mfSau un stol de obsesii

Femeie trecând
Istovindu-ți privirea.
Bucurii – tristeți – bucurii
Sau un stol de obsesii, iubirea.

În diametrul emoției
Doar magneticul trup –
Ca un val uriaș
De care nu pot să mă rup.    



Timpul e un cal nărăvaș
Fără hămuri și fără șa;
Dragostea, joc de noroc
La care eu nu pot câștiga. 

Din volumul în pregătire intitulat „Bucuriile vieții”


Și pentru...

Pentru că te-am cunoscut într-o seară,
Și de atunci tot mai des te-am văzut,
Pentru că toamna vine mult mai frumos
Și pentru că eu te cer împrumut...

Pentru că dragostea e o planetă
Pe care locuim fără să vrem,
Ne hrănim fericirea cu stele,
Și viața-i licoarea care o bem.


Trebuia să fie seară

Trebuia să fie seară,
    trebuia să ne-ntâlnim
Și să râdem iar cu luna
    și în stele să fugim.

Un sărut prelung, fierbinte,
    unul altuia să-l bem,
Să-ți recit din vorbă-n faptă
    Câte-un vers dintr-un poem...

Trebuia să fie seară
    să rămânem la-nceputuri
Și să nu mai treacă timpul
    ci să treacă numai fluturi

Să rămânem veșnic tineri
    cum rămâne un sărut;
Trebuia să fie seară
    Dar să nu ai chip de lut.



Doar speranța...

Doar speranța ce rămâne,
Mersul tău de-acum îl cheamă,
Uneori, prin amintire
Te mai strâng zâmbind, cu teamă.

Doar speranța care încă
Mă îndeamnă iar la tine,
Mă-nfășoară-n bucurie
Și-ntr-un dor mai mă susține.

Doar speranța care pleacă
Mai încearcă să te cheme,
Gându-mi, în zadar te strigă
Să te culci între poeme.  



Să urci

Să urci pe treptele ce duc spre flăcări,
Să te rotești în cercul vieții, tandru,
Când fiecare flacără din ceruri
O vezi la pieptul tău de băiețandru.

Să îți dorești recoltele bogate,
Când fetele ce le mai porți în sânge
Se prin în horă și dansând prin lanuri
Se rătăcesc prin trupul care plânge.



 Dimineață marină 

Mi-am ancorat corabia la mal
Să te aștept în portul fără nume,
Poate de mâine eu voi fi hamal
Și-mi voi purta poemele prin lume

Sau poate voi pleca înspre apus
Să-mi cau o iubire printre ape,
Tu vei afla spre seară de m-am dus
Sau de mai sper să te zăresc pe-aproape.

Să nu te ssperii de o să rămâi,
Corabia te-a așteptat o vreme,
Ea ancorase-n portul cel dintâi
Dar marinarul n-o să te mai cheme.

Poate o  clipă, poate un minut
Sau poate-un secol va dura plecarea;
Poate odată vasul cunoscut
Va face iar – la tine – ancorarea.