunt clare: niciun străin nu poate pune piciorul azi în palat!zise răspicat portarul, după care se îndepărtă.
   -Nesuferituleee!strigă Răutatea . Veți plăti pentru lipsa voastră de ospitalitate!Să aveți parte de ceartă, de invidie, deznădejdea să vă cuprindă și să vă dezbine! borborosi aceasta, îndepărtându-se, în timp ce ochii-i scânteiau de mânie, iar mâinile –i tremurau de furie.
   Această întâmplare fu dată repede uitării.Copiii creșteau veseli și erau adorați de toți cei ce-i cunoșteau.Dar, cu cât creșteau mai mari, cu atât fetiței i se cuibărea invidia în suflet și-i întuneca mintea.I se părea că fratele ei e mai apreciat decât ea, mai isteț, mai priceput și mai iubit de părinți. Cu toții încercau să o convingă că nu-i așa, dar încăpățânarea și neîncrederea nu-i dădeau pace.La  joacă ea îi pricinuia mereu nemulțumiri, căutând prilej de ceartă, dar el , blând și împăciuitor,o înconjura cu dragostea sa sinceră, de frate adevărat.
   Într-o dimineață, Adevărul se pregătea să facă o plimbare prin pădure și ceru să i se aducă nărăvașul său cal. Minciuna se ascunse prin preajmă,iar într-o clipă de neatenție, săltă pe calul fratelui său, dându-i pinteni .
   -Oprește-te, surioară,ai să te lovești! Întoarce-te, te rog !
   Dar ea nu-i asculta vorbele și continua să îndemne calul la galop, lovindu-l din nou.Adevărul sări pe un alt cal și porni pe urmele surorii sale. O găsi căzută la pământ, cu fața zgâriată și rochița sfârtecată de ghimpii mărăcinelui în care fuse aruncată de calul cel nărăvaș. În scurt timp fură găsiți de trimișii împăratului și duși degrabă în fața acestuia.
   -Cum explici această faptă necugetată, fata mea ?
   Fata îi aruncă o privire piezișă fratelui, își scutură pletele dezordonate și –i răspunse tatălui său:
   -Știi, tată, eu n-am vrut să plec nicăieri călare, dar fratele meu, Adevărul,m-a umilit în fața supușilor, spunând că eu nu sunt bună de nimic, , că nu sunt vrednică de așa familie aleasă și că va trebui să-mi demonstrez curajul călărindu-i calul cel nărăvaș. M-a urcat pe cal, deși mă împotriveam ,apoi i-a dat bice calului.
   Băiatul împietrise de uimire. Pe față i se citea dezamăgirea.
   -Cum ai putut să-ți bați joc de sora ta în felul acesta ? se răsti împăratul, înfuriat la culme.
   -Eu nu am spus așa ceva, eu..., eu voiam doar...să mă plimb, eu ...
   -Tată, să-ți spună slujitorii Măriei Tale cum s-a petrecut totul, să te lămurești, spuse cu viclenie Minciuna.
   Dornic să lămurească totul, împăratul trimise după slujitorii din curtea palatului, care se înfățișară în grabă. Dar Minciuna avuse grijă să-i viziteze înainte de toate acestea și să le dăruiască căte un ban de aur fiecăruia, pentru ca aceștia să-i susțină minciunile încropite de ea.
   -Am văzut cu ochii mei cum fratele ei o arunca pe prințesă pe cal, fără milă de ea, spuse unul dintre slujitori.
   -Și eu am încercat să-l conving pe prinț că nu e bine ce face, dar el părea hotărât să ducă la capăt ce-și propuse, adăugă  cu nerușinare al doilea slujitor.
   Adevărul parcă era într-un vis urât , spera că nu-i nimic adevărat din tot ce se petrecea.
   -Adevărul n-are nicio vină! se auzi un glasul unui tânăr. Eu mă pregăteam să-l însoțesc pe prinț la plimbare și-mi aduceam calul, când am  zărit-o pe prințesă apropiindu-se de calul fratelui ei și sărind  de bunăvoie, apoi dând pinteni calului,spuse răspicat fiul grăjdarului.
-Tu de unde-ai apărut? Cine crezi c-o să ia în seamă vorbele unui neînsemnat ca tine ?șuieră printre dinți Minciuna, plină de ciudă că i s-ar putea nărui planul.
   Întristat, împăratul hotărî să-i separe pe cei doi frați timp de trei luni. Fiecare dintre ei să o ia în direcție opusă față de celălalt, să călătorească prin lume, să își caute prieteni și, după trei luni, să se întoarcă la palat însoțiți de cei  ce li se aseamănă . 
   Porunca împăratului fu îndeplinită. Cei doi o luară în direcții diferite,cu pași repezi.
   După trei luni , în depărtare se zăriră două grupuri de călători.
   -Deschideți poarta, am sosit! strigă încă de departe Minciuna.În urma ei se îngrămădeau  să intre în palat  Mânia, Lenea, Încăpățânarea, Prostia, Cearta, Zgârcenia, Risipa ,Lăcomia și Descurajarea. 
   Porțile se deschiseră din nou și intră Adevărul înconjurat de Respect, Cumpătare, Înțelepciune,Recunoștință, Răbdare, Blândețe, Curaj, Hărnicie, Iertare și Bunătate.
   - Bine v-ați întors acasă, scumpii mei copii!Fiți bineveniți la palat, oaspeți dragi! Deseară se va organiza un bal , la care suneți poftiți cu drag să participați! adăugă împăratul, dornic să-și strângă în brațe odraslele.
   Și se așezară cu toții la masă.Împăratul și împărăteasa își priveau invitații cu băgare de seamă. Lăcomia se aruncă pe bucate, înfulecând cu nemiluita, Încăpățânarea refuza să mănânce, spunând că nu sunt bucatele pe gustul ei, deși nici măcar nu le gustase,Prostia încerca din răsputeri să se facă remarcată,spunând cu vocea-i stridentă glume nepotrivite,  Lenea aștepta să-i umple slujitorii gura cu bunătăți, ca s-o sature, Cearta striga la servitori că nu-s destul de harnici și o să –i propună pentru a fi înlocuiți, Zgârcenia gusta cu teamă ca nu cumva să fie nevoită să plătească bucatele împărătești, iar Descurajarea răspândea zvonul că petrecerea va sfârși prost, cu siguranță.
   Împăratul clătină din cap a nemulțumire, apoi își intoarse privirea spre   masa undese afla Adevărul și prietenii săi. Observă că Înțelepciunea-i privea cu drag pe toți mesenii, plină de înțelegere , Cumpătarea gusta câte puțin din bucatele ce se aflau din abundență pe masă, Răbdarea aștepta să intervină în discuțiile mesenilor să își împărtășească bucuria de a se afla printre prietenii aleși de Adevăr,Blândețea și Bunătatea apreciau eforturile servitorilor,Iertarea nu se supără când, din greșeală, cineva-i vărsă vin pe hainele-i scumpe, Respectul zâmbea cu bunăvoință tuturor, iar Recunoștința, cu vorbe frumoase, îi mulțumea gazdei pentru bucatele alese.
   La sfârșitul balului, împăratul zise:
   -Fiule, fii binecuvântat împreună cu prietenii tăi dragi sufletului meu, pe care-i rog să rămână pentru totdeauna la palat , să ne vegheze zilele dăruite de Domnul! Iar tu, Minciună, ai luat-o pe un drum periculos,un drum al pierzaniei. Tovarășii tăi te fac de râs și de ocară. Să plece îndată de la palat și să stea departe de a noastră împărăție!I Minciuno, caută să te comporți așa cum se cuvine , să te împodobești cu virtuți, dacă vrei să ai loc printre noi.
   Rușinată, Minciuna își pofti prietenele spre ieșire și-și ceru iertare tatălui și fratelui său, făcând astfel primul pas spre împăcare, spre schimbare.