ecm           Ce e săracul?

Ce e săracul? Monedă de schimb
Pentru bogații lumii, nemiloși,
Ce n-au în suflet al iubirii nimb
Atunci când fac negoțul, ticăloși.
         Avuții calcă-adesea pe cadavre
         Au grijă doar de buzunarul lor,
         Fac pentru asta sute de manevre
         Și nu țin cont de viața slugilor.


Ce e săracul? Este cel ce trage
Carul cu-averi al celor ce conduc,
Ce vor în multă fală-a se retrage
Din fața răului pe care îl produc.
         Și totuși, oare cât o îndura
         Acest sărac, să poarte jugul greu?
         Cu câtă frică va mai tremura
         Când inima-și oferă ca trofeu?
Ridică-te, sărac român și luptă
Cere tributul pentru viața ta,
Căci una ai și-aceea este sfântă,
Ea-ți garantează dreptul de-a avea.
         Cu ce e mai presus ăla bogat?
         O inimă și lui îi bate-n piept,
         Cine-a dat legea, cine-a abrogat?
         Să asuprească, cine îi dă drept?
Ce e săracul? Un om ca oricare
Ce-și poartă pașii demn, spre nemurire,
E timpul să-aibă parte și de soare
Cât viață-n el mai e, de-o tresărire.

 
             
        Ani de lumină

Să nu uiți, mamă,
Când dorul mă cheamă,
Cu vorbe bune să mă aștepți,
Poate-ntr-o toamnă
Cu aer de doamnă
Spre tine pașii să mi-i îndrepți.
         Mă-ntorc la tine
         Străină, prin lume,
         Pe umerii tăi capu'- mi aplec,
         Lacrima curge
         Sufletul plânge
         La pieptul tău, ani, vreau să petrec.
Unde se duse
Și îmi apuse
Viața prin lume, azi fără rost?
Cât de mult bine
E aici, cu tine
Mă simt acasă, la adăpost.
          Mai spune-mi încă
          Azi, nu-i pe ducă
          Timpul frumos e-alături de noi,
          Ce bine-i mamă
          În astă toamnă
          Privesc înainte, nu înapoi.
Cade privirea
Peste-amintirea
Unui trecut, plin de bucurii,
Ce fericire
Câtă iubire
Ani de lumină, tu-mi făurii.
           Versuri de rouă
           Peste-amândouă
           Aruncă toamna cu iz de gutui,
           Nimeni pe lume
           Nu-mi poate spune
           Ceva mai sfânt decât: ,, mai rămâi"...!


                 Meditație

Merg pe drum, purtat de vânt
Și cu capul în pământ,
Meditând la rostul meu
Ce mi l-a dat Dumnezeu.
           În răcoarea dimineții
           Caut anii tinereții,
           Eram sprijin, nu povară,
           În a vieții primăvară.
Repede, anii-au trecut
Multe mai sunt de făcut,
Ochii vor, mâna nu poate,
Trupul e adus de spate,
            Piciorul merge agale
            Pe cărăruia din vale,
            Din doi pași, ieri am urcat
            Astăzi, o cobor treptat.
Viața asta-i tare scurtă
Clipa, dintr-un film e ruptă,
Nu mai întâlnești ce-a fost,
Fă-ți cu cap, omule,-un rost!