La poalele unui munte trăia, cândva,  o familie de țărani. Casa lor a fost învrednicită cu doi copii, un băiat și o fetiță, veseli și iubiți ca zilele de sărbătoare.
   Pe lângă casa acestora își ducea zilele  o familie de cai, ajutându-și stăpânii care le ofereau toată atenția ,să uite de asprimea traiului la țară. Într-o zi de primăvară, iapa dădu naștere unui mânz sănătos, sprinten , cu părul negru și lucios ca pana corbului, căruia copiii stăpânului îi dădură numele de Negruț.Acesta însenina zilele celor din jur. Creștea de pe o zi pe alta . Se lăsa admirat, răsfățat și mângâiat de parcă ar fi fost o jucărie însuflețită.Seara, părinții cu greu își convingeau copiii să meargă la culcare.
   Într-o dimineață, pe când Negruț alerga, lipsit de griji, la marginea pădurii, îi sări în cale un animal ce semăna tare bine cu Maxilică, câinele stăpânilor.Ar fi vrut să se joace cu el, dar acesta se propti în fața lui cu o privire amenințătoare și mârâi, arătându-și colții.Un fior de spaimă îi cuprinse trupul pentru prima dată. Dar poate e doar o părere...Își făcu curaj și-i spuse:
   -Bună ziua! Eu sunt Negruț. Vrei să te joci cu mine?

   -Nu cred că-ți este deloc bună ziua, mânz naiv.Eu sunt căpetenia lupilor din inima pădurii. Mă voi juca eu cu tine, dar nu cum vrei tu, ci sfârtecându-ți pielea cu colții mei cei neiertători.Sunt mort de foame și sunt nevoit să te sacrific, ca să supraviețuiesc. Asta e legea pădurii.
   -Glumești ? Uite câtă iarbă fragedă e aici pentru a-ți stâmpăra foamea!
   -Nepriceputuleee !Noi, lupii, nu ne hrănim cu iarbă, ci cu carnea animalelor pe care le vânăm.Tu tocmai ai devenit ținta lacomei mele priviri.
   Negruț se  dezmetici din confuzia în care fusese cufundat  și înțelese că singura lui scăpare era fuga, la care se pricepea de minune. Își luă avânt și, dintr-un salt,sări peste cel ce-l amenința și se adânci în pădure, urmat îndeaproape de lup.
   Urcușul era greu, terenul accidentat, iar Negruț simțea că-l părăsesc puterile. Își aduse aminte de familia lui, de dragostea cu care-l înconjurau și de siguranța de care avea parte acolo.O lacrimă-i curse pe botul plin de sudoare. Dar nu era timp pentru regrete,căci lupul urla în urma lui, zbătându-se să –l ajungă . Când tocmai simți că se află  la capătul puterilor, zări o poiană frumoasă, iar într-un colț umbrit zări o peșteră. Fără să stea pe gânduri,se topi în întunericul acesteia,încercând să profite de câteva clipe, ca să-și tragă sufletul.Se lăsă pe piatra rece, dorind să –și răcorească puțintel trupul ostenit. Cu ochii mari urmărea din întunericul peșterii gura luminată a acesteia. Dacă-l găsește lupul, atunci sfârșitul îi va fi aproape.Deodată auzi un nechezat în apropiere.
    -Cine ești și ce cauți aici ?se auzi o voce  blândă ,aproape de el.
   Nu-i venea să creadă. La câțiva metri se afla un alt exemplar din neamul cailor, cu părul vânăt ,cu pete albe ,iar coama și picioarele negre.
    -Sunt Negruț și am fost urmărit de un lup fioros. M-am adăpostit aici ca să mai prind puteri pentru a –mi continua drumul.  Dar tu cine ești ?
   -Eu sunt Roua. Părinții mei fac parte dintr-o hergelie de cai sălbatici. M-am născut în sălbăticie, dar am fost prinsă de niște tâlhari care s-au stabilit aici, în creierul munților, și sunt ostatică. Vor să mă crească și, cum ei socot că sunt dintr-o rasă prețioasă, pe cale de dispariție, vor să mă vândă la un preț bun.De aceea mă protejează, mă hrănesc cu cel mai bun nutreț și sunt aproape continuu cu ochii pe mine , ca nu cumva să fug să-mi caut familia. Deși s-ar putea ca tâlharii și haitele de lupi să-i fi alungat departe de aceste meleaguri pe cei dragi mie.
   -Dar cum de te-ai ascuns aici ?
   -Uneori, când tâlharii sunt plecați, mă îndepărtez puțin și astfel am aflat această ascunzătoare.Uneori vin până aici. Dar nu pentru mult timp.Câinii lor îmi simt urma și se apropie, să mă caute. Atunci ies la păscut, ca să mă găsească.N-am încercat niciodată să evadez. N-ar avea niciun rost.M-ar găsi imediat și m-ar pedepsi pentru îndrăzneală.
   -Știi ce m-am gândit ?Decât să plec și să fiu încolțit de lupi,mai bine vin cu tine și, poate ,într-o zi ,vom găsi un moment prielnic de care să profităm pentru a ne pierde urma.
   -Nu-i nevoie de un sacrificiu atât de mare, Negruț!Salvează-te, cât mai e timp!
   -Dar tu?
   -Desigur că-mi doresc să mă eliberez din captivitate. Dar nu pot să-ți cer să te implici atât de mult.
   -Am hotărât, Roua .Ne vom salva împreună.
   Cei doi s-au ridicat și au ieșit din peșteră în poiana inundată de lumina roșiatică a înserării.Au început să pască iarba crudă și deasă.Deodată se auziră vocile zgomotoase ale tâlharilor.Se întorceau la adăposturi.
   -Văd bine oare? Opriți-vă! strigă unul dintre ei. Avem un musafir , se pare.
   -Ce căluț frumos ! Îl vreau eu! spuse tâlharul cel mai în vârstă .Cu el am să străbat potecile munților. Și așa am îmbătrânit...
   -Al tău să fie, spuse șeful lor. Să ai grijă de el! E un cal valoros.
   Bucuroși , tâlharii duseră cei doi cai la adăpost, apoi sărbătoriră cântând și dansând în jurul focului.Căluții i-au privit cum se bucurau și-au adormit târziu, mulțumiți că au trecut cu bine peste ziua aceea.
   Săptămânile se scurgeau una după alta.Negruț observa că tâlharii nu semănau deloc cu stăpânii lui. Aceștia nu-i iubeau. Pentru ei reprezentau doar o marfă, în schimbul căreia puteau obține beneficii.
   Într-o seară, după ce tâlharii au petrecut îndelung, Negruț și Roua s-au înțeles ca să evadeze imediat după ce petrecăreții vor cădea într-un somn adânc.Așa au și făcut. S-au îndepărtat discret, apoi s-au adâncit în întunericul pădurii. Roua știa potecile, ea îl conducea pe bunul său prieten spre libertatea mult așteptată. Toată noaptea au alergat, mistuiți de teama de a nu fi ajunși din urmă.Spre zorii zilei au poposit la marginea unui pârâu, și-au stâmpărat setea și au privit în jur, parcă neștiind încotro să o ia. Negruț presimțea că nu e departe de casa stăpânilor săi. Dar , oare, pe care drum s-o apuce?
   Dintr-o dată se auzi o trosnitură puternică, un nechezat și...Roua dispăru. Căzuse într-o capcană, o groapă mare , săpată de tâlhari pentru a prinde mai ușor vânatul care, odată ajuns acolo, fără ajutorul lor nu ar mai avea cum să iasă.Fusese mascată de crengi ,iar Roua n-o văzuse. Cum s-o scoată de acolo? Negruț o privea neputincios. Oftă .Dacă tâlharii le-au simțit lipsa și sunt deja pe urmele lor ?Asta ar însemna sfârșitul frumoaselor vise de libertate...
   -Nu te mișca, Roua! Nu face zgomot, ca să nu atragi atenția asupra ta! Mă duc să caut ajutoare. Mă voi întoarce cât pot  de repede .
   Negruț o luă la galop. Era disperat. Dacă nu o să găsească pe cineva care să-l ajute ? Alergă, alergă și...deodată zări locurile dragi sufletului său.Era acasă. Se apropie emoționat. Maxilică îl simți primul și-l întâmpină c-un lătrat vesel. Părinții lui l-au recunoscut și-au pornit spre el într-un galop nebun. Îl înconjurară cu dragostea de părinți care –și revăd puiul drag după o perioadă îndelungată, care au trăit deznădejdea  posibilității de a-l fi pierdut.
   -Negruț, te-ai întors !se auziră vocile copiilor ce se năpustiră asupra lui, mângâindu-l și îmbrațișându-l. Cât de mult te-am așteptat! Promite-ne că n-o să te mai îndepărtezi niciodată !
   Cu brațele larg deschise se apropiau și stăpânii.Lacrimi de bucurie se rostogoleau pe fețele lor. Nici în visele lor cele mai frumoase nu și-au putut imagina reîntoarcerea lui Negruț ,după așa mult timp petrecut departe de casă.
   Parcă trezit din visare, căluțul necheză, se întoarse spre tatăl său și zise:
   -Tată, am nevoie de ajutorul vostru. Roua, prietena mea se află în mare pericol. Vă rog, grăbiți-vă, altfel o putem pierde !
  Stăpânii încălecară în grabă și porniră la drum. Negruț îi conducea spre locul cu pricina. Când au ajuns acolo, răsuflă ușurat. Totul era neclintit. Roua îl aștepta plină de speranță pe salvatorul său.
   -Să-i prindem corpul cu o centură, apoi să tragem de ea! spuse stăpânul.
   Fericită că poate fi salvată, Roua respecta întocmai sfaturile stăpânului. Cu toții au apucat de centură și, încet, au început să tragă. Roua avea sentimentul că i-au crescut aripi, asemenea calului lui Făt-Frumos. Se legăna în aer, se înalța, se apropia de marginile gropii și...iat-o din nou salvată. Bucuria întrecea orice închipuire. Stăpânii și părinții lui Negruț o cercetau cu ochii plini de blândețe, de prietenie.
  - Vă mulțumesc mult de tot! Fără ajutorul vostru, aici mi-ar fi rămas oasele.
   Porniră împreună spre casă. Roua fusese adoptată de această familie . Apoi află că, uneori, la marginea pădurii apare o herghelie de cai sălbatici. Ei cercetează împrejurimile, parcă ar căuta ceva, apoi dispar în întunericul pădurii.Roua înțelese că sunt chiar cei din mijlocul cărora fusese smulsă de tâlhari. În sufletul ei spera că va fi găsită de aceștia și-și va stâmpăra dorul pe care îl poartă în suflet.